CELE MAI NOI ARTICOLE

Om de afaceri, arestat în dosarul evaziunii cu prejudiciu de peste 70 de milioane de euro

Un om de afaceri, acuzat de evaziune de peste 10 milioane de euro, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie definitivă luată vineri seară de instanţa supremă, care a admis recursul DNA faţă de hotărârea prin care acesta primise interdicţie de a părăsi ţara.
Om de afaceri, arestat în dosarul evaziunii cu prejudiciu de peste 70 de milioane de euro

Ponta: Băsescu ori nu înţelege, ori minte. Am modificat legea TVR ca să poată emite în Republica Moldova

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că acuzaţiile şefului statului în privinţa TVR sunt "o tâmpenie", iar Traian Băsescu "ori nu înţelege" ce a explicat anterior, ori "minte" şi încearcă "să prindă muşte cu moguli" în 2014 cum ar fi făcut în 2009.
Ponta: Băsescu ori nu înţelege, ori minte. Am modificat legea TVR ca să poată emite în Republica Moldova

Băsescu: Fac public un avertisment că se încearcă realizarea unui monopol pe audiovizual

Preşedintele Băsescu a declarat că face public un avertisment "că se încearcă realizarea unui monopol pe audiovizual", care să includă şi Televiziunea Română şi că a ajuns la această concluzie urmare a două acte normative promovate de Guvern: OUG privind insolvenţa şi modificarea legii SRTV şi SRR.
Băsescu: Fac public un avertisment că se încearcă realizarea unui monopol pe audiovizual

LIGA I: FC Vaslui – Petrolul Ploieşti, scor 1-1

Formaţia FC Vaslui a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Petrolul Ploieşti, în etapa a XIV-a a Ligii I.
LIGA I: FC Vaslui - Petrolul Ploieşti, scor 1-1

Forestierii din Bistriţa către ministrul Varga: Noul Cod silvic favorizează străinii, nu pe noi

Reprezentanţii firmelor forestiere din Bistriţa-Năsăud i-au reproşat ministrului Lucia Varga că guvernarea actuală a adus la maturitate "un mostru în procesarea lemnului", creat de mediul politic încă din 2001, ei referindu-se la un concern din Austria, care ar fi favorizat de noul Cod silvic.
Forestierii din Bistriţa către ministrul Varga: Noul Cod silvic favorizează străinii, nu pe noi

Antonescu: Relaţia cu Victor Ponta nu mai e atât de caldă, dar o relaţie corectă a existat permanent

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că relaţia sa cu premierul Victor Ponta "nu mai este, de o bucată de vreme, atât de apropiată, de caldă", dar a rămas una corectă.
Antonescu: Relaţia cu Victor Ponta nu mai e atât de caldă, dar o relaţie corectă a existat permanent

ATENTAT în faţa unui hotel din capitala Somaliei: Cel puţin şase oameni au murit

Un vehicul-capcană a explodat, vineri, în faţa unui hotel din Mogadishu, cel puţin şase persoane, inclusiv patru agenţi de poliţie, fiind ucise în atentat, anunţă autorităţile locale.
ATENTAT în faţa unui hotel din capitala Somaliei: Cel puţin şase oameni au murit

Ponta, către AmCham: Taxele în România sunt mai mici decât în SUA şi în ţările europene

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, în replică la aprecierile reprezentanţilor AmCham, care consideră că noile măsuri fiscale determină o agravare fără precedent a poverii fiscale, că taxele în România sunt, în acest moment, mai mici decât în SUA şi în ţările europene.
Ponta, către AmCham: Taxele în România sunt mai mici decât în SUA şi în ţările europene

Băsescu: Premierul s-a opus în CSAT desecretizării ultimei părţi din arhiva ICE Dunărea. REPLICA premierului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că premierul Victor Ponta s-a opus în CSAT desecretizării ultimei părţi a arhivei ICE Dunărea, însă urmare a declanşării unei proceduri ulterioare SIE va preda CNSAS respectivele documente.
Băsescu: Premierul s-a opus în CSAT desecretizării ultimei părţi din arhiva ICE Dunărea. REPLICA premierului

Filmul „Inside Llewyn Davis”, al fraţilor Coen, lansat pe 6 decembrie în cinematografele româneşti – VIDEO

Lungmetrajul "Inside Llewyn Davis", cea mai recentă producţie a fraţilor Joel şi Ethan Coen, care îi are în distribuţie pe Oscar Isaac, Carey Mulligan, Justin Timberlake şi Garrett Hedlund, va fi lansat în cinematografele din România şi SUA pe 6 decembrie.
Filmul

Ioana Mihalache va reprezenta România la competiţia de frumuseţe Miss Earth 2013 din Filipine – FOTO

Ioana Mihalache din Constanţa va reprezenta România la competiţia de frumuseţe Miss Earth 2013 din Filipine, după ce aceasta a câştigat selecţia naţională a acestui concurs de frumuseţe, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Ioana Mihalache va reprezenta România la competiţia de frumuseţe Miss Earth 2013 din Filipine - FOTO

Ponta, primarilor PSD: În scurt timp vom avea o legislaţie care să prevină incompatibilităţile

Premierul Victor Ponta le-a spus, vineri, aleşilor locali ai PSD că în cel mai scurt timp va fi promovată o legislaţie care să prevină situaţiile de incompatibilitate şi conflict de interese.
Ponta, primarilor PSD: În scurt timp vom avea o legislaţie care să prevină incompatibilităţile

Ponta: Dacă Antonescu va candida doar din partea PNL la prezidenţiale, atunci şi PSD va avea CANDIDAT PROPRIU

Premierul Victor Ponta a declarat vineri că în situaţia în care preşedintele PNL, Crin Antonescu, va candida doar din partea liberalilor la alegerile prezidenţiale, PSD va trebui să aibă candidat propriu, iar mesajele unor lideri PSD se explică prin poziţia publică a liderului PNL.
Ponta: Dacă Antonescu va candida doar din partea PNL la prezidenţiale, atunci şi PSD va avea CANDIDAT PROPRIU

Prefectura Vaslui a blocat organizarea referendumului în Pungeşti pe tema explorării gazelor de şist

Prefectura Vaslui a blocat organizarea referendumului în comuna Pungeşti cu privire la consultarea populaţiei pe tema explorării şi exploatării gazelor de şist, după ce instituţia a dat în judecată, vineri, într-un nou proces, autorităţile locale din Pungeşti.
Prefectura Vaslui a blocat organizarea referendumului în Pungeşti pe tema explorării gazelor de şist

Movilă: Iniţiativa lui Fenechiu de a strânge semnături pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş, copy-paste

Deputatul PDL Petru Movilă spune că iniţiativa liberalului Relu Fenechiu de a strânge semnături de la parlamentarii din Moldova pentru realizarea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş e una "copy-paste" după ce şi el a avut un demers similar, precizând că memoriile trimise la Guvern sunt "apanajul opoziţiei"
Movilă: Iniţiativa lui Fenechiu de a strânge semnături pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş, copy-paste

Băsescu: Antonescu să îl întrebe pe SRS dacă i s-au virat bani în cont în 2004 de la firma cipriotă

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, vineri, preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, să îl întrebe pe senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu dacă a primit în cont de la o firmă cipriotă sumele de 299.000 de dolari şi 486.000 de euro în anul 2004.
Băsescu: Antonescu să îl întrebe pe SRS dacă i s-au virat bani în cont în 2004 de la firma cipriotă

Ponta: Mă lipsesc de expertiza lui Băsescu în negocierile cu FMI. Doamne fereşte!

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că ştie cum a negociat Traian Băsescu cu FMI în 2010, când actualul şef de stat "a mărit TVA cu cinci procente şi a tăiat salariile şi pensiile", el arătând că se lipseşte de experienţa acestuia în negocierile cu FMI.
Ponta: Mă lipsesc de expertiza lui Băsescu în negocierile cu FMI. Doamne fereşte!

Medic, Institutul Oncologic Bucureşti: Aproximativ 4.000 de românce mor anual din cauza cancerului de sân

România are anual, aproximativ 6.000 de cazuri noi de cancer de sân, iar în jur de 4.000 de femei mor, în acelaşi interval, din cauza acestei maladii, a anunţat, vineri, şeful clinicii de chirurgie de la Institutul Oncologic Bucureşti, prof. dr. Alexandru Blidaru.
Medic, Institutul Oncologic Bucureşti: Aproximativ 4.000 de românce mor anual din cauza cancerului de sân

Coca-Cola investeşte 4 miliarde de dolari în următorii trei ani în China

Producătorul american de băuturi răcoritoare Coca-Cola intenţionează să investească 4 miliarde de dolari în următorii trei ani în China, pentru dezvoltarea operaţiunilor companiei în cea de-a doua mare economie a lumii.
Coca-Cola investeşte 4 miliarde de dolari în următorii trei ani în China

Natalie Portman a incendiat din greşeală o masă, la un dineu organizat la Palatul Buckingham

Actriţa americană Natalie Portman a incendiat din greşeală o masă, în faţa prinţului Charles, în timpul unui dineu organizat la Palatul Buckingham din Londra.
Natalie Portman a incendiat din greşeală o masă, la un dineu organizat la Palatul Buckingham

Vanghelie: Să punem amprenta că PSD a câştigat alegerile prezidenţiale

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat vineri, la reuniunea Ligii aleşilor locali ai PSD, că vrea să taie panglici "în continuu" alături de premierul Victor Ponta, dar şi că social-democraţii trebuie să câştige alegerile prezidenţiale anul viitor şi să-şi "pună amprenta" asupra victoriei.
Vanghelie: Să punem amprenta că PSD a câştigat alegerile prezidenţiale

Antonescu: Dacă ce a spus Roşca Stănescu e fals, propun EXCLUDEREA lui din PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că, dacă documentele invocate de senatorul Sorin Roşca Stănescu în privinţa preşedintelui Traian Băsescu sunt false, va propune excluderea acestuia din partid, o reuniune a forurilor de conducere ale PNL putând avea loc luni sau marţi.
Antonescu: Dacă ce a spus Roşca Stănescu e fals, propun EXCLUDEREA lui din PNL

George Clooney prezintă la Berlinală „The Monuments Men”, un film despre operele de artă confiscate de nazişti – VIDEO

George Clooney va prezenta cel mai recent film al său, "The Monuments Men", un thriller despre căutarea de către americani a operelor de artă confiscate de nazişti, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în luna februarie, au anunţat vineri organizatorii.
George Clooney prezintă la Berlinală

Băsescu: Îmi doresc să trec curând pământul cumpărat de Ioana pe numele meu, vreau să fiu fermier

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că a convins-o pe fiica sa cea mare, Ioana, să cumpere un teren de 290 de hectare, pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.
Băsescu: Îmi doresc să trec curând pământul cumpărat de Ioana pe numele meu, vreau să fiu fermier

Oprişan, către Ponta: Când aţi luat decizia descentralizării aţi devenit bărbat al statului român

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, l-a felicitat, vineri, la Liga aleşilor locali PSD, pe premierul Victor Ponta pentru decizia descentralizării, spunându-i că astfel a devenit bărbat al statului român, după Ion Iliescu şi Adrian Năstase.
Oprişan, către Ponta: Când aţi luat decizia descentralizării aţi devenit bărbat al statului român

Olguţa Vasilescu: Nu avem norme de aplicare la legea câinilor maidanezi. Cineva doarme într-un minister

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, vineri, la Liga Aleşilor Locali ai PSD, că "degeaba a făcut Parlamentul Legea câinilor maidanezi dacă nu există normele de aplicare a acestei legi" şi a pledat pentru simplificarea procedurilor privind atragerea fondurilor europene.
Olguţa Vasilescu: Nu avem norme de aplicare la legea câinilor maidanezi. Cineva doarme într-un minister

Peste 2.500 persoane au vizitat expoziţia „Futurotextiles”, la Muzeul Naţional de Istorie a României

Expoziţia "Futurotextiles", inaugurată la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti, în data de 15 octombrie, a fost vizitată până în prezent de peste 2.500 de persoane, informează un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Peste 2.500 persoane au vizitat expoziţia

Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate: Am strâns 70.000 de semnături pentru grevă generală

Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate anunţă că au fost strânse deja 70.000 de semnături pentru a declanşa greva generală ce are ca scop, printre altele, obţinerea a 6 la sută din PIB pentru sănătate, dublarea salariilor rezidenţilor şi organizarea spitalelor pentru a asigura servicii de calitate.
Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate: Am strâns 70.000 de semnături pentru grevă generală

Spitalul Elias, aniversat în prezenţa foştilor preşedinţi Iliescu şi Constantinescu

Spitalul bucureştean Elias, construit acum 75 de ani de bancherul Jacques M. Elias, a fost aniversat, vineri, în prezenţa mai multor reprezentanţi ai elitei medicale, dar şi a foştilor şefi de stat Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, ultimul operat de patru ori în această unitate de top.
Spitalul Elias, aniversat în prezenţa foştilor preşedinţi Iliescu şi Constantinescu

CSM: Izabella Majeczki, prim-procurorul Parchetului Gheorgheni, arestată pentru luare de mită, a fost suspendată din magistratură

Prim-procurorul Parchetului Gheorgheni, Izabella Majeczki, a fost suspendată, vineri, din magistratură, în urma unei decizii a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, potrivit CSM.
CSM: Izabella Majeczki, prim-procurorul Parchetului Gheorgheni, arestată pentru luare de mită, a fost suspendată din magistratură

Înscrie-te cu o idee de scenariu la Bucharest Script Lab, pentru un curs cu Gareth Brookes

Ai o idee de scenariu sau chiar un scenariu despre care crezi că merită mai mult decît să stea în sertar? Împachetează-l frumos şi du-l la "doctorul de scenarii". Draft-ul tău s-ar putea să valoreze mai mult decît crezi.
Înscrie-te cu o idee de scenariu la Bucharest Script Lab, pentru un curs cu Gareth Brookes

John Kerry: Deocamdată, nu există un acord în privinţa programului nuclear iranian

Secretarul de Stat american, John Kerry, a anunţat că, deocamdată, nu s-a ajuns la un acord cu Iranul în legătură cu programul nuclear.
John Kerry: Deocamdată, nu există un acord în privinţa programului nuclear iranian

Comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht, va fi judecat pentru fraudă fiscală

Comisarul european pentru Comerţ, belgianul Karel De Gucht, va compărea la sfârşitul lunii în faţa unui Tribunal din Ghent (nord-vest), fiind suspectat într-un caz de presupusă fraudă fiscală, au anunţat vineri publicaţiile belgiene L'Echo şi De Tijd.
Comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht, va fi judecat pentru fraudă fiscală

Blatter: CM-2022 nu poate avea loc decât în noiembrie-decembrie

Cupa Mondială din 2022 din Qatar, dacă va fi decalată în iarnă, nu va putea avea loc decât în noiembrie-decembrie, a declarat, vineri, preşedintele FIFA, Joseph Blatter, aflat la Abu Dhabi.
Blatter: CM-2022 nu poate avea loc decât în noiembrie-decembrie

Dragnea: Cinematografele transferate autorităţilor locale stau să cadă, unele monumente sunt grajduri

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, în cadrul reuniunii Ligii aleşilor locali ai PSD, că cinematografele transferate autorităţilor locale sunt în paragină, iar unele monumente istorice sunt nişte grajduri, acuzând că cei care se împotrivesc descentralizării sunt comunişti.
Dragnea: Cinematografele transferate autorităţilor locale stau să cadă, unele monumente sunt grajduri

Şomajul din SUA s-a ridicat la 7,3%, minimul ultimilor 5 ani. Numărul angajaţilor a crescut peste aşteptări

Rata şomajului din Statele Unite a crescut la 7,3% în octombrie, de la 7,2% în septembrie, minimul ultimilor 5 ani, dar numărul angajaţilor din economie a urcat cu 204.000, cu mult peste estimările analiştilor, semn că angajatorii sunt optimişti cu privire la perspectivele economice.
Şomajul din SUA s-a ridicat la 7,3%, minimul ultimilor 5 ani. Numărul angajaţilor a crescut peste aşteptări

Vodafone România: Impozitul pe contrucţiile speciale va afecta negativ capacitatea de a investi

Aplicarea unui impozit pe construcţiile speciale va avea impact negativ asupra capacităţii de a investi pe termen lung, au declarat reprezentanţii Vodafone România, care "au încredere că autorităţile vor acţiona pentru a asigura predictabilitatea mediului de afaceri".
Vodafone România: Impozitul pe contrucţiile speciale va afecta negativ capacitatea de a investi

Comisarul şef Cătălin Adrian Bucur, noul adjunct al IPJ Bihor, în locul lui Ioan Brîndaş, arestat preventiv

Fostul adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, Ioan Brîndaş, arestat preventiv pentru acte de corupţie, a fost înlocuit cu comisarul şef Cătălin Adrian Bucur, printr-o dispoziţie a şefului Poliţiei Române.
Comisarul şef Cătălin Adrian Bucur, noul adjunct al IPJ Bihor, în locul lui Ioan Brîndaş, arestat preventiv

Băsescu: Rog Guvernul să ia în calcul renegocierea obligaţiilor asumate cu FMI şi BM. A fost o negociere proastă

Preşedintele Traian Băsescu consideră că negocierea dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional a fost una "de proastă calitate", care nu dă şanse economiei româneşti, astfel că roagă Guvernul să ia în calcul posibilitatea de a renegocia obligaţiile asumate, el punându-şi la dispoziţie experienţa.
Băsescu: Rog Guvernul să ia în calcul renegocierea obligaţiilor asumate cu FMI şi BM. A fost o negociere proastă

Programul echipei naţionale înaintea barajului cu Grecia

Echipa naţională a României se va reuni, luni, la ora 12.00, la Centrul Tehnic Naţional al Federaţiei Române de Fotbal, de la Mogoşoaia, în vederea dublei cu Grecia contând pentru barajul de calificare la Cupa Mondială din 2014.
Programul echipei naţionale înaintea barajului cu Grecia