CELE MAI NOI ARTICOLE

Noi recorduri pentru SUA după victoria lui Obama la alegerile prezidenţiale

Victoria înregistrată de Barack Obama la alegerile prezidenţiale de marţi este sinonimă noilor recorduri în Statele Unite, el devenind al treilea preşedinte consecutiv care îndeplineşte două mandate, o premieră din 1816.
Noi recorduri pentru SUA după victoria lui Obama la alegerile prezidenţiale

Hollywood-ul şi industria muzicală americană salută, pe Twitter, victoria lui Barack Obama

Numeroşi actori, regizori şi producători de la Hollywood, dar şi muzicieni şi reprezentanţi ai industriei muzicale americane au salutat, prin intermediul unor mesaje postate pe Twitter, victoria lui Barack Obama în alegerile prezidenţiale americane.
Hollywood-ul şi industria muzicală americană salută, pe Twitter, victoria lui Barack Obama

Copos: Nu bag clubul în insolvenţă şi nici în faliment, soluţia este să preia altcineva Rapidul

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că nu intenţionează să demareze procedurile pentru intrarea în insolvenţă şi nici să falimenteze clubul, precinzând că soluţia este cedarea grupării giuleştene unei alte persoane.
Copos: Nu bag clubul în insolvenţă şi nici în faliment, soluţia este să preia altcineva Rapidul

Băsescu şi Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea Transgaz – surse

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea unor acţiuni Transgaz (TGN), apreciind că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operaţiuni, şi să aştepte numirea managerilor privaţi care să crească valoarea celor două companii.
Băsescu şi Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea Transgaz - surse

Student cercetat după ce şi-a înscenat furtul telefonului mobil ca să încaseze asigurarea

Un student, în vârstă de 23 de ani, din Bucureşti, este cercetat de poliţişti după ce a minţit autorităţile anunţând că a fost tâlhărit de un bărbat care i-a luat celularul pentru a obţine un telefon nou, în condiţiile în care aparatul era asigurat împotriva furtului, informează Poliţia Capitalei.
Student cercetat după ce şi-a înscenat furtul telefonului mobil ca să încaseze asigurarea

DOSARUL BANCHERILOR: De ce a fost arestat liderul Mihai Stan – MOTIVAREA DECIZIEI

Liderul grupării de fraudare a băncilor, Mihai Stan, reprezintă un pericol social concret, iar arestarea acestuia s-a decis pe baza numărului mare al păgubiţilor, de faptele grupului condus de acesta, a prejudiciului mare produs şi a duratei mari de timp de operativitate.
DOSARUL BANCHERILOR: De ce a fost arestat liderul Mihai Stan - MOTIVAREA DECIZIEI

Angajaţii români, printre cei mai puţin profitabili pentru multinaţionale

Angajaţii români generează printre cele mai mici venituri brute pentru fiecare euro, dolar sau leu primit de la angajator sub formă de remunerare din Europa Centrală şi de Est (ECE), ceea ce afectează competitivitatea şi atractivitatea României ca destinaţie pentru investiţii, potrivit PwC.
Angajaţii români, printre cei mai puţin profitabili pentru multinaţionale

Comisia Europeană estimează o creştere economică de 0,8% pentru România în acest an şi de 2,2% pentru anul următor

România va înregistra o creştere economică de 0,8% în acest an, principalele riscuri fiind incertitudinea politică şi un impact peste aşteptări al secetei, urmând ca anul următor avansul PIB să se accelereze la 2,2%, potrivit noilor estimări ale Comisiei Europeană (CE).
Comisia Europeană estimează o creştere economică de 0,8% pentru România în acest an şi de 2,2% pentru anul următor

Afganistanului „nu-i pasă” de realegerea lui Barack Obama pentru că SUA au „eşuat”

Realegerea preşedintelui american Barack Obama a fost primită cu indiferenţă în Afganistan, unde populaţia se teme că ţara va cădea din nou pradă războiului după retragerea trupelor occidentale prevăzută pentru sfârşitul lui 2014.
Afganistanului

CSA: Medierea dosarelor de daună poate reduce cheltuielile asigurătorilor cu despăgubirile

Asigurătorii îşi pot reduce cheltuielile legate de daune dacă vor apela la serviciile mediatorilor, despăgubirile obţinute de asiguraţi în instanţă fiind de două sau trei ori mai ridicate decât cele pe cale amiabila, reiese din cifrele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
CSA: Medierea dosarelor de daună poate reduce cheltuielile asigurătorilor cu despăgubirile

PROGNOZA METEO: Ce temperaturi vor fi joi şi vineri în ţară şi în Capitală

Joi, vremea va fi în general frumoasă în ţară. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nordul ţării şi la munte, însă doar izolat în nordul Carpaţilor Orientali vor fi condiţii de precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.
PROGNOZA METEO: Ce temperaturi vor fi joi şi vineri în ţară şi în Capitală

Gheorghe Flutur va coordona campania electorală ARD în judeţul Suceava

Preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, va coordona campania electorală ARD în judeţul Suceava şi a anunţat, miercuri, că toţi candidaţii ARD din judeţ au intrat "în linie dreaptă" pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Gheorghe Flutur va coordona campania electorală ARD în judeţul Suceava

Nicole Scherzinger a pozat în ipostaze sexy pentru o revistă engleză – FOTO

Britanicii de la Marie Claire au convins-o pe Nicole Scherzinger să pozeze pentru coperta revistei. Pentru sesiunea foto, cântăreaţa a ales ţinute de la Gucci, Salvatore Ferragamo şi Dolce and Gabbana
Nicole Scherzinger a pozat în ipostaze sexy pentru o revistă engleză - FOTO

INCIDENTE LA MITINGUL AGRICULTORILOR: Protestatarii au aruncat cu garduri în jandarmi

Începând de la ora 11.00, aproximativ o mie de producători agricoli pichetează sediul Guvernului, reclamând faptul că agricultura este lăsată de izbelişte şi cerând demiterea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.
INCIDENTE LA MITINGUL AGRICULTORILOR: Protestatarii au aruncat cu garduri în jandarmi

Scriitoarea Scholastique Mukasonga a câştigat premiul Renaudot pe 2012

Scriitoarea Scholastique Mukasonga, originară din Rwanda, a câştigat, miercuri, premiul Renaudot pe 2012, acesta fiind unul dintre cele mai prestigioase trofee literare acordate în Franţa.
Scriitoarea Scholastique Mukasonga a câştigat premiul Renaudot pe 2012

Jared Leto îşi reia cariera de actor şi va juca rolul unui travestit

Jared Leto, solistul trupei 30 Seconds to Mars, a decis să îşi reia cariera de actor şi va juca alături de Matthew McConaughey şi Jennifer Garner într-o dramă despre SIDA, în care va interpreta rolul unui travestit flamboaiant.
Jared Leto îşi reia cariera de actor şi va juca rolul unui travestit

Scriitorul francez Jérôme Ferrari a câştigat premiul Goncourt pe 2012

Scriitorul francez Jérôme Ferrari a câştigat, miercuri, premiul Goncourt pe 2012 - cel mai prestigios trofeu literar francez -, pentru romanul său "Le Sermon sur la chute de Rome" (publicat la editura Actes Sud), a cărui acţiune are ca fundal violenta Corsică.
Scriitorul francez Jérôme Ferrari a câştigat premiul Goncourt pe 2012

Cine este primul om pe care l-a sunat Barack Obama după victoria în alegerile prezidenţiale

La doar câteva momente după ce au fost anunţate rezultatele privind alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii, Barack Obama a fost felicitat de contracandidatul său Mitt Romney. Primul telefon pe care Obama l-a dat a fost către un fost şef de stat al SUA.
Cine este primul om pe care l-a sunat Barack Obama după victoria în alegerile prezidenţiale

Sulfina Barbu: În sfârşit există un ministru responsabil la Ministerul Sănătăţii

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că în sfârşit "există un ministru responsabil la Ministerul Sănătăţii", referindu-se la numirea lui Raed Arafat în această funcţie şi arătând că USL nu şi-a asumat responsabilitatea pentru acest domeniu.
Sulfina Barbu: În sfârşit există un ministru responsabil la Ministerul Sănătăţii

BNR nu vede creştere economică în 2013 fără absorbţia fondurilor europene

România nu va înregistra creştere economică anul viitor dacă nu se va debloca absorbţia fondurilor europene, singurele resurse financiare accesibile în această perioadă, care să înlocuiască investiţiile străine şi cele de la buget, consideră guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
BNR nu vede creştere economică în 2013 fără absorbţia fondurilor europene

Un bucureştean a ameninţat că-şi dă foc dacă va fi evacuat din casă. Bărbatul a fost convins să renunţe la gestul său

Un bucureştean s-a urcat pe acoperişul unui imobil de pe strada Ţepeş Vodă şi a ameninţat că îşi dă foc dacă va fi evacuat din locuinţă, informează surse din Poliţia Capitalei.
Un bucureştean a ameninţat că-şi dă foc dacă va fi evacuat din casă. Bărbatul a fost convins să renunţe la gestul său

Dragoş Bucur e un Moş Crăciun poliţist în filmul „Ho HoHo 2: O loterie de familie”

Actorul Dragoş Bucur îl va interpreta pentru prima dată pe Moş Crăciun, în comedia "Ho HoHo 2: O loterie de familie", care are premiera pe marile ecrane româneşti pe 23 noiembrie, informează MediaPro Distribution.
Dragoş Bucur e un Moş Crăciun poliţist în filmul

BERD: Priorităţi pentru România în 2013 – înlesnirea investiţiilor, privatizările şi infrastructura

Principalele priorităţi pentru România anul viitor, din punct de vedere economic, ar trebui să fie implementarea de reforme care să înlesnească investiţiile, realizarea de progrese în privinţa privatizărilor şi îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de transporturi, potrivit unui raport al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
BERD: Priorităţi pentru România în 2013 - înlesnirea investiţiilor, privatizările şi infrastructura

Cursul BNR a scăzut la 4,5089 lei/euro, cel mai REDUS nivel din 19 septembrie

Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri un curs de schimb în scădere pentru a 11-a sesiune consecutivă, de 4,5089 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel începând cu 19 septembrie.
Cursul BNR a scăzut la 4,5089 lei/euro, cel mai REDUS nivel din 19 septembrie

Chiliman: Începând de miercuri este posibilă reabilitarea termică a caselor din sectorul 1

Primarul sectorului 1, Adrei Chiliman, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în această unitate administrativ-teritorială a Capitalei este posibilă reabilitarea caselor după ce săptămâna trecută a fost aprobată de Guvern ordonanţa care conţine prevederile legislative în acest sens.
Chiliman: Începând de miercuri este posibilă reabilitarea termică a caselor din sectorul 1

Jean Pascal: Îmi scot pălăria în faţa lui Bute pentru că ştiu prin ce a trecut

Fostul campion mondial la categoria semigrea, canadianul Jean Pascal, a declarat că îşi scoate pălăria în faţa pugilistului Lucian Bute, după ce boxerul român l-a învins pe rusul Denis Gracev, la primul meci de la înfrângerea suferită în faţa britanicului Carl Froch.
Jean Pascal: Îmi scot pălăria în faţa lui Bute pentru că ştiu prin ce a trecut

Traian Băsescu îl felicită pe Obama şi îşi exprimă speranţa că îl va reîntâlni în viitorul apropiat

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, miercuri, un mesaj de felicitare preşedintelui SUA, Barack Obama, pentru realegerea sa în funcţie, exprimându-şi speranţa că va avea ocazia să îl reîntâlnească "în viitorul apropiat".
Traian Băsescu îl felicită pe Obama şi îşi exprimă speranţa că îl va reîntâlni în viitorul apropiat

Mesajul de 1 miliard de dolari postat de ministrul de Externe al Poloniei pe Twitter

Capitalizarea companiei poloneze de gaze naturale PGNiG a crescut marţi cu până la 1 miliard de dolari după ce investitorii au primit indicii privind un acord cu Gazprom dintr-un mesaj postat pe Twitter de ministrul de Externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, înaintea anunţului oficial.
Mesajul de 1 miliard de dolari postat de ministrul de Externe al Poloniei pe Twitter

RAED ARAFAT, numit ministru al Sănătăţii

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de numire a lui Raed Arafat în funcţia de ministru al Sănătăţii, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Sănătăţii a lui Raed Arafat va avea loc astăzi, la ora 19.00, la Palatul Cotroceni.
RAED ARAFAT, numit ministru al Sănătăţii

Alexandru Tomescu, în concert sub bagheta lui Gerd Schaller, pe 16 noiembrie, la Sala Radio

Violonistul Alexandru Tomescu va cânta alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gerd Schaller, pe 16 noiembrie, la Sala Radio din Capitală.
Alexandru Tomescu, în concert sub bagheta lui Gerd Schaller, pe 16 noiembrie, la Sala Radio

Echipa naţională a României a urcat 9 locuri în clasamentul FIFA, până pe poziţia 37. Topul primelor zece reprezentative

Echipa naţională de fotbal a României a urcat 9 locuri şi se află pe poziţia 37, cu 669 puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna octombrie, dat publicităţii, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial.
Echipa naţională a României a urcat 9 locuri în clasamentul FIFA, până pe poziţia 37. Topul primelor zece reprezentative

ALEGERI PARLAMENTARE: Printre candidaţii din Covasna se numără Olosz Gergely, acuzat de trafic de influenţă şi Marko Attila, condamnat

Deputatul UDMR Olosz Gergely, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, secretarul de stat Marko Attila, condamnat la închisoare pentru retrocedarea unei şcoli, liderul PPMT, Toro T. Tibor, şeful AVAS, Marius Obreja şi un preot reformat se numără printre candidaţii din Covasna.
ALEGERI PARLAMENTARE: Printre candidaţii din Covasna se numără Olosz Gergely, acuzat de trafic de influenţă şi Marko Attila, condamnat

Robbie Williams vrea să îi cumpere soţiei sale o vilă în Bahamas

Cântăreţul britanic Robbie Williams vrea să cumpere o reşedinţă de vacanţă în Bahamas, întrucât soţiei sale îi lipseşte vremea însorită după mutarea cuplului din Los Angeles la Londra.
Robbie Williams vrea să îi cumpere soţiei sale o vilă în Bahamas

Videanu îi cere lui Ponta să arate că e „bărbat politic” şi să accepte o dezbatere „unu la unu” – VIDEO

Şeful campaniei electorale a ARD, Adriean Videanu, îl provoacă pe premierul Victor Ponta să dovedească faptul că este "un bărbat politic" şi să accepte o dezbatere "unu la unu" pe oferta electorală a ARD şi USL.
Videanu îi cere lui Ponta să arate că e

Andra, Alb Negru, Partizan şi Iris, concert în Capitală pentru copiii cu autism. Ce preţuri au biletele

Cântăreaţa Andra şi trupele Alb Negru, Partizan şi Iris vor susţine, sâmbătă, de la ora 15.00, la Sala Palatului din Bucureşti, un concert umanitar pentru strângere de fonduri destinate copiilor cu autism, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Andra, Alb Negru, Partizan şi Iris, concert în Capitală pentru copiii cu autism. Ce preţuri au biletele

STUDIU: Ce BOLI sunt prezise de semnele vizibile ale îmbătrânirii

Un studiu recent realizat de cercetătorii danezi arată că persoanele care prezintă semne vizibile de îmbătrânire, precum pierderea părului, apariţia ridurilor şi a pungilor cu grăsime pe pleoape, prezintă un risc mai mare de anumite maladii faţă de persoanele de aceeaşi vârstă care par mai tinere.
STUDIU: Ce BOLI sunt prezise de semnele vizibile ale îmbătrânirii

ALEGERI PARLAMENTARE – Bistriţa: Octavian Seciu, fostul lider al PPDD cercetat pentru mită are doar un apartament, denunţătorul său are 52

Fostul lider al PPDD Bistriţa-Năsăud Octavian Seciu, candidat la parlamentare, care fusese reţinut după ce ar fi pretins 75.000 de euro de la un om de afaceri pentru ca acesta să poată candida, menţionează în declaraţia de avere doar un apartament, în timp ce denunţătorul său are 52 de apartamente.
ALEGERI PARLAMENTARE - Bistriţa: Octavian Seciu, fostul lider al PPDD cercetat pentru mită are doar un apartament, denunţătorul său are 52

Băsescu şi Ponta nu au discutat la întâlnire despre reprezentarea la UE. Cei doi vor avea o nouă întrevedere

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au discutat despre negocierile cu FMI, bugetul pe 2013, fonduri europene şi MCV, dar fără să abordeze şi problema reprezentării României la viitorul Consiliu European, cei doi urmând să aibă o nouă discuţie după ce Ponta va merge la Bruxelles.
Băsescu şi Ponta nu au discutat la întâlnire despre reprezentarea la UE. Cei doi vor avea o nouă întrevedere

Luptătorul Soslan Tigiev a pierdut medalia de bronz cucerită la Jocurile Olimpice de la Londra

Luptătorul Soslan Tigiev din Uzbekistan a pierdut medalia de bronz cucerită la categoria 74 de kilograme la Jocurile Olimpice de la Londra, după ce a fost depistat dopat, a anunţat, miercuri, presa locală.
Luptătorul Soslan Tigiev a pierdut medalia de bronz cucerită la Jocurile Olimpice de la Londra

ALEGERI PARLAMENTARE: Declaraţia de avere a lui Sergiu Vizitiu, candidat ARD pentru Camera Deputaţilor în Vaslui

Omul de afaceri Sergiu Vizitiu s-a înscris anul acesta în cursa electorală pentru obţinerea unui loc în Camera Deputaţilor. Acesta candidează din partea ARD în Colegiul nr 7 din Vaslui. În declaraţia de avere depusă la Biroul Electoral Judeţean, Vizitiu menţionează că deţine nouă terenuri agricole în Iaşi şi a avut venituri în 2011 de 27.084 lei.
ALEGERI PARLAMENTARE: Declaraţia de avere a lui Sergiu Vizitiu, candidat ARD pentru Camera Deputaţilor în Vaslui