CELE MAI NOI ARTICOLE

Disperarea pacienţilor care ajung la spital cu forme grave de COVID. Medic UPU: Îşi dau jos masca şi ne strigă „Vaccinaţi-ne! ”

Medicul şef din Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală, Fiorella Mitoiu, spune că 95% din pacienţii care ajung cu forme grave de COVID la spital sunt nevaccinaţi.
Disperarea pacienţilor care ajung la spital cu forme grave de COVID. Medic UPU: Îşi dau jos masca şi ne strigă „Vaccinaţi-ne! ”

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. 2001, ”anul ghiftuiţilor”. Acum douăzeci de ani, în vremea regimului Iliescu – Năstase (I)

2001 era primul an de guvernare PDSR. Acum trăim după un an de guvernare PNL – parţial USR-PLUS – UDMR, legitimată prin alegeri. Sînt timpuri nu departe, dar care, în aceste vremuri ale pandemiei, în care oamenii mor lîngă noi, a sărăcirii accentuate şi a lipsei de perspectivă pe care le trăim, ne par la ani-lumină. Aveam parcă totuşi o viaţă mai bogată şi mai liniştită, faţă de cum ne este ea acum, cu un preşedinte mai degrabă din cale afară de fudul şi mărginit, decît rău intenţionat, cum a fost de pildă Ion Iliescu, care ne voia din nou supuşi ai Moscovei, cu un premier de paie, faţă de un altul, de acum două decenii, arogantul Năstase. Dar, în mod esenţial, în 2001, după un an de guvernare PDSR, România era la fel de ”eşuată” ca acum, o ţară captivă în mîinile unui clan de foşti comunişti hrăpăreţi.
ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. 2001, ”anul ghiftuiţilor”. Acum douăzeci de ani, în vremea regimului Iliescu - Năstase (I)

AZI, ora 21.00, „InSecuritate”, cu Bogdan Nicolae, pe Aleph News & Mediafax.ro. Invitat Dan Cîmpean, director interimar al Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică

Bogdan Nicolae te invită la următoarea ediţie a emisiunii „InSecuritate”, sâmbătă 9 octombrie, de la ora 21.00!
AZI, ora 21.00, „InSecuritate”, cu Bogdan Nicolae, pe Aleph News & Mediafax.ro. Invitat Dan Cîmpean, director interimar al Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică

SURSE. Turcia vrea să cumpere 40 de avioane americane F-16

Turcia a făcut o solicitare către SUA pentru a cumpăra 40 de avioane de luptă F-16 produse de Lockheed Martin şi aproape 80 de kituri de modernizare pentru avioanele sale de război existente, în condiţiile în care caută să îşi modernizeze Forţele Aeriene după ce achiziţia de avioane F-35 a eşuat.
SURSE. Turcia vrea să cumpere 40 de avioane americane F-16

Pierderile lui Trump. Câţi bani a pierdut hotelul lui din Washington în timpul mandatului de preşedinte SUA

Trump a raportat câştiguri de 150 de milioane de dolari în timpul conducerii sale, însă realitatea este alta, arată comisia, conform The Guardian. 70 de milioane de dolari net este suma pierdută de Trump International Hotel, o clădire istorică închiriată de la guvernul federal şi care serveşte ca loc sigur de întâlniri de afaceri între […]
Pierderile lui Trump. Câţi bani a pierdut hotelul lui din Washington în timpul mandatului de preşedinte SUA

Număr record de marinari abandonaţi pe nave, fără salarii, hrană sau bani de drum. „Este o criză umanitară globală”

Companiile aflate în dificultate renunţă la navele prea scumpe pentru a fi reparate sau prea greu de vândut, abandonând marinarii în porturi sau în larg, scrie Wall Street Journal.
Număr record de marinari abandonaţi pe nave, fără salarii, hrană sau bani de drum. „Este o criză umanitară globală”

HOROSCOP 9 octombrie 2021. Certuri aprinse şi neînţelegeri. Un singur cuvânt poate periclita relaţii importante

Soarele face şi azi o conjuncţie, de data aceasta cu Mercur retrograd din Balanţă. De data aceasta, zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) se confruntă cu probleme de comunicare ce riscă să le pună în pericol planurile de azi.
HOROSCOP 9 octombrie 2021. Certuri aprinse şi neînţelegeri. Un singur cuvânt poate periclita relaţii importante

Simona Halep a câştigat primul meci după despărţirea de antrenorul Darren Cahill

Simona Halep, 30 de ani, 17 WTA, a revenit în circuitul WTA cu un succes clar, în turul secund de la Indian Wells. După ce a avut liber în primul tur, favorita 11 a trecut vineri noapte de ucraineanca Magda Kostyuk, 19 ani, 58 WTA. Simona Halep a câştigat cu 7-6 (2), 6-1 primul meci […]
Simona Halep a câştigat primul meci după despărţirea de antrenorul Darren Cahill

Preliminariile Cupei Mondiale din Qatar 2022. Germania-România 2-1. Ianis Hagi a deschis scorul, iar tricolorii au rezistat eroic o repriză

România a pierdut vineri seară, la Hamburg, 1-2 cu Germania, echipă care nu primise gol cu noul antrenor, Hansi Flick. Ianis Hagi a deschis scorul în minutul 9, iar naţionala României a rezistat atacurilor adverse. Germanii au strivit România, pe alocuri, dar Burcă şi Rus au fost doi stoperi de netrecut. După pauză, Gnabry (52) […]
Preliminariile Cupei Mondiale din Qatar 2022. Germania-România 2-1. Ianis Hagi a deschis scorul, iar tricolorii au rezistat eroic o repriză

Rusia acuză trei angajaţi ai ambasadei SUA de furt şi solicită ridicarea imunităţii acestora

În cazul în care Statele Unite vor refuza să le ridice imunitatea diplomatică, cei trei angajaţi vor trebui să părăsească imediat Rusia, a precizat ministerul de externe. La începutul acestei săptămâni, ministerul rus de externe a declarat că o propunere a Congresului american de expulzare a 300 de diplomaţi ruşi din Statele Unite ar duce […]
Rusia acuză trei angajaţi ai ambasadei SUA de furt şi solicită ridicarea imunităţii acestora

Coronavirus: Numărul localităţilor din Ilfov unde rata de incidenţă trece de 10 la mie ajunge la 25

25 de localităţi din jurul Bucureştiului au rată de infectare de peste 10 la mie, potrivit Prefecturii Ilfov, care joi raporta doar 21 de localităţi cu peste 10 bolnavi la mia de locuitori. Cea mai mare incidenţă din Ilfov este în Corbeanca - 18,31 la mie.
Coronavirus: Numărul localităţilor din Ilfov unde rata de incidenţă trece de 10 la mie ajunge la 25

COVID-19. România primeşte ajutor din Europa. În ţară vin 250 de concentratoare de oxigen din Olanda şi Polonia

România primeşte de la Olanda şi Polonia 250 de concentratoare de oxigen, în urma activării Mecanismului european de Protecţie Civilă. Germania oferă 12.700 de medicamente diferite, similare cu Tocilizumab.
COVID-19. România primeşte ajutor din Europa. În ţară vin 250 de concentratoare de oxigen din Olanda şi Polonia

Cine se luptă pentru Balonul de Aur 2021. France Football a anunţat candidaţii la râvnitul trofeu

Premiul pentru cel mai bun fotbalist din lume în 2021, 180 de jurnalişti din întreaga lume au stabilit cei 30 de candidaţi. Gala pentru Balonul de Aur 2021 este programată luni, 29 noiembrie, la Théâtre du Chatelet (Paris), anunţă L’Equipe. De pe listă nu lipsesc staruri precum Lionel Messi, Cristiano Ronaldo . Jucătorii nominalizaţi la […]
Cine se luptă pentru Balonul de Aur 2021. France Football a anunţat candidaţii la râvnitul trofeu

Primar de comună îndrăgostit de fondurile europene. „Nu depinzi de niciun puşcăriaş ajuns premier”

„Subliniez din start că postarea aceasta nu are menirea de a mă ajuta să mă plâng şi că bugetul comunei Smârdan nu are nevoie de <bunăvoinţa> unui prim-ministru despre care serviciile noastre secrete au uitat să ne spună că a condus rupt de beat o maşină în America. (…) Ironia sorţii face ca acum aproape […]
Primar de comună îndrăgostit de fondurile europene. „Nu depinzi de niciun puşcăriaş ajuns premier”

COMENTARIU Sorin Avram: Legea lui Arhimede, rescrisă de Klaus Iohannis

Mă adresez dumneavoastră, domnule Klaus Ioahannis, în calitatea dumnevoastră de profesor de fizică. O calitate certificată de faptul că aveţi diplomă de absolvire a unei facultăţi de profil, dar şi pentru că aţi reuşit să obţineţi profituri impresionante din meditaţiile pe care le-aţi dat la fizică.
COMENTARIU Sorin Avram: Legea lui Arhimede, rescrisă de Klaus Iohannis

Bolnavii loviţi de misteriosul „sindrom Havana” primesc bani şi asistenţă medicală

Fenomenul datează din 2016, când primii diplomaţi americani aflaţi la post în Cuba au început să acuze stări de rău. Cazul a escaladat în 2017, când Donald Trump i-a rechemat pe majoritatea diplomaţilor americani de la Havana. Mai mult de 20 de angajaţi ai guvernului american şi membri ai familiilor lor sunt vizaţi în Cuba […]
Bolnavii loviţi de misteriosul „sindrom Havana” primesc bani şi asistenţă medicală

Acord istoric. 136 de ţări au semnat un acord privind impozitarea multinaţionalelor cu 15%

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a anunţat, vineri seară, ajungerea la un acord internaţional privind impozitarea companiilor multinaţionale cu 15% şi redistribuirea unei părţi a profiturilor, începând din anul 2023. „Planul major de reformare a sistemului fiscal internaţional finalizat astăzi de OECD va asigura că firmele multinaţionale vor fi supuse unui impozit minim […]
Acord istoric. 136 de ţări au semnat un acord privind impozitarea multinaţionalelor cu 15%

Schimbările climatice vor spori conflictele pentru apă şi hrană. Raport al Departamentul Apărării din SUA

Schimbările climatice reprezintă o ameninţare serioasă la adresa operaţiunilor militare americane şi vor fi surse de conflicte politice globale, a scris Departamentul Apărării în noul său plan de adaptare la schimbările climatice prezentat în această săptămână, conform CNBC.
Schimbările climatice vor spori conflictele pentru apă şi hrană. Raport al Departamentul Apărării din SUA

Tensiuni Polonia – UE. Va ieşi ţara din Uniunea Europeană? Premierul Mateusz Morawiecki neagă acest scenariu

Polonia intenţionează să rămână membră a Uniunii Europene, a declarat vineri premierul Mateusz Morawiecki, pe fondul criticilor partenerilor europeni referitoare la decizia Tribunalului constituţional de la Varşovia, care a constatat incompatibilităţi în raport cu Tratatele UE. „Locul Poloniei este şi va fi în familia europeană a naţiunilor. Aderarea la Uniunea Europeană a fost unul dintre […]
Tensiuni Polonia - UE. Va ieşi ţara din Uniunea Europeană? Premierul Mateusz Morawiecki neagă acest scenariu

Liga 1. Sepsi a adus un antrenor străin care a mai pregătit 8 formaţii româneşti

Clubul Sepsi Sf. Gheorghe a anunţat, vineri, că a ajuns la un acord cu antrenorul Cristiano Bergodi pentru preluarea conducerii tehnice a echipei din Liga I la fotbal. „Clubul Sepsi OSK a ajuns la un acord cu Cristiano Bergodi pentru postul de antrenor principal şi urmează ca el să conducă luni, 11 octombrie, primul antrenament […]
Liga 1. Sepsi a adus un antrenor străin care a mai pregătit 8 formaţii româneşti

Creşte numărul vaccinărilor. Peste 67.000 de români, imunizaţi în ultima zi. Situaţia pe vaccinuri

Peste 67.000 de români au fost vaccinaţi în ultimele 24 de ore, a anunţat vineri CNCAV. Dintre aceştia, peste 30.000 au primit prima doză de vaccin.
Creşte numărul vaccinărilor. Peste 67.000 de români, imunizaţi în ultima zi. Situaţia pe vaccinuri

6 oraşe din România, în topul celor mai scumpe locuinţe din Europa

În clasamentul celor mai scumpe oraşe europene Clujul depăşeşte însă Capitala – se situează pe locul 141, cu un preţ mediu al locuinţelor în centrul oraşului de 2.203 euro/mp. Alte oraşe din România incluse în acest clasament sunt Oradea (1.168 euro/mp – locul 189), Constanţa (1.328 euro/mp – 180), Craiova (1.353 euro/mp – 178), Timişoara […]
6 oraşe din România, în topul celor mai scumpe locuinţe din Europa

Povestea lui Salvatore Ferragamo despre cum arată succesul după faliment

Salvatore Ferragamo s-a născut pe 5 iunie 1898, într-o familie modestă din Bonito, Italia. A fost al 14-lea copil al lui Antonio şi al Mariantoniei Ferragamo. A creat prima pereche de pantofi la doar nouă ani, ulterior mergând la Napoli să studieze arta creării pantofilor timp de un an. Şi-a deschis, apoi, propriul magazin în […]
Povestea lui Salvatore Ferragamo despre cum arată succesul după faliment

Criza migranţilor separă UE în două tabere.12 ţări cer construirea de ziduri / România, excepţia din regiune

Douăsprezece state membre au cerut Uniunii Europene să plătească pentru ca ţările să construiască ziduri menite să oprescă migraţia ilegală, într-o scrisoare trimisă către executivul blocului comunitar.
Criza migranţilor separă UE în două tabere.12 ţări cer construirea de ziduri / România, excepţia din regiune

Criza energiei a explodat în toată lumea, în prag de iarnă. Preţul petrolului a depăşit 80 de dolari barilul, un record din 2014

Tendinţa, explică analiştii, depinde de disponibilitatea limitată a energiei la nivel global, care a permis creşterea preţurilor gazelor la valori record şi care a determinat China să solicite o producţie mai mare de cărbune. China a ordonat creşterea  producţia de cărbune, în încercarea de a reduce problema disponibilităţii scăzute a energiei care afectează ţara. Există […]
Criza energiei a explodat în toată lumea, în prag de iarnă. Preţul petrolului a depăşit 80 de dolari barilul, un record din 2014

COMENTARIU Lelia Munteanu. Papa Francisc: Societatea globalizată, care face din durere un spectacol

Evocând istoria locului unde s-a desfăşurat întrunirea (lângă Colosseum), Suveranul Pontif a spus: „Şi astăzi asistăm la violenţă, la război, la fratele care îşi ucide fratele ca şi cum ar fi un joc privit de la distanţă, indiferenţi şi convinşi că nu ne va afecta niciodată. Durerea celorlalţi nu ne determină să simţim graba. Şi […]
COMENTARIU Lelia Munteanu. Papa Francisc: Societatea globalizată, care face din durere un spectacol

Criza energei. SUA denunţă presiunile energetice ale Rusiei asupra Europei. Moscova anunţă că vrea să ajute UE

Administraţia Joseph Biden a denunţat presiunile energetice exercitate de Rusia asupra Uniunii Europene, avertizând că va colabora cu Bruxellesul pentru identificarea de soluţii, iar, pe fondul criticilor, Moscova a anunţat disponibilitatea de a ajuta Europa, cerând însă reciprocitate. „Rusia are o istorie a acţiunilor de utilizare a energiei ca instrument de presiune, ca armă politică. […]
Criza energei. SUA denunţă presiunile energetice ale Rusiei asupra Europei. Moscova anunţă că vrea să ajute UE

Decizie: Un colorant folosit la guma de mestecat, produse de patiserie, supe şi bulion va fi interzis în UE

Un colorant folosit la guma de mestecat, produse de patiserie, suplimente alimentare, supe şi bulion va fi interzis în UE începând din 2021. Este vorba despre dioxidul de titan.
Decizie: Un colorant folosit la guma de mestecat, produse de patiserie, supe şi bulion va fi interzis în UE

Ce este şi unde se găseşte quercitina, molecula care luptă cu Covid-19

„Quercitina este răspândită pe scară largă în regatul plantelor: o găsim în multe fructe şi legume, în special citrice, mere, fructe roşii, capere, ceapă, roşii şi broccoli, dar şi în cacao, ulei de măsline, vin roşu şi în ceai verde. Este sensibilă la temperatură, atât de mult încât, de exemplu, după 15 minute de fierbere, […]
Ce este şi unde se găseşte quercitina, molecula care luptă cu Covid-19

Bucureşti: Creşte numărul şcolilor care trec în online. CMBSU anunţă suspendarea cursurilor în alte patru unităţi şcolare

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis, vineri, suspendarea cursurilor cu prezenţa fizică pentru patru unităţi şcolare, respectiv o şcoală, două licee şi un colegiu naţional.
Bucureşti: Creşte numărul şcolilor care trec în online. CMBSU anunţă suspendarea cursurilor în alte patru unităţi şcolare

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a devenit tată

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat vineri, pe Facebook, că a devenit tată.
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a devenit tată

Sute de morţi şi răniţi, după ce o explozie puternică a spulberat o moschee şiită din provincia Kunduz, Afganistan

Numărul victimelor atacului este, până în prezent, de 60 de morţi şi 107 răniţi. Acest lucru a fost raportat de corespondentul postului Al Jazeera. „Până acum, am primit 25 de cadavre şi peste 50 de răniţi în spitalul nostru”, a declarat o sursă de la Spitalul Central Kunduz, în timp ce o altă sursă din […]
Sute de morţi şi răniţi, după ce o explozie puternică a spulberat o moschee şiită din provincia Kunduz, Afganistan

Scandal sexual în fotbalul feminin din Australia. O fostă jucătoare denunţă hărţuirile şi abuzurile

„Am fost hărţuită sexual? Da. Am văzut lucruri care m-au făcut inconfortabil? Da”, a declarat fosta jucătoare pentru Daily Telegraph, ediţia de Sydney, după greva pe care fotbalul feminin a iniţiat-o în SUA, oprind meciurile, în semn de protest împotriva cazurilor de hărţuire sexuală. De Vanna a păţit toate astea pe când evolua la Young […]
Scandal sexual în fotbalul feminin din Australia. O fostă jucătoare denunţă hărţuirile şi abuzurile

PNL revine: Cîţu e propunerea PNL pentru funcţia de premier doar dacă se conturează o majoritate

„Partidul Naţional Liberal a decis în şedinţa Biroului Executiv Naţional de azi, că în eventualitatea în care se conturează o majoritate parlamentară, nominalizarea PNL, pentru funcţia de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, va fi Florin Cîţu, prim-ministrul interimar, preşedintele PNL”, potrivit unui comunicat de presă. Potrivit sursei citate, în eventualitatea în […]
PNL revine: Cîţu e propunerea PNL pentru funcţia de premier doar dacă se conturează o majoritate

Aproape 1.500 de localităţi din România au incidenţă de peste 3 la mie. În 113, incidenţa e peste 10

În aproape 1.500 de localităţi din România incidenţa cazurilor de Covid a depăşit 3 la mie, potrivit datelor furnizate vineri de CNCAV. În această situaţie sunt 225 de oraşe şi 1.236 de comune.
Aproape 1.500 de localităţi din România au incidenţă de peste 3 la mie. În 113, incidenţa e peste 10

Contaminare la mii de km. 95% din ciupercile sălbatice din Germania încă prezintă urme de contaminare radioactivă după dezastrul de la Cernobîl

Aproximativ 95% din probele de ciuperci sălbatice colectate în Germania în ultimii şase ani încă prezintă contaminare radioactivă în urma dezastrului nuclear de la Cernobîl din 1986, deşi nu depăşesc limitele legale, a declarat vineri autoritatea de reglementare germană pentru siguranţa alimentelor, relatează Reuters.
Contaminare la mii de km. 95% din ciupercile sălbatice din Germania încă prezintă urme de contaminare radioactivă după dezastrul de la Cernobîl

Malocluzia dentară, o afecţiune ce nu trebuie subestimată

Malocluzia dentară este una dintre acele probleme cu care ne confruntăm adesea, dar pe care nu le observăm până în momentul în care suntem supuşi unui control stomatologic. Trebuie să ştii că, malocluzia dentară este un defect fizic şi funcţional al gurii destul de comun şi mai răspândit decât crezi. De fapt, foarte des, malocluzia […]
Malocluzia dentară, o afecţiune ce nu trebuie subestimată

Ungaria sare în ajutorul României în criza Covid. 1.000 de cutii de Favipiravir vor sosi la Bucureşti

Guvernul Ungariei va trimite României 1.000 de cutii de Favipiravir, medicament antiviral folosit la tratarea COVID-19, a anunţat vineri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto. ”Al patrulea val al pandemiei este, fără îndoială, aici. Cei care nu s-au vaccinat vor da uşor de necaz, la fel cum s-a întâmplat peste tot în lume”, a menţionat […]
Ungaria sare în ajutorul României în criza Covid. 1.000 de cutii de Favipiravir vor sosi la Bucureşti

Factori care contribuie la deteriorarea părului

Căldura, decolorarea, coafarea, duşurile fierbinţi, poluarea, expunerea la soare, rutinele greşite de îngrijire, elasticele… sunt mulţi factori care duc la deteriorarea părului. Însă dincolo de aceştia există şi câteva greşeli majore, pe care uneori le facem fără să ne dăm seama. Când putem vorbi despre deteriorarea părului? Această situaţie apare atunci când agresorii – fie ei […]
Factori care contribuie la deteriorarea părului

„Este un atac la adresa UE”. Reacţia Franţei la decizia instanţei constituţionale din Polonia

Administraţia Emmanuel Macron a denunţat, vineri, decizia instanţei constituţionale din Polonia, care a depistat incompatibilităţi în raport cu Tratatele comunitare, Parisul considerând că este vorba de „un atac la adresa Uniunii Europene”, conform cotidianului Le Monde. „Este vorba de un atac la adresa Uniunii Europene. Este foarte grav. Nu este vorba de un subiect de […]