CELE MAI NOI ARTICOLE

Oprescu susţine parteneriatele între capitalele europene pentru absorbţia fondurilor europene

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, spune că, în viitorul exerciţiu bugetar al UE, Bucureştiul şi-ar putea îmbunătăţi nivelul de absorbţie al fondurilor europene prin intermediul şi în cadrul unor parteneriate cu alte capitale europene, susţinând dezvoltarea unor colaborări directe între oraşe.
Oprescu susţine parteneriatele între capitalele europene pentru absorbţia fondurilor europene

Cum să ai viaţă mai activă: Concepţiile greşite la care trebuie să renunţi

Dintre toate motivele care ne împiedică de la o viaţă cu mai multă activitate fizică, cele mai multe sunt induse chiar de noi sau pur şi simplu acceptate fără dovezi ştiinţifice. Iată cele mai frecvente concepţii greşite pe care le avem despre exerciţiile fizice şi motivele pentru care ar trebui să renunţăm la ele.
Cum să ai viaţă mai activă: Concepţiile greşite la care trebuie să renunţi

Brăila: Elev de 15 ani bătut de patru colegi în şcoală. Filmuleţul cu incidentul a fost postat pe internet

Un elev de 15 ani a fost bătut de patru colegi, incidentul, care s-a petrecut într-un liceu din Brăila, fiind filmat de alt elev care a postat filmuleţul pe internet, Poliţia şi Inspectoratul Şcolar Brăila declanşând anchete în acest caz.
Brăila: Elev de 15 ani bătut de patru colegi în şcoală. Filmuleţul cu incidentul a fost postat pe internet

Fată din Argeş de 15 ani la spital cu hemoragie puternică, medicii au constatat că este însărcinată

O fată în vârstă de 15 ani, din comuna argeşeană Stolnici, a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, cu o puternică hemoragie internă, medicii constatând că adolescenta este însărcinată în două luni şi că are leziuni care-i pun în pericol viaţa şi pe cea a fătului.
Fată din Argeş de 15 ani la spital cu hemoragie puternică, medicii au constatat că este însărcinată

Chiftelele din carne vândute de Ikea în Bulgaria nu conţin carne de cal, anunţă autoritatea sanitară

Chiftelele din carne vândute în Bulgaria de către gigantul suedez în domeniul mobilierului Ikea nu conţin carne de cal, a anunţat vineri Agenţia bulgară pentru securitate alimentară.
Chiftelele din carne vândute de Ikea în Bulgaria nu conţin carne de cal, anunţă autoritatea sanitară

Secretul Coca Cola: Ingredientele care fac din sucul celebru o băutură de succes

Secretul sucurilor carbogazoase stă la baza unor studii riguroase efectuate de cercetători în domeniul alimentaţiei. Celebra băutură Coca Cola are însă o combinaţie perfectă în ceea ce priveşte gustul, obţinut în urma unor inovaţii din domeniul biochimiei.
Secretul Coca Cola: Ingredientele care fac din sucul celebru o băutură de succes

Peste 200 de instructori auto au pichetat sediul Ministerului Transporturilor

Peste 200 de instructori auto au pichetat, vineri, sediul Ministerului Transporturilor (MT), nemulţumiţi de proiectul de Ordin privind normele referitoare la autorizarea şcolilor de şoferi.
Peste 200 de instructori auto au pichetat sediul Ministerului Transporturilor

Barack Obama va anula vizita în Israel dacă nu se va configura o nouă coaliţie guvernamentală

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va anula vizita în Israel dacă premierul Benjamin Netanyahu nu va reuşi să formeze o coaliţie guvernamentală până pe 16 martie, informează postul israelian Channel 10, citat de ziarul Haaretz.
Barack Obama va anula vizita în Israel dacă nu se va configura o nouă coaliţie guvernamentală

Udrea: Moţiunea lui Blaga e aceeaşi, în proporţie covârşitoare, cu cea din 2011 şi 2012

Candidatul la şefia PDL Elena Udrea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că moţiunea propusă în 2013 de Vasile Blaga este aceeaşi, în proporţie covârşitoare, cu cea din 2011 şi 2012, iar, "realist vorbind, situaţia s-a schimbat".
Udrea: Moţiunea lui Blaga e aceeaşi, în proporţie covârşitoare, cu cea din 2011 şi 2012

Sava (SRI): Atacul informatic recent, realizat de o entitate cu caracteristicile unui actor statal

Atacul cibernetic semnalat recent are un impact mai mare decât Red October, prin nivelul tehnologic, are relevanţă în planul securităţii naţionale a României şi este realizat de o entitate care prezintă caracteristicile unui actor statal, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al SRI.
Sava (SRI): Atacul informatic recent, realizat de o entitate cu caracteristicile unui actor statal

Patru arme care ar aparţine suspecţilor furtului de tablouri din Olanda, găsite de anchetatori

Patru arme de vânătoare, care ar aparţine suspecţilor din cazul furtului de tablouri de la Muzeul Kunsthal din Olanda, au fost găsite de procurorii DIICOT în urma unor percheziţii făcute în judeţul Tulcea, au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Patru arme care ar aparţine suspecţilor furtului de tablouri din Olanda, găsite de anchetatori

Macovei, la depunerea moţiunii pentru şefia PDL: Atuul meu principal este credibilitatea

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, vineri, că atuul său pentru şefia PDL este "credibilitatea" şi a evitat să spună dacă îşi va da demisia din partid în cazul în care nu va câştiga preşedinţia PDL, menţionând că "poate domnul Blaga şi-ar dori" să plece ea din partid.
Macovei, la depunerea moţiunii pentru şefia PDL: Atuul meu principal este credibilitatea

Cristian Preda: Dacă Băsescu ar dori să revină la PDL vine la reformişti, nu la FSN-işti

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, vineri, că Traian Băsescu "vine la reformişti şi nu la FSN-işti" în cazul în care şeful statului ar dori să revină la PDL după ce nu va mai avea funcţia de preşedinte al României.
Cristian Preda: Dacă Băsescu ar dori să revină la PDL vine la reformişti, nu la FSN-işti

Aeroportul Oradea alocă 26 mil. euro în extinderea pistei, pentru a opera avioane Boeing şi Airbus

Aeroportul Oradea va contracta lucrări cu o valoare estimată de 114,1 milioane de lei (26,2 milioane euro) cu TVA pentru extinderea pistei de decolare-aterizare la 2.100 metri, această operaţiune permiţând aerogării operarea de avioane Boeing şi Airbus.
Aeroportul Oradea alocă 26 mil. euro în extinderea pistei, pentru a opera avioane Boeing şi Airbus

Rada: Pancu nu s-a antrenat toată săptămâna şi nu va juca în meciul cu Dinamo

Antrenorul Marian Rada a declarat, vineri, că atacantul Daniel Pancu nu a efectuat niciun antrenament în această săptămână din cauza unei răceli şi în consecinţă nu va juca în partida cu Dinamo, programată duminică, în cadrul etapei a XXI-a a Ligii I.
Rada: Pancu nu s-a antrenat toată săptămâna şi nu va juca în meciul cu Dinamo

Boştinaru: Apelul lui Stolojan către USL de a susţine bugetul UE este lamentabil

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru afirmă că este "lamentabil" apelul către USL al democrat-liberalului Theodor Stolojan de a susţine în Parlamentul European bugetul UE 2014-2020 în varianta negociată la Consiliul European din 8 februarie.
Boştinaru: Apelul lui Stolojan către USL de a susţine bugetul UE este lamentabil

Obiecte de recuzită din filmele „Fălci”, „Jurassic Park” şi „Vrăjitorul din Oz”, scoase la licitaţie

Obiecte de recuzită care au apărut în filme celebre precum "Fălci/ Jaws", "Jurassic Park" şi "Vrăjitorul din Oz/ The Wizard Of Oz" vor fi scoase la vânzare în cadrul unei licitaţii speciale, care va fi organizată pe 9 martie.
Obiecte de recuzită din filmele

Un deputat german din partidul Angelei Merkel sugerează Italiei să renunţe la zona euro

Un deputat german din cadrul partidului conservator CDU (Uniunea Creştin-Democrată), condus de Angela Merkel, a declarat pentru site-ul cotidianului Handelsblatt că Italia ar trebui să părăsească zona euro, dacă nu se va ajunge la formarea unei majorităţi stabile proeuropene.
Un deputat german din partidul Angelei Merkel sugerează Italiei să renunţe la zona euro

Carne de cal, depistată în două noi produse în Grecia

ADN de cal a fost găsit în două noi produse din carne, în Grecia, au anunţat autorităţile elene.
Carne de cal, depistată în două noi produse în Grecia

Botezul şi cununia vor avea loc numai în bisericile parohiale. Decizia a fost luată „pentru păstrarea sacralităţii şi solemnităţii acestor Sfinte Taine”

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca oficierea Tainei Botezului şi a Tainei Cununiei să aibă loc numai în bisericile parohiale, cu respectarea rânduielilor liturgice.
Botezul şi cununia vor avea loc numai în bisericile parohiale. Decizia a fost luată

UDMR nu face nicio concesie în chestiunea apărării şi utilizării limbii materne

UDMR cere autorităţilor române să nu îngrădească drepturile legale ale comunităţii maghiare, susţinând că nu este dispusă să facă nicio concesie în problema apărării şi utilizării limbii materne.
UDMR nu face nicio concesie în chestiunea apărării şi utilizării limbii materne

Berlusconi îşi proclamă nevinovăţia în faţa instanţei, în procesul Mediaset

Silvio Berlusconi şi-a susţinut vineri nevinovăţia în faţa unei Curţi de Apel, la Milano (nord), în cadrul procesului Mediaset, în care fostul premier italian este acuzat de fraudă fiscală.
Berlusconi îşi proclamă nevinovăţia în faţa instanţei, în procesul Mediaset

Steven Spielberg marchează 20 de ani de la lansarea filmului „Lista lui Schindler” printr-un concurs

Cineastul american Steven Spielberg marchează împlinirea a 20 de ani de la lansarea filmului "Lista lui Schindler", premiat cu Oscar, printr-un concurs video care se adresează elevilor de liceu din Statele Unite.
Steven Spielberg marchează 20 de ani de la lansarea filmului

Ryan Giggs, 39 de ani, şi-a prelungit cu un an contractul cu Manchester United

Fotbalistul galez al echipei Manchester United, Ryan Giggs, şi-a prelungit cu un an contractul cu gruparea engleză, noua sa înţelegere fiind valabilă până în iunie 2014, dată la care jucătorul va avea vârsta de 40 de ani şi şapte luni.
Ryan Giggs, 39 de ani, şi-a prelungit cu un an contractul cu Manchester United

Alarmă falsă cu bombă la un centru comercial din Timişoara. Centrul a fost evacuat

Un centru comercial din Timişoara a fost evacuat, vineri, de către poliţişti, după ce pe numărul de urgenţă 112 a fost primit un apel prin care s-a anunţat amplasarea unei bombe în incinta complexului. Specialiştii au stabilit, vineri, că alarma cu bombă de la centrul comercial din Timişoara în urma căreia complexul a fost evacuat a fost falsă, iar persoana care a sunat şi a anunţat amplasarea acesteia riscă amendă între 500 şi 1.000 de lei.
Alarmă falsă cu bombă la un centru comercial din Timişoara. Centrul a fost evacuat

Elena Udrea, ironică: Propun ca pe preşedinte să îl alungăm din ţară ca să nu mai fie un pericol pentru USL

Candidatul la şefia PDL Elena Udrea a declarat ironic, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că propune ca preşedintele Traian Băsescu să fie alungat din ţară ca să nu mai fie un pericol pentru USL, iar acest lucru să fie stipulat în Constituţie.
Elena Udrea, ironică: Propun ca pe preşedinte să îl alungăm din ţară ca să nu mai fie un pericol pentru USL

Marian Oprea a renunţat la start în calificările la triplusalt, la CE de la Goteborg

Atletul Marian Oprea a renunţat să mai ia startul, vineri, în calificările de la triplusalt, la Campionatele Europene de sală de la Goteborg.
Marian Oprea a renunţat la start în calificările la triplusalt, la CE de la Goteborg

„Oraşul meteoriţilor” profită de „cadoul cosmic” pentru a atrage turişti străini: Ar putea avea un Meteor Disneyland sau un aqua-parc cosmic – FOTO

Oraşul Celiabinsk, lovit în urmă cu două săptămâni de bucăţi din meteoritul care a explodat deasupra Munţilor Urali, încearcă să profite de expunerea fără precedent la nivel global câştigată în urma incidentului pentru a atrage turişti străini.

Monica Macovei şi-a depus candidatura pentru şefia PDL

Eurodeputatul PDL Monica Macovei şi-a depus, vineri, candidatura la preşedinţia PDL, cu moţiunea intitulată "Reformiştii", la eveniment fiind prezenţi Cristian Preda, Teodor Baconschi, Sever Voinescu şi Ionuţ Popescu.
Monica Macovei şi-a depus candidatura pentru şefia PDL

Udrea: Dacă aş şti că ar ajuta PDL să revină la guvernare, aş umbla şi desculţă, nu numai în tenişi

Elena Udrea, candidat la şefia PDL, a declarat, vineri, la Bistriţa, că este dispusă să umble şi desculţă, nu doar în tenişi, dacă ar şti că acest lucru ar ajuta PDL să revină la guvernare, referindu-se la prezentarea pe care i-a făcut-o liderul local Ioan Oltean.
Udrea: Dacă aş şti că ar ajuta PDL să revină la guvernare, aş umbla şi desculţă, nu numai în tenişi

INFORMARE METEO: Vânt puternic şi ninsori, sâmbătă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o informare pentru intensificări ale vântului, valabilă începând de sâmbătă de la ora 06:00 până sâmbătă la ora 16:00.
INFORMARE METEO: Vânt puternic şi ninsori, sâmbătă

Oltean: Suntem îngrijoraţi de soarta PDL. Nu vrem să ajungem un partid de 5, de 7 sau de 10 la sută

Liderul filialei Bistriţa-Năsăud a PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, la prezentarea moţiunii Elenei Udrea, că filiala pe care o conduce este îngrijorată de soarta PDL şi că nu vrea ca acesta să ajungă un partid de "5, de 7 sau de 10 la sută".
Oltean: Suntem îngrijoraţi de soarta PDL. Nu vrem să ajungem un partid de 5, de 7 sau de 10 la sută

Nuţu Cămătaru, catalogat gangster în presa internaţională. Ştirea despre leii şi urşii de la locuinţa lui Ion Balint, relatată în mai multe publicaţii

Ştirea privind ridicarea celor patru lei şi doi urşi de pe proprietatea lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, a făcut înconjurul lumii, publicaţii importante de pe glob relatând despre acest fapt. Nuţu Cămătaru este prezentat în Huffington Post sau Daily Mail drept un gangster român extrem de influent în lumea interlopă din Bucureşti.
Nuţu Cămătaru, catalogat gangster în presa internaţională. Ştirea despre leii şi urşii de la locuinţa lui Ion Balint, relatată în mai multe publicaţii

Negoiţă s-a împăcat cu Borcea şi spune că pot colabora pentru binele echipei Dinamo

Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, vineri, pe Aeroportul Henri Coandă, că este dispus să treacă peste divergenţele pe care le-a avut cu fostul acţionar Cristian Borcea, considerând că pot colabora în interesul clubului.
Negoiţă s-a împăcat cu Borcea şi spune că pot colabora pentru binele echipei Dinamo

Kelemen: La regionalizare, guvernanţii să pună în paranteză „principiul etnic” şi „pericolul maghiar”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că Uniunea trebuie să convingă guvernanţii să "pună în paranteză principiul etnic" şi "pericolul maghiar", în momentul deciderii viitoarelor regiuni, atrăgând atenţia că retorica "naţionalistă" se va intensifica, deoarece interesul este izolarea UDMR.
Kelemen: La regionalizare, guvernanţii să pună în paranteză

Italia se confruntă cu un blocaj politic ce îngrijorează Europa

Un nou guvern de tehnocraţi, un guvern minoritar de stânga, formarea unor alianţe considerate improbabile sau noi alegeri sunt principalele soluţii la impasul în care se află Italia după alegerile ce nu au condus la formarea unei majorităţi clare, provocând îngrijorare în Europa.
Italia se confruntă cu un blocaj politic ce îngrijorează Europa

Pistorius vrea să rezolve amiabil diferendul cu o vecină pe care a dat-o în judecată în 2009

Multiplul campion paralimpic sud-african Oscar Pistorius, inculpat pentru uciderea iubitei sale, încearcă să rezolve amiabil un diferend cu o vecină pe care a dat-o în judecată după ce poliţia l-a arestat în 2009 ca urmare a unei reclamaţii a femeii, a anunţat avocatul sportivului.
Pistorius vrea să rezolve amiabil diferendul cu o vecină pe care a dat-o în judecată în 2009

Cumnatul lui Adrian Năstase a preluat controlul unui asigurător din top 10

Cumnatul fostului premier Adrian Năstase, Dan Odobescu, a preluat de la un investitor italian controlul City Insurance, o companie din top 10 asigurări generale, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată (SRL), ale cărui afaceri în 2011 au atins 5.428 lei.
Cumnatul lui Adrian Năstase a preluat controlul unui asigurător din top 10

Alexandru Tudose: Toate transferurile de la Steaua la Dinamo au fost de bun augur, sper să fiu şi eu

Fundaşul Alexandru Tudose a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă în care a fost prezentat oficial, că speră să confirme la Dinamo, aşa cum au făcut-o şi ceilalţi jucători care au evoluat în trecut la marea rivală, Steaua.
Alexandru Tudose: Toate transferurile de la Steaua la Dinamo au fost de bun augur, sper să fiu şi eu

Primul hotel din lume care are ca tematică ursul panda a fost inaugurat în China – VIDEO

Primul hotel din lume care are ca tematică ursul panda a fost deschis luni, în provincia Sichuan din China, interiorul şi exteriorul acestuia fiind bogat ornamentate cu obiecte şi elemente de decor care au legătură cu acest animal-simbol al Chinei.
Primul hotel din lume care are ca tematică ursul panda a fost inaugurat în China - VIDEO