Preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, susţine că votul "forţat" de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este "un alt act politic lipsit de scrupule pentru implementarea galopantă a autoritarismului de către premierul Victor Ponta şi coaliţia sa USL".
Fostul premier şi preşedinte al PDL, Emil Boc, a venit, sâmbătă dimineaţă, la sediul central al formaţiunii, declarând că este alături de preşedintele Traian Băsescu, el precizând că suspendarea s-a făcut abuziv, iar USL a încălcat legea prin hotărârile luate la Parlament în această săptămână.
O cisternă încărcată cu 24 de tone de motorină s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 7 între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, în localitatea argeşeană Morăreşti, iar o parte din combustibil s-a scurs pe şosea, însă fără să existe pericol de explozie, traficul desfăşurându-se pe un sens, alternativ.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda face, pe blog, o analiză a evenimentelor politice de vineri, menţionând că "un singur nume nu a fost rostit, deşi importanţa lui în declanşarea suspendării e capitală: Adrian Năstase", liderul PDL precizând, la final, că "256 rimează cu Năstase".
Guvernul va organiza alegeri prezidenţiale anticipate într-un termen maxim de 90 zile de la data referendumului, dacă populaţia se va pronunţa prin vot pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a declarat ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre.
Posibilitatea ca votul la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu să fie exercitat oriunde în ţară poate genera probleme de fraudă, ca şi în situaţii anterioare, dar Guvernul va dispune "măsuri deosebite" de monitorizare pentru a evita astfel de cazuri, afirmă ministru Paul Dobre.
Adjunctul şefului Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Bucureşti, Florian Băncilă, a fost arestat pentru că a pretins patru hectare de pădure pentru a interveni în vederea unei puneri în posesie.
Votul la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, programat pentru 29 iulie, va începe la ora 08.00 şi va fi oprit la ora 20.00, campania electorală urmând să se încheie la 28 iulie, ora 7.00, a anunţat ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre.
Guvernul încearcă să contracareze efectul campaniei iresponsabile de denigrare a României iniţiată de persoane care câştigă mii de euro lunar în Parlamentul European din munca românilor, spune premierul Victor Ponta, arătând că este păcat că, după 22 ani, cineva nu pleacă de la putere decât distrugând ţara
Ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre, a confirmat că Guvernul va cheltui o sumă estimată la acest moment la 95 milioane lei pentru organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, banii urmând să fie alocaţi din Fondul de rezervă bugetară.
Bărbaţii ar trebui să renunţe la fumat cu câteva luni înainte de conceperea copiilor lor, întrucât fumatul riscă să afecteze ADN-ul bebeluşilor, afirmă autorii unui studiu publicat în revista editată de Federation of American Societies for Experimental Biology, relatează lefigaro.fr.
Preşedintele francez Francois Hollande a apreciat că relaţia franco-germană nu trebuie să fie "un director" care să decidă pentru Europa, într-un interviu acordat ediţiei de sâmbătă a jurnalului L'Union.
Patroana unui restaurant din Ohio a murit, vineri, la câteva ore după ce l-a servit pe preşedintele Statelor Unite Barack Obama, iar acesta din urmă a transmis condoleanţe familiei, a anunţat Casa Albă.
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a defilat, vineri seară, în staţiunea Mamaia, în cadrul unei parade, într-un car alegoric, având o costumaţie de spartan şi fiind însoţit de mai multe tinere spartane şi de un faraon, el spunând că pe litoral distracţia este foarte importantă.
Cotidianul francez Le Figaro comentează într-un material amplu, publicat cu câteva ore înainte de suspendarea preşedintelui, reacţiile opiniei publice româneşti şi străine la disputele politice dintre USL şi preşedintele Traian Băsescu, titrând că acesta din urmă "nu şi-a spus ultimul cuvânt".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că speră ca Hotărârea de Guvern legată de organizarea referendumului din 29 iulie privind demiterea sa să fie corectă şi să nu permită buletine de vot tipărite "de tot felul de sereleuri".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că un preşedinte ales nu poate fi mut sau laş, precizând că speră ca în urma campaniei pentru referendum românii să nu îşi dorească "liniştea guvernării Iliescu", când s-a construit "sistemul de corupţie transpartinic".
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, după votul din Parlament pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, că va avea o serie de vizite în mai multe capitale europene şi la Bruxelles pentru a explica situaţia din România.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că dacă se va întoarcea la Cotroceni după referendum şi îl găseşte pe Victor Ponta încă premier, nu îi va mai da acestuia un nou mandat de premier, chiar dacă că USL va câştiga alegerile din toamnă.
Crin Antonescu ia în calcul să îl propună, luni, în şedinţa conducerii PNL, pe vicepreşedintele Daniel Chiţoiu pentru preluarea interimatului la şefia formaţiunii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
Hotărârea Parlamentului de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi cea de convocare a referendumului pentru demiterea şefului statului au fost publicate, vineri seară, în Monitorul Oficial.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu prin votul Parlamentului, că la momentul Consiliul European din 28 iunie se afla la Bruxelles la o reuniune PES şi a solicitat mandat şefului statului pentru ca România să nu "rămână cu un scaun gol".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că reacţiile externe referitoare la funcţionarea statului de drept din România nu au fost generate de discuţii ale sale cu politicieni străini, ci s-au bazat pe informaţiile transmise de ambasadele de la Bucureşti.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, vineri, după suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu de către Parlament, că îşi va exercita mandatul de interimat la Cotroceni, explicând că o va face cu "responsabilitate şi discreţie".
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, că familia şi copilul său au pirmit ameninţări, el precizând că a solictat şi a primit protecţia autorităţilor abilitate.
Premierul Victor Ponta a anunţat, vineri seară, după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu prin votul Parlamentului, că sâmbătă dimineaţă va fi organizată o şedinţă extraordinară de Guvern pentru a fi puse la punct măsurile necesare organizării referendumului de demitere a şefului statului.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, vineri, după suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, că o dată cu preluarea interimatului la Cotroceni, luni, în şedinţa conducerii PNL, se va retrage din calitatea de membru, un vicepreşedinte urmând a prelua şefia partidului.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că a sesizat Curtea Constituţională, la fel ca şi în 2007, legat de decizia Parlamentului de a-l suspenda din funcţie pentru că are obligaţia, ca şef de stat, de a epuiza orice cale de atac împotriva unui demers abuziv. Traian Băsescu a fost suspendat cu 256 de voturi "pentru" şi 114 voturi "împotrivă". Referendumul pentru demiterea preşedintelui va avea loc în data de 29 iulie.
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 5, s-a calificat, vineri, în finala probei de dublu masculin de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului.
Aproximativ 200 de oameni manifestează în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a saluta decizia de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, în vreme ce în Piaţa Victoriei, lângă sediul Guvernului, câteva zeci de persoane îl susţin pe şeful statului.
Liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, consideră că înlăturarea din funcţie a şefului statului şi a preşedinţilor celor două Camere în doar patru zile, prin încălcarea regulamentelor Parlamentului, a Constituţiei şi legilor poate fi considerată lovitură de stat.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, după suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, că votul din Parlament arată că s-a întâmplat un lucru normal, care arată funcţionarea statului de drept.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, vineri, preşedintelui Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, după votul din Parlament pentru suspendarea şefului statului, că partidul se va organiza pentru susţinerea lui Traian Băsescu, afirmând că în favoarea suspendării s-au exprimat majoritatea parlamentarilor UDMR, UNPR şi ai minorităţilor.
Criza politică de la Bucureşti generează temeri că democraţia din România ar fi expusă ameninţărilor, scrie Agenţia France-Presse, relatând că preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat de Parlament.
Votul Parlamentului l-a învins pe Traian Băsescu, dar preşedintele suspendat a fost cel care a avut ultimul cuvânt - prin "testamentul" politic lăsat: "aveţi grijă..." - şi ultimul gest definitoriu - al hartiei albe, pe care să îşi consemneze Crin Antonescu retragerea.