CELE MAI NOI ARTICOLE

Presa străină scrie despre „refuzul brutal” al lui Sarkozy în faţa lui Băsescu – VIDEO

Gestul preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, de a refuza o discuţie cu omologul său român Traian Băsescu, la Lisabona, surprins de camerele de televiziune, este comentat de presa internaţională, care publică fotografii şi înregistrări video de la întâlnirea celor doi.
Presa străină scrie despre

Liderii NATO au adoptat decizii cruciale la „unul dintre summiturile cele mai importante”

Liderii NATO au decis sâmbătă, la Lisabona, în cadrul "unuia dintre summiturile cele mai importante din istoria" Alianţei, să-şi retragă trupele de luptă din Afganistan în termen de patru ani şi au obţinut cooperarea Rusiei pentru instalarea unui scut antirachetă în Europa.
Liderii NATO au adoptat decizii cruciale la

Ponta: Este perfect fezabil ca PSD să dea premierul, iar PNL să dea preşedintele

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată, duminică, de Pro TV, că este fezabilă varianta ca PSD, cel mai votat partid în sondajele recente, să dea premierul, iar PNL să dea preşedintele, Crin Antonescu fiind, acum, cel mai votat candidat la Preşedinţie.
Ponta: Este perfect fezabil ca PSD să dea premierul, iar PNL să dea preşedintele

EXCLUSIV: Experţi cu salarii mari şi condiţii dure în contracte UE, pentru ca banii să nu fie retraşi

Guvernul a elaborat un plan de acţiuni pentru absorbţia banilor comunitari, care include deblocarea posturilor, salarii mari în autorităţi de management şi condiţii drastice la încheierea contractelor UE, pornind de la riscul că fondurile pot fi retrase de CE din 2012 în lipsa unui astfel de program
EXCLUSIV: Experţi cu salarii mari şi condiţii dure în contracte UE, pentru ca banii să nu fie retraşi

Absolvenţii de Medicină care nu intră la Rezidenţiat vor putea face gărzi şi ajuta medicii pe secţii

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat duminică, înainte de începerea Rezidenţiatului, că absolvenţii de Medicină, care nu reuşesc să intre la concurs, vor fi incluşi în sistem cu atribuţii limitate, pentru a acoperi deficitul de personal, ei putând ajuta medicii pe secţii şi face gărzi.
Absolvenţii de Medicină care nu intră la Rezidenţiat vor putea face gărzi şi ajuta medicii pe secţii

Iniţial, Chelu i-a promis lui Fătuloiu un mil.euro, la întâlnirea din 12 noiembrie a schimbat suma

Cătălin Chelu i-a promis lui Valentin Fătuloiu, iniţial, un milion de euro pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile din Planul Naţional de Combatere a Evaziunii Fiscale, cuantumul fiind schimbat, cu ocazia întâlnirii din 12 noiembrie, la 50.000 euro şi foloase de 270.000 euro, potrivit DNA.
Iniţial, Chelu i-a promis lui Fătuloiu un mil.euro, la întâlnirea din 12 noiembrie a schimbat suma

Cătălin Chelu şi ceilalţi trei reţinuţi în cazul Fătuloiu au fost arestaţi preventiv

Cătălin Chelu şi celelalte trei persoane reţinute în cazul presupusei mite oferite lui Valentin Fătuloiu au fost arestaţi peventiv pentru 29 de zile, după ce instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, duminică dimineaţă, cererea procurorilor DNA în acest sens.
Cătălin Chelu şi ceilalţi trei reţinuţi în cazul Fătuloiu au fost arestaţi preventiv

Fătuloiu a primit în vară un mesaj ameninţător de la Chelu, apoi a acceptat monitorizarea

Valentin Fătuloiu ar fi primit, în vară, un mesaj din partea lui Cătălin Chelu privind o întâlnire, mesagerul transmiţându-i oficialului MAI că dacă nu va cădea la pace va fi distrus, moment din care secretarul de stat a acceptat tehnica de supraveghere, relatează "Gândul", citând surse din poliţie.
Fătuloiu a primit în vară un mesaj ameninţător de la Chelu, apoi a acceptat monitorizarea

Gimnaştii români au ratat podiumul la Cupa Mondială de la Glasgow

Niciunul din cei patru gimnaşti români prezenţi la Cupa Mondială de la Glasgow nu a reuşit să se claseze pe podium, în finalele în care au concurat sâmbătă, la sărituri, cal cu mânere şi sol.
Gimnaştii români au ratat podiumul la Cupa Mondială de la Glasgow

Cătălin Chelu si ceilalţi trei reţinuţi, aduşi la Tribunalul Bucureşti. Judecătorii au început dezbaterile privind propunerea de arestare preventivă

Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea au fost aduşi, sâmbătă seară, la Tribunalul Bucureşti (TB), unde se discută propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a lor pentru încercarea de a-i da mită secretarului de stat Valentin Fătuloiu.
Cătălin Chelu si ceilalţi trei reţinuţi, aduşi la Tribunalul Bucureşti. Judecătorii au început dezbaterile privind propunerea de arestare preventivă

Manea: Am reuşit o victorie mare

Antrenorul Gloriei Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat, sâmbătă, că nu se aştepta la victoria din meciul cu Universitatea Craiova, câştigat cu scorul de 2-1, în etapa a XVI-a a Ligii I.
Manea: Am reuşit o victorie mare

Mititelu: Noi am dominat, alţii au luat punctele

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, sâmbătă, că mingea "pur şi simplu nu a vrut să intre în poartă" la meciul cu Gloria Bistriţa, pierdut, scor 1-2, în etapa a XVI-a a Ligii I, deşi echipa sa a dominat.
Mititelu: Noi am dominat, alţii au luat punctele

Barack Obama şi liderii UE discută la Lisabona despre economie şi climă

Preşedintele american, Barack Obama, şi liderii Uniunii Europene s-au reunit sâmbătă la Lisabona pentru un summit UE-SUA, în cursul căruia vor fi abordate tensiunile economice şi financiare, precum şi probleme de climă.
Barack Obama şi liderii UE discută la Lisabona despre economie şi climă

Universitatea Craiova – Gloria Bistriţa, scor 1-2, în Liga I

Formaţia Universitatea Craiova a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), de echipa Gloria Bistriţa, într-un meci contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I.
Universitatea Craiova - Gloria Bistriţa, scor 1-2, în Liga I

Mii de persoane au protestat la Londra faţă de angajamentul militar în Afganistan

Mii de persoane au defilat sâmbătă din Hyde Park până în Trafalgar Square, la Londra, pentru a protesta faţă de angajamentul militar în Afganistan, în condiţiile în care liderii NATO au adoptat la Lisabona o strategie de retragere până la sfârşitul lui 2014.
Mii de persoane au protestat la Londra faţă de angajamentul militar în Afganistan

Băsescu: Summit-ul NATO şi-a atins obiectivele propuse şi a dovedit soliditatea Alianţei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că summit-ul NATO de la Lisabona şi-a atins obiectivele propuse şi a dovedit soliditatea Alianţei, care îşi consolidează şi reafirmă parteneriatul cu UE.
Băsescu: Summit-ul NATO şi-a atins obiectivele propuse şi a dovedit soliditatea Alianţei

Băsescu, la Lisabona: Am discutat cu preşedintele SUA despre securitate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la finalul Summit-ului NATO de la Lisabona, răspunzând unei întrebări, că a discutat cu preşedintele american, Barack Obama, subiecte legate de securitate.
Băsescu, la Lisabona: Am discutat cu preşedintele SUA despre securitate

Leonardo DiCaprio, producător şi protagonist într-un film despre asasinarea lui JFK

Actorul Leonardo DiCaprio va juca într-un lungmetraj, pe care îl va şi produce, inspirat din asasinarea fostului preşedinte american John Fitzgerald Kennedy, informează thesun.co.uk.
Leonardo DiCaprio, producător şi protagonist într-un film despre asasinarea lui JFK

Rusia acceptă să coopereze la scutul antirachetă al NATO

Rusia a acceptat sâmbătă să coopereze la scutul antirachetă al NATO, a anunţat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, subliniind că NATO şi Rusia nu constituie "o ameninţare una pentru cealaltă".
Rusia acceptă să coopereze la scutul antirachetă al NATO

Nicolas Sarkozy: România trebuie să-şi rezolve problemele la frontiere înainte să adere la Schengen

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat sâmbătă, la Lisabona, că înainte să adere la spaţiul Schengen, România şi Bulgaria trebuie să-şi rezolve problemele de la frontiere, iar Mecanismul de Cooperare şi Verificare angajat de Comisia Europeană trebuie să se încheie.
Nicolas Sarkozy: România trebuie să-şi rezolve problemele la frontiere înainte să adere la Schengen

NATO şi Rusia participă la primul lor summit după 2008

NATO şi Rusia au deschis sâmbătă, la Lisabona, primul lor summit după criza georgiană din 2008, consacrat consolidării cooperării lor privind apărarea antirachetă şi Afganistanul.
NATO şi Rusia participă la primul lor summit după 2008

Carla Bruni-Sarkozy, super-eroină într-un volum de benzi desenate

Celebră în lumea întreagă pentru cariera de top model, succesul în muzică şi statutul de soţie a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, Carla Bruni-Sarkozy şi-a făcut debutul şi în domeniul literaturii pentru tineri, în calitate de eroină a unui volum american de benzi desenate.
Carla Bruni-Sarkozy, super-eroină într-un volum de benzi desenate

Andronescu: Dezbaterea Legii educaţiei în Comisie în week-end este regulametară

Vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu (PSD), a declarat că dezbaterea Legii educaţiei în prezenţa opoziţiei, vineri şi sâmbătă, este regulamentară, s-a desfăşurat în cvorum, ea precizând că raportul va fi înaintat, "ca orice raport", Biroului Permanent.
Andronescu: Dezbaterea Legii educaţiei în Comisie în week-end este regulametară

Sabău: FCM Târgu Mureş ar fi pierdut oricum, arbitrul ar fi găsit soluţii

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a criticat arbitrajul lui Alexandru Tudor la meciul FCM Târgu Mureş-Steaua, scor 0-1, apreciind că echipa sa ar fi pierdut oricum această partidă şi că nu poate face mai multe declaraţii deoarece îşi doreşte să mai antreneze în Liga I.
Sabău: FCM Târgu Mureş ar fi pierdut oricum, arbitrul ar fi găsit soluţii

Mormântul unui soldat britanic cu numele Harry Potter atrage mii de turişti în Israel

Mormântul soldatului britanic Harry Potter, decedat pe 22 iulie 1939, în timpul unor lupte din Palestina, atrage în fiecare an mii de turişti în Israel, datorită asocierii cu numele celebrului vrăjitor din franciza "Harry Potter", informează weirworldnews.org.
Mormântul unui soldat britanic cu numele Harry Potter atrage mii de turişti în Israel

Incidente la prima manifestaţie a homosexualilor autorizată în Rusia

Aproximativ zece homosexuali ruşi au participat sâmbătă, la Sankt Petersburg, la prima manifestaţie autorizată din Rusia, în cursul căreia au fost insultaţi de un grup de contramanifestanţi care au aruncat cu ouă.
Incidente la prima manifestaţie a homosexualilor autorizată în Rusia

Talibanii afirmă că Alianţa Nord-Atlantică este „sortită eşecului” în Afganistan

Alianţa Nord-Atlantică este "sortită eşecului" în Afganistan, au apreciat sâmbătă talibanii, după anunţul privind începutul retragerii trupelor NATO anul viitor.
Talibanii afirmă că Alianţa Nord-Atlantică este

Lăcătuş: Evoluţia noastră nu a fost una strălucită, dar îi felicit pe jucători pentru dăruire

Antrenorul Marius Lăcătuş a recunoscut că jocul echipei Steaua nu a fost "unul strălucit" în partida câştigată, sâmbătă, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei FCM Târgu Mureş, însă şi-a felicitat jucătorii pentru "dăruirea şi sacrificiul" de care au dat dovadă.
Lăcătuş: Evoluţia noastră nu a fost una strălucită, dar îi felicit pe jucători pentru dăruire

Conflict verbal între oficialii echipei Steaua şi cei ai FCM Târgu Mureş

Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, a avut un conflict verbal cu viceprimarul oraşului Târgu Mureş, Claudiu Maior, în timpul meciului dintre FCM şi Steaua, scor 0-1, oficialul formaţiei gazdă acuzându-l, la rândul său, pe managerul general Mihai Stoica că a făcut gesturi obscene.
Conflict verbal între oficialii echipei Steaua şi cei ai FCM Târgu Mureş

Helmuth Duckadam: A fost un meci urât, cred că avem o problemă fizică

Preşedintele FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat, sâmbătă, la Sport.ro, că meciul FCM Târgu Mureş - Steaua, scor 0-1, a fost unul urât, apreciind că jucătorii pregătiţi de Marius Lăcătuş au o problemă cu pregătirea fizică.
Helmuth Duckadam: A fost un meci urât, cred că avem o problemă fizică

Salariul minim peste 700 de lei şi continuarea acordului cu FMI – propunerile UNPR pentru 2011

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că UNPR propune o serie de măsuri active pentru 2011 şi susţine salariul minim de peste 700 de lei, modificarea Codului Muncii şi continuarea acordului cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială.
Salariul minim peste 700 de lei şi continuarea acordului cu FMI - propunerile UNPR pentru 2011

Hărdău: Senatorii opoziţiei care lucrează în week-end în Comisia de învăţământ nu au aprobare

Preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Senat, Mihail Hărdău, a declarat, sâmbătă, că senatorii opoziţiei care dezbat în week-end proiectul Legii educaţiei naţionale nu au aprobare să lucreze, că aceste şedinţe se desfăşoară în afara Regulamentului şi că articolele adoptate trebuie rediscutate.
Hărdău: Senatorii opoziţiei care lucrează în week-end în Comisia de învăţământ nu au aprobare

Barack Obama declară că Rusia nu are „interese” să ameninţe militar sau economic Occidentul

Rusia nu are "interese" să ameninţe militar sau economic Occidentul, a declarat preşedintele american, Barack Obama, într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul polonez Gazeta Wyborcza.
Barack Obama declară că Rusia nu are

Vezi aici cum face Paris Hilton muncă în folosul comunităţii, pe tocuri! – FOTO

Paris Hilton, obligată să facă ore de muncă în folosul comunitatii pentru posesie de droguri, a acceptat tricoul şi pantalonii standard oferiţi, dar nu a renunţat la tocuri şi la ochelarii de soare, relatează dailymail.co.uk.
Vezi aici cum face Paris Hilton muncă în folosul comunităţii, pe tocuri! – FOTO

Sarkozy: N-am refuzat deloc să vorbesc cu preşedintele român, îl apreciez, este un om de calitate

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a respins, sâmbătă, supoziţiile conform cărora ar fi refuzat să vorbească, după fotografia de familie a summit-ului NATO, cu şeful statului român, Traian Băsescu.
Sarkozy: N-am refuzat deloc să vorbesc cu preşedintele român, îl apreciez, este un om de calitate

FCM Târgu Mureş – Steaua, scor 0-1, în Liga I

Echipa Steaua Bucureşti a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia FCM Târgu Mureş, în cadrul etapei a XVI-a a Ligii I, într-un meci în care arbitrul Alexandru Tudor a arătat zece cartonaşe galbene şi patru roşii.
FCM Târgu Mureş - Steaua, scor 0-1, în Liga I

Fumatul pasiv, asociat cu riscul de deficienţe auditive

Persoanele expuse la fumul provenit de la ţigările altor persoane se confruntă cu un risc sporit de a suferi din cauza unor deficienţe auditive, potrivit unui studiu publicat în revista Tobacco Control, informează bbc.co.uk.
Fumatul pasiv, asociat cu riscul de deficienţe auditive

Doi morţi şi cinci răniţi, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 2, Bucureşti-Urziceni

Două persoane au murit şi alte cinci au ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 2, Bucureşti-Urziceni, între localităţile Şindriliţa şi Lilieci, în care au fost implicate o maşină înmatriculată în Bulgaria şi o camionetă.
Doi morţi şi cinci răniţi, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 2, Bucureşti-Urziceni

Diaconescu despre intenţia de schimbare a Robertei Anastase: Trebuie să aşteptăm decizia PDL

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, răspunzând unei întrebări, că UNPR aşteaptă decizia PDL în cazul Robertei Anastase, precizând însă că nu este "cea mai importantă temă pe care Parlamentul se poate concentra".
Diaconescu despre intenţia de schimbare a Robertei Anastase: Trebuie să aşteptăm decizia PDL

Senator PDL: Dezbaterea Legii educaţiei în Comisie în week-end este pompiersitică

Senatorul PDL Mihaela Popa, membru al Comisiei pentru învăţământ, califică drept "pompieristică" dezbaterea în week-end a Legii educaţiei naţională de către membri din opoziţie ai acestei comisii şi consideră că ar fi fost mai bine să se aştepte motivarea CC privind asumarea răspunderii Guvernului.
Senator PDL: Dezbaterea Legii educaţiei în Comisie în week-end este pompiersitică