CELE MAI NOI ARTICOLE

De la 1 martie, fermierii pot accesa fonduri europene cu o valoare totală de 2,629 miliarde euro

De la 1 martie fermierii pot accesa fonduri europene pe baza deschiderii unor angajamente în cadrul măsurilor de agro-mediu şi climă (Măsura 10), agricultură ecologică (Măsura 11) şi pentru zonele cu constrângeri naturale (Măsura 13), cu o valoare totală de 2,629 miliarde euro.
De la 1 martie, fermierii pot accesa fonduri europene cu o valoare totală de 2,629 miliarde euro

Brad Pitt, dublura lui Leonardo DiCaprio, în noul film al lui Tarantino. Cei doi joacă în premieră împreună

Brad Pitt va juca rolul dublurii unui actor, interpretat de Leonardo DiCaprio, într-un film a cărui acţiune are pe fundal crimele săvârşite de secta lui Charles Manson, pe care îl va regiza Quentin Tarantino, informează Reuters.
Brad Pitt, dublura lui Leonardo DiCaprio, în noul film al lui Tarantino. Cei doi joacă în premieră împreună

MApN: Procedura de achiziţie pentru atribuirea programului „Corvetă multifuncţională”, demarată

Departamentul pentru armamente a iniţiat, joi, procedura specifică de achiziţie pentru atribuirea acordului-cadru de furnizare a produsului „Corvetă multifuncţională”, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
MApN: Procedura de achiziţie pentru atribuirea programului

Un portret al unei muze a lui Picasso, vândut la preţ record pentru o pictură a artistului, la o licitaţie europeană

Un portret al Mariei Therese Walter, muză a lui Pablo Picasso, pictat deasupra imaginii celei care i-a succedat în inima artistului, Dora Maar, a fost vândut pentru 57 de milioane de euro, miercuri, la o licitaţie organizată la Londra de casa Sotheby's, transmite AFP.
Un portret al unei muze a lui Picasso, vândut la preţ record pentru o pictură a artistului, la o licitaţie europeană

Doi bărbaţi, răniţi grav după un incendiu urmat de explozie la cabina unui tir, într-o parcare din Vrancea. Flăcările s-au extins la o hală din apropiere

Doi bărbaţi din Republica Moldova au fost răniţi grav, în timpul nopţii de miercuri spre joi, după un incendiu urmat de explozie la cabina unui tir în care staţionau, într-o parcare din judeţul Vrancea. Flăcările s-au extins la o hală aflată în apropiere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Doi bărbaţi, răniţi grav după un incendiu urmat de explozie la cabina unui tir, într-o parcare din Vrancea. Flăcările s-au extins la o hală din apropiere

În luna ianuarie 2018, rata şomajului a fost de 4,6%

În luna ianuarie 2018, rata şomajului a fost de 4,6%, acelaşi nivel cu cel înregistrat în luna precedentă, informează INS.
În luna ianuarie 2018, rata şomajului a fost de 4,6%

„Bestia din est” închide Aeroportul din Geneva / Recomandarea autorităţilor către pasageri

Aeroportul din oraşul elveţian Geneva a fost închis, joi, din cauza ninsorii şi a vântului puternic, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute înregistrate în mai multe părţi ale Europei în ultimele zile, relatează site-ul agenţiei Reuters.

INFOTRAFIC: Circulaţia, reluată pe tronsonul Bucureşti-Cernavodă al Autostrăzii Soarelui / Cinci drumuri naţionale mai erau închise joi dimineaţa / Un autocar cu 70 muncitori din Brăila, blocat două ore pe câmp

Circulaţia pe cinci drumuri naţionale este oprită, joi dimineaţa, din cauza vremii, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.
INFOTRAFIC: Circulaţia, reluată pe tronsonul Bucureşti-Cernavodă al Autostrăzii Soarelui / Cinci drumuri naţionale mai erau închise joi dimineaţa / Un autocar cu 70 muncitori din Brăila, blocat două ore pe câmp

Dezvăluirea serviciilor de informaţii din Noua Zeelandă: Un adolescent a încercat să o asasineze pe Regina Elisabeta a II-a în 1981 / De ce s-a muşamalizat cazul şi ce s-a întâmplat cu agresorul

Serviciile de informaţii din Noua Zeelandă au anunţat, joi, în premieră că un adolescent a încercat să o asasineze pe Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii în 1981, în timpul unei vizite în oraşul Dunedin, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Dezvăluirea serviciilor de informaţii din Noua Zeelandă: Un adolescent a încercat să o asasineze pe Regina Elisabeta a II-a în 1981 / De ce s-a muşamalizat cazul şi ce s-a întâmplat cu agresorul

Cum ar putea fi afectată Europa de Est de moartea dieselului în Germania. Ţara care riscă să devină cimitirul de maşini al continentului

Hotărârea istorică a unei instanţe de judecată din Germania, că oraşele pot fi obligate să interzică circulaţia maşinilor diesel poluante, va avea consecinţe în afara ţării, inclusiv în Europa de Est, scrie Ziarul Financiar.
Cum ar putea fi afectată Europa de Est de moartea dieselului în Germania. Ţara care riscă să devină cimitirul de maşini al continentului

Harta salariilor din România în 2017 | Topul judeţelor unde se câştigă cel mai bine. Cine se află la polul opus

Salariile angajaţilor din Bucureşti - cel mai bine plătiţi din toată ţara - au ajuns la 3.116 de lei net în 2017, scrie Ziarul Financiar. Cele mai mici salarii sunt în Teleorman, unde angajaţii au câştigat, în medie, câte 1.780 de lei net în 2017. Salariul mediu pe economie s-a apropiat anul trecut de 2.400 de lei net pe lună, însă în peste jumătate dintre judeţele României salariile oamenilor sunt sub 2.000 de lei net.
Harta salariilor din România în 2017 | Topul judeţelor unde se câştigă cel mai bine. Cine se află la polul opus

Theresa May se întâlneşte cu Donald Tusk înaintea discursului despre Brexit. Întrevederea, în contextul tensiunilor legate de propunerea Comisiei Europene

Premierul britanic Theresa May se întâlneşte, joi, la Londra cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu 24 de ore înaintea unui discurs important privind relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit, relatează site-ul BBC News.
Theresa May se întâlneşte cu Donald Tusk înaintea discursului despre Brexit. Întrevederea, în contextul tensiunilor legate de propunerea Comisiei Europene

UE urmăreşte să modifice „Acordul secolului” promovat de către Donald Trump pentru Orientul Mijlociu

Statele membre ale Uniunii Europene solicită administraţiei americane să modifice "acordul secolului" între Israel şi Autoritatea Palestiniană, pe care Washingtonul îl va prezenta în curând, a anunţat miercuri ministrul palestinian de Externe, Riyad al-Maliki, relatează site-ul agenţiei Anadolu.
UE urmăreşte să modifice

1 MARTIE| Mărţişor: semnificaţii, obiceiuri şi legende ale tradiţiei incluse de anul trecut în patrimoniul imaterial al UNESCO

Mărţişorul, un obiect-bijuterie prins într-un şnur alb cu roşu ce este oferit celor dragi pe 1 martie, a primit de-a lungul timpului semnificaţii diverse, de la vestitor al primăverii la simbol al renaşterii naturii. De anul trecut, tradiţia este inclusă în lista patrimoniului imaterial al UNESCO.
1 MARTIE| Mărţişor: semnificaţii, obiceiuri şi legende ale tradiţiei incluse de anul trecut în patrimoniul imaterial al UNESCO

Putin: Nu există alternativă pentru Acordul de pace de la Minsk care ar putea funcţiona în rezolvarea crizei din Ucraina

Rusia şi Austria reafirmă faptul că nu există nicio alternativă pentru Acordul de pace de la Minsk care ar putea funcţiona în rezolvarea crizei din Ucraina, a declarat preşedintele Vladimir Putin, în urma unei discuţii avute cu Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, relatează site-ul agenţiei Tass.
Putin: Nu există alternativă pentru Acordul de pace de la Minsk care ar putea funcţiona în rezolvarea crizei din Ucraina

Viktor Orban: Migraţia necontrolată trebuie stopată

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat, miercuri, că imigraţia implică pericole majore pentru întreaga Europă, iar din acest motiv fenomenul imigraţiei necotrolate trebuie stopat, relatează agenţia MTI.
Viktor Orban: Migraţia necontrolată trebuie stopată

Iordache, după discuţia cu prim-vicepreşedintele CE: Deciziile CCR, obligatorii; disfuncţionalităţile, lămurite. Independenţa justiţiei e reală/ Tăriceanu şi Dragnea au avut întâlniri separate cu numărul 2 în Comisia Europeană

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans este joi, în România, unde are programate întâlniri cu preşedintele României, şefii celor două Camere ale Parlamentului, premierul dar şi cu Laura Codruţa Kovesi sau Tudorel Toader.
Iordache, după discuţia cu prim-vicepreşedintele CE: Deciziile CCR, obligatorii; disfuncţionalităţile, lămurite. Independenţa justiţiei e reală/ Tăriceanu şi Dragnea au avut întâlniri separate cu numărul 2 în Comisia Europeană

Michel Barnier: Negocierile pentru Brexit trebuie accelerate

Michel Barnier, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, a declarat, miercuri, că negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană cu privire la Brexit trebuie accelerate, dacă cele două tabere vor ca acestea să fie finalizate cu succes, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Michel Barnier: Negocierile pentru Brexit trebuie accelerate

Horst Seehofer, liderul CSU, susţine ideea organizării unor noi alegeri, dacă membrii SPD resping acordul de coaliţie cu CDU

Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), filiala bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), a declarat, miercuri, că în Germania ar trebui organizate noi alegeri, dacă social-democraţii germani vor vota împotriva coaliţiei cu CDU, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Horst Seehofer, liderul CSU, susţine ideea organizării unor noi alegeri, dacă membrii SPD resping acordul de coaliţie cu CDU

Igor Dodon critică planurile Guvernului de la Chişinău de a achiziţiona arme letale

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, a criticat, miercuri, planurile Guvernului de la Chişinău privind achiziţionarea de armament de la state membre NATO, adăugând că va discuta acest subiect în cadrul Consiliului Suprem de Securitate, relatează site-ul agenţiei Tass.
Igor Dodon critică planurile Guvernului de la Chişinău de a achiziţiona arme letale

Doi români, condamnaţi la închisoare în Irlanda de Nord pentru trafic de persoane şi proxenetism

Doi români au fost condamnaţi la închisare, miercuri, de o instanţă din Irlanda de Nord, după ce aceştia au fost găsiţi vinovaţi pentru trafic de persoane şi proxenetism, relatează site-ul Belfast Live.
Doi români, condamnaţi la închisoare în Irlanda de Nord pentru trafic de persoane şi proxenetism

Vladimir Putin: Sancţiunile economice afectează atât Rusia, cât şi Uniunea Europeană

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că sancţiunile impuse Rusiei nu afectează doar Moscova, ci şi interesele statelor din Uniunea Europeană, adăugând că această politică nu îşi atinge obiectivele, relatează site-ul agenţiei Tass.
Vladimir Putin: Sancţiunile economice afectează atât Rusia, cât şi Uniunea Europeană

Directorul de comunicare al Casei Albe îşi anunţă demisia

Hope Hicks a anunţat, miercuri, că îşi va depune în perioada următoare demisia din funcţia de director de comunicare al Casei Albe, relatează New York Times.
Directorul de comunicare al Casei Albe îşi anunţă demisia

Forţele regimului Bashar al-Assad au lansat ofensive terestre împotriva rebelilor din Ghouta de Est

Forţele regimului Bashar al-Assad au lansat, miercuri, o ofensivă terestră împotriva rebelilor din Ghouta de Est, regiune situată în apropierea Damascului, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Forţele regimului Bashar al-Assad au lansat ofensive terestre împotriva rebelilor din Ghouta de Est

Horia Georgescu, despre petrecerile SRI: La întâlniri era prezent, des, Horia Şelaru, judecător

Horia Georgescu, fost şef al ANI, susţine că a participat la mai multe evenimente la sediile SRI, la unele fiind prezenţi şi mai mulţi magistraţi, printre care Livia Stanciu, fost preşedinte al ÎCCJ, şi Valentin Şelaru, judecătorul care a dispus arestare preventivă a lui Georgescu.
Horia Georgescu, despre petrecerile SRI: La întâlniri era prezent, des, Horia Şelaru, judecător

Neymar va fi supus unei intervenţii chirurgicale la sfârşitul săptămânii

Atacantul echipei Paris Saint-Germain, Neymar, va fi supus unei intervenţii chirurgicale la sfârşitul săptămânii, în Brazilia, a anunţat, miercuri seară, site-ul grupării franceze.
Neymar va fi supus unei intervenţii chirurgicale la sfârşitul săptămânii

Consumul de electricitate depăşeşte 10.000 MWh, preţul pentru orele de vârf trece de 400 de lei/MWh

Frigul a determinat, miercuri, un consum de curent electric peste cota de atenţie de 10.000 MWh, arată datele Transelectrica, iar preţurile pentru orele de vârf de consum (9.00-10.00 şi 18.00-20.00) pentru ziua de 1 martie sunt la peste 400 de lei/MWh, arată cotaţiile bursei de energie OPCOM.
Consumul de electricitate depăşeşte 10.000 MWh, preţul pentru orele de vârf trece de 400 de lei/MWh

Propunerea care ar putea schimba RADICAL luarea deciziilor în UE. Uniunea ar putea introduce un alt sistem de vot pentru a reacţiona rapid la crize

Uniunea Europeană analizează posibilitatea introducerii votului majoritar, în locul sistemului de unanimitate, pentru deciziile în materie de politică externă, a anunţat miercuri seară ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Propunerea care ar putea schimba RADICAL luarea deciziilor în UE. Uniunea ar putea introduce un alt sistem de vot pentru a reacţiona rapid la crize

Nicolae şi Alina Binder au stabilit data şi locul nunţii. Va participa mătuşa sa, principesa Margareta, la ceremonie?

Nepotul Regelui Mihai, fostul principe Nicolae, şi soţia sa, Alina Binder, se vor căsători religios în luna septembrie, în România, după ce cununia lor civilă a avut loc anul trecut, în Anglia.
Nicolae şi Alina Binder au stabilit data şi locul nunţii. Va participa mătuşa sa, principesa Margareta, la ceremonie?

Mesaje şi urări de 1 Martie: cele mai frumoase urări de mărţişor. Trimite-le celor dragi, alături de toată dragostea ta!

1 Martie este momentul potrivit pentru a transmite mesaje şi urări persoanelor dragi. Mărţişorul pe care fetele îl primesc (în zona Moldovei este invers, cei care primesc sunt băieţii) reprezintă tocmai vestitorul primăverii. Vă oferim mai jos câteva sugestii de mesaje de 1 martie pe care le puteţi trimite celor dragi şi cunoscuţilor.
Mesaje şi urări de 1 Martie: cele mai frumoase urări de mărţişor. Trimite-le celor dragi, alături de toată dragostea ta!

De la 1 Martie intră în vigoare creşteri salariale MAJORE pentru medici, asistente medicale şi profesori. Noile salarii anunţate de ministrul Olguţa Vasilescu

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, miercuri seară, care vor fi creşterile salariale pentru personalul din sănătate şi învăţământ, de la 1 martie.
De la 1 Martie intră în vigoare creşteri salariale MAJORE pentru medici, asistente medicale şi profesori. Noile salarii anunţate de ministrul Olguţa Vasilescu

ÎMPUŞCĂTURI într-un liceu din SUA: un profesor a fost reţinut. Incidentul, pe fondul dezbaterilor privind dotarea dascălilor cu arme de foc

Un profesor a fost reţinut în urma unui incident armat produs miercuri după-amiază într-un liceu din statul american Georgia, anunţă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de postul Fox29.
ÎMPUŞCĂTURI într-un liceu din SUA: un profesor a fost reţinut. Incidentul, pe fondul dezbaterilor privind dotarea dascălilor cu arme de foc

Cetăţean german suspectat că este militant taliban, capturat în Afganistan

Un german suspectat că este militant al insurgenţilor talibani a fost capturat în cursul unei operaţiuni a serviciilor de securitate afgane efectuată în provincia Helmand, anunţă surse locale citate de site-ul agenţiei Reuters.
Cetăţean german suspectat că este militant taliban, capturat în Afganistan

Cod ROŞU de ninsoare şi polei în Irlanda. Ministerul Afacerilor Externe a emis avertizare de călătorie

Ministerul Afacerilor Externe a emis avertizări pentru românii care călătoresc în Irlanda, unde se anunţă un cod roşu de ninsoare şi polei valabil până joi, la orele 12:00.
Cod ROŞU de ninsoare şi polei în Irlanda. Ministerul Afacerilor Externe a emis avertizare de călătorie

Procurorul Mircea Negulescu, vizat de 12 dosare aflate la Parchetul General – surse

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în prezent, procurorii de la Parchetul General au în lucru 12 cauze privindu-l pe fostul procuror Mircea Negulescu, vizând activitatea sa de procuror de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti şi DNA Ploieşti.
Procurorul Mircea Negulescu, vizat de 12 dosare aflate la Parchetul General - surse

Serena Williams primeşte o uimitoare declaraţie de la soţ, înainte de revenirea în tenis. Mesajul, afişat pe PANOURI stradale

Alexis Ohanian, soţul talentatei tenismene a găsit un mod inedit prin care să-i demonstreze iubirea faimoasei jucătoare. Ohanian a pus la cale un plan prin care să o încurajeze în revenirea în tenis, plan ce s-a dovedit a fi unul original. "Esti cea mai bună mamă din lume", i-a transmis co-fondatorul Reddit în mod public, la drumul mare.
Serena Williams primeşte o uimitoare declaraţie de la soţ, înainte de revenirea în tenis. Mesajul, afişat pe PANOURI stradale

INFOTRAFIC: Circulaţia pe două autostrăzi şi 21 de drumuri naţionale, oprită din cauza vremii. Cele mai afectate judeţe / Mai multe trenuri şi curse aeriene, anulate / Porturile, închise

Circulaţia pe două autostrăzi şi 21 de drumuri naţionale este oprită, miercuri seara, din cauza vremii, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române. Cele mai afectate judeţe sunt Constanţa şi Călăraşi. Mai multe trenuri şi curse aeriene au fost anulate.
INFOTRAFIC: Circulaţia pe două autostrăzi şi 21 de drumuri naţionale, oprită din cauza vremii. Cele mai afectate judeţe / Mai multe trenuri şi curse aeriene, anulate / Porturile, închise

Antrenor de judo, condamnat la trei ani şi două luni de închisoare pentru proxenetism

Antrenorul de judo Vasile Bodea a fost condamnat la trei ani şi două luni de închisoare, fiind acuzat de proxenetism şi constituire de grup infracţional, informează ProSport.
Antrenor de judo, condamnat la trei ani şi două luni de închisoare pentru proxenetism

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir: DNA avea acces direct, fără mandat, la toate datele de cadastru şi notariale ale românilor DOCUMENT

DNA ar fi încheiat, în anul 2013, după numirea Codruţei Kovesi în funcţia de şef al instituţiei, un protocol cu Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care ar fi permis Direcţiei să aibă acces fără mandat la toate datele de cadastru şi notariale ale românilor, potrivit lui Daniel Dragomir.
Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir: DNA avea acces direct, fără mandat, la toate datele de cadastru şi notariale ale românilor DOCUMENT

Nereguli majore în evaluarea activităţii inspectorilor şcolari, depistate de Corpul de Control al Ministerului Educaţiei / Situaţiile „aberante” la care s-a ajuns, semnalate în raport

În urma unei verificări a Corpului de Control, Ministerul Educaţiei a dispus anularea evaluărilor inspectorilor şcolari generali, din cauza unor nereguli majore descoperite în organizarea procesului de evaluare şi a demarat o cercetare disciplinară în acest sens.
Nereguli majore în evaluarea activităţii inspectorilor şcolari, depistate de Corpul de Control al Ministerului Educaţiei / Situaţiile