CELE MAI NOI ARTICOLE

Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 11,3% în aprilie faţă de luna anterioară

Cifra de afaceri din industrie a scăzut pe total industrie cu 11,3% în luna aprilie faţă de luna anterioară, ca urmare a scăderilor din industria extractivă şi din industria prelucrătoare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 11,3% în aprilie faţă de luna anterioară

Alexandra Dulgheru a coborât un loc în clasamentul WTA

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru a coborât o poziţie şi ocupă locul 36, cu 1.455 puncte, în ierarhia WTA dată publicităţii luni, în timp ce Monica Niculescu a coborât trei poziţii, până pe 47, cu 1.133 de puncte, informează site-ul wtatennis.com.
Alexandra Dulgheru a coborât un loc în clasamentul WTA

Ratko Mladici ameninţă cu greva foamei în cazul în care nu îi sunt îndeplinite solicitările

Fostul lider al sârbilor bosniaci, Ratko Mladici, cere să îi fie furnizată asistenţă medicală, să i se plătească un avocat şi să i se permită familiei să îl viziteze, în caz contrar ameninţând cu greva foamei şi refuzul de a lua medicamente, relatează cotidianul sârb Blic, în ediţia electronică.
Ratko Mladici ameninţă cu greva foamei în cazul în care nu îi sunt îndeplinite solicitările

Vânzările Dacia au crescut cu 71% în Turcia

Compania Renault Mais, producătorul şi distribuitorul grupului francez în Turcia, a vândut 8.625 de maşini Dacia în primele cinci luni ale anului, cu 71% mai mult faţă de perioada similară a anului anterior, a declarat directorul Renault Mais, İbrahim Aybar.
Vânzările Dacia au crescut cu 71% în Turcia

Primar din Argeş, condamnat la 12 ani închisoare pentru obţinerea ilegală de fonduri prin APIA

Primarul comunei argeşene Corbeni, Daniel Dincuţă, şi fostul consilier local Daniel Ungureanu au fost condamnaţi la 12 ani de închisoare de către magistraţii Judecătoriei Curtea de Argeş, fiind acuzaţi de oţinerea ilegală a unor sume de bani din Fondul European de Garantare Agricolă.
Primar din Argeş, condamnat la 12 ani închisoare pentru obţinerea ilegală de fonduri prin APIA

Indicele Nikkei al bursei de la Tokio închide în scădere, după prăbuşirea cu peste 27% a Tepco

Indicele Nikkei al bursei de la Tokio a închis luni în scădere cu 1,2%, la minimul a 11 luni, după ce datele privind piaţa muncii din SUA au indicat că cea mai mare economie a lumii încetineşte, iar acţiunile companiei Tepco, operatorul centralei de la Fukushima, au pierdut 27,6%, transmite Reuters.
Indicele Nikkei al bursei de la Tokio închide în scădere, după prăbuşirea cu peste 27% a Tepco

Larisa Iordache, patru finale câştigate la Gym Festival, din Slovacia

Gimnasta Larisa Iordache a câştigat finalele la individual-compus, paralele, bârnă şi sol, din cadrul Gym Festival, competiţie desfăşurată în Slovacia la finalul săptămânii trecute.
Larisa Iordache, patru finale câştigate la Gym Festival, din Slovacia

Victor Hănescu a coborât două poziţii şi ocupă locul 62 în clasamentul ATP

Tenismanul Victor Hănescu a coborât două poziţii şi ocupă locul 62, cu 805 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, după încheierea turneului de la Roland Garros cu victoria numărului 1 mondial, Rafael Nadal, informează site-ul atpworldtour.com.
Victor Hănescu a coborât două poziţii şi ocupă locul 62 în clasamentul ATP

Aproape 3.000 de clădiri, avariate în urma incendiului de la depozitul de armament din Udmurtia

Aproape 3.000 de locuinţe au fost avariate de exploziile produse la depozitul de muniţie din Udmurtia, relatează ITAR-Tass, în pagina electronică, precizând că Ministerul rus al Apărării intenţionează să demită mai mulţi oficiali în urma incidentului soldat cu aproape 100 de răniţi.
Aproape 3.000 de clădiri, avariate în urma incendiului de la depozitul de armament din Udmurtia

Marile instituţii financiare din SUA ar putea fi nevoite să-şi majoreze rezervele de capital

Marile instituţii financiare din Statele Unite ar putea fi nevoite să-şi majoreze rezervele de capital, parte a unui plan analizat de Rezerva Federală a SUA (Fed), pentru a împiedica o altă criză financiară, potrivit Wall Street Journal (WSJ).
Marile instituţii financiare din SUA ar putea fi nevoite să-şi majoreze rezervele de capital

Lagarde va prelua probabil conducerea FMI cu ajutorul SUA şi al Japoniei

Ministrul francez de Finanţe, Christine Lagarde, va deveni probabil următorul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), cu susţinerea Statelor Unite şi Japoniei, potrivit cotidianului nipon Nikkei, care citează surse din sectorul financiar de la Washington.
Lagarde va prelua probabil conducerea FMI cu ajutorul SUA şi al Japoniei

Medicii germani folosesc un tratament inovator pentru cazurile grave de infecţie cu E.coli

Medicii germani recurg la un tratament inovator pentru cele mai grave cazuri de contaminare cu bacteria E.coli, testând un medicament folosit de câţiva ani pentru tratarea unei boli de sânge rare.
Medicii germani folosesc un tratament inovator pentru cazurile grave de infecţie cu E.coli

Cât de buni sunt carburanţii din România

Calitatea carburanţilor vânduţi în România a scăzut în ultimele luni, ceea ce a dus la creşterea numărului de probleme tehnice ale maşinilor, susţin reprezentanţii transportatorilor, potrivit Gândul.
Cât de buni sunt carburanţii din România

Jose Socrates demisionează de la conducerea socialiştilor portughezi, după înfrângerea în alegeri

Premierul portughez în exerciţiu, Jose Socrates, şi-a recunoscut duminică înfrângerea în alegerile legislative anticipate şi a anunţat că se retrage din funcţia de secretar general al Partidului Socialist, relatează AFP.
Jose Socrates demisionează de la conducerea socialiştilor portughezi, după înfrângerea în alegeri

Avocata libiană care afirmă că a fost violată de forţele libiene a plecat către SUA, afirmă sora ei

Avocata libiană Iman Al-Obeidi, care a acuzat forţele loiale regimului libian că au torturat-o şi violat-o, a părăsit duminică oraşul Benghazi şi se îndreaptă către Statele Unite, după ce a fost expulzată din Qatar, a anunţat familia acesteia, citată de AFP.
Avocata libiană care afirmă că a fost violată de forţele libiene a plecat către SUA, afirmă sora ei

Slovenii au respins prin referendum reforma în sistemul de pensii. Premierul va cere un vot de încredere

Premierul sloven, Borut Pahor, intenţionează să ceară un vot de încredere din partea Parlamentului, după ce alegătorii au respins masiv la referendumul de duminică reforma sistemului de pensii solicitată de UE şi Fondul Monetar Internaţional.
Slovenii au respins prin referendum reforma în sistemul de pensii. Premierul va cere un vot de încredere

Grecia se răscoală împotriva austerităţii: Peste 50.000 de manifestanţi, pe străzile din Atena

Zeci de mii de greci au participat duminică seară la un miting de proporţii împotriva austerităţii, organizat în centrul Atenei, la apelul "Indignaţilor", o mişcare alternativă de rezistenţă similară celei din Spania.
Grecia se răscoală împotriva austerităţii: Peste 50.000 de manifestanţi, pe străzile din Atena

Germania va emite un avertisment european: Originea îmbolnăvirilor cu E.coli, seminţe germinate produse în landul Saxonia Inferioară

Germania va recurge la sistemul european de alertă rapidă pentru a lansa un avertisment în legătură cu posibilitatea ca seminţe germinate produse în Saxonia Inferioară să fi fost la originea îmbolnăvirilor cu bacteria E.coli enterohemoragică, a anunţat Comisia Europeană.
Germania va emite un avertisment european: Originea îmbolnăvirilor cu E.coli, seminţe germinate produse în landul Saxonia Inferioară

Cât costă un Ford Mustang din anii 60, un Pontiac GTO sau un Cadillac DeVille pe şoselele din România

Pontiac GTO unul dintre cele mai cunoscute "muscle cars" din acea perioadă, poate fi achiziţionat cu aproape 30.000 de euro. Aceasta dispune de un motor de 6,6 litri care dezvoltă nu mai puţin de 350 CP. Un Pontiac GTO a apărut în filmul Triple X condus de actorul Vin Diesel.
Cât costă un Ford Mustang din anii 60, un Pontiac GTO sau un Cadillac DeVille pe şoselele din România

Coaliţia de guvernământ macedoneană îşi proclamă victoria în alegerile legislative de duminică

Coaliţia macedoneană de guvernare, dominată de VMRO-DPMNE, şi-a proclamat victoria în alegerile legislative anticipate de duminică, angajându-se să continue aplicarea reformelor necesare în vederea aderării la NATO şi UE, relatează AFP.
Coaliţia de guvernământ macedoneană îşi proclamă victoria în alegerile legislative de duminică

Cum distruge Guvernul companiile de stat cu numiri în CA-uri de tip Gogu de la Poşta Română

Ionuţ Gogu, consilierul ministrului comunicaţiilor Valerian Vreme, partener de afaceri al soţiei acestuia din urmă, a plecat din Consiliul de Administraţie al Poş­­­­tei Române în urma unui articol apă­rut în Ziarul Financiar, dar situaţia relevă încă o dată maniera discreţionară în care demnitarii îşi numesc rudele sau foştii parteneri de afaceri ori angajaţi în posturi-cheie.
Cum distruge Guvernul companiile de stat cu numiri în CA-uri de tip Gogu de la Poşta Română

Opoziţia de centru-dreapta a câştigat alegerile legislative din Portugalia

Opoziţia de centru-dreapta portugheză a câştigat alegerile legislative de duminică, obţinând 38,6 la sută din voturi, în timp ce socialiştii, aflaţi la guvernare, au fost votaţi de numai 28 la sută dintre alegători, potrivit ultimelor rezultate oficiale, citate de AFP.
Opoziţia de centru-dreapta a câştigat alegerile legislative din Portugalia

Candidatul comunist a câştigat alegerile locale la Chişinău – rezultate preliminare

Candidatul comunist la Primăria Chişinăului, Igor Dodon, a obţinut 52 la sută din voturi, în timp ce primarul în exerciţiu, liberalul Dorin Chirtoacă, a fost votat de 43 la sută dintre alegători, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 99 la sută din voturi, informează ProTV Chişinău.
Candidatul comunist a câştigat alegerile locale la Chişinău - rezultate preliminare

Semnificaţii istorice pentru ziua de 6 iunie

1606 - S-a născut, în Franţa, scriitorul Pierre Corneille. (drama "Oedip", tragi-comedia "Cidul") (m. 2 octombrie 1684)
Semnificaţii istorice pentru ziua de 6 iunie

Slovenii resping prin referendum proiectul de reformă a sistemului de pensii – rezultate preliminare

Alegătorii sloveni au respins masiv, la referendumul de duminică, proiectul care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 63 la 65 de ani, potrivit primelor rezultate parţiale, anunţate după numărarea a 50 la sută dintre voturi, relatează AFP.
Slovenii resping prin referendum proiectul de reformă a sistemului de pensii - rezultate preliminare

Rezultatele meciurilor tur din play-off-ul CM de handbal feminin, din 2011

Rezultate înregistrate în partidele de baraj, disputate, duminică, în manşa tur, pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial feminin, din luna decembrie (Brazilia).
Rezultatele meciurilor tur din play-off-ul CM de handbal feminin, din 2011

Social-democraţii portughezi câştigă alegerile legislative anticipate – exit-poll

Partidul Social-Democrat portughez a obţinut victoria în alegerile legislative de duminică, devansându-i pe socialiştii aflaţi la putere, iar forţele de dreapta vor dispune de majoritate absolută în Parlament, conform sondajelor la ieşirea de la urne, citate de AFP.
Social-democraţii portughezi câştigă alegerile legislative anticipate - exit-poll

Candidatul comunist la Primăria Chişinău afirmă că exit-poll-ul reprezintă „un atac psihologic”

Candidatul comunist la Primăria Chişinăului, Igor Dodon, a apreciat că rezultatele exit-poll-ului, care indică o victorie a candidatului liberal din primul tur de scrutin, reprezintă "un atac psihologic" şi a avertizat că "cine se bucură acum ca Mircea Geoană se grăbeşte".
Candidatul comunist la Primăria Chişinău afirmă că exit-poll-ul reprezintă

Hagi şi Iordănescu, ofertaţi pentru preluarea naţionalei ca selecţioner şi director tehnic

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat că preşedintele Mircea Sandu a avut discuţii cu Anghel Iordănescu şi Gheorghe Hagi pentru preluarea primei reprezentative, aceştia urmând să dea un răspuns până la 13 iunie.
Hagi şi Iordănescu, ofertaţi pentru preluarea naţionalei ca selecţioner şi director tehnic

Naţionala masculină de volei, a treia victorie în Liga Europeană

Naţionala de volei masculin a României a obţinut, duminică, în deplasare, a treia victorie din grupa C a Ligii Europene, în faţa reprezentativei Turciei, scor 3-1.
Naţionala masculină de volei, a treia victorie în Liga Europeană

UPDATE: Chirtoacă obţine 52,7 la sută din voturi la alegerile pentru Primăria Chişinău – exit-poll

(Adaugă rezultate ale sondajului la ieşirea de la urne)
UPDATE: Chirtoacă obţine 52,7 la sută din voturi la alegerile pentru Primăria Chişinău - exit-poll

Exit-poll: Dorin Chirtoacă obţine 52,7 la sută din voturi la alegerile pentru Primăria Chişinău

Liberalul Dorin Chirtoacă a obţinut 52,7 la sută din voturi la alegerile pentru Primăria Chişinăului, în timp ce principalul său contracandidat, comunistul Igor Dodon, a câştigat 41 la sută din voturi, potrivit unui exit-poll dat publicităţii de postul de televiziune Publika.
Exit-poll: Dorin Chirtoacă obţine 52,7 la sută din voturi la alegerile pentru Primăria Chişinău

România, învinsă de Belgia în recalificările la CE de baschet feminin

Naţionala de baschet feminin a României a fost învinsă, duminică, de reprezentativa similară a Belgiei, scor 70-63 (31-32), în cea de-a treia partidă a recalificărilor la Campionatul European din 2011.
România, învinsă de Belgia în recalificările la CE de baschet feminin

Seminţe germinate din Saxonia Inferioară, posibila origine a îmbolnăvirilor cu E.coli

Seminţe germinate din Saxonia Inferioară ar putea fi la originea epidemiei legate de bacteria E.coli în Europa, soldată, conform unui nou bilanţ, cu 22 de morţi, a anunţat, duminică, ministrul Agriculturii din landul Saxonia Inferioară, Gert Lindemann.
Seminţe germinate din Saxonia Inferioară, posibila origine a îmbolnăvirilor cu E.coli

Preşedintele yemenit, operat cu succes la Riyad, ar putea reveni la Sanaa în două săptămâni

Preşedintele yemenit, Ali Abdallah Saleh, internat într-un spital din capitala saudită, a fost operat cu succes duminică şi va reveni la Sanaa "după două săptămâni de convalescenţă", a declarat un oficial saudit, citat de AFP.
Preşedintele yemenit, operat cu succes la Riyad, ar putea reveni la Sanaa în două săptămâni

UPDATE: Nadal a câştigat pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros

(adaugă alte detalii privind performanţa lui Rafael Nadal, în paragraful 5)
UPDATE: Nadal a câştigat pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros

BNR: Nicio bancă nu pleacă. Pot fi doar schimbări de acţionari

Banca Naţională a României (BNR) spune că nu ştie să existe bănci străine care vor să plece din România, ci doar există posibilitatea unor schimburi de acţionari în cazul în care există investitori care vor să vândă, iar alţii care să cumpere.
BNR: Nicio bancă nu pleacă. Pot fi doar schimbări de acţionari

Nadal a câştigat pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros, impunându-se în finală, cu scorul de 7-5, 7-6 (7/3), 5-7, 6-1, în faţa elveţianului Roger Federer, al treilea favorit.
Nadal a câştigat pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros

Copa Libertadores: 31 de huligani brazilieni inculpaţi în Paraguay

Treizeci şi unu de suporteri brazilieni ai formaţiei Santos, identificaţi drept huligani, au fost inculpaţi, ei făcând parte din grupul de circa 60 de persoane arestate, miercuri, în Paraguay, după semifinala Copei Libertadores cu Cerro Porteno, a anunţat Parchetul din Asuncion, informează AFP.
Copa Libertadores: 31 de huligani brazilieni inculpaţi în Paraguay

Lotul României pentru Campionatele Europene de atletism pe echipe, Liga I

Consiliul Federal al FR Atletism a aprobat, la Constanţa, lotul pentru Campionatele Europene pe echipe, Liga I, competiţie ce va avea loc la Izmir (18-19 iunie), obiectivul României fiind promovarea în Superligă, de arată într-un comunicat al forului.
Lotul României pentru Campionatele Europene de atletism pe echipe, Liga I