CELE MAI NOI ARTICOLE

Euro a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni faţă de dolar

Euro a urcat, marţi, la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni faţă de dolar, în urma speculaţiilor că Banca Centrală Europeană (BCE) va majora în aprilie dobânda de politică monetară pentru a tempera inflaţia, transmite Bloomberg.
Euro a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni faţă de dolar

BNR amână cu două zile, pentru 31 martie, şedinţa de politică monetară

Banca Naţională a României (BNR) a amânat cu două zile, pentru 31 martie, şedinţa de politică monetară întrucât data iniţială, de 29 martie, se suprapunea cu reuniuni internaţionale la care vor participa membri ai Consiliului de Administraţie.
BNR amână cu două zile, pentru 31 martie, şedinţa de politică monetară

Wall Street a deschis şedinţa de marţi indecis

Wall Street a deschis şedinţa de marţi indecis, investitorii fiind îngrijoraţi de luptele din Libia, criza nucleară din Japonia şi perspectiva de majorare a dobânzii de politică monetară în zona euro, în aprilie, transmite Reuters.
Wall Street a deschis şedinţa de marţi indecis

Prefect Iaşi: Primarul şi şeful RATP să demisioneze, sunt responsabili pentru accidentul de tramvai

Prefectul judeţului Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, susţine că primarul Gheorghe Nichita şi directorul regiei de transport Maricel Ghercă ar trebui să-şi dea demisia din funcţii, considerându-i principalii vinovaţi pentru producerea accidentului de tramvai de luni, soldat cu un mort şi mai mulţi răniţi
Prefect Iaşi: Primarul şi şeful RATP să demisioneze, sunt responsabili pentru accidentul de tramvai

Comisia pentru drepturile omului respinge iniţiativa privind înlocuirea termenului „rom” cu „ţigan”

Deputaţii din Comisia pentru drepturile omului au respins, marţi, proiectul de lege iniţiat de Silviu Prigoană (PDL) care prevedea folosirea termenului de "ţigan" în documentele oficiale ale României.
Comisia pentru drepturile omului respinge iniţiativa privind înlocuirea termenului

Fostul şef al Vămii Halmeu, care a plătit 130.000 de euro pentru post, deferit justiţiei

Fostul şef al Vămii Halmeu, Nicoleta Manuela Dobrescu - inspector vamal în cadrul Biroului vamal -, a fost deferită justiţiei, pentru cumpărare de influenţă, după ce a plătit 130.000 de euro pentru postul de şef, ulterior fiindu-i cerută suma de 300.000 de euro pentru a rămâne pe post.
Fostul şef al Vămii Halmeu, care a plătit 130.000 de euro pentru post, deferit justiţiei

Solicitarea către Boc de a-l demite pe Blejnar, semnată şi de un deputat PDL

Scrisoarea deschisă iniţiată de PSD, în numele parlamentarilor, adresată premierului Emil Boc în vederea demiterii şefului ANAF, Sorin Blejnar, a fost semnată şi de un parlamentar PDL şi de mai mulţi independenţi, printre care şi Mircia Giurgiu.
Solicitarea către Boc de a-l demite pe Blejnar, semnată şi de un deputat PDL

UE prelungeşte restricţiile impuse liderilor transnistreni şi suspendă din nou aplicarea lor

Consiliul Uniunii Europene a decis luni să prelungească măsurile restrictive adoptate împotriva liderilor transnistreni pentru încă 12 luni, suspendând din nou aplicarea lor pentru şase luni, informează un comunicat al Consiliului.
UE prelungeşte restricţiile impuse liderilor transnistreni şi suspendă din nou aplicarea lor

Lactalis cumpără încă 15% din Parmalat, pentru 744 milioane euro, şi ajunge la o participaţie de 29%

Grupul francez Lactalis, cel mai mare producător european de lactate, a anunţat că achiziţionează 15,3% din acţiunile Parmalat de la trei fonduri de investiţii pentru 744 milioane de euro, ajungând astfel la o participaţie de 29% la compania italiană, transmite Reuters.
Lactalis cumpără încă 15% din Parmalat, pentru 744 milioane euro, şi ajunge la o participaţie de 29%

Mediasind Mureş cere traducător oficial la evenimente unde se foloseşte altă limbă decât cea română

Sindicatul jurnaliştilor din Mureş, Mediasind, cere traducător oficial la evenimente publice unde se foloseşte altă limbă decât cea oficială, în urma incidentului care a avut loc săptămâna trecută, când un mesaj al soţiei ambasadorului Ungariei a fost atribuit premierului ungar Viktor Orban.
Mediasind Mureş cere traducător oficial la evenimente unde se foloseşte altă limbă decât cea română

Boagiu:Contractele de muncă vor fi semnate doar dacă liderii sindicali arată că nu au afaceri cu CFR

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a cerut directorilor CFR, CFR Călători şi CFR Marfă să lanseze în cel mai scurt timp negocierile privind contractele colective de muncă şi a anunţat că acestea vor fi semnate doar dacă liderii sindicali vor demonstra că nu au afaceri cu societăţile feroviare.
Boagiu:Contractele de muncă vor fi semnate doar dacă liderii sindicali arată că nu au afaceri cu CFR

Mircea Sandu a fost reales pentru un nou mandat în CEx al UEFA după al doilea tur

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost reales, marţi, la Congresul de la Paris, pentru un nou mandat de patru ani de membru al Comitetului Executiv al UEFA, după al doilea tur de scrutin.
Mircea Sandu a fost reales pentru un nou mandat în CEx al UEFA după al doilea tur

Arbitrii şi observatorii partidelor din etapa a XIX-a a Ligii a II-a

Arbitrii şi observatorii partidelor care se vor disputa sâmbătă, de la ora 11.00, în etapa a XIX-a a Ligii a II-a:
Arbitrii şi observatorii partidelor din etapa a XIX-a a Ligii a II-a

Arhitect Sector 3: În 80% din barurile din centrul vechi te poţi trezi cu tavanul în cap din senin

Clienţii a peste 80% din barurile din centrul vechi al Capitalei riscă se se "trezească cu tavanul în cap" din senin sau să le cadă pe masa de la terasă unul dintre îngerii de gips care decorează balcoanele clădirilor, a declarat pentru MEDIAFAX arhitectul şef al Sectorului 3, Ştefan Dumitraşcu.
Arhitect Sector 3: În 80% din barurile din centrul vechi te poţi trezi cu tavanul în cap din senin

Ioana Maria Vlas, trimisă în judecată de DNA pentru păgubirea a peste 5.000 de persoane – 2 –

Ioana Maria Vlas, preşedintele SOV INVEST, a fost trimisă în judecată, alături de alte opt persoane, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru păgubirea a peste 5.300 de foşti investitori la Fondul Naţional de Investiţii (FNI).
Ioana Maria Vlas, trimisă în judecată de DNA pentru păgubirea a peste 5.000 de persoane - 2 -

Conducerea Aeroportului din Timişoara doreşte construcţia unui hotel şi a unui nou terminal, în 2011

Directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Cornel Sămărtinean, a declarat, marţi, că în 2011 va începe un proiect de reparaţie capitală a pistei de decolare şi aterizare, se vor iniţia procedurile pentru construcţia unui nou terminal şi se va proiecta construcţia unui hotel pentru pasageri.
Conducerea Aeroportului din Timişoara doreşte construcţia unui hotel şi a unui nou terminal, în 2011

Verificări la Regionala CFR Craiova pentru neachitarea contribuţiilor la stat pentru angajaţi

Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi (SRPT) Craiova fac verificări într-un caz care vizează conducerea Regionalei CFR Craiova, care nu ar fi virat la buget aproximativ trei milioane de lei, reprezentând contribuţiile angajaţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Verificări la Regionala CFR Craiova pentru neachitarea contribuţiilor la stat pentru angajaţi

O parte a hotelierilor de pe litoral, nemulţumiţi de modul de organizare a licitaţiei pentru plaje

O parte a hotelierilor de pe litoral sunt nemulţumiţi de modul în care Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral a organizat, între 16 şi 18 martie, licitaţiile pentru acordarea dreptului de folosinţă a plajelor, iar Asociaţia Litoral - Delta Dunării a cerut demisia directorului ABADL.
O parte a hotelierilor de pe litoral, nemulţumiţi de modul de organizare a licitaţiei pentru plaje

Ioana Maria Vlas, trimisă în judecată de DNA pentru păgubirea a peste 5.000 de persoane

Ioana Maria Vlas, preşedintele SOV INVEST, a fost trimisă în judecată, alături de alte opt persoane, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru păgubirea a peste 5.300 de foşti investitori la Fondul Naţional de Investiţii (FNI).
Ioana Maria Vlas, trimisă în judecată de DNA pentru păgubirea a peste 5.000 de persoane

Aeroportului Internaţional din Timişoara ar putea prelua aeroportul din Arad

Directorul Aeroportului Internaţional din Timişoara, Cornel Sămărtinean, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că această instituţie doreşte preluarea aeroportului din Arad deoarece infrastructura acestuia "este nefolosită", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aeroportului Internaţional din Timişoara ar putea prelua aeroportul din Arad

Fidel Castro a dezvăluit că s-a retras de la conducerea Partidului Comunist cubanez din 2006

Fostul lider cubanez Fidel Castro a anunţat marti că a demisionat de la conducerea Partidului Comunist în 2006, atunci când i-a predat puterea fratelui său Raul din cauza unor probleme de sănătate, informează AFP.
Fidel Castro a dezvăluit că s-a retras de la conducerea Partidului Comunist cubanez din 2006

Cum vor să slăbească Robbie Williams şi Gary Barlow

Robbie Williams şi Gary Barlow s-au lăsat antrenaţi în ultimele săptămâni într-un "concurs al dietelor" la care participă unul împotriva celuilalt cu scopul de a slăbi, informează contactmusic.com.
Cum vor să slăbească Robbie Williams şi Gary Barlow

Starea lui Teo Trandafir este din ce în ce mai bună. Medicii o pregătesc pentru întoarcerea în ţară

Starea deputatului PDL Teo Trandafir este din ce în ce mai bună, ea fiind mutată într-un salon standard al secţiei de chirurgie, iar medicii o pregătesc pentru întoarcerea în ţară, au anunţat, marţi, reprezentanţii Clinicii AKH din Viena.
Starea lui Teo Trandafir este din ce în ce mai bună. Medicii o pregătesc pentru întoarcerea în ţară

Protest spontan al unor cadre didactice în faţa Prefecturii Suceava, faţă de neplata salariilor

Profesorii de la patru licee din municipiul Suceava au participat, marţi, la un protest spontan în faţa Prefecturii, nemulţumiţi că nu le-au fost achitate integral salariile pentru luna februarie, în timp ce dascălii din peste 30 de unităţi de învăţământ continuă greva declanşată săptămâna trecută.
Protest spontan al unor cadre didactice în faţa Prefecturii Suceava, faţă de neplata salariilor

DNA i-a comunicat Monicăi Iacob Ridzi că de săpătmâna viitoare are acces la piesele dosarului său

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, s-a prezentat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde doar i s-a comunicat faptul că începând de săptămâna viitoare poate să consulte dosarul de urmărire penală.
DNA i-a comunicat Monicăi Iacob Ridzi că de săpătmâna viitoare are acces la piesele dosarului său

Ponta: IPP e plătit din banii PDL, de aceea nu spune că de două luni Camera nu a avut cvorum

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a acuzat, marţi, Institutul pentru Politici Publice că nu sancţionează faptul că, de două luni, Camera Deputaţilor nu a avut cvorumul necesar pentru adoptarea legilor organice, întrucât ar fi plătit "din banii PDL".
Ponta: IPP e plătit din banii PDL, de aceea nu spune că de două luni Camera nu a avut cvorum

Ponta: Arestarea lui Nicolescu, înţelegere de cârciumă între şeful DNA Piteşti şi cel al PDL Argeş

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a evitat, marţi, să comenteze sesizarea formulată de ANI către DNA în cazul liderului PSD şi CJ Argeş, Constantin Nicolescu, el apreciind că PSD a cerut doar anchetarea acestuia în stare de libertate.
Ponta: Arestarea lui Nicolescu, înţelegere de cârciumă între şeful DNA Piteşti şi cel al PDL Argeş

Romanian Govt Mulls Reducing Guarantee For New Home Loans To 50%

Romania's Government and banks are considering reducing the state's guarantees for loans taken out through the "First Home" program to half, leaving EUR750 million, half the amount guaranteed so far, available for new loans.
Romanian Govt Mulls Reducing Guarantee For New Home Loans To 50%

Ponta îl acuză pe Blejnar că dispune controale la firmele partenere cu clubul auto unde e membru

Preşedintele PSD, Victor Ponta, l-a acuzat, marţi, într-o conferinţă de presă, pe şeful ANAF, Sorin Blejnar, că ar fi dispus controale la toate firmele partenere ale clubului auto în care este membru.
Ponta îl acuză pe Blejnar că dispune controale la firmele partenere cu clubul auto unde e membru

Promoţia la bilete pentru B’estfest a fost prelungită până pe 27 martie

Promoţia la biletele pentru festivalul B'estfest, care va avea loc în perioada 1 - 3 iulie, în Bucureşti, a fost prelungită până pe 27 martie, informează organizatorii, Emagic.
Promoţia la bilete pentru B'estfest a fost prelungită până pe 27 martie

Romanian MEP Adrian Severin Refuses To Resign From Party, EP

Romanian MEP Adrian Severin, accused of lobbying in exchange for money, said Tuesday he will not resign, either from the Social Democratic Party or the European Parliament, and called for investigations in the case.
Romanian MEP Adrian Severin Refuses To Resign From Party, EP

Platini: Fiind singurul candidat am avut un avantaj, mi-am putut pregăti un discurs

Michel Platini a glumit, marţi, cu ocazia realegerii în funcţia de preşedinte al UEFA, afirmând că în acest an a avut un avantaj: fiind singurul candidat şi-a putut pregăti un discurs, informează AFP.
Platini: Fiind singurul candidat am avut un avantaj, mi-am putut pregăti un discurs

Bombardamentele şi luptele continuă în Libia, pe fondul dezbaterilor privind conducerea operaţiunii

Bombardamentele coaliţiei internaţionale şi luptele dintre forţele liderului libian Muammar Kadhafi şi rebeli continuă în Libia, în timp ce dezbaterea cu privire la finalitatea şi mandatul operaţiunii desfăşurate la iniţiativa SUA, Franţei şi Marii Britanii devine tot mai intensă.
Bombardamentele şi luptele continuă în Libia, pe fondul dezbaterilor privind conducerea operaţiunii

Spânu: O poziţie fermă a grupului PDL din Cameră este să solicităm excluderea lui Adrian Severin

Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor solicită "excluderea" europarlamentarului PSD Adrian Severin din partid şi din structurile PE, deoarece acesta "face un rău României", a declarat, marţi, deputatul PDL Marius Spânu.
Spânu: O poziţie fermă a grupului PDL din Cameră este să solicităm excluderea lui Adrian Severin

Testele de stres la centralele nucleare din UE încep peste şase luni

Criteriile care vor sta la baza testelor de rezistenţă la calamităţi care vor fi efectuate la toate centralele nuclear-electrice din UE vor fi elaborate în următoarele şase luni, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Borbala Vajda.
Testele de stres la centralele nucleare din UE încep peste şase luni

Nichita:Regia de transport Iaşi nu putea lua tramvaie noi,pe care să le utilizeze pe linii învechite

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, spune că regia locală de transport nu putea cumpăra tramvaie noi, care costă două milioane de euro bucata, pe care să le utilizeze pe linii învechite, precizând că până în prezent primăria a investit 20 de milioane de euro în modernizarea căii de rulare.
Nichita:Regia de transport Iaşi nu putea lua tramvaie noi,pe care să le utilizeze pe linii învechite

Investiţie de 40 de milioane de euro într-un complex turistic în apropierea Sucevei

Un complex turistic care va include spaţii de cazare, terenuri de golf şi facilităţi specifice, dar şi spaţii comerciale şi restaurante, investiţie evaluată la peste 40 de milioane de euro, urmează să fie construit în apropierea Sucevei, în Mitocul Dragomirnei.
Investiţie de 40 de milioane de euro într-un complex turistic în apropierea Sucevei

Bulgaria îşi transferă ambasada din Tokyo la Fukuoka, după ce alte ţări au luat măsuri similare

Bulgaria a anunţat marţi că îşi transferă provizoriu ambasada din Tokyo la Fukuoka, la o mie de kilometri sud-vest de capitala japoneză, unde a fost înregistrată o creştere a nivelului radioactivităţii, după ce mai multe ţări au luat măsuri similare în ultimele zile, relatează AFP.
Bulgaria îşi transferă ambasada din Tokyo la Fukuoka, după ce alte ţări au luat măsuri similare

PSD vrea demiterea lui Blejnar pentru detaşarea „în bătaie de joc” a lui Csibi Barna la Abrud

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a solicitat, marţi, într-o conferinţă de presă, demiterea şefului ANAF, Sorin Blejnar, pentru detaşarea "în bătaie de joc" a lui Csibi Barna în Abrud.
PSD vrea demiterea lui Blejnar pentru detaşarea

Hossu propune parlamentarilor şi preşedintelui constituirea unui comitet de criză

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a trimis tuturor parlamentarilor, premierului şi preşedintelui ţării o propunere de constituire a unui comitet de criză care să reunească toate forţele politice, partenerii sociali şi mediul academic pentru a găsi cele mai bune soluţii de ieşire din criză.
Hossu propune parlamentarilor şi preşedintelui constituirea unui comitet de criză