CELE MAI NOI ARTICOLE

Concurs de cultură generală, om vs. computer: Cine câştigă? – VIDEO

Calculatoarele încă nu s-au dovedit a fi stăpânii noştri. Cel puţin până la lansarea lui Watson, super computerul la care IBM a lucrat ani buni.
Concurs de cultură generală, om vs. computer: Cine câştigă? - VIDEO

Conducere nouă la Sectorul Poliţiei de Frontieră Vicov

Sectorul de Poliţie de Frontieră (SPF) Vicov din judeţul Suceava are o nouă conducere, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Suceava, comisarul Ilie Poroch-Seriţan, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Conducere nouă la Sectorul Poliţiei de Frontieră Vicov

Timişoara: PNŢCD vrea iniţierea unui referendum pentru revenirea la monarhie constituţională

Preşedintele PNŢCD Timişoara, Adrian Orza, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că forurile de conducere ale partidului doresc iniţierea unui referendum pentru schimbarea formei de guvernământ a României în monarhie constituţională, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Timişoara: PNŢCD vrea iniţierea unui referendum pentru revenirea la monarhie constituţională

SUA lansează conturi Twitter în chineză, rusă şi hindi, după cele în arabă şi persană

Statele Unite vor lansa conturi în chineză, rusă şi hindi pe Twitter, la câteva zile după ce au creat conturi în arabă şi persană pentru a comunica direct cu locuitorii din Orientul Mijlociu, a anunţat, marţi, secretarul de Stat, Hillary Clinton.
SUA lansează conturi Twitter în chineză, rusă şi hindi, după cele în arabă şi persană

Sute de foşti militari bosniaci manifestează la Sarajevo pentru a cere plata pensiilor

Mai multe sute de foşti militari bosniaci, cărora li s-a promis o pensionare anticipată la sfârşitul anului 2010, au manifestat miercuri la Sarajevo, pentru a le cere autorităţilor să îşi respecte angajamentele, transmite AFP.
Sute de foşti militari bosniaci manifestează la Sarajevo pentru a cere plata pensiilor

Fratele lui Lewis Hamilton va debuta ca pilot de curse

Nicolas Hamilton, care suferă de paralizie cerebrală parţială, doreşte să calce pe urmele fratelui său, Lewis, campion mondial de Formula 1 în 2008, urmând să ia starul în premieră într-o cursă auto la Cupa Renault Clio, ce va avea loc pe circuitul Brands Hatch, la începutul lunii aprilie.
Fratele lui Lewis Hamilton va debuta ca pilot de curse

Sezon încheiat pentru schiorul Benjamin Raich, accidentat la ligamentele unui genunchi

Sezonul schiorului austriac Benjamin Raich s-a încheiat, după ce acesta a suferit o ruptură la ligamentul încrucişat anterior de la genunchiul stâng în timpul probei pe echipe din cadrul Campionatelor Mondiale de schi alpin, informează AFP.
Sezon încheiat pentru schiorul Benjamin Raich, accidentat la ligamentele unui genunchi

Locuitorii municipiului Buzău primesc apă caldă şi căldură doar câteva ore pe zi

Locuitorii municipiului Buzău primesc apă caldă şi căldură doar câteva ore pe zi, din cauza unei datorii de 4,5 milioane de lei pe care producătorul de energie termică o are către furnizorul de gaze, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Locuitorii municipiului Buzău primesc apă caldă şi căldură doar câteva ore pe zi

Şaisprezece moldoveni având acte de identitate româneşti false, arestaţi în Italia pentru furturi

Şaisprezece cetăţeni moldoveni având documente de identitate româneşti false au fost arestaţi în nordul Italiei, fiind acuzaţi că în ultimele şase luni au comis aproape 100 de spargeri în magazine şi locuinţe din Italia, dar şi din Franţa, Elveţia şi Austria, informează site-ul Notizie.Virgilio.it.
Şaisprezece moldoveni având acte de identitate româneşti false, arestaţi în Italia pentru furturi

Carpatica a avut anul trecut o pierdere de 155 mil.lei, de peste şapte ori mai mare decât în 2009-2-

Banca Comercială Carpatica (BCC) a înregistrat anul trecut o pierdere de 155,096 milioane de lei, de peste şapte ori ori mai mare comparativ cu rezultatul negativ din 2009, pe fondul creşterii costului net al riscului de credit de peste cinci ori, la 209,529 milioane de lei.
Carpatica a avut anul trecut o pierdere de 155 mil.lei, de peste şapte ori mai mare decât în 2009-2-

Bistriţa: Traficul pe DN 15A, blocat în dreptul localităţii Teaca, după ce un TIR s-a răsturnat

Traficul rutier pe Drumul Naţional 15A este blocat, miercuri după-amiază, în dreptul localităţii Teaca, din judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un TIR s-a răsturnat pe şosea, iar şoferul a rămas blocat în maşină, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bistriţa: Traficul pe DN 15A, blocat în dreptul localităţii Teaca, după ce un TIR s-a răsturnat

Operaţiune undercover a SUA de capturare a unor traficanţi, reuşită şi cu ajutorul românilor

Poliţiştii români de crimă organizată au reuşit capturarea, la Bucureşti, a unui iranian şi a unui israelian, ambii cu cetăţenie americană, în cadrul unei operaţiuni undercover a agenţilor SUA de a anihila un grup ce intenţiona vânzarea de droguri cu scopul de a susţine talibanii din Afganistan.
Operaţiune undercover a SUA de capturare a unor traficanţi, reuşită şi cu ajutorul românilor

Solistul rock Leo Iorga va fi operat pentru o tumoare la plămâni

Solistul rock Leo Iorga va fi operat, joi, la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală, pentru extirparea unei tumori la plămâni, au declarat, miercuri, surse medicale.
Solistul rock Leo Iorga va fi operat pentru o tumoare la plămâni

Curtea de Apel Piteşti a respins recursurile celor 17 persoane arestate pentru contrabandă cu ţigări

Curtea de Apel Piteşti a respins, miercuri, recursurile celor 17 persoane arestate preventiv pentru 29 de zile care s-au ocupat cu contrabanda cu ţigări pe relaţia Serbia, evaziune fiscală şi comercializare fără drept a unor produse supuse accizării, astfel că acestea rămân în arest.
Curtea de Apel Piteşti a respins recursurile celor 17 persoane arestate pentru contrabandă cu ţigări

Ungaria acceptă să modifice controversata lege a presei

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a încheiat un acord cu Ungaria care prevede mai multe schimbări în cazul unei legi controversate privind presa, ceea ce încheie o polemică ce a umbrit preşedinţia UE asigurată de această ţară, relatează AFP.
Ungaria acceptă să modifice controversata lege a presei

Borcea: Transferurile au fost succese ale clubului Dinamo, banii au fost utili în momente grele

Cristian Borcea a declarat miercuri la Tribunalul Bucureşti că transferurilor de fotbalişti au reprezentat succese ale clubului întrucât banii au fost utili în "momente grele" şi că iniţiativa efectuării lor nu i-a aparţinut, fiind desemnat pentru aceasta de Consiliul de Administraţie al clubului.
Borcea: Transferurile au fost succese ale clubului Dinamo, banii au fost utili în momente grele

„Cartel Alfa” cere ca şi în România să fie introdusă Taxarea Tranzacţiilor Financiare (TTF)

CNS Cartel Alfa susţine iniţiativa introducerii în România a taxării tranzacţiilor financiare şi va trimite scrisori în acest sens la sediile ambasadelor Franţei, Germaniei şi Marii Britanii în România, fiecărui parlamentar român, Guvernului şi preşedintelui Traian Băsescu.

Două reţele specializate în phishing, destructurate de poliţiştii ieşeni cu sprijin străin

Două reţele specializate în criminalitatea informatică, care au obţinut prin phishing date ale conturilor bancare aparţinând unor cetăţeni români şi străini, au fost destructurate de poliţiştii ieşeni, coordonaţi de procurorii DIICOT, cu sprijinul autorităţilor din Polonia, Suedia şi Marea Britanie.
Două reţele specializate în phishing, destructurate de poliţiştii ieşeni cu sprijin străin

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în ianuarie s-a redus semnificativ faţă de anul trecut

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în ianuarie a fost de 202, de zece ori mai puţine atât faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cât şi comparativ cu decembrie 2010, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în ianuarie s-a redus semnificativ faţă de anul trecut

Investiţie de aproape 120 de milioane de euro pentru extinderea reţelelor de apă şi canal, în Timiş

Uniunea Europeană a aprobat finanţarea unui proiect al societăţii de apă şi canalizare din Timişoara, Aquatim, în valoare de aproape 120 de milioane de euro, banii urmând să fie folosiţi pentru extinderea reţelei de apă şi canal în 12 localităţi din judeţul Timiş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Investiţie de aproape 120 de milioane de euro pentru extinderea reţelelor de apă şi canal, în Timiş

De ce nu-l poate concedia CBS pe Charlie Sheen din „Two and a Half Men”

Exact ca personajul pe care îl interpretează în "Doi bărbaţi şi jumătate", Charlie Sheen nu se poate feri de probleme. Câţi bani s-ar pierde dacă Charlie Sheen nu ar mai filma în celebrul serial?
De ce nu-l poate concedia CBS pe Charlie Sheen din

Praktiker va comercializa produse pe Internet

Retailerul german de bricolaj Praktiker va investi în extinderea gamei de articole vândute sub marcă proprie şi va începe să comercializeze produse pe Internet, ca parte a unui program prin care vizează îmbunătăţirea profitabilităţii.
Praktiker va comercializa produse pe Internet

Bursele din SUA au deschis şedinţa de miercuri în creştere cu până la 0,38%

Bursele din SUA au deschis şedinţa de tranzacţionare de miercuri în creştere cu până la 0,38%, investitorii fiind încurajaţi de rezultatele financiare trimestriale solide raportate de Dell şi de acordul prin care compania de biotehnologie Genzyme va fi cumpărată de Sanofi-Aventis, transmite Reuters.
Bursele din SUA au deschis şedinţa de miercuri în creştere cu până la 0,38%

Nicolas Sarkozy i-a adresat un mesaj de susţinere lui Michelle Alliot-Marie

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a adresat, în cadrul unei şedinţe de guvern, "un mesaj de susţinere" ministrului de Externe, Michelle Alliot-Marie, implicată într-un scandal după vacanţa petrecută în Tunisia, informează AFP.
Nicolas Sarkozy i-a adresat un mesaj de susţinere lui Michelle Alliot-Marie

Bursa a scăzut cu 0,5%, într-o piaţă dominată de ordine de vânzare pentru acţiunile FP

Bursa a scăzut miercuri cu 0,56%, într-o piaţă în care ordinele de vânzare a acţiunilor Fondului Proprietatea (FP) au depăşit de peste trei ori cererea pe parcursul şedinţei şi au dus preţul la cel mai redus nivel de la listare.
Bursa a scăzut cu 0,5%, într-o piaţă dominată de ordine de vânzare pentru acţiunile FP

Directorul DSVSA Sălaj: Desfiinţarea ANSVSA ar crea „haos total în sistem” şi ar aduce complicaţii

Desfiinţarea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) ar crea "haos total în sistem" şi ar aduce complicaţii şi multe dezavantaje pentru populaţie, a declarat şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, Mircea Martin.
Directorul DSVSA Sălaj: Desfiinţarea ANSVSA ar crea

Biletele promoţionale pentru concertul Bon Jovi au fost epuizate

Cele 2.000 de bilete la preţ promoţional pentru concertul de la Bucureşti al trupei Bon Jovi, ce va avea loc în Piaţa Constituţiei, pe 10 iulie, au fost epuizate, informează Eventim.
Biletele promoţionale pentru concertul Bon Jovi au fost epuizate

Andrei Pleşu, despre „Morală, morale şi prinţipuri”, pe 24 februarie la ICR

Andrei Pleşu este invitat, pe 24 februarie, de la ora 18.30, la o întâlnire pe tema "Morală, morale şi prinţipuri", organizată de Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) la Institutul Cultural Român (ICR) din Capitală, informează un comunicat.
Andrei Pleşu, despre

Silvio Berlusconi susţine că nu este „absolut deloc îngrijorat” din cauza procesului său din aprilie

Şeful Guvernului italian, Silvio Berlusconi, a declarat miercuri că nu este "absolut deloc îngrijorat" din cauza procesului său prevăzut pentru aprilie, în scandalul sexual Ruby, şi s-a arătat liniştit şi în legătură cu soliditatea majorităţii sale de centru-dreapta.
Silvio Berlusconi susţine că nu este

Angajaţii Uzinei Mecanice Sadu vor reveni la lucru, luni, activitatea va fi reluată parţial

Angajaţii Uzinei Mecanice Sadu vor reveni la lucru, începând de luni, activitatea de producţie urmând să fie reluată parţial după explozia produsă la sfârşitul săptămânii trecute şi soldată cu doi morţi şi un rănit, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Angajaţii Uzinei Mecanice Sadu vor reveni la lucru, luni, activitatea va fi reluată parţial

Leul a trecut pe apreciere, iar cursul a închis sub 4,25 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat în partea a doua a sesiunii de miercuri, iar cotaţiile au coborât sub 4,25 lei/euro, după ce la jumătatea sesiunii paritatea s-a apropiat de 4,26 lei/euro.
Leul a trecut pe apreciere, iar cursul a închis sub 4,25 lei/euro

Teleorman: Aproximativ 600 de sindicalişti protestează în faţa sediului Primăriei din Turnu Măgurele

Aproximativ 600 de sindicalişti protestează, miercuri după-amiază, în faţa sediului Primăriei din Turnu Măgurele, nemulţumiţi de atacurile lansate împotriva dialogului social instituţionalizat şi împotriva contractelor colective de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Teleorman: Aproximativ 600 de sindicalişti protestează în faţa sediului Primăriei din Turnu Măgurele

Operaţiunile nelegale de la depozitul de legume-fructe din Afumaţi au păgubit statul cu 175.000 euro

Administratorii şi împuterniciţii de firme cercetaţi în cazul evaziunii fiscale la depozitul de legume-fructe din localitatea ilfoveană Afumaţi au făcut o sută de importuri şi 40 de achiziţii intracomunitare ilegale, prejudiciind statul cu cel puţin 175.000 de euro.
Operaţiunile nelegale de la depozitul de legume-fructe din Afumaţi au păgubit statul cu 175.000 euro

Sulfina Barbu:În perioada următoare ar fi potrivit premier tehnocrat cu puternic profil de economist

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că pentru perioada următoare ar fi potrivit un premier tehnocrat cu "un puternic profil de economist şi cunoscător al mediului de afaceri".
Sulfina Barbu:În perioada următoare ar fi potrivit premier tehnocrat cu puternic profil de economist

Mai multe asociaţii profesionale cer desfiinţarea ANSVSA

Mai multe asociaţii profesionale private solicită Guvernului desfiinţarea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) prin transformarea în două agenţii sau direcţii generale fără personalitate juridică în subordinea ministerelor Agriculturii şi Sănătăţii.
Mai multe asociaţii profesionale cer desfiinţarea ANSVSA

Rompetrol a scumpit miercuri benzina şi motorina

Rompetrol Downstream a majorat miercuri preţul benzinei cu doi bani pe litru şi pe cel al motorinei cu şapte bani pe litru.
Rompetrol a scumpit miercuri benzina şi motorina

Netbook-uri româneşti, decorate cu motive tradiţionale: furcă de tors şi pernă de zestre

Maguay, companie românească IT, a lansat miercuri brand-ul de portabile MyWay, ce înlocuieşte vechiul brand eXpertBook. Odată cu noua linie, a fost lansata si o serie limitată de netbookuri cu carcasă personalizată, în parteneriat cu Muzeul Ţăranului Român.
Netbook-uri româneşti, decorate cu motive tradiţionale: furcă de tors şi pernă de zestre

Ministrul german al Apărării, criticat pentru plagiat, neagă acuzaţiile

Ministrul german al Apărării, Karl-Theodor zu Gutenberg, este acuzat de plagiat la elaborarea tezei de doctorat în drept, dar neagă acuzaţiile, informează AFP.
Ministrul german al Apărării, criticat pentru plagiat, neagă acuzaţiile

Parlamentari PDL acuză deruta din partid. Nici Boc, nici Blaga sau Videanu nu se ocupă de partid!

Unii parlamentari PDL se declară nemulţumiţi de faptul că nu au fost informaţi de amânarea CNC al partidului şi că sunt lăsaţi în "derută" şi au apreciat că nici Emil Boc, nici Vasile Blaga sau Adriean Videanu nu se ocupă de partid.
Parlamentari PDL acuză deruta din partid. Nici Boc, nici Blaga sau Videanu nu se ocupă de partid!