CELE MAI NOI ARTICOLE

Ponta: Orban a fost umilit din prostie şi la ordin politic de europarlamentari PDL. Aşa măgărie nu am văzut în acest an

Ministrul Leonard Orban, fost ministru chiar în Guvernul PDL, a fost umilit "din prostie" din cauza unui ordin politic transmis europarlamentarilor democrat-liberali, care au venit special în locul unor parlamentari PPE şi i-au convins şi pe alţii să voteze împotriva acestuia, afirmă premierul Victor Ponta.
Ponta: Orban a fost umilit din prostie şi la ordin politic de europarlamentari PDL. Aşa măgărie nu am văzut în acest an

Hunedoara: Cinci persoane au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu fum, în urma unui incendiu

Cinci persoane din municipiul Hunedoara au ajuns, joi seară, la spital, după ce s-au intoxicat cu fum în urma unui incendiu izbucnit într-o locuinţă în care se afla doar o fetiţă de cinci ani, salvată de vecini, pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor.
Hunedoara: Cinci persoane au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu fum, în urma unui incendiu

Andronescu: Controlul Ministerului Educaţiei la Universitatea Bioterra va începe luni

Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat, joi, că Universitatea Bioterra din Capitală va fi supusă, începând de lunea viitoare, unor verificări ale Corpului de control al Ministerului Educaţiei, fiind vizat în special modul de "gestionare" a studenţilor, începând cu înmatricularea, şi a notelor.
Andronescu: Controlul Ministerului Educaţiei la Universitatea Bioterra va începe luni

Scandal în Consiliul Local Craiova între Olguţa Vasilescu şi un consilier local în legătură cu Adrian Năstase

Consilierul PDL Dan Cherciu a cerut, joi, în şedinţa CL Craiova, retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat lui Adrian Năstase, spunându-i primarului Lia Olguţa Vasilescu să ia distincţia acasă, iar aceasta răspunzându-i: "Sunt o doamnă şi nu vă răspund pe măsura afirmaţiilor dumneavoastră".
Scandal în Consiliul Local Craiova între Olguţa Vasilescu şi un consilier local în legătură cu Adrian Năstase

Ponta: Informaţia că Dan Diaconescu ar dispune de banii pentru Oltchim e falsă. Nu a depus dovada că are banii

Informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim, susţine premierul Victor Ponta.
Ponta: Informaţia că Dan Diaconescu ar dispune de banii pentru Oltchim e falsă. Nu a depus dovada că are banii

Lucian Mîndruţă va fi gazda „Weekend-velo-tours”

Mediafax Group şi 1001 Adventures organizează, în octombrie 2012, „Weekend-velo-tours”, un tur pe bicicletă în jurul lacului Leman din Geneva (Elveţia).
Lucian Mîndruţă va fi gazda

HCM Constanţa, debut cu înfrângere în grupa B a Ligii Campionilor

Echipa de handbal masculin HCM Constanţa a fost învinsă, joi, în deplasare, de formaţia suedeză IK Savehof, scor 35-31 (19-17), în primul meci din grupa B a Ligii Campionilor.
HCM Constanţa, debut cu înfrângere în grupa B a Ligii Campionilor

Ponta a numit un nou guvernator în Delta Dunării. Cine o va înlocui pe Viorica Bîscă

Edward Bratfanof, prezentat în presa locală drept inginer silvic în Tulcea şi patron al unei fime de consultanţă specializată în management, a fost numit de premierul Victor Ponta în postul de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".
Ponta a numit un nou guvernator în Delta Dunării. Cine o va înlocui pe Viorica Bîscă

Ponta: Am părăsit CSAT din cauza unor propuneri anormale, precum un Megaminister al Preşedinţiei

Premierul Victor Ponta a declarat că a părăsit şedinţa de joi a CSAT deoarece nu a acceptat ca pe ordinea de zi, care i-a fost transmisă cu doar o zi înainte, să fie trecute documente prin care, de exemplu, era înfiinţat "un Megaminister de Externe al Administraţiei Prezidenţiale".
Ponta: Am părăsit CSAT din cauza unor propuneri anormale, precum un Megaminister al Preşedinţiei

Copos spune că Rapid ar fi trebuit să câştige la masa verde meciul cu Steaua

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi seară, după calificarea în optimile de finală ale Cupei României, că echipa giuleşteană ar fi trebuit să câştige la masa verde meciul cu Steaua, din Liga I, deoarece este incorect modul în care s-au comportat steliştii.
Copos spune că Rapid ar fi trebuit să câştige la masa verde meciul cu Steaua

Mahmoud Abbas cere ca „Palestina” să obţină statutul de nemembru al ONU

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a lansat la ONU o campanie pentru ca "Palestina" să obţină statutul de stat nemembru al Naţiunilor Unite, declarându-se "încrezător" în susţinerea internaţională pentru acest demers.
Mahmoud Abbas cere ca

Cristian Diaconescu: Ponta şi Băsescu nu au discutat despre candidatura lui Leonard Orban

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a declarat, joi, că premierul Victor Ponta nu a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre candidatura lui Leonard Orban pentru postul de la Curtea Europeană de Audit, după ce acesta a primit aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar a PE.
Cristian Diaconescu: Ponta şi Băsescu nu au discutat despre candidatura lui Leonard Orban

Premieră la Vatican: Un proces public şi plin de necunoscute începe sâmbătă

Sala de audienţă va fi cu siguranţă restrânsă, prezenţa presei limitată, dar Vaticanul va experimenta sâmbătă o premieră: un proces public trebuie să judece pentru furt pe majordomul Papei în scandalul scurgerii de documente "Vatileaks".
Premieră la Vatican: Un proces public şi plin de necunoscute începe sâmbătă

Cum au reuşit patru români să înşele doi turişti japonezi într-o gară din Roma

Patru români care au pretins în mod fals că sunt agenţi de poliţie şi au jefuit doi turişti japonezi în Gara Termini din Roma au fost reţinuţi de autorităţile italiene, scrie ziarul La Repubblica, în ediţia online.
Cum au reuşit patru români să înşele doi turişti japonezi într-o gară din Roma

Rapid a învins Olimpia Satu Mare, scor 6-0, şi s-a calificat în optimile Cupei României

Echipa Rapid a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (3-0), formaţia Olimpia Satu Mare, din Liga a III-a, în 16-imile Cupei României, şi s-a calificat în optimile de finală ale competiţiei.
Rapid a învins Olimpia Satu Mare, scor 6-0, şi s-a calificat în optimile Cupei României

Cazul mitei de la Universitatea Bioterra: Anchetatorii voiau să realizeze un flagrant la examenul de licenţă

Anchetatorii din dosarul divulgării de subiecte la Universitatea Bioterra au vrut să organizeze un flagrant la examenul de licenţă desfăşurat la instituţia de învăţământ, însă acţiunea a fost anulată, din cauza numărului mic de candidaţi prezenţi, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Cazul mitei de la Universitatea Bioterra: Anchetatorii voiau să realizeze un flagrant la examenul de licenţă

Traficul în centrul Capitalei, restricţionat sâmbătă din cauza Paradei elevilor. Unde nu se va circula şi ce rute ocolitoare recomandă Poliţia

Traficul pe mai multe artere din centrul Capitalei va fi restricţionat, sâmbătă, pe mai multe artere, din cauza Paradei elevilor bucureşteni, la care sunt aşteptaţi, potrivit municipalităţii, peste 20.000 de participanţi.
Traficul în centrul Capitalei, restricţionat sâmbătă din cauza Paradei elevilor. Unde nu se va circula şi ce rute ocolitoare recomandă Poliţia

Spania anunţă cel mai sever program de reduceri de cheltuieli bugetare de până acum. 40 de miliarde euro vor fi economisite

Spania a anunţat, joi, cele mai severe reduceri de cheltuieli bugetare de până acum, în valoare de 40 de miliarde euro pentru anul următor, noile măsuri şi reforme având ca scop convingerea instituţiilor internaţionale şi investitorilor că ţara îşi respectă angajamentele privind ţintele de deficit.
Spania anunţă cel mai sever program de reduceri de cheltuieli bugetare de până acum. 40 de miliarde euro vor fi economisite

Cea mai tânără admiratoare a lui Justin Bieber a decedat la vârsta de şase ani

Cântăreţul Justin Bieber a anunţat joi, pe contul său de Twitter, că a încetat din viaţă cea mai tânără admiratoare a sa, o fetiţă în vârstă de şase ani pe care artistul o numea "Mrs. Bieber".
Cea mai tânără admiratoare a lui Justin Bieber a decedat la vârsta de şase ani

Campanie umanitară: Celebrităţi transformate în zombi pentru o cauză nobilă – GALERIE FOTO

Mai multe vedete de la Hollywood au acceptat să se transforme total pentru a sprijini Crucea Roşie din SUA. Actori precum Mena Suvari şi Jimmy Smits, regizorul Peter Jackson şi solistul trupei Good Charlotte, Joel Madden, au făcut echipă pentru campania denumită Red Cross Zombie Blood Drive, care şi-a propus să-i facă pe oameni să conştientizeze importanţa donării de sânge.
Campanie umanitară: Celebrităţi transformate în zombi pentru o cauză nobilă - GALERIE FOTO

Aproape două tone de alimente de la Uniunea Europeană au expirat în depozit, într-o comună din Dolj

Aproape două tone de alimente de la Uniunea Europeană, respectiv făină, mălai, orez, au expirat într-un depozit din comuna doljeană Scaeşti, localnicii spunând că acestea au rămas din mandatul fostului primar, care a împărţit mai puţine alimente pentru a rămâne pentru campania electorală.
Aproape două tone de alimente de la Uniunea Europeană au expirat în depozit, într-o comună din Dolj

Ponta vrea să meargă în 2013 la Beijing pentru a iniţia proiecte noi sau a relansa unele existente

Premierul Victor Ponta a participat, joi, la recepţia organizată de Ambasada Chinei cu ocazia Zilei Naţionale, el rostind un scurt discurs în care a spus că are pregătit în agendă să meargă anul viitor la Beijing pentru a pune bazele unor proiecte sau pentru a relansa proiectele care au suferit întârzieri.
Ponta vrea să meargă în 2013 la Beijing pentru a iniţia proiecte noi sau a relansa unele existente

Spaţiile tehnice neutilizate din zona galeriilor de metrou ar putea deveni parcări în Capitală

Spaţiile tehnice neutilizate din zona galeriilor de metrou ar putea deveni parcări sau spaţii publice în Capitală, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa de vineri a CGMB, prin care se solicită dreptul de administrare a unor suprafeţe construite de 10.369 de metri pătraţi.
Spaţiile tehnice neutilizate din zona galeriilor de metrou ar putea deveni parcări în Capitală

Gândul LIVE – EXCLUSIV. Ministru în Guvernul României, despre Oltchim: Trebuie să plătească nu numai Dan Diaconescu, dar şi din guvern, dacă privatizarea eşuează

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.
Gândul LIVE - EXCLUSIV. Ministru în Guvernul României, despre Oltchim: Trebuie să plătească nu numai Dan Diaconescu, dar şi din guvern, dacă privatizarea eşuează

Ziarul Financiar vorbeşte despre piaţa construcţiilor în noul ritm de creştere: cărămidǎ cu cărămidǎ

Ziarul Financiar organizează, vineri, la Hotel Intercontinental din Bucureşti, Sala Rondă, evenimentul "Piaţa construcţiilor în noul ritm de creştere: cărămidǎ cu cărămidǎ", la care se va discuta evoluţia proiectelor din vastul domeniu al construcţiilor.
Ziarul Financiar vorbeşte despre piaţa construcţiilor în noul ritm de creştere: cărămidǎ cu cărămidǎ

Oltchim – România, scor 25-23, într-un meci amical

Campioana la handbal feminin Oltchim a învins joi, la Râmnicu Vâlcea, naţionala României, scor 25-23 (10-11), în primul meci amical din cele două programate.
Oltchim - România, scor 25-23, într-un meci amical

Elvis Presley, depăşit de rapperul american Lil Wayne în Top 100 Billboard

Rapperul american Lil Wayne l-a depăşit, joi, pe legendarul cântăreţ Elvis Presley în Top100 al celor mai bine vândute titluri muzicale, realizat săptămânal de Billboard.
Elvis Presley, depăşit de rapperul american Lil Wayne în Top 100 Billboard

Comisia Europeană a clasat 13 proceduri de infringement deschise împotriva României. În prezent rămân deschise 42

Comisia Europeană a decis, joi, clasarea a 13 acţiuni de infringement declanşate împotriva României în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor care îi revin în baza Tratatului UE, iar în prezent rămân deschise 42 de astfel de acţiuni.
Comisia Europeană a clasat 13 proceduri de infringement deschise împotriva României. În prezent rămân deschise 42

Concedierile colective în TVR în urma discuţiilor cu sindicatele: 872 angajaţi vor fi disponibilizaţi

Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al SRTv, spune într-un comunicat, remis MEDIAFAX, că selecţia personalului TVR va începe după 1 octombrie, iar disponibilizările vor viza 872 de posturi, numărul de locuri de muncă reduse fiind mai mic cu 90 faţă de cifra propusă iniţial (962).
Concedierile colective în TVR în urma discuţiilor cu sindicatele: 872 angajaţi vor fi disponibilizaţi

David Cameron, ironizat de presa britanică după ce a picat proba de istorie în show-ul lui David Letterman

Presa britanică ironiza joi asupra "examenului de cetăţenie picat" de premierul David Cameron, care a eşuat să răspundă la câteva întrebări legate de istoria ţării sale în timpul emisiunii televizate Late Show a lui David Letterman, difuzată miercuri seara în Statele Unite.
David Cameron, ironizat de presa britanică după ce a picat proba de istorie în show-ul lui David Letterman

Franco Zeffirelli a aplaudat-o pe Angela Gheorghiu la spectacolul „La Bohème”, la Scala – FOTO

Franco Zeffirelli a aplaudat-o pe Angela Gheorghiu miercuri seară, la Teatro alla Scala din Milano, unde soprana română a avut primul spectacol aniversar cu "La Bohème", realizat de celebrul regizor.
Franco Zeffirelli a aplaudat-o pe Angela Gheorghiu la spectacolul

MITA de la Universitatea Bioterra: Adrian Dulugeac, şef de lucrări, a fost reţinut

Adrian Dulugeac, şef de lucrări la Universitatea Bioterra Bucureşti, a fost reţinut joi de procurori, fiind acuzat de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material.
MITA de la Universitatea Bioterra: Adrian Dulugeac, şef de lucrări, a fost reţinut

Băsescu i-a primit la Cotroceni pe ambasadorii din Qatar, Nigeria, Malaezia, Vietnam, Egipt şi Slovacia

Preşedintele Traian Băsescu i-a primit, joi, la Cotroceni, pe ambasadorii din Qatar, Nigeria, Malaezia, Vietnam, Egipt, Slovacia pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, exprimând speranţa că relaţiile României cu ţările reprezentate vor continua să se dezvolte.
Băsescu i-a primit la Cotroceni pe ambasadorii din Qatar, Nigeria, Malaezia, Vietnam, Egipt şi Slovacia

PRIVATIZAREA OLTCHIM: Avocaţii lui Diaconescu susţin că OPSPI sau Eximbank au transmis presei informaţii confidenţiale

OPSPI sau EximBank au transmis presei un document confidenţial care arată că o firmă olandeză garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, iar prin această acţiune cele două instituţii vor să îl discrediteze pe patronul OTV, susţine avocatul Daniel Fenechiu.
PRIVATIZAREA OLTCHIM: Avocaţii lui Diaconescu susţin că OPSPI sau Eximbank au transmis presei informaţii confidenţiale

Ziua Mondială a Inimii: Concert cu Alex Velea, cros şi ateliere de dans în Parcul Herăstrău

Ziua Mondială a Inimii va fi sărbătorită, sâmbătă, de la ora 9.00, în Parcul Herăstrău din Bucureşti, printr-un concert susţinut de Alex Velea, dar şi printr-un cros şi ateliere de dans, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Ziua Mondială a Inimii: Concert cu Alex Velea, cros şi ateliere de dans în Parcul Herăstrău

John Terry, suspendat patru meciuri pentru rasism. Ce amendă a primit jucătorul

Fundaşul echipei Chelsea, John Terry, anchetat de federaţia engleză într-un caz privind insulte rasiste la adresa lui Anton Ferdinand, a fost suspendat patru meciuri şi amendat cu 220.000 de lire sterline (277.000 de euro), joi, de către o comisie independentă a FA.
John Terry, suspendat patru meciuri pentru rasism. Ce amendă a primit jucătorul

SUA consideră că decizia CSAT privind avioanele e un pas în direcţia modernizării Armatei române

Guvernul SUA consideră că decizia CSAT privind achiziţia avioanelor multirol este un pas în direcţia modernizării Forţelor Armate române, ceea ce va creşte interoperabilitatea cu NATO şi va ajuta România să-şi îndeplinească obligaţiile în cadrul Alianţei, informează Ambasada SUA.
SUA consideră că decizia CSAT privind avioanele e un pas în direcţia modernizării Armatei române

Actorul Herbert Lom, care a interpretat personajul Pantera Roz, a decedat

Actorul Herbert Lom, starul din celebra serie cu personajul Pantera Roz, a decedat joi, la vârsta de 95 de ani.
Actorul Herbert Lom, care a interpretat personajul Pantera Roz, a decedat

Medic: Zeci de pacienţi au murit din martie 2011, când au fost oprite transplanturile de cord

Zeci de pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare au decedat din martie 2011, când au fost oprite transplanturile de cord, odată cu desfiinţarea Institutului de Boli Cardiovasculare din Târgu Mureş, deşi existau bani pentru aceste intervenţii, a declarat, joi, prof. dr. Radu Deac.
Medic: Zeci de pacienţi au murit din martie 2011, când au fost oprite transplanturile de cord

Bucureştenii ar putea circula cu bilete comune pe liniile RATB, Metrorex şi CFR Călători

Bucureştenii ar putea circula, cu cinci tipuri de bilete comune, pe liniile RATB, Metrorex şi CFR Călători, ultimele aferente inelului de cale ferată al Capitalei, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Bucureştenii ar putea circula cu bilete comune pe liniile RATB, Metrorex şi CFR Călători