CELE MAI NOI ARTICOLE

Băsescu, despre momentului şefului de stat, la Arcul de Triumf: „Iohannis a vrut Arcul de Triumf doar pentru el. Urât moment al trufiei unui preşedinte”

„Un simbol peste care nu se poate trece. Arcul de Triumf a fost şi este asociat cu Armata României şi cu poporul care îi aplaudă trecere cadenţată. Azi, de Ziua Naţională, Iohannis a vrut Arcul de Triumf doar pentru el”, este părerea lui Băsescu. În opinia acestuia, actualul şef al statului „Nu a înţeles că […]
Băsescu, despre momentului şefului de stat, la Arcul de Triumf: „Iohannis a vrut Arcul de Triumf doar pentru el. Urât moment al trufiei unui preşedinte”

Vaccinul împotriva SARS-CoV-2 e pe drum. O decizie importantă a Agenţiei Europene a Medicamentului, aşteptată pe 29 decembrie

Agenţia Europeană a Medicamentului va decide pe 29 decembrie dacă are suficente date care să dovedească eficienţa şi siguranţa vaccinului anti-Covid-19 dezvoltat de alianţa Pfizer BioNTech. Pentru vaccinul Moderna va fi luată o dezicie pe 12 ianuarie. Dosarele pentru autorizare pentru cele două vaccinuri au fost deja depuse şi o primă audiere va avea loc […]
Vaccinul împotriva SARS-CoV-2 e pe drum. O decizie importantă a Agenţiei Europene a Medicamentului, aşteptată pe 29 decembrie

Vaccin anti COVID-19. Ce persoane au prioritate la vaccinare în Franţa

Prim-ministrul Jean Castex a anunţat, în cadrul Adunării Naţionale (Camera inferioară a Parlamentului francez n.red.) faptul că rezidenţii din azilurile de bătrâni din Ehpad vor avea prioritate la vaccinul împotriva COVID-19, conform publicaţiei 20minutes.fr.   Totodată, demnitarul a precizat că vaccinarea se va face în baza recomandărilor date luni de către Înalta Autoritate pentru Sănătate […]
Vaccin anti COVID-19. Ce persoane au prioritate la vaccinare în Franţa

Decoraţii pentru mai mulţi medici implicaţi în lupta împotriva COVID-19

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, preşedintele Klaus Iohannis a semnat o serie de decrete de decorare. Preşedintele a conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler Institutului Naţional de Sănătate Publică dr. Anghel Maria Nina (Moineşti), dr. Băloi Adelina (Timişoara), dr. Bărbat Marius-Teodor (Cluj-Napoca), dr. Botea Dragoş Florin (Oradea), as. med. pr. Casoni Maria-Elena […]
Decoraţii pentru mai mulţi medici implicaţi în lupta împotriva COVID-19

Sezonul de schi, o necunoscută esenţială pentru turismul românesc. Autorităţile nu au decis dacă pârtiile vor fi deschise

Dacă planifici să ajungi cu gaşca sau familia pe pârtie, îţi spun că autorităţile române nu au decis dacă acestea vor fi deschise în acest an. Şi asta în timp ce Italia şi Germania fac presiuni pe ţările alpine să ţină staţiunile de schi închise. Motivul principal este că staţiunea austriacă Ischgl a fost focar […]
Sezonul de schi, o necunoscută esenţială pentru turismul românesc. Autorităţile nu au decis dacă pârtiile vor fi deschise

Speranţă pentru un viitor mai bun, cu ocazia Zilei Naţionale. Ce îşi doresc tinerii de la România şi autorităţi

Trebuie să fii încredinţat că şi în România poţi să te dezvolţi. Să trăieşti bine, poate chiar la fel ca cei din ţările mai dezvoltate. Poate aşa te vei întoarce acasă. Pentru asta însă, ai nevoie de nişte garanţii serioase din partea statului. Să ştii că ceea ce munceşti şi plăteşti la stat, sub formă […]
Speranţă pentru un viitor mai bun, cu ocazia Zilei Naţionale. Ce îşi doresc tinerii de la România şi autorităţi

O studentă palestiniană a fost eliberată la 15 luni după arestare de către israelieni

Mays Abu Ghosh, o studentă palestinian în vârstă de 22 de ani, a fost eliberată de forţele israeliene luni, la 15 luni după ce a fost arestată. Abu Ghosh, studentă la jurnalism la Universitatea Birzeit, a fost arestată în august 2019 şi acuzată că este membră a Frontului Studenţesc Progresiv Democrat, un bloc studenţesc interzis […]
O studentă palestiniană a fost eliberată la 15 luni după arestare de către israelieni

Autorităţile germane nu cunosc încă motivul incidentului rutier din Trier

Autorităţile germane încearcă să afle motivul incidentului rutier produs marţi după-amiază în orăşelul Trier, confirmând că şoferul suspect a fost reţinut.   „În acest moment, nu ne putem pronunţa asupra motivului incidentului. Nu ştim de ce a făcut acest lucru”, a transmis directorul Poliţiei din Trier, Karl-Peter Jochem, conform site-ului SWR.de.   Şoferul vehiculului, un […]
Autorităţile germane nu cunosc încă motivul incidentului rutier din Trier

Trei miliarde de euro pentru România. Comisia Europeană acordă a treia tranşă pentru împrumutul SURE

Comisia Europeană mai scoate nişte bani pentru ca tu să-ţi menţii toţi angajaţii. Încă 8,5 miliarde de euro au fost redirecţionate către cinci ţări. Banii reprezintă a treia tranşă a împrumutului SURE. României a primit cel mai mult – 3 miliarde de euro. La fel şi Portugalia. Belgia a primit 2 miliarde de euro, iar […]
Trei miliarde de euro pentru România. Comisia Europeană acordă a treia tranşă pentru împrumutul SURE

Odihnă fără coşmaruri: Aplicaţia pentru Apple Watch care-ţi veghează somnul

În câte nopţi te-a trezit cel mic pentru că a avut un coşmar? În curând, totul ar putea deveni de domeniul trecutului cu aplicaţia NighWare. Ideea apornit de la Tyler, un student american, al cărui tată, veteran de război, avea foarte dese coşmaruri ca urmare a stresului post traumatic. „Am încercat să fac ceva care […]
Odihnă fără coşmaruri: Aplicaţia pentru Apple Watch care-ţi veghează somnul

Defrişările din Amazon au atins un nivel alarmant

Despădurirea reprezintă o problemă alarmantă. Nu doar România se confruntă au această problemă, ci şi alte zone de pe glob. Defrişările din Pădurea Amazoniană au atins cel mai înalt nivel din ultimii 12 ani. Raportul aparţine Institutului Naţional de Cercetări Spaţiale (INPE), responsabil cu monitorizarea pădurii tropicale. Potrivit BBC, aproape 12 kilometri pătraţi de junglă […]
Defrişările din Amazon au atins un nivel alarmant

VIDEO Fragmente de istorie, la Muzeul Naţional Militar Ferdinand I

Dacă eşti pasionat de istorie militară sau pur şi simplu vrei să afli lucruri noi, îţi spun că am găsit un teren de joacă pentru tine. Muzeul Naţional Militar a fost înfiinţat sub semnătura Regelui Ferdinand I, în decembrie 1923. Poate fi încadrat ca un muzeu de istorie al României pentru că expune obiecte din […]
VIDEO Fragmente de istorie, la Muzeul Naţional Militar Ferdinand I

Localităţile Tuzla, Rasova şi Aliman din Constanţa intră în carantină de miercuri dimineaţa

„Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a emis ordinele de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru UAT Tuzla, UAT Rasova şi UAT Aliman. Carantina pentru localităţile din judeţul Constanţa intră în vigoare în data de 02.12.2020, de la ora 08.00”, a anunţat marţi Prefectura Constanţa. Deciziile de instituire a carantinei în cele trei localităţi […]
Localităţile Tuzla, Rasova şi Aliman din Constanţa intră în carantină de miercuri dimineaţa

Vacanţă în pandemie, cu preţul sănătăţii publice. Avertismentul experţilor: Efectele distracţiei se măsoară în numărul deceselor

Zeci de mii de români au ignorat COVID-ul şi au plecat în minivacanţă. Staţiunile montane au fost pline. La Rânca, în judeţul Gorj, a fost plin de turişti, ca în vremurile bune. Chiar dacă nu a nins, proprietarii pârtiilor le-au adus zăpadă artificială turiştilor dornici să schieze. „Suntem de trei zile. Pentru copii a fost […]
Vacanţă în pandemie, cu preţul sănătăţii publice. Avertismentul experţilor: Efectele distracţiei se măsoară în numărul deceselor

Ziua Naţională în Kandahar. S-au îmbrăcat în costume populare româneşti

Ceremoniile au fost organizate în Baza Militară Kandahar pe 1 Decembrie. În afara ceremonialului militar, românii din Kandahar s-au îmbrăcat în costume populare şi au purtat însemne cu tricolorul la piept. „Chiar dacă suntem departe, gândul ne zboară acasă în fiecare zi. Şi, când eşti plecat cu lunile, realizezi că acasă nu e doar colţişorul […]
Ziua Naţională în Kandahar. S-au îmbrăcat în costume populare româneşti

În Anglia ai voie să comanzi alcool doar după o „masă substanţială”. Cum s-a gândit un patron de restaurant să fenteze legislaţia

În Anglia, conform restricţiilor de nivelul 2, ai voie să comanzi în baruri băuturi alcoolice cu condiţia să comanzi şi o masă substanţială. Brett Mendoza, patronul unui pub din Brighton a găsit un mod ingenios prin care să fenteze legislaţia. A adăugat în meniu o halbă de bere numită „Masă substanţială”. Mendoza a spus pe […]
În Anglia ai voie să comanzi alcool doar după o „masă substanţială”. Cum s-a gândit un patron de restaurant să fenteze legislaţia

Pfizer şi BioNTech solicită autorizarea vaccinului anti-COVID în Europa. Când va începe distribuirea dozelor

Cele două companii au depus recent o cerere de aprobare a vaccinului şi la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite, mişcare replicată de firma de biotehnologie Moderna. Anunţul indică faptul că vaccinul dezvoltat de Pfizer ar putea deveni valabil în Uniunea Europeană pentru grupurile vulnerabile până la finalul anului dacă EMA decide în […]
Pfizer şi BioNTech solicită autorizarea vaccinului anti-COVID în Europa. Când va începe distribuirea dozelor

Inteligenţa Artificială dezleagă tainele ştiinţei. Proiectul AlphaFold, la un pas de o descoperire medicală majoră

Cercetătorii încearcă de 50 de ani să prezică modul în care proteinele din corp ajung la o structură tridimensională. Fără rezultat. Până acum. Inteligenţa artificială este gata să rezolve una dintre cele mai importante întrebări din biologie. Cum funcţionează procesul fizic de pliere a proteinelor? În primul rând, hai să-ţi explic ce înseamnă asta şi […]
Inteligenţa Artificială dezleagă tainele ştiinţei. Proiectul AlphaFold, la un pas de o descoperire medicală majoră

VIDEO Atmosfera sărbătorilor de iarnă, la control: Târgurile de Crăciun sunt anul acesta sub restricţii severe anti COVID-19

Nu eşti singurul care duce dorul târgurilor de Crăciun. Şi în alte ţări, autorităţile au recurs la aceleaşi măsuri drastice. Doar târgul de la Berlin şi-a deschis poţile, însă află că atmosfera este cu totul alta. Standurile încărcate de bunătăţi şi străzile pline de vizitatori s-au transformat acum nişte amintiri frumoase. Târgul de Crăciun din […]
VIDEO Atmosfera sărbătorilor de iarnă, la control: Târgurile de Crăciun sunt anul acesta sub restricţii severe anti COVID-19

Şoferul ambulanţei care s-a ciocnit cu o cisternă cu motorină, în Iaşi, avea permisul suspendat

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informa că pe DN28A Târgu Neamţ-Târgu Frumos, în zona municipiului Paşcani, judeţul Iaşi, o ambulanţă privată, fără pacient, a intrat în coliziune cu o autocisternă încărcată cu motorină. Primele informaţii arătau că nu au fost persoane rănite, însă au existat scurgeri de combustibil pe carosabil. Ulterior, poliţiştii […]
Şoferul ambulanţei care s-a ciocnit cu o cisternă cu motorină, în Iaşi, avea permisul suspendat

Două oraşe importante din România vor fi conectate printr-un tren-tramvai. Se face legătura între munte şi câmpie

Autorităţile din judeţele Caraş-Severin şi Timiş au semnat un parteneriat privind atragerea de finanţări europene în vederea modernizării infrastructurii de transport auto şi feroviar. Documentul semnat marţi include cinci proiecte importante pentru ambele judeţe din Banat. Practic, semnatarii vor să modernizeze legăturile pe şosele şi pe calea ferată între Banatul de Munte şi Banatul de […]
Două oraşe importante din România vor fi conectate printr-un tren-tramvai. Se face legătura între munte şi câmpie

Învârtita ca la Brăila. Prefectul judeţului s-a încurcat în timp ce saluta Garda de Onoare

Şeful judeţului Brăila a făcut două gafe în timpul ceremoniei. Prima dată, Simona Drăghincescu a făcut dreapta împrejur în faţa Gărzii de Onoare şi apoi s-a învârtit de două ori în loc înainte de a pleca din faţa soldaţilor. Ceremonia s-a desfăşurat marţi în centrul oraşului Brăila, iar ulterior, Drăghincescu a postat un mesaj pe […]
Învârtita ca la Brăila. Prefectul judeţului s-a încurcat în timp ce saluta Garda de Onoare

Carantină începând de miercuri în două localităţi din judeţul Bihor. Ce restricţii trebuie respectate

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor (CJSU) a adoptat marţi măsurile de instituire a carantinei în localităţile Sighiştel şi Nucet, precum şi de prelungire a carantinei în localităţile Fînaţe şi Câmpani. Carantina se aplică începând din 2 decembrie, pentru o perioadă de 14 zile în localităţile Sighiştel şi Nucet şi pentru o perioadă de […]
Carantină începând de miercuri în două localităţi din judeţul Bihor. Ce restricţii trebuie respectate

Avertizare Infotrafic: Vizibilitate sub 50 de metri pe mai multe drumuri din ţară din cauza ceţii

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, ceaţa a redus vizibilitatea în trafic sub 200 metri şi, izolat, sub 50 metri, pe mai multe drumuri din judeţele Giurgiu,Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Călăraşi (DN4 – tronsonul kilometric 22-32), Constanţa şi Tulcea. De asemenea, ceaţa îngreunează traficul rutier şi pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe tronsonul […]
Avertizare Infotrafic: Vizibilitate sub 50 de metri pe mai multe drumuri din ţară din cauza ceţii

VIDEO Atac în centrul oraşului Trier: O maşină a intrat cu viteză într-un grup de pietoni. Cel puţin cinci victime, între care şi un copil

O maşină a intrat cu viteză printre pietonii din centrul oraşului Trier, situat în sud-vestul Germaniei. Potrivit primelor informaţii, autoturismul venea dinspre monumentul roman Porta negra, îndreptându-se către zona unde, în mod obişnuit, are loc Târgul de Crăciun. Poliţia a anunţat că şoferul vehiculului a fost reţinut, iar circulaţia în zona respectivă a fost restricţionată. […]
VIDEO Atac în centrul oraşului Trier: O maşină a intrat cu viteză într-un grup de pietoni. Cel puţin cinci victime, între care şi un copil

Se aprinde iluminatul festiv în Bistriţa. Oraşul se află în carantină

Anunţul privind sistemul de iluminat pentru sărbători a fost făcut de primarul oraşului Bistriţa, Ioan Turc. Este o instalaţie nouă, care a fost montată pe principalele străzi ale oraşului şi care va fi pornită marţi. „Azi, de la ora 17.00, la Bistriţa va fi pus în funcţiune iluminatul festiv. Din Ziua Marii Uniri, pietonalul şi […]
Se aprinde iluminatul festiv în Bistriţa. Oraşul se află în carantină

Sărbătorile de iarnă, în ţară şi peste graniţe. Ce opţiuni au turiştii anul acesta? Preţul unui sejur, de Crăciun sau Revelion

În 2020, Crăciunul şi Revelionul nu vor mai fi la fel ca anii trecuţi. Nu mai poţi petrece până dimineaţa, iar la masă nu vei putea sta cu o gaşcă numeroasă de prieteni. De Crăciun, Valea Prahovei, Sibiu, Maramureş sau Bucovina se bucură de clienţi numeroşi, spun specialiştii. „Clar, domină România ca număr de turişti. […]
Sărbătorile de iarnă, în ţară şi peste graniţe. Ce opţiuni au turiştii anul acesta? Preţul unui sejur, de Crăciun sau Revelion

Germania îşi propune ca primele persoane să fie vaccinate împotriva coronavirusului în ianuarie

„Am spus mereu că lunile reci de iarnă, în care petrecem mai mult timp în interior, vor fi partea cea mai grea. Acest lucru se aplică de fapt până la sfârşitul iernii”, a declarat Jens Spahn pentru Deutschlandfunk, preluat de Reuters. Autorităţile germane pregătesc centre speciale de vaccinare care urmează să fie terminate la mijlocul […]
Germania îşi propune ca primele persoane să fie vaccinate împotriva coronavirusului în ianuarie

FIFA 21, cu specific românesc: EA Sports a dezvoltat un echipament dedicat Zilei Naţionale

„Suntem încântaţi să aducem pe ecranele atâtor oameni din întreaga lume acest echipament special, care celebrează o ocazie atât de importantă pentru noi, aici, în România, un echipament pe care toţi fanii români îl pot purta cu mândrie pe terenul virtual de fotbal. Sperăm ca acest gest să ofere un exemplu al modului în care […]
FIFA 21, cu specific românesc: EA Sports a dezvoltat un echipament dedicat Zilei Naţionale

INSP: Raport COVID-19 actualizat. O treime din cazurile noi au fost înregistrate în Bucureşti şi patru judeţe din România, săptămâna trecută

Potrivit raportului săptămânal al INSP, o tremie din cazurile noi de Covid-19 înregistrate în săptămâna 23-29 noiembrie au fost în Bucureşti şi în judeţele: Constanţa Cluj Iaşi Ilfov „În săptămâna 23 – 29 noiembrie, 34,6% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Constanţa, Cluj, Iaşi şi Ilfov. 31,9% din totalul deceselor au fost înregistrate în […]
INSP: Raport COVID-19 actualizat. O treime din cazurile noi au fost înregistrate în Bucureşti şi patru judeţe din România, săptămâna trecută

Suedia: O femeie în vârstă de 70 de ani, acuzată că şi-a ţinut fiul captiv zeci de ani

O femeie în vârstă de 70 de ani a fost arestată în capitala Suediei sub suspiciunea că şi-ar fi ţinut fiul captiv în casă timp de decenii, au anunţat marţi poliţia şi un procuror, citaţi de Reuters.
Suedia: O femeie în vârstă de 70 de ani, acuzată că şi-a ţinut fiul captiv zeci de ani

Pandemia îşi spune cuvântul şi în industria telefoane mobile. Apple a căzut de pe podiumi în clasamentul vânzărilor. Compania care a depăşit gigantul american

Pandemia îşi spune cuvântul şi în vânzările de telefoane mobile. Şi tu, ca mulţi alţi oameni, ţi-ai regândit bugetul şi ai alte priorităţi.
Pandemia îşi spune cuvântul şi în industria telefoane mobile. Apple a căzut de pe podiumi în clasamentul vânzărilor. Compania care a depăşit gigantul american

Şase cazuri de Covid la Farul Constanţa. Echipa, care mergea la Cluj, întoarsă din drum

Şase cazuri de Covid au fost înregistrate la Farul Constanţa, iar echipa care se deplasa la Cluj, pentru meciul cu Universitatea, a fost întoarsă, marţi, din drum. DSP nu a acordat aviz pentru participarea la meci.
Şase cazuri de Covid la Farul Constanţa. Echipa, care mergea la Cluj, întoarsă din drum

Covid: Statele membre UE vor putea lua propriile măsuri privind sezonul sporturilor de iarnă

Comisia Europeană nu va face recomandări statelor membre în privinţa sezonului sporturilor de iarnă, informează ANSA.
Covid: Statele membre UE vor putea lua propriile măsuri privind sezonul sporturilor de iarnă

1 Decembrie cu filme româneşti. Netflix a pregătit o selecţie de peste 100 de filme româneşti

Dacă nu ştii cum să sărbătoreşti de 1 decembrie, uite o idee. Netflix a pregătit o selecţie de filme româneşti.   Poţi vedea filme premiate internaţional, comedii pe care să le vezi în familie ori drame pline de mister care să-ţi antreneze curiozitatea.   Ai peste 100 de filme din care poţi să alegi. Printre […]
1 Decembrie cu filme româneşti. Netflix a pregătit o selecţie de peste 100 de filme româneşti

Dedicaţie inedită de 1 Decembrie. Un jandarm cântă Imnul Naţional la un pian aflat pe un munte. Imagini spectaculoase

Un jandarm român cântă Imnul Naţional la un pian instalat pe un versant montan. Este metoda inedită prin care Jandarmeria a ales să le transmită românilor la mulţi ani de Ziua Naţională.
Dedicaţie inedită de 1 Decembrie. Un jandarm cântă Imnul Naţional la un pian aflat pe un munte. Imagini spectaculoase

Mesajul transmis de SUA cu ocazia Zilei Naţionale: „România este un partener strategic valoros şi un Aliat statornic”

Administraţia SUA a felicitat România cu ocazia Zilei Naţionale, remarcând că ţara noastră este un „partener strategic valoros” şi un „aliat statornic”. „În numele poporului Statelor Unite ale Americii, felicit poporul român cu ocazia sărbătorii Marii Uniri!”, anunţă secretarul de Stat american, Mike Pompeo, conform Ambasadei SUA de la Bucureşti. „Anul acesta, Statele Unite şi […]
Mesajul transmis de SUA cu ocazia Zilei Naţionale:

50 de oameni prinşi la slujbă, în biserică într-o localitate aflată în carantină. Amenzi în valoare totală de 6.000 de lei

50 de oameni au fost prinşi la slujbă, în biserică, în două biserici din oraşul Tălmaciu, judeţul Sibiu. Tălmaciu este în carantină cu o rată de infectare ce depăşeşte 8 la mia de locuitori.
50 de oameni prinşi la slujbă, în biserică într-o localitate aflată în carantină. Amenzi în valoare totală de 6.000 de lei

Klaus Iohannis, despre cadrele medicale: Generaţiile viitoare îşi vor aminti de acest efort naţional

Preşedintele Klaus Iohannis le-a mulţumit cadrelor medicale pentru sacrificiul făcut în timpul epidemiei de Covid 19. Mesajul a fost transmis în timpul discursului ţinut de şeful statului la ceremonia de la Arcul de Triumf dedicată Zilei Naţionale.
Klaus Iohannis, despre cadrele medicale: Generaţiile viitoare îşi vor aminti de acest efort naţional

Coronavirus 1 decembrie: Situaţia cazurilor COVID-19 pe judeţe. Peste 800 de cazuri în Capitală. 10 judeţe au mai mult de 100 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Bilanţ complet

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.272 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.    CITEŞTE AICI BILANŢ COMPLET COVID-19 1 DECEMBRIE   În intervalul 30.11.2020 (10:00) – […]
Coronavirus 1 decembrie: Situaţia cazurilor COVID-19 pe judeţe. Peste 800 de cazuri în Capitală. 10 judeţe au mai mult de 100 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Bilanţ complet