CELE MAI NOI ARTICOLE

Ministrul Transporturilor anunţă finalizarea selecţiei managerilor privaţi la cinci companii din subordinea MTI

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat, vineri, că procedura de selecţie a viitorilor membri ai Consiliilor de Administraţie şi a potenţialilor manageri executivi este încheiată pentru Tarom, CFR Infrastructură, CFR Călători, CNADNR şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Ministrul Transporturilor anunţă finalizarea selecţiei managerilor privaţi la cinci companii din subordinea MTI

Un bolnav de cancer a murit în policlinică, aşteptând un document pentru a obţine tratament

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, bolnav de cancer şi externat recent din spital, a murit, vineri, pe holul unei policlinici din municipiul Buzău, în timp ce stătea la coadă pentru a obţine un document medical în baza căruia să-i fie eliberat tratamentul.
Un bolnav de cancer a murit în policlinică, aşteptând un document pentru a obţine tratament

Ministerul Transporturilor, în discuţii avansate pentru cedarea Tarom şi CFR Marfă

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) se află în "discuţii concrete şi avansate" cu investitori pentru preluarea TAROM şi CFR Marfă, a declarat vineri ministrul de resort, Ovidiu Silaghi, într-o declaraţie de presă remisă MEDIAFAX.
Ministerul Transporturilor, în discuţii avansate pentru cedarea Tarom şi CFR Marfă

Cristian Tudor Popescu propune filmele toamnei la „CineTePrinde”

Cristian Tudor Popescu va prezenta, în această toamnă, în cadrul emisiunii "CineTePrinde" difuzată de Pro Cinema, o serie de filme premiate şi aplaudate în toate colţurile lumii, informează un comunicat.
Cristian Tudor Popescu propune filmele toamnei la

Robert Kubica va reveni în competiţie, la un raliu

Pilotul polonez de Formula 1, Robert Kubica, rănit grav într-un accident în februarie 2011, va reveni în curând în competiţie, la un raliu italian, a anunţat, vineri, site-ul britanic Autosport.
Robert Kubica va reveni în competiţie, la un raliu

Ochiul bionic, la un pas de a deveni realitate: primul implant subretinal din lume, testat cu succes

Ochiul bionic se află la un pas de a deveni realitate după ce primul implant subretinal din lume a fost testat cu succes pe o pacientă din Australia, care şi-a recuperat astfel parţial vederea.
Ochiul bionic, la un pas de a deveni realitate: primul implant subretinal din lume, testat cu succes

Tablou al şcolii napolitane din secolul XVII, scos la licitaţie la Bucureşti

Tabloul "Judith cu capul lui Holofern", o lucrare din secolul al XVII-lea aparţinând şcolii napolitane, estimat la 60.000 de lei, va fi scos la licitaţie, marţi, de Casa Alis din Bucureşti.
Tablou al şcolii napolitane din secolul XVII, scos la licitaţie la Bucureşti

Andronescu: Fiecare şcoală va decide asupra datei festivităţii de deschidere a noului an

Fiecare şcoală va decide asupra datei când organizează festivitatea de deschidere a noului an de învăţământ, fără ca Ministerul Educaţiei să facă vreo recomandare în această privinţă, a precizat vineri, pentru MEDIAFAX, ministrul Ecaterina Andronescu.
Andronescu: Fiecare şcoală va decide asupra datei festivităţii de deschidere a noului an

Producătorul american Jeffrey Katzenberg va primi un Oscar onorific

Producătorul american Jeffrey Katzenberg, cofondator şi director general al companiei DreamWorks Animation, va primi un Oscar onorific pentru acţiunile lui caritabile - Jean Hersholt Humanitarian Award - în decembrie, la Los Angeles.
Producătorul american Jeffrey Katzenberg va primi un Oscar onorific

Prinţul Harry, pentru a doua oară într-o misiune militară în Afganistan – VIDEO

Prinţul Harry, pilot pe un elicopter de luptă în Armata britanică, participă la o misiune militară de patru luni în Afganistan, la peste patru ani de la prima lui misiune în această ţară, a anunţat vineri Ministerul Apărării din Marea Britanie.
Prinţul Harry, pentru a doua oară într-o misiune militară în Afganistan - VIDEO

Ministrul de Interne a dispus verificarea modului în care a fost stabilit bugetul pentru CS Dinamo

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a dispus verificarea modului în care a fost fundamentat bugetul pentru anul 2008, inclusiv fondurile extrabugetare, la nivelul Clubului Sportiv Dinamo.
Ministrul de Interne a dispus verificarea modului în care a fost stabilit bugetul pentru CS Dinamo

Alimentarea cu apă în mai multe zone din Capitală va fi oprită în perioada 10-17 septembrie

Zeci de străzi din Capitală vor fi afectate, în perioada 10-17 septembrie, de întreruperi temporare ale alimentării cu apă, necesare pentru efectuarea unor lucrări programate de modernizare în sistemul de alimentare.
Alimentarea cu apă în mai multe zone din Capitală va fi oprită în perioada 10-17 septembrie

Liderul grupului PPE îl invită pe Victor Ponta la dezbaterea situaţiei politice din România de la Strasbourg

Joseph Daul, preşedintele grupului popular din Parlamentul European, i-a adresat vineri premierului Victor Ponta o invitaţie de a fi prezent la dezbaterea privind situaţia din România care va avea loc miercuri, 12 septembrie, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg a forului legislativ european.
Liderul grupului PPE îl invită pe Victor Ponta la dezbaterea situaţiei politice din România de la Strasbourg

Lucescu: Posibilităţi de calificare a naţionalei există dacă n-am spune mereu că aşteptăm Euro 2016

Antrenorul formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat vineri, la Aeroportul Aurel Vlaicu, că echipa naţională poate obţine calificarea la CM 2014 cu condiţia să îşi şi propună acest lucru, iar cei responsabili să nu caute "alibiuri şi justificări" înainte de începerea preliminariilor.
Lucescu: Posibilităţi de calificare a naţionalei există dacă n-am spune mereu că aşteptăm Euro 2016

Reghecampf: Obiectivul Stelei e campionatul şi o să le transmit jucătorilor acest mesaj în fiecare zi

Tehnicianul Laurenţiu Reghecampf a declarat vineri că obiectivul principal al echipei Steaua a devenit, după calificarea în grupele Ligii Europa, câştigarea campionatului, precizând că le va transmite acest mesaj jucătorilor în fiecare zi.
Reghecampf: Obiectivul Stelei e campionatul şi o să le transmit jucătorilor acest mesaj în fiecare zi

BACALAUREATUL PROFESIONAL – Universităţi private: Examenul este un progres care nu ne satisface pe deplin

Preşedintele Uniunii Universităţilor Private Acreditate din România (UUPAR), Aurel Ardelean, a afirmat că introducerea bacalaureatului profesional este un progres care nu satisface pe deplin mediul academic pentru că reduce considerabil accesul în învăţământul superior al absolvenţilor.
BACALAUREATUL PROFESIONAL - Universităţi private: Examenul este un progres care nu ne satisface pe deplin

Viktor Orban: Ungaria are nevoie de un acord cu FMI, însă contestă condiţiile impuse

Ungaria are nevoie de o linie de finanţare de la FMI şi o va obţine, însă guvernul se opune condiţiilor cerute în prezent pentru ajutorul extern, a declarat premierul ungar, Viktor Orban, citat de Bloomberg.
Viktor Orban: Ungaria are nevoie de un acord cu FMI, însă contestă condiţiile impuse

Transportatorii cer reducerea preţului rovinietei, din cauza restricţiilor şi stării drumurilor

Confederaţia Naţională Rutieră, Federaţia Operatorilor Români de Transport şi Federaţia Europa cer reducerea preţului rovinietei pentru firmele de transport, întrucât acestea plătesc taxa pentru 365 de zile, dar folosesc şoselele doar 200 de zile pe an, iar starea infrastructurii este proastă.
Transportatorii cer reducerea preţului rovinietei, din cauza restricţiilor şi stării drumurilor

Ungureanu: Cel mai probabil, voi candida pentru un colegiu de deputat

Mihai Răzvan Ungureanu, noul preşedinte al partidului Forţa Civică, a declarat, vineri, că cel mai probabil va candida la alegerile parlamentare din 9 decembrie pentru un colegiu de deputat, arătând că Iaşiul, oraşul său natal, este cel mai atrăgător ca proiect politic.
Ungureanu: Cel mai probabil, voi candida pentru un colegiu de deputat

CAZUL JAPONEZEI UCISE: Şeful Parchetului Judecătoriei Buftea, demis pentru neglijenţă gravă

Şeful Parchetului Judecătoriei Buftea, Cătălin Paraschiv, este demis începând cu data de 10 septembrie, întrucât nu a analizat o plângerea făcută de o victimă a lui Nicolae Vlad, în care arăta că se teme de acesta, însă procurorul de caz, Emanuel Wilhelm Dunca, nu a propus arestarea acuzatului.
CAZUL JAPONEZEI UCISE: Şeful Parchetului Judecătoriei Buftea, demis pentru neglijenţă gravă

Restricţii de circulaţie în Capitală, din cauza manifestărilor de Ziua Pompierilor

Traficul rutier pe mai multe artere din Bucureşti va fi restricţionat sâmbătă, duminică şi joi, 13 septembrie, din cauza manifestărilor organizate de Ziua Pompierilor, informează Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Restricţii de circulaţie în Capitală, din cauza manifestărilor de Ziua Pompierilor

Delegaţia echipei Şahtior Doneţk a sosit în România pentru amicalele cu Petrolul şi Rapid

Delegaţia echipei Şahtior Doneţk a sosit vineri, cu o cursă charter, pe Aeroportul Aurel Vlaicu Băneasa din Bucureşti, în vederea partidelor amicale pe care formaţia ucraineană le va disputa cu Petrolul Ploieşti şi Rapid.
Delegaţia echipei Şahtior Doneţk a sosit în România pentru amicalele cu Petrolul şi Rapid

Turcan: Alianţa România Dreaptă a ales inima ca siglă pentru că e simbolul grupului PPE

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a afirmat că alegerea inimii ca siglă a Alianţei România Dreaptă a fost motivată de faptul că aceasta este şi simbolul grupului PPE, spunând că, odată cu definitivarea siglei, formaţiunile care au obiecţii cu privire la aceasta "vor putea să se manifeste juridic".
Turcan: Alianţa România Dreaptă a ales inima ca siglă pentru că e simbolul grupului PPE

ALERTĂ DE CUTREMUR puternic în Nicaragua: O serie de mici seisme s-au produs în urma activării unei importante falii locale

Nicaragua a declanşat pe timpul nopţii de joi spre vineri alerta verde în departamentul Managua, capitala sa, de teama unui seism de mare magnitudine, după o serie de mici cutremure produse în ultimele ore din cauza activării unei importante falii locale.
ALERTĂ DE CUTREMUR puternic în Nicaragua: O serie de mici seisme s-au produs în urma activării unei importante falii locale

Cât de crunt i-a lovit criza pe greci: „Aveam un loc de muncă foarte bun. Acum curăţ WC-uri în Suedia”

Mii de greci îşi părăsesc ţara, unde şomajul a depăşit 24%, iar economia este sufocată de măsurile de austeritate, una dintre destinaţiile cele mai căutate fiind Suedia, însă necunoaşterea limbii este un impediment major în căutarea unui job care să asigure un trai decent.
Cât de crunt i-a lovit criza pe greci:

Barroso: Sunt mândru de rolul pe care CE l-a jucat în reinstaurarea statului de drept în România

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat vineri, într-un discurs susţinut la o reuniune de la Florenţa a Biroului grupului parlamentar al PPE, că este mândru de rolul jucat de UE şi de Comisie în "reinstaurarea statului de drept" în România.
Barroso: Sunt mândru de rolul pe care CE l-a jucat în reinstaurarea statului de drept în România

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea la mare şi la munte în week-end

Vremea va fi predominant frumoasă, sâmbătă, cu cerul variabil în extremitatea nordică a ţării, unde izolat va ploua slab şi mai mult senin în celelalte zone, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.
PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea la mare şi la munte în week-end

MAI caută soluţii pentru acordarea sumelor restante sportivilor olimpici

Ministerul Administraţiei şi Internelor, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, caută soluţii legale în ceea ce priveşte cadrul legislativ pentru ca sumele restante faţă de sportivii CS Dinamo medaliaţi la JO din 2008 să fie achitate, se arată într-un răspuns al MAI la solicitarea MEDIAFAX.
MAI caută soluţii pentru acordarea sumelor restante sportivilor olimpici

Convenţia Naţională a partidului Forţa Civică: Mihai Răzvan Ungureanu, ales preşedinte al partidului – FOTO

Mihai Răzvan Ungureanu a fost ales vineri la Convenţia Naţională al partidului Forţei Civice, preşedinte al acestui partid, cu 944 voturi "pentru" şi 7 voturi "împotrivă", el fiind singurul candidat. La prezentarea candidaturii sale la funcţia de preşedinte al partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu a spus că acest partid s-a născut prin generozitate şi nu va ceda loc intereselor de grup, ci se va angaja la construirea unei Românii "aşa cum trebuie" în secolul XXI.
Convenţia Naţională a partidului Forţa Civică: Mihai Răzvan Ungureanu, ales preşedinte al partidului - FOTO

MTV Video Music Awards 2012: care au fost ţinutele vedetelor – GALERIE FOTO

Gala MTV Video Music Awards, una dintre cele mai imprevizibile şi mai controversate ceremonii, atât pentru momente memorabile, cât şi pentru ţinutele starurilor, a fost prilej şi anul acesta pentru defilarea vedetelor în cele mai elegante sau inedite creaţii vestimentare.
MTV Video Music Awards 2012: care au fost ţinutele vedetelor - GALERIE FOTO

Un al treilea cangur a murit la Grădina Zoologică Bucov

Un cangur pitic a fost găsit mort, vineri, la Grădina Zoologică Bucov, de lângă Ploieşti, acesta fiind al treilea cangur care moare în această grădină zoo în ultimele luni, după ce în urmă cu două săptămâni un mascul a fost ucis de câini, iar perechea acestuia a murit muşcată de şobolani.
Un al treilea cangur a murit la Grădina Zoologică Bucov

GAFĂ NOKIA: Reclama la „senzaţionala cameră video” care a stârnit controverse pe internet – VIDEO

Nokia a prezentat noul Lumia 920 care poate face fotografii "mai bine decât majoritatea SLR-urilor". Reclama pentru prezentarea modelului a stârnit însă mari controverse după o gafă a companiei finlandeze.
GAFĂ NOKIA: Reclama la

Priorităţile Guvernului în noua sesiune legislativă

Adoptarea Legilor sănătăţii, privind sistemul de plată a pensiilor private, de aplicare a Codului de Procedură Penală, modificarea actelor normative privind evidenţa persoanelor sau amânarea tranzacţionării unor pachete de acţiuni sunt priorităţi ale Guvernului în noua sesiune legislativă.
Priorităţile Guvernului în noua sesiune legislativă

Cazul japonezei ucise: Kovesi sesizează Inspecţia Judiciară cu privire la doi procurori

Procurorul general al României Codruţa Kovesi în urma unui control referitor la cauzele privindu-l pe asasinul studentei japoneze, a decis, vineri, sesizarea Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului de Interne, dar şi conducerea INML pentru întârzierea expertizelor.
Cazul japonezei ucise: Kovesi sesizează Inspecţia Judiciară cu privire la doi procurori

Cutremur în China: Cel puţin 50 de oameni au murit

Cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui cutremur cu magnitudinea de 5,7 care a afectat vineri o zonă din sud-vestul Chinei, potrivit unui nou bilanţ prezentat de agenţia China Nouă. De asemenea, numeroase persoane au fost rănite şi s-au înregistrat importante pagube materiale.
Cutremur în China: Cel puţin 50 de oameni au murit

Apple încearcă să-şi reducă dependenţa de piesele furnizate de Samsung, principalul rival pe piaţă

Apple a transferat o parte din producţia de cipuri de memorie pentru următorul model iPhone de la Samsung Electronics la alte companii asiatice, mutare care sugerează că grupul american încearcă să-şi diversifice furnizorii în contextul duelului dur cu gigantul sud-coreean pe piaţa electronicelor.
Apple încearcă să-şi reducă dependenţa de piesele furnizate de Samsung, principalul rival pe piaţă

Vladimir Putin: Scutul antirachetă va fi îndreptat împotriva Rusiei dacă Romney va fi ales preşedinte

Scutul antirachetă din Europa va fi "categoric" îndreptat împotriva Rusiei dacă republicanul Mitt Romney va fi ales preşedintele Statelor Unite, a declarat joi şeful statului rus, Vladimir Putin, într-un interviu acordat postului de televiziune Russia Today şi publicat în pagina electronică.
Vladimir Putin: Scutul antirachetă va fi îndreptat împotriva Rusiei dacă Romney va fi ales preşedinte

Oferte speciale în staţiunile balneare: Cât costă o săptămână în programele „Decada balneară” şi „Hai la băi!”

Hotelurile din staţiunile balneare lansează oferte speciale din 16 septembrie, prin care un pachet de şase nopţi poate fi cumpărat cu 330-360 de lei, iar nouă zile cu trei mese pe zi şi tratament costă între 710 lei şi 830 de lei de persoană, potrivit Organizaţiei Patronatelor din Turismul Balnear.
Oferte speciale în staţiunile balneare: Cât costă o săptămână în programele

Sulfina Barbu: Când au terminat certurile cu adversarii, cei de la USL au început să se certe între ei

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii USL au început să se certe între ei, după ce au terminat certurile cu adversarii politici şi că prioritatea lor este să arunce vina de la PNL la PSD.
Sulfina Barbu: Când au terminat certurile cu adversarii, cei de la USL au început să se certe între ei

Hrebenciuc: Băsescu încearcă să intimideze USL prin chemarea lui Dragnea la DNA

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a precizat, vineri, într-o declaraţie remisă MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu încearcă să intimideze USL prin chemarea lui Liviu Dragnea la DNA, el arătând că această acţiune este una "securistoidă".
Hrebenciuc: Băsescu încearcă să intimideze USL prin chemarea lui Dragnea la DNA