CELE MAI NOI ARTICOLE

Constanţa: Porturile maritime au fost redeschise duminică dimineaţă

Porturile maritime din judeţul Constanţa au fost redeschise, duminică dimineaţă, după ce manevrele fuseseră suspendate în seara de vineri din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Constanţa: Porturile maritime au fost redeschise duminică dimineaţă

Fidel Castro acuză Statele Unite că au ocupat Haiti

Liderul cubanez Fidel Castro a denunţat duminică prezenţa a mii de militari americani în Haiti şi a deplâns tăcerea ONU faţă de "ocupaţia" americană, care complică situaţia din ţara devastată de cutremurul din 12 ianuarie.
Fidel Castro acuză Statele Unite că au ocupat Haiti

Un tânăr de 25 de ani, salvat după 11 zile de la cutremurul din Haiti – VIDEO

O echipă de salvare internaţională a reuşit să salveze, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 25 de ani, care a rămas blocat timp de 11 zile sub dărâmăturile unei clădiri distruse de cutremurul din 12 ianuarie şi care a supravieţuit bând Coca Cola.
Un tânăr de 25 de ani, salvat după 11 zile de la cutremurul din Haiti - VIDEO

Haiti: Focuri de avertisment şi gaze lacrimogene, în timpul distribuirii ajutoarelor

Trupele ONU au deschis foc de avertisment şi au lansat gaze lacrimogene sâmbătă, după izbucnirea unui incident în timpul distribuirii ajutoarelor în capitala haitiană.
Haiti: Focuri de avertisment şi gaze lacrimogene, în timpul distribuirii ajutoarelor

Aterizare neprogramată a unui avion United Airlines

Un zbor United Airlines, pe ruta Washington - Las Vegas, a fost redirecţionat către Denver sâmbătă seara, după ce un pasager a devenit agitat şi a încercat să deschidă uşa avionului, relatează Washington Post.
Aterizare neprogramată a unui avion United Airlines

Semnificaţii istorice pentru 24 ianuarie

În 1859 Adunarea Electivă a Ţării Româneşti s-a pronunţat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizând astfel unirea Ţării Româneşti cu Moldova.
Semnificaţii istorice pentru 24 ianuarie

Doi şoferi, prinşi conducând cu aproape 200 de kilometri pe oră, pe Autostrada Transilvania – VIDEO

Poliţiştii de la Serviciul de Poliţie Rutieră Cluj au prins, sâmbătă, în urma unor controale radar pe Autostrada Transilvania (A3), doi şoferi care conduceau cu o viteză de 185, respectiv 194 de kilometri pe oră, aceştia fiind amendaţi, iar permisele de conducere fiindu-le reţinute.
Doi şoferi, prinşi conducând cu aproape 200 de kilometri pe oră, pe Autostrada Transilvania - VIDEO

Arme, muniţie şi trofee, confiscate de poliţişti din locuinţa unui bărbat din Alexandria – VIDEO

Mai multe arme de vânătoare şi de foc, muniţie, săbii şi trofee au fost confiscate de poliţişti în urma unei percheziţii la locuinţa unui bărbat din Alexandria, acesta fiind arestat preventiv, sâmbătă, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic.
Arme, muniţie şi trofee, confiscate de poliţişti din locuinţa unui bărbat din Alexandria - VIDEO

Boc a discutat cu FMI extinderea plafonului şi garanţiilor guvernamentale pentru proiectele europene – VIDEO

Premierul Emil Boc a discutat sâmbătă cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale posibilitatea extinderii plafonului şi mecanismului garanţiilor guvernamentale pentru cofinanţarea proiectelor europene, în cazul administraţiilor locale şi instituţiilor publice.
Boc a discutat cu FMI extinderea plafonului şi garanţiilor guvernamentale pentru proiectele europene - VIDEO

Dâncu, Rus, Mitrea, Severin şi Voicu, criticaţi la reuniunea informală din Poiana Braşov – VIDEO

Vasile Dâncu, Miron Mitrea, Ioan Rus, Adrian Severin şi Mădălin Voicu au fost criticaţi, de unii participanţi la reuniunea informală a unor lideri PSD, din Poiana Braşov, au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse participante la discuţii.
Dâncu, Rus, Mitrea, Severin şi Voicu, criticaţi la reuniunea informală din Poiana Braşov - VIDEO

Locuitori din Calafat, în frig de peste 72 de ore – VIDEO

Peste 9.000 de locuitori ai Calafatului, racordaţi la sistemul centralizat de încălzire, stau în frig de 72 de ore din cauza calităţii proaste a păcurii cu care funcţionează Uzina Termică din localitate, Spitalul Municipal fiind încălzit cu ajutorul aerotermelor şi a aparatelor de aer condiţionat.
Locuitori din Calafat, în frig de peste 72 de ore - VIDEO

West Bromwich, cu Tamaş integralist, s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Angliei

Formaţia West Bromwich Albion, la care evoluează Gabriel Tamaş, s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale Cupei Angliei, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, echipa Newcastle, în turul patru al competiţiei, informează BBC.
West Bromwich, cu Tamaş integralist, s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Angliei

Furnizori din România, implicaţi în producţia detectoarelor necorespunzătoare livrate în Irak

Dispozitivele pentru detectarea bombelor livrate în Irak de compania britanică ATSC - al cărei director a fost arestat pentru fraudă - erau produse, la un preţ de 250 de dolari, de furnizori din Marea Britanie şi România, a declarat un asociat al firmei, citat de New York Times.
Furnizori din România, implicaţi în producţia detectoarelor necorespunzătoare livrate în Irak

Franţa: Doi români, arestaţi într-un caz de fraudă

Doi români au fost arestaţi într-un caz de fraudă, marţi, în Mulhouse, după ce mai multe persoane au reclamat la poliţie că au fost escrocate de aceştia, potrivit L'Alsace.fr.
Franţa: Doi români, arestaţi într-un caz de fraudă

Universitatea Craiova, somată de primărie să părăsească arena Ion Oblemenco

Conducerea clubului Universitatea Craiova a fost somată de Primăria Municipiului Craiova să părăsească arena Ion Oblemenco, la data de 31 ianuarie, când va expira contractul ce are ca obiect concesionarea spaţiilor de antrenament şi competiţii din acest stadion.
Universitatea Craiova, somată de primărie să părăsească arena Ion Oblemenco

Drumuri blocate şi trafic închis din cauza viscolului – VIDEO

Circulaţia pe drumuri naţionale şi judeţene a fost închisă, sâmbătă, din cauza viscolului puternic, în judeţele Buzău şi Constanţa.
Drumuri blocate şi trafic închis din cauza viscolului - VIDEO

Becali spune că s-a înţeles în principiu cu AEL Limassol pentru Ouon

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă seară, că în principiu s-a înțeles cu gruparea AEL Limassol în privinţa transferului fundașului rwandez Edwin Ouon, pentru care va achita 700.000 de euro în două tranșe.
Becali spune că s-a înţeles în principiu cu AEL Limassol pentru Ouon

Joe Biden: Guvernul SUA va face apel la decizia justiţiei americane în cazul Blackwater

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat sâmbătă că Departamentul american al Justiţiei va face apel la decizia unui tribunal federal referitoare la suspendarea urmăririi în justiţie a cinci angajaţi Blackwater, acuzaţi de uciderea unor civili irakieni.
Joe Biden: Guvernul SUA va face apel la decizia justiţiei americane în cazul Blackwater

Polanski trebuie să se prezinte în faţa instanţei, potrivit deciziei unui judecător american

Regizorul Roman Polanski a eşuat în încercarea de a obţine o hotărâre a justiţiei americane în ceea ce-l priveşte fără a compărea în instanţă, după ce un judecător american a decis că prezenţa acestuia în faţa curţii este obligatorie pentru soluţionarea cazului, informează BBC News Online.
Polanski trebuie să se prezinte în faţa instanţei, potrivit deciziei unui judecător american

Preşedintele Traian Băsescu, la Gala Premiilor de Excelenţă a PDL Iaşi

Preşedintele Traian Băsescu participă, sâmbătă seară, la Gala Premiilor de Excelenţă a PDL Iaşi, în cadrul căreia sunt oferite distincţii personalităţilor Iaşiului.
Preşedintele Traian Băsescu, la Gala Premiilor de Excelenţă a PDL Iaşi

Liderii PSD reuniţi la Poiană agreează ideea unor candidaturi în echipă – surse

Majoritatea preşedinţilor de organizaţii PSD prezenţi la întâlnirea informală de sâmbătă, de la Poiana Braşov, au agreat, de principiu, modificarea statutului prin introducerea candidaturilor în echipă la funcţiile de conducere centrală, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse prezente la discuţii.
Liderii PSD reuniţi la Poiană agreează ideea unor candidaturi în echipă - surse

Romania’s PM Wants Govt Guarantee Increase To Co-Finance EU Projects

Romania’s Prime Minister Emil Boc met Saturday with the representatives of the International Monetary Fund, the European Commission and the World Bank and held talks on the possibility of increasing government guarantees to co-finance local administration European projects.
Romania’s PM Wants Govt Guarantee Increase To Co-Finance EU Projects

Marko: UDMR nu va fi co-organizatoare alături de CNS a Adunării Aleşilor Locali din Secuime

Preşedintele UDMR, Marko Bela, susţine că Uniunea nu va fi co-organizatoare alături de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc, anunţată pentru data de 12 martie de Comisia Permanentă Interimară a Adunării Aleşilor Locali.
Marko: UDMR nu va fi co-organizatoare alături de CNS a Adunării Aleşilor Locali din Secuime

Several Romanian Cars Stuck In Snow In Bulgaria

Several vehicles transporting Romanian citizens are stuck in snow on Bulgaria’s territory, Romania’s Foreign Ministry said Saturday.
Several Romanian Cars Stuck In Snow In Bulgaria

Două din autocarele cu români blocate de ninsoare în Bulgaria au intrat în ţară

Două din cele opt autocare cu cetăţeni români, blocate de ninsoare pe teritoriul Bulgariei, au intrat în România, sâmbătă seară, în jurul orei 17.30, dar nu pot înainta mai departe de vama Negru Vodă întrucât drumul este blocat tot din cauza zăpezii şi viscolului.
Două din autocarele cu români blocate de ninsoare în Bulgaria au intrat în ţară

Dâncu: Ieşirea lui Vanghelie a vrut să mute discuţia de la dezbaterile privind conducerea PSD

Vasile Dâncu crede că prin declaraţiile făcute Marian Vanghelie a vrut să mute discuţia de la dezbaterea privind candidaturile pentru şefia PSD la cearta liderilor grupului de la Cluj cu Ion Iliescu, adăugând că în această polemică Vanghelie "eventual să ţină tava cu ceaiul sau să aducă cafelele".
Dâncu: Ieşirea lui Vanghelie a vrut să mute discuţia de la dezbaterile privind conducerea PSD

Funeriu: Inspectoratele şcolare trebuie să se implice în combaterea violenţei în şcoli

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a atenţionat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), dar şi celelalte inspectorate şcolare din ţară, după incidentul petrecut la Colegiul Tehnic Energetic din Capitală, că au datoria să asigure disciplina şi siguranţa în şcoli.
Funeriu: Inspectoratele şcolare trebuie să se implice în combaterea violenţei în şcoli

Colegiul Energetic Bucureşti analizează cazul a trei eleve care s-au bătut

Consiliul profesoral al Colegiului Tehnic Energetic din Capitală analizează cazul a trei eleve care s-au bătut, vineri seară, în unitatea de învăţământ, una dintre ele fiind internată în spital până sâmbătă dimineaţă, a declarat pentru MEDIAFAX inspectorul general şcolar Cristian Alexandrescu.
Colegiul Energetic Bucureşti analizează cazul a trei eleve care s-au bătut

Benedict al XVI-lea: Preoţii să folosească internetul, însă „cu înţelepciune”

Papa Benedict al XVI-lea i-a sfătuit pe preoţi să utilizeze toate facilităţile oferite de internet, însă să facă acest lucru "cu înţelepciune", într-un mesaj transmis cu ocazia celei de-a 44-a zile a comunicaţiilor sociale, dat publicităţii sâmbătă.
Benedict al XVI-lea: Preoţii să folosească internetul, însă

Iulia Timoşenko încearcă să mobilizeze electoratul naţionalist ucrainean

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a încercat sâmbătă să mobilizeze electoratul naţionalist înaintea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în care se va confrunta cu Viktor Ianukovici.
Iulia Timoşenko încearcă să mobilizeze electoratul naţionalist ucrainean

Ovidiu Petre: Cea mai normală soluţie pentru postul de căpitan este Petre Marin

Mijlocaşul Ovidiu Petre a declarat, sâmbătă, în cantonamentul Stelei din Antalya, că opţiunea sa pentru banderola de căpitan, după plecarea lui Sorin Ghionea, este Petre Marin, informează site-ul oficial al clubului din Bulevardul Ghencea.
Ovidiu Petre: Cea mai normală soluţie pentru postul de căpitan este Petre Marin

Rădoi şi-a prelungit contractul cu Al Hilal

Fundaşul Mirel Rădoi, care s-a transferat în luna ianuarie a anului trecut la gruparea saudită Al Hilal, şi-a prelungit cu doi ani contractul cu acest club, el urmând să aibă un salariu de 1,7 milioane de euro pe an, informează Sport.ro.
Rădoi şi-a prelungit contractul cu Al Hilal

Previziunile privind topirea gheţarilor din Himalaya până în 2035 – „o regretabilă eroare”

Indianul Rajendra Pachauri, şeful Grupului interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC), a recunoscut oficial, sâmbătă, că previziunile privind topirea gheţarilor din Himalaya până în 2035 au reprezentat "o regretabilă eroare", precizând însă că nu va demisiona din acest motiv.
Previziunile privind topirea gheţarilor din Himalaya până în 2035 -

Iliescu: Reuniunea de la Poiană e nepotrivită şi nestatutară, are doar caracter privat, amical

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că reuniunea social-democraţilor de la Poiana Braşov este „nepotrivită”, întrucât devansează întâlnirea unui organism statutar, respectiv CExN, de luni, el apreciind că, în aceste condiţii, ea are un caracter privat.
Iliescu: Reuniunea de la Poiană e nepotrivită şi nestatutară, are doar caracter privat, amical

Bacău: Un avion care urma să decoleze a ieşit de pe pistă – VIDEO

Un avion care trebuia să ajungă la Bucureşti de pe aeroportul "George Enescu" din Bacău a rămas la sol, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.00, după ce a ieşit în afara căii de rulare, din cauza supraturării unuia dintre motare.
Bacău: Un avion care urma să decoleze a ieşit de pe pistă - VIDEO

Vanghelie: Voi propune la CEXN excluderea din partid a lui Rus şi a lui Dâncu

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, sâmbătă, la finalul unei întâlniri informale între o parte a liderilor de filiale şi Mircea Geoană, că va propune, luni, în CEXN, excluderea din partid a lui Vasile Dâncu şi a lui Ioan Rus.
Vanghelie: Voi propune la CEXN excluderea din partid a lui Rus şi a lui Dâncu

Daniela Popa şi-a anunţat oficial demisia din PC, la Braşov

Preşedintele PC, Daniela Popa, şi-a anunţat oficial, sâmbătă, în cadrul Consiliului Naţional al PC organizat la Braşov, demisia atât din funcţia de preşedinte al organizaţiei, cât şi ca membru al partidului, fiind propusă de PSD pentru postul de membru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Daniela Popa şi-a anunţat oficial demisia din PC, la Braşov

Ilie Sârbu: La Poiana Braşov s-a propus Congres pentru 20 februarie, decizia o luăm luni la CExN

Vicepreşedintele PSD Ilie Sârbu a precizat, sâmbătă, că la Poiana Braşov s-a vehiculat data de 20 februarie pentru organizarea Congresului exctraordinar al PSD, el arătând că această dată este o propunere, decizia urmând a fi luată, luni, la Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD.
Ilie Sârbu: La Poiana Braşov s-a propus Congres pentru 20 februarie, decizia o luăm luni la CExN

Cristian Popescu: În 2012 ne vom prezenta singuri la alegerile locale

Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4, a declarat, sâmbătă, la Braşov, că, în 2012, PC nu va mai face nicio alianţă cu alte partide şi se va prezenta singur la alegerile locale, iar în ceea ce priveşte Capitala conservatorii îşi propun să câştige primăriile a cel puţin trei sectoare.
Cristian Popescu: În 2012 ne vom prezenta singuri la alegerile locale

„Poliţist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu – apreciat, din nou, de presa din SUA

Pelicula "Poliţist, adjectiv" de Corneliu Porumboiu a primit cronici favorabile din partea unor publicaţii americane, Boston Globe apreciind că replicile inteligente din film răsplătesc răbdarea spectatorului, în timp ce The Christian Science Monitor detectează substratul politic al poveştii.