CELE MAI NOI ARTICOLE

SUA trebuie să acorde prioritate mai mare conflictului transnistrean în relaţia cu Rusia – ambasador

Ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite, Igor Munteanu, afirmă că Washingtonul ar trebui să acorde o prioritate mai mare soluţionării conflictului transnistrean în relaţiile sale cu Moscova, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty, în pagina electronică.
SUA trebuie să acorde prioritate mai mare conflictului transnistrean în relaţia cu Rusia - ambasador

Avocatul braşovean Victor Teodorescu, acuzat că a comandat uciderea soţiei sale

Avocatul braşovean Victor Teodorescu este acuzat că a comandat uciderea soţiei sale pentru a încasa asigurarea de viaţă, cazul fiind o premieră în România, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Avocatul braşovean Victor Teodorescu, acuzat că a comandat uciderea soţiei sale

Manifestanţi iordanieni cer închiderea biroului AFP, după ştirea privind atacarea convoiului regelui

Aproximativ 300 de iordanieni au manifestat marţi în faţa biroului Agenţiei France-Presse din Amman, pentru a cere închiderea acestuia, în urma publicării unor informaţii privind un atac asupra convoiului regelui Abdallah al II-lea, dezminţit de autorităţi, relatează AFP.
Manifestanţi iordanieni cer închiderea biroului AFP, după ştirea privind atacarea convoiului regelui

Forţele Aeriene Israeliene vor reveni în România pentru antrenamente, la un an de la accidentul în care au murit 7 militari

Forţele Aeriene Israeliene (IAF) vor reveni în România pentru antrenamente în august, la un an după ce şase militari israelieni au murit în urma prăbuşirii unui elicopter în Munţii Carpaţi, relatează Jerusalem Post, în ediţia electronică de miercuri.
Forţele Aeriene Israeliene vor reveni în România pentru antrenamente, la un an de la accidentul în care au murit 7 militari

Ce vedetă se ascunde sub masca soldatului din „Războiul stelelor”? – FOTO

Un personaj aparte a fost surprins de fotografi în cadrul unei petreceri din Buenos Aires, Argentina, când o vedetă foarte cunoscută şi-a acoperit faţa cu o mască a unui personaj din "Războiul stelelor".
Ce vedetă se ascunde sub masca soldatului din

Fost agent al Blackwater, condamnat la trei ani de închisoare pentru moartea unui afgan

Un fost agent de securitate al unei filiale a companiei Xe, fostă Blackwater, a fost condamnat marţi, în Statele Unite, la trei ani şi o lună de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de omucidere involuntară, pentru moartea unui afgan, a anunţat Departamentul american de Justiţie, citat de AFP.
Fost agent al Blackwater, condamnat la trei ani de închisoare pentru moartea unui afgan

Ce investiţie este mai rentabilă decât aurul, petrolul şi acţiunile la Bursă

Preţurile vinurilor fine au înregistrat o creştere puternică pe fondul exploziei de interes din partea noilor îmbogăţiţi din China şi din alte ţări asiatice. Indicele Fine Wine 50 realizat de Liv-ex, care monitorizează evoluţia preţurilor pe piaţa vinului, a avansat cu 57% anul trecut, devansând cu mult aurul (cu o creştere de 35%), ţiţeiul (creştere de 20%) şi indicele bursier britanic FTSE 100 (plus 11%).
Ce investiţie este mai rentabilă decât aurul, petrolul şi acţiunile la Bursă

Câţi români au joburi part-time şi în ce domenii lucrează

Cel puţin 110.000 de români s-au angajat anul trecut cu contracte de muncă în regim part-time, în condiţiile în care numărul de salariaţi a scăzut cu 151.000 în perioada decembrie 2009 - decembrie 2010, arată datele unei cercetări realizate de Institutul Naţional de Statistică.
Câţi români au joburi part-time şi în ce domenii lucrează

Rebelii libieni au preluat controlul asupra unui sat important din vestul ţării

Două explozii puternice s-au produs marţi seara în centrul Tripoli, care nu a mai fost vizat în ultimele trei zile de bombardamentele NATO, în timp ce rebelii au preluat controlul asupra unui sat important din vestul Libiei, după ce au suferit pierderi în est, relatează AFP.
Rebelii libieni au preluat controlul asupra unui sat important din vestul ţării

Editorial Cristian Tudor Popescu: Million Dollar Baba

Loverboy este adus pe lume de Tatăl fantomă prin nerespectarea Principiilor de viaţă. Cam aşa aş rezuma cele trei filme româneşti pe care le-am văzut la Transilvania International Film Festival încheiat duminică la Cluj. Principii de viaţă, de Constantin Popescu, a luat, împreună cu un film nordic, Volcano, premiul pentru regie al Festivalului.
Editorial Cristian Tudor Popescu: Million Dollar Baba

Alice Cooper – un show complet, de la „No More Mr Nice Guy” la „Elected”

Alice Cooper a oferit, marţi seară, fanilor de la Bucureşti show-ul pentru care este recunoscut în rock, apărând demonic sau în ţinute sclipitoare, cu o mulţime de accesorii şi artificii de scenă şi cântând alături de public hituri ca "No More Mr Nice Guy", "Poison", "School's Out" şi "Elected".
Alice Cooper - un show complet, de la

Grevă de 24 de ore, miercuri, în Grecia

Administraţia, comerţul şi transporturile vor fi perturbate miercuri în Grecia, unde sindicatele au lansat un apel la o grevă de 24 de ore, precum şi la manifestaţii la Atena şi în alte mari oraşe din ţară, împotriva măsurilor de austeritate şi a privatizărilor.
Grevă de 24 de ore, miercuri, în Grecia

CC discută miercuri sesizarea în cazul OUG privind concediul şi indemnizaţia de creştere a copiilor

Curtea Constituţională (CC) ia în discuţie, miercuri, sesizarea privind neconstituţionalitatea OUG 111/2010 referitoare la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor şi legea de aprobare a acesteia.
CC discută miercuri sesizarea în cazul OUG privind concediul şi indemnizaţia de creştere a copiilor

Preşedintele CJ Covasna neagă declaraţiile privind ieşirea în stradă în primă fază fără arme

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, neagă declaraţiile legate de nesupunerea civică prin ieşirea în stradă "în prima fază fără arme", susţinând că "nici măcar în glumă" nu a folosit şi că nu i-a trecut prin cap să folosească astfel de "sintagme".
Preşedintele CJ Covasna neagă declaraţiile privind ieşirea în stradă în primă fază fără arme

Sesizarea privind neconstituţionalitatea Statutului poliţistului, judecată miercuri de CC

Curtea Constituţională judecă, miercuri, sesizarea deputaţilor PSD şi PNL privind neconstituţionalitatea Legii de modificare şi completare a Legii 360/2002 referitoare la Statutul poliţistului.
Sesizarea privind neconstituţionalitatea Statutului poliţistului, judecată miercuri de CC

Judecătoria Oradea a respins cererea de arestare a şoferului care a accidentat mortal o tânără

Magistraţii Judecătoriei Oradea au respins, marţi seara, cererea de arestare preventivă a şoferului care a provocat accidentul de sâmbătă, de la Oradea, în urma căruia o tânără a murit şi alte două au fost rănite, acesta fiind pus în libertate, procurorii atacând cu recurs decizia instanţei.
Judecătoria Oradea a respins cererea de arestare a şoferului care a accidentat mortal o tânără

Boc: PDL continuă discuţiile pentru formarea celor opt judeţe, posibil prin angajarea răspunderii-2-

PDL va continua discuţiile cu partenerii de coaliţie pentru reorganizarea administrativă a ţării, menţinându-şi opinia că ideea constituirii a opt judeţe mari este cea mai bună, iar angajarea răspunderii pentru acest proiect rămâne o variantă luată în calcul, a declarat premierul Emil Boc.
Boc: PDL continuă discuţiile pentru formarea celor opt judeţe, posibil prin angajarea răspunderii-2-

Boc: PDL continuă discuţiile pentru cele 8 judeţe, este posibilă angajarea răspunderii. Vezi declaraţiile premierului despre reorganizarea administrativă

PDL va continua discuţiile cu partenerii de coaliţie pentru reorganizarea administrativă a ţării, menţinându-şi opinia că ideea constituirii a opt judeţe mari este cea mai bună, iar angajarea răspunderii pentru acest proiect rămâne o variantă luată în calcul, a declarat, marţi seara, premierul Emil Boc.
Boc: PDL continuă discuţiile pentru cele 8 judeţe, este posibilă angajarea răspunderii. Vezi declaraţiile premierului despre reorganizarea administrativă

Şeful CJ Covasna, despre nesupunerea civică: În prima fază ieşim fără arme, apoi mai vedem- „Gândul”

Şeful udemerist al C.J. Covasna, Tamas Sandor, a declarat, marţi, pentru "Gândul", că UDMR şi bisericile maghiare se pregătesc de "nesupunere civică" dacă Traian Băsescu şi PDL nu vor fi de acord cu Ţinutul Secuiesc, el precizând: "În prima fază ieşim în stradă paşnic, fără arme".
Şeful CJ Covasna, despre nesupunerea civică: În prima fază ieşim fără arme, apoi mai vedem-

Cel puţin 19 morţi în urma unei revolte într-o închisoare din Venezuela

O revoltă într-o închisoare din statul Miranda, din nordul Venezuelei, a provocat moartea a 19 deţinuţi, a anunţat marţi ministrul de Interne şi al Justiţiei, Tareck El Aissami, citat de AFP.
Cel puţin 19 morţi în urma unei revolte într-o închisoare din Venezuela

Gelurile antiinflamatoare cu ketoprofen, eliberate din august numai pe bază de reţetă

Zece medicamente sub formă de unguent care conţin ketoprofen vor fi eliberate din august numai pe bază de reţetă, după ce autoritatea europeană a medicamentului a impus restricţii în utilizarea unor antiinflamatoare sub formă de gel folosite în tratarea durerilor, informează, marţi, ANM.
Gelurile antiinflamatoare cu ketoprofen, eliberate din august numai pe bază de reţetă

Căpitanul Mihai Silvăşan, încă doi ani la campioana „U” Mobitelco Cluj

Căpitanul campioanei la baschet masculin "U" Mobitelco Cluj şi al naţionalei României, Mihai Silvăşan, şi coechipierul său Paul Chetreanu şi-au prelungit contractele cu gruparea clujeană pentru încă două sezoane.
Căpitanul Mihai Silvăşan, încă doi ani la campioana

Elena Bogdan a acces în turul doi al calificărilor la Wimbledon

Jucătoarea de tenis Elena Bogdan, locul 184 WTA, a acces, marţi, în turul doi al calificărilor de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.
Elena Bogdan a acces în turul doi al calificărilor la Wimbledon

Moartea lui Osama ben Laden are un impact „mai important” decât s-a prevăzut asupra Al-Qaida

Uciderea lui Osama ben Laden, la 2 mai, în Pakistan, are un impact "mai important" asupra reţelei teroriste Al-Qaida decât au prevăzut Statele Unite, pentru că liderul reţelei era implicat în elaborarea strategiei acesteia, a apreciat marţi un oficial american de rang înalt.
Moartea lui Osama ben Laden are un impact

Nominalizarea lui Leon Panetta în funcţia de secretar al Apărării, aprobată în comisie

Comisia pentru Apărare din Senatul american a aprobat, marţi, nominalizarea lui Leon Panetta, în prezent director al CIA, la funcţia de secretar al Apărării, în locul lui Robert Gates, care se retrage, relatează AFP.
Nominalizarea lui Leon Panetta în funcţia de secretar al Apărării, aprobată în comisie

Propunerea Scripcaru: Nu văd care e problema dacă Ţinutul Secuiesc s-ar numi chiar aşa

Cerinţa UDMR ca Harghita, Covasna şi Mureş să formeze un judeţ forţează PDL să ia în calcul modificarea reorganizării pregătite pentru asumare, precizând că George Scripcaru susţine că cel mai bun compromis ar fi reunirea celor trei judeţe sub denumirea "Ţinutul Secuiesc".
Propunerea Scripcaru: Nu văd care e problema dacă Ţinutul Secuiesc s-ar numi chiar aşa

Baconschi prezintă la Cairo oferte concrete de pregătire a experţilor egipteni de către România

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, s-a întâlnit, marţi, cu omologul egiptean, Nabil Al-Arabi, ocazie cu care a prezentat capacitatea României de a transfera din experienţa sa în planul reformelor şi prezentând propuneri concrete în acest sens, informează MAE.
Baconschi prezintă la Cairo oferte concrete de pregătire a experţilor egipteni de către România

Reunire cu mulţi absenţi la FC Timişoara

Treisprezece jucători din lotul care a încheiat sezonul trecut pe locul doi în Liga I au absentat, marţi seara, de la primul antrenament al formaţiei FC Timişoara în vederea noului sezon competiţional, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Reunire cu mulţi absenţi la FC Timişoara

Incendiul din Arizona, cel mai important din istoria acestui stat american

Incendiul de la Wallow, în Arizona, a devenit cel mai important din istoria statului, fiind mai grav decât cel din 2002, de la Rodeo-Chediski, potrivit unor oficiali din cadrul Pădurii Naţionale Apache-Sitgreaves, citaţi de CNN.
Incendiul din Arizona, cel mai important din istoria acestui stat american

Agenţii de muncă temporară trebuie să îndeplinească mai multe condiţii şi să dea garanţii financiare

Agenţii de muncă temporară trebuie să îndeplinească mai multe condiţii pentru a fi autorizaţi şi să constituie o garanţie financiară care să acopere contravaloarea a 40 de salarii de bază minime brute pe ţară, potrivit unui proiect de act normativ supus dezbaterii publice de Ministerul Muncii.
Agenţii de muncă temporară trebuie să îndeplinească mai multe condiţii şi să dea garanţii financiare

Ruud Gullit a fost demis de la Terek Groznîi

Antrenorul olandez Ruud Gullit a fost demis, marţi, de la conducerea tehnică a formaţiei Terek Groznîi, după înfrângerea suferită în faţa echipei Amkar Perm, în etapa a XIII-a campionatului Rusiei, a declarat preşedintele republicii caucaziene, Ramzan Kadîrov, informează AFP.
Ruud Gullit a fost demis de la Terek Groznîi

JP Morgan a dat afară directorul pentru ipoteci, în urma suprataxării unor clienţi

JP Morgan Chase, a doua mare bancă din SUA, l-a dat afară pe directorul însărcinat cu creditele ipotecare, David Lowman, după ce a suprataxat pentru împrumuturi membri activi ai armatei şi a confiscat ilegal proprietăţile altor clienţi, transmite Bloomberg.
JP Morgan a dat afară directorul pentru ipoteci, în urma suprataxării unor clienţi

Barack Obama, susţinut de familie pentru un al doilea mandat la preşedinţia SUA

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a mărturisit, marţi că susţinerea soţiei şi a fiicelor sale a fost decisivă pentru decizia sa de a candida pentru un al doilea mandat la Casa Albă, relatează AFP.
Barack Obama, susţinut de familie pentru un al doilea mandat la preşedinţia SUA

MAE avertizează românii care călătoresc în Grecia că miercuri va avea loc o grevă generală

MAE avertizează cetăţenii români care doresc să călătorească în Grecia că pe teritoriul acestui stat va avea loc miercuri o grevă generală de 24 de ore, transportul aerian fiind singurul care va funcţiona normal.
MAE avertizează românii care călătoresc în Grecia că miercuri va avea loc o grevă generală

Preşedintele CSM: ICCJ a blocat ea însăşi, prin atitudini contradictorii, promovarea judecătorilor

Preşedintele CSM, Horaţius Dumbravă, susţine că lipsa de consecvenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dus la blocarea adoptării unui cadru legal şi regulamentar privind promovarea la ICCJ, iar pericolul cel mare vine din orgoliile dezlănţuite la fiecare pas important făcut în sistem.
Preşedintele CSM: ICCJ a blocat ea însăşi, prin atitudini contradictorii, promovarea judecătorilor

O cerşetoare română a primit interdicţie a mai intra în cartiere rezidenţiale de lux din Londra

O cerşetoare româncă stabilită în Marea Britanie a primit interdicţie de a mai intra doi ani în cartierele Kensington şi Chelsea şi un an în Hammersmith şi Fulham, pentru insistenţele agresive la adresa locuitorilor, relatează site-ul kensington.londoninformer.co.uk.
O cerşetoare română a primit interdicţie a mai intra în cartiere rezidenţiale de lux din Londra

Senat: Adopţiile internaţionale, posibile dacă adoptatorul sau unul dintre soţi este român

Senatorii au adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede posibilitatea adopţiei internaţionale a copiilor români dacă adoptatorul sau unul din cei doi soţi este cetăţean român.
Senat: Adopţiile internaţionale, posibile dacă adoptatorul sau unul dintre soţi este român

Anchetatorii iau în calcul ipoteza că avionul găsit în Hunedoara a rămas fără combustibil

Autorităţile hunedorene au finalizat primele cercetări în cazul avionului de mici dimensiuni care a dispărut, luni seară, în timpul unui zbor şi care a fost localizat marţi, în zona comunei Baru, luându-se în calcul ipoteza că aparatul a rămas fără combustibil, afirmă surse din rândul anchetatorilor
Anchetatorii iau în calcul ipoteza că avionul găsit în Hunedoara a rămas fără combustibil

Preşedinţia colegială a Bosniei îl nominalizează pe Slavo Kukici în funcţia de premier

Preşedinţia colegială centrală a Bosniei l-a nominalizat, marţi, pe Slavo Kukici, în funcţia de premier al ţării, a anunţat, pentru presă, reprezentantul sârb al preşedinţiei tripartite, Nebojsa Radmanovici, citat de AFP.
Preşedinţia colegială a Bosniei îl nominalizează pe Slavo Kukici în funcţia de premier