CELE MAI NOI ARTICOLE

Cutremur cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter a avut, loc, sâmbătă, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Cutremur cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter în judeţul Vrancea

Recep Tayyip Erdogan: Musulmanii sunt principala ţintă a grupărilor teroriste

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, vineri, că musulmanii au fost şi sunt principala ţintă a grupărilor teroriste precum Stat Islamic, al-Qaida sau Boko Haram, relatează site-ul agenţiei Anadolu.
Recep Tayyip Erdogan: Musulmanii sunt principala ţintă a grupărilor teroriste

NATO consideră că avertismentele lui Vladimir Putin sunt inacceptabile şi contraproductive

Avertismentele preşedintelui Rusiei la adresa aliaţilor NATO sunt inacceptabile, iar declaraţiile lui Vladimir Putin nu ajută la reducerea tensiunilor dintre Moscova şi Occident, se arată într-un comunicat emis, vineri, de Alianţa Nord-Atlantică, citat de site-ul agenţiei Reuters.
NATO consideră că avertismentele lui Vladimir Putin sunt inacceptabile şi contraproductive

Vladimir Putin declară că şi-ar fi dorit să împiedice prăbuşirea Uniunii Sovietice

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, vineri, că şi-ar fi dorit să împiedice colapsul Uniunii Sovietice, dacă ar avea şansa să schimbe istoria modernă a Rusiei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Vladimir Putin declară că şi-ar fi dorit să împiedice prăbuşirea Uniunii Sovietice

După neregulile majore depistate la inspectorate, concursurile pentru ocuparea poziţiilor de conferenţiar şi profesor universitar vor fi verificate CNATDCU

Concursurile pentru ocuparea poziţiilor de conferenţiar şi profesor universitar vor fi verificate de către echipe formate din reprezentanţi CNATDCU şi ai Corpului de Control al ministrului Educaţiei, programul controalelor urmând a fi stabilit în următoarea săptămână, potrivit MEN.
După neregulile majore depistate la inspectorate, concursurile pentru ocuparea poziţiilor de conferenţiar şi profesor universitar vor fi verificate CNATDCU

Descoperire VITALĂ privind dezvoltarea cancerului: „Ne putem imagina terapii”

Un studiu recent al cercetătorilor de la Washington University School of Medicine din St. Louis a demonstrat că atunci când ţesutul răspunde la anumite tipuri de afecţiuni, celulele mature par să întinerească şi să înceapă să se dividă rapid, creând scenarii care pot duce la apariţia cancerului.
Descoperire VITALĂ privind dezvoltarea cancerului:

Donald Trump şi Melania, surprinşi PUBLIC într-o ipostază ce lasă loc de multe interpretări. IMAGINEA face înconjurul lumii

O fotografie cu Donald Trump şi Melania, aflaţi la o ceremonie publică face înconjurul lumii şi stârneşte valuri de comentarii.
Donald Trump şi Melania, surprinşi PUBLIC într-o ipostază ce lasă loc de multe interpretări. IMAGINEA face înconjurul lumii

Premierul Olandei se opune aprofundării integrării UE şi vrea condiţionarea accesului la fondurile europene

Premierul Olandei, Mark Rutte, a declarat vineri că se opune demersurilor de transformare a Uniunii Europene într-un stat federal şi a subliniat că bugetul comunitar trebuie diminuat, în principal la nivelul alocării fondurilor structurale, pledând pentru condiţionarea accesului la finanţare.
Premierul Olandei se opune aprofundării integrării UE şi vrea condiţionarea accesului la fondurile europene

Constanţa: Organizaţia judeţeană a PSD a adoptat o rezoluţie de susţinere a lui Liviu Dragnea

Social-democraţii constănţeni au adoptat, vineri, cu unanimitate de voturi, o rezoluţie prin care îşi reafirmă încrederea şi „sprijinul total„ pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Constanţa: Organizaţia judeţeană a PSD a adoptat o rezoluţie de susţinere a lui Liviu Dragnea

Accident între trei TIR-uri pe Valea Oltului. Traficul se desfăşoară pe un singur fir

Traficul se desfăşoară îngreunat, pe un singur fir, vineri seara, pe Drumul Naţional 7, Valea Oltului, între judeţele Sibiu şi Vâlcea, în urma coliziunii dintre trei tiruri. Nu sunt persoane rănite, informează Centrul Infotrafic.
Accident între trei TIR-uri pe Valea Oltului. Traficul se desfăşoară pe un singur fir

Theresa May admite că Marea Britanie nu va avea aceleaşi avantaje post-Brexit, dar vrea un acord cu UE/ Controalele la frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda nu sunt excluse

Premierul britanic, Theresa May, a exprimat vineri convingerea că poate ajunge la un acord privind viitoarele relaţii cu Uniunea Europeană, admiţând că nu poate primi tot ce vrea în cadrul negocierilor pe tema Brexit.
Theresa May admite că Marea Britanie nu va avea aceleaşi avantaje post-Brexit, dar vrea un acord cu UE/ Controalele la frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda nu sunt excluse

O femeie din Marea Britanie ar putea scăpa în premieră de acuzaţia de omor a soţului. Detaliul pe care instanţa îl ia în considerare pentru a o absolvi de vinovăţie

Cazul lui Sally Challen, femeia din Marea Britanie, care în 2011 şi-a ucis soţul după 31 de ani de căsătorie, ar putea stabili un precedent pentru femeile care suferă abuzuri domestice.
O femeie din Marea Britanie ar putea scăpa în premieră de acuzaţia de omor a soţului. Detaliul pe care instanţa îl ia în considerare pentru a o absolvi de vinovăţie

Incendiu la un tren de călători în apropiere de Râmnicu Sărat. 300 de persoane sunt în vagoane

Pompierii din Buzău intervin, vineri, pentru stingerea unui incendiu produs la locomotiva unui tren de persoane, aproximativ 300 de călători fiind în vagoane. Mecanicul a observat fum la compartimentul motor şi a alertat autorităţile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Incendiu la un tren de călători în apropiere de Râmnicu Sărat. 300 de persoane sunt în vagoane

Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, după ieşirea din arest: Sunt nevinovat. Am credinţa că voi fi drept judecat

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a transmis un mesaj după ce a ieşit din arestul preventiv, arătând că se consideră nevinovat şi are încredere că va fi judecat corect. Arsene a scris pe pagina sa de socializare că îşi va relua atribuţiile în fruntea judeţului.
Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, după ieşirea din arest: Sunt nevinovat. Am credinţa că voi fi drept judecat

ANALIZĂ: Ce înseamnă pentru Europa şi România războiul metalurgic al lui Donald Trump

Prin impunerea de taxe mai mari la importurile de oţel şi de aluminiu, Donald Trump a iscat nelinişti în rândul aliaţilor europeni, care se tem că vor fi nevoiţi să devină ţinta volumelor de metale importate de SUA, iar europenii ar putea accelera la rândul lor propriile politici protecţioniste.
ANALIZĂ: Ce înseamnă pentru Europa şi România războiul metalurgic al lui Donald Trump

ATAC ARMAT în Statele Unite: Cel puţin doi morţi într-un atac armat comis într-o universitate din Michigan/ Atacatorul şi-a omorât părinţii, care veniseră să îl ia în vacanţă| VIDEO

Cel puţin doi oameni au murit într-un atac armat produs vineri în campusul Universităţii Centrale din Michigan. Persoanele ucise sunt părinţii autorului atacului, afirmă surse citate de Detroit Free Press.
ATAC ARMAT în Statele Unite: Cel puţin doi morţi într-un atac armat comis într-o universitate din Michigan/ Atacatorul şi-a omorât părinţii, care veniseră să îl ia în vacanţă| VIDEO

Eurodeputat PSD, după anunţul lui Timmermans de introducere a unui mecanism de control al fondurilor europene: Comisia Europeană maschează intenţia de a tăia fondurile pentru România

Eurodeputatul PSD, Răzvan Popa, susţine că declaraţiile prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, privind posibilitatea condiţionării accesului la fondurile europene de criterii suplimentare, camuflează intenţia CE de a tăia din fondurile europene destinate României.
Eurodeputat PSD, după anunţul lui Timmermans de introducere a unui mecanism de control al fondurilor europene: Comisia Europeană maschează intenţia de a tăia fondurile pentru România

Ziariştii din Timişoara, jigniţi de primarul Nicolae Robu: Există tot felul de variante de prostituţie | VIDEO

Jurnaliştii de la cele mai importante publicaţii din Timişoara au părăsit, vineri, conferinţa primarului Nicolae Robu, după ce au fost comparaţi cu “prostituate” şi jigniţi pentru că au scris despre deszăpezire şi datoriile societăţii de termoficare a oraşului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ziariştii din Timişoara, jigniţi de primarul Nicolae Robu: Există tot felul de variante de prostituţie | VIDEO

Un american beat a călătorit, din greşeală, 500 de kilometri cu taxiul. Bărbatul trebuie să achite peste 1600 de dolari pentru călătorie | FOTO

Un cetăţean american va plăti 1.625 de dolari pentru o cursă cu Uber. Factura vine după ce bărbatul era beat şi în loc să introducă destinaţia la care îşi dorea să ajungă, a indicat o locaţie la 500 de kilometri distanţă, oraşul său natal, informează Sky News.
Un american beat a călătorit, din greşeală, 500 de kilometri cu taxiul. Bărbatul trebuie să achite peste 1600 de dolari pentru călătorie | FOTO

Sorana Cîrstea intră în cursa pentru un sfert de milion de dolari/ Meciurile pot fi urmărite în direct pe Facebook

Sorana Cîrstea (33 WTA) îşi face încălzirea pentru Indian Wells la Tie Break Tens, într-o întrecere-fulger pe terenul de tenis care pune la bătaie un sfert de milion de dolari. Românca va juca primul meci împotriva chinezoaicei Shuai Zhang (35 WTA), a doua jucătoare din China în clasamentul WTA.
Sorana Cîrstea intră în cursa pentru un sfert de milion de dolari/ Meciurile pot fi urmărite în direct pe Facebook

Discuţii privind preţul căciulii purtate de Gabriela Firea la deszăpezire. Primarul Capitalei: E cumpărată de la taraba de lângă pârtia Sorica cu până-n 20 de euro. Aveau şi pe gri

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut câteva precizări, pe Facebook, referitor la căciula purtată miercuri în Piaţa Constituţiei atunci când a vorbit despre deszăpezire, ea declarând că aceasta a fost luată de la o tarabă de lângă pârtia Sorica din Azuga, pe mai puţin de 20 de euro.
Discuţii privind preţul căciulii purtate de Gabriela Firea la deszăpezire. Primarul Capitalei: E cumpărată de la taraba de lângă pârtia Sorica cu până-n 20 de euro. Aveau şi pe gri

Situaţie dramatică în Ucraina după ce Gazprom a refuzat să reia livrările de gaze: Guvernul închide şcolile şi universităţile pentru a reduce consumul

Kievul a cerut, vineri, închiderea şcolilor şi universităţilor, cât şi reducerea producţiei în întreprinderi, după ce gigantul rus Gazprom a refuzat să reia livrările de gaz natural către Ucraina, informează site-ul postului France 24.
Situaţie dramatică în Ucraina după ce Gazprom a refuzat să reia livrările de gaze: Guvernul închide şcolile şi universităţile pentru a reduce consumul

IMAGINILE ZILEI: Copertina stadionului de 60 de milioane de euro din Craiova a crăpat/ Primăria spune că intervenţia a fost „planificată”

O filmare postată pe facebook, care surprinde doi muncitori urcaţi într-o nacelă, care inspectează ceea ce pare o crăpătură la acoperişul noului stadion din Craiova a devenit virală, însă autorităţile susţin, vineri, că nu este vorba despre vreo defecţiune, ci despre „o intervenţie planificată”.
IMAGINILE ZILEI: Copertina stadionului de 60 de milioane de euro din Craiova a crăpat/ Primăria spune că intervenţia a fost „planificată”

Un arestat preventiv, care avea şi mandat de executare a unei pedepse, eliberat din greşeală

O persoană arestată preventiv, în cazul căreia instanţa revocase mandatul, dar care mai avea şi un alt mandat de executare a unei pedepse de doi ani şi trei luni, a fost eliberată din greşeală din Arestul Capitalei, fiind ulterior prinsă şi încarcerată, anunţă Poliţia Capitalei.
Un arestat preventiv, care avea şi mandat de executare a unei pedepse, eliberat din greşeală

OSCAR 2018: Scena de la Dolby Theatre, decorată cu 45 de milioane de cristale Swarovski

Scena folosită la gala Oscar de duminică seară, de la Dolby Theatre din Los Angeles, a fost decorată cu 45 de milioane de cristale Swarovski şi va reflecta mai multe ere ale cinematografiei, având în vedere că prestigioasa ceremonie organizată de Academia de film americană se află la a 90-a ediţie.
OSCAR 2018: Scena de la Dolby Theatre, decorată cu 45 de milioane de cristale Swarovski

ALEGERI ÎN ITALIA. Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, va accepta funcţia premier în cazul victoriei coaliţiei conduse de Silvio Berlusconi

Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, a semnalat că este dispus să accepte funcţia de premier al Italiei în cazul victoriei coaliţiei conduse de Silvio Berlusconi în scrutinul parlamentar de duminică.
ALEGERI ÎN ITALIA.  Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, va accepta funcţia premier în cazul victoriei coaliţiei conduse de Silvio Berlusconi

Bilanţul lui Firea după prima zăpadă în Bucureşti: Au fost topite peste 1.800 de tone de zăpadă, iar Piaţa Victoriei a fost eliberată. Unde sunt situate instalaţiile

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că, în ultimele două zile, a topit peste 1.800 de tone de zăpadă, iar Piaţa Victoriei a fost eliberată de depozitele de omăt, urmând să fie golită şi Piaţa Constituţiei. Peste 600 de persoane fără adăpost sunt în centrele sociale ale Capitalei.
Bilanţul lui Firea după prima zăpadă în Bucureşti: Au fost topite peste 1.800 de tone de zăpadă, iar Piaţa Victoriei a fost eliberată. Unde sunt situate instalaţiile

Aplicaţia care oferă RECOMPENSE substanţiale tinerilor dacă nu folosesc telefonul mobil. Câştigurile obţinute pentru minutele nefolosite

Trei studenţi de la Şcoala de Business din Copenhaga au lansat „Hold”, o aplicaţie care încurajează tinerii să renunţe la telefonul mobil şi îi recompensează pentru aceasta.
Aplicaţia care oferă RECOMPENSE substanţiale tinerilor dacă nu folosesc telefonul mobil. Câştigurile obţinute pentru minutele nefolosite

EXCLUSIV | Ionuţ Lupescu: Actuala conducere a FRF şi-ar dori să câştige la masa verde, nu pe teren

Ionuţ Lupescu a oferit prima reacţie după decizia Curţii de Apel, care obligă MTS la emiterea avizului pentru modificările aduse Statutului FRF. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
EXCLUSIV | Ionuţ Lupescu: Actuala conducere a FRF şi-ar dori să câştige la masa verde, nu pe teren

Donald Trump afirmă că „războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat”, în contextul impunerii unor taxe suplimentare pentru importurile de oţel şi aluminiu

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat vineri, în contextul deciziei de impunere a unor taxe vamale suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, că "războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat".
Donald Trump afirmă că

Singura ţară din UE care a reuşit să rezolve criza masivă a persoanelor fără adăpost. Marea Britanie vrea să îi urmeze exemplul

Anul trecut, Finlanda a fost singura ţară din UE care nu s-a aflat într-o criză masivă a persoanelor fără adăpost. Într-un raport publicat de FEANTSA din UE, se arată că numărul persoanelor din Finlanda care trăiesc pe străzi a scăzut în fiecare an, conform The Independent.
Singura ţară din UE care a reuşit să rezolve criza masivă a persoanelor fără adăpost. Marea Britanie vrea să îi urmeze exemplul

Atac armat în capitala statului Burkina Faso

Un atac armat a avut loc, vineri, în capitala statului Burkina Faso, Ouagadougou, în apropiere de sediul armatei şi cel al ambasadei franceze, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.
Atac armat în capitala statului Burkina Faso

Se fac angajări în ARMATĂ. Fifor anunţă că 6.400 de posturi au fost deblocate în Armata Română. Ce categorii de angajaţi caută MApN

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunţat, vineri, la Bistriţa, că 6.400 de posturi au fost deblocate în Armata Română, în urma unui memorandum semnat cu Guvernul. Urmează să fie angajaţi şi 400 de medici şi 50 de psihologi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Se fac angajări în ARMATĂ. Fifor anunţă că 6.400 de posturi au fost deblocate în Armata Română. Ce categorii de angajaţi caută MApN

Primarii îi cer premierului o lege mai simplă a achiziţiilor publice. Mihai Chirica, primarul Iaşiului, s-a apărat de acuzaţia privind nivelul redus al fondurilor europene/ Ce le-a promis edililor Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, în la întâlnirea pe care a avut-o cu primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, că intenţionează să ridice barierele în obţinerea finanţărilor europene, după ce aceştia au cerut simplificarea procedurilor şi modificarea legii achiziţiilor publice.
Primarii îi cer premierului o lege mai simplă a achiziţiilor publice. Mihai Chirica, primarul Iaşiului, s-a apărat de acuzaţia privind nivelul redus al fondurilor europene/ Ce le-a promis edililor Viorica Dăncilă

Veşti bune pentru românii care se tratează în străinătate. CNAS a redus din birocraţia privind traducerea actelor

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat, vineri, că rambursarea contravalorii cheltuielilor medicale pentru asiguraţii români care se tratează într-o altă ţară se va putea face mai uşor, precizând că nu va mai fi nevoie de traducerea actelor medicale în limba română.
Veşti bune pentru românii care se tratează în străinătate. CNAS a redus din birocraţia privind traducerea actelor

Adrian Porumboiu: Răzvan Burleanu e nebun dacă a spus că s-au dat şpăgi la arbitrii străini

Fostul arbitru şi patron al FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a taxat dur declaraţia făcută de Mihai Stoichiţă joi, care a spus că Răzvan Burleanu este cel mai bun administrator sportiv Under 40 din lume.
Adrian Porumboiu: Răzvan Burleanu e nebun dacă a spus că s-au dat şpăgi la arbitrii străini

Ce vor mânca invitaţii la banchetul organizat după gala premiilor Oscar 2018. Meniul excentric, asezonat cu praf de aur comestibil

Meniul care va fi servit la banchetul organizat după gala de decernare a premiilor Oscar va include peste 50 de preparate, la care au fost folosite, printre altele, 140 de kilograme de carne de vită Wagyu şi 13,6 kilograme de aur comestibil, a anunţat celebrul chef Wolfgang Puck, citat de Reuters.
Ce vor mânca invitaţii la banchetul organizat după gala premiilor Oscar 2018. Meniul excentric, asezonat cu praf de aur comestibil

FBI investighează una dintre afacerile în care este implicată Ivanka Trump. Business-ul deschis după ce tatăl său, Donald Trump, a devenit preşedinte

FBI cercetează finanţarea privind Trump International Hotel şi Trump Tower din Vancouver, în care este implicată Ivanka Trump, fiica preşedintelui american. Informaţia a fost confirmată pentru CNN de un oficial american şi un fost oficial.
FBI investighează una dintre afacerile în care este implicată Ivanka Trump. Business-ul deschis după ce tatăl său, Donald Trump, a devenit preşedinte

Boris Becker, întâlnire cu membrii staff-ului Simonei Halep! Legendarul jucător de tenis a venit în România

Boris Becker (50 de ani), de 6 ori campion în turneele de Grand Slam, a venit în România la invitaţia lui Ion Ţiriac (78 de ani), fost manager şi antrenor al celebrului neamţ.
Boris Becker, întâlnire cu membrii staff-ului Simonei Halep! Legendarul jucător de tenis a venit în România