CELE MAI NOI ARTICOLE

Conducerea CSM şi ministrul Justiţiei, discuţii pe tema numirii şefilor de parchete

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a avut, joi, o întâlnire cu vicepreşedintele CSM, Cristian Ban, în cadrul misiunii de evaluare MCV; în care s-a discutat despre stadiul îndeplinirii recomandărilor Comisiei Europene. Printre temele discutate, numirea şefilor de parchete.
Conducerea CSM şi ministrul Justiţiei, discuţii pe tema numirii şefilor de parchete

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat înlocuirea sistemului medical supranumit „Obamacare”

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat joi seară un proiect care prevede abrogarea a multe prevederi din Legea pentru protecţia pacienţilor şi pentru servicii medicale accesibile ("Obamacare"), informează site-ul agenţiei Reuters.
Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat înlocuirea sistemului medical supranumit

Statele Unite exprimă preocupare despre acordul Rusiei, Turciei şi Iranului privind Siria

Departamentul de Stat american a exprimat îngrijorare, joi seară, în legătură cu acordul negociat de Rusia, Turcia şi Iran pentru instituirea unor zone de securitate în Siria, informează site-ul agenţiei Reuters.
Statele Unite exprimă preocupare despre acordul Rusiei, Turciei şi Iranului privind Siria

Disidentul Aleksei Navalnîi acuză autorităţile că îi interzic să părăsească Rusia

Aleksei Navalnîi, un critic al Kremlinului, a afirmat joi că autorităţile ruse îl opresc să călătorească în străinătate pentru a face tratament după o agresiune care i-a afectat grav vederea la un ochi, informează site-ul agenţiei Reuters.
Disidentul Aleksei Navalnîi acuză autorităţile că îi interzic să părăsească Rusia

SECRETELE lui Barack Obama. Cele mai scandaloase detalii, în VIZORUL presei: Cine a fost, de fapt, marea sa dragoste?

Droguri, sex şi rock&roll. Toate secretele murdare ale lui Barack Obama vor fi dezvăluite în cadrul unei lucrări biografice, însă cele mai scandaloase detalii şi-au făcut deja apariţia în presa internaţională, scrie Daily Mail. Cum i-au fost refuzate două cereri în căsătorie, cât de dispus era să intre într-o relaţie gay şi de ce a înşelat-o pe Michelle, doar în ”Rising Star”, o carte ce tinde să devină, încă de la lansare, un best seller.
SECRETELE lui Barack Obama. Cele mai scandaloase detalii, în VIZORUL presei: Cine a fost, de fapt, marea sa dragoste?

Avionul cu care sportivii Sorana Cîrstea şi Cătălin Moroşanu au zburat spre Madrid a întâmpinat probleme la aterizare

Avionul cu care sportivii Sorana Cîrstea şi Cătălin Moroşanu au zburat spre Madrid a întâmpinat probleme înainte de aterizare. Aeronava "a aspirat o pasăre în motor în procedura de aterizare pe Aeroportul din Barajas", potrivit unui comunicat Tarom.
Avionul cu care  sportivii Sorana Cîrstea şi Cătălin Moroşanu au zburat spre Madrid a întâmpinat probleme la aterizare

Wolfgang Schäuble: UE nu vrea PEDEPSIREA Marii Britanii, dar îşi apără interesele. Negocierile Brexit „vor fi DURE”/ Donald Tusk: Theresa May să dea dovadă de respect

Uniunea Europeană nu vrea să pedepsească Marea Britanie pentru decizia Brexit, dar îşi va apăra propriile interese, afirmă Wolfgang Schäuble, ministrul german al Finanţelor, avertizând că negocierile cu Guvernul de la Londra "vor fi dure".
Wolfgang Schäuble: UE nu vrea PEDEPSIREA Marii Britanii, dar îşi apără interesele. Negocierile Brexit

Federaţia Română de Fotbal a lansat noile branduri Liga 2 şi Liga 3

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi managerul de competiţii Felix Grigore au prezentat, joi, într-o conferinţă organizată la Casa Fotbalului, noile branduri Liga 2 şi Liga 3, un proiect cu sprijinul UEFA, informează site-ul frf.ro.
Federaţia Română de Fotbal a lansat noile branduri Liga 2 şi Liga 3

Grindeanu: Israelul ne este cel mai apropiat aliat şi partener în Orientul Mijlociu

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, în timpul vizitei pe care o efectuează în Israel, că România este pentru o Europă unită, cu relevanţă, mai aproape de cetăţenii săi şi susţine mai departe consolidarea relaţiilor UE- Israel.
Grindeanu: Israelul ne este cel mai apropiat aliat şi partener în Orientul Mijlociu

Vaccinările împotriva rujeolei s-au dublat în judeţul Arad după decesele cauzate de această boală

Cazurile de rujeolă din judeţul Arad sunt în scădere, iar vaccinările s-au dublat în judeşul Arad, faţă de aceeaşi perioada a anului 2016, după ce părinţii s-au alertat că au existat cazuri de deces. În plus, medicii au desfăşurat campanii de recuperare a vaccinării copiilor.
Vaccinările împotriva rujeolei s-au dublat în judeţul Arad după decesele cauzate de această boală

Doi români au fost condamnaţi la închisoare în Marea Britanie, pentru furt din bancomate

Doi bărbaţi din România care au furat aproximativ 1,9 milioane de euro din bancomatele britanice, prin folosirea unui virus informatic sofisticat, au primit joi o condamnare cumulată de şapte ani de închisoare cu executare, notează site-ul Daily Mail.
Doi români au fost condamnaţi la închisoare în Marea Britanie, pentru furt din bancomate

ACCIDENT grav în Germania: Şase copii şi trei adulţi, spitalizaţi după un carambol pe o autostradă din Munchen

Şase copii şi trei adulţi au fost spitalizaţi în urma accidentului rutier în care au fost implicate două autocare şi patru autoturisme, produs joi la periferia oraşului german Munchen, au anunţat autorităţile germane, citate de site-ul revistei Focus.
ACCIDENT grav în Germania: Şase copii şi trei adulţi, spitalizaţi după un carambol pe o autostradă din Munchen

Donald Trump va face primele vizite oficiale la Vatican şi în Orientul Mijlociu. Ce urmăreşte liderul de la Casa Albă

Preşedintele SUA, Donald Trump, va efectua primele vizite oficiale la Vatican şi în Orientul Mijlociu, prioritatea fiind intensificarea eforturilor de combatere a terorismului, anunţă Casa Albă, potrivit site-ului cotidianului The Washington Post.
Donald Trump va face primele vizite oficiale la Vatican şi în Orientul Mijlociu. Ce urmăreşte liderul de la Casa Albă

Gorghiu explică de a lipsit la votul pe graţiere, în Comisia juridică: A fost o strategie în cascadă

Alina Gorghiu a explicat, joi, la Timişoara, că a lipsit la votul din Comisia juridică a Senatului, când au fost admise amendamente la legea graţierii, pentru că juriştii din PNL au gândit o strategie „în cascadă”, care a avut „un rezultat bun”, răspunzându-i astfel preşedintelui PNL, Raluca Turcan.
Gorghiu explică de a lipsit la votul pe graţiere, în Comisia juridică: A fost o strategie în cascadă

Candidatura lui Cristian Buşoi la şefia PNL ar urma să fie anunţată la sfârşitul săptămânii

Candidatura secretarului general interimar al PNL, Cristian Buşoi, la şefia partidul ar urma să fie anunţată la sfârşitul acestei săptămâni, au declarat, joi, surse din PNL, pentru MEDIAFAX, europarlamentarul fiind al treilea candidat intrat în cursa internă.
Candidatura lui Cristian Buşoi la şefia PNL ar urma să fie anunţată la sfârşitul săptămânii

Preşedintele Consiliului European AVERTIZEAZĂ că ostilitatea şi lipsa de respect ar face discuţiile privind BREXIT „imposibile”

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut, joi, un apel la calm în discuţiile privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi a avertizat că ostilitatea şi lipsa de respect ar face negocierile imposibile, notează site-ul Financial Times.
Preşedintele Consiliului European AVERTIZEAZĂ că ostilitatea şi lipsa de respect ar face discuţiile privind BREXIT

FOTO Profesoara Cristina Tunegaru, care a criticat-o public pe Gabriela Firea, susţine că a fost dată afară din şcoala în care preda fără să fie anunţată/ REACŢIA lui Liviu Dragnea şi răspunsul dat de Inspectorat

Cristina Tunegaru, o profesoară din Bucureşti care a criticat sistemul de educaţie dar şi modul în care este administrată Capitală, susţine că a fost dată afară de la şcoala la care preda fără să fie anunţată.
FOTO Profesoara Cristina Tunegaru, care a criticat-o public pe Gabriela Firea, susţine că a fost dată afară din şcoala în care preda fără să fie anunţată/ REACŢIA lui Liviu Dragnea şi răspunsul dat de Inspectorat

ALEGERILE DIN FRANŢA. Francois Hollande: Proiectul politic al lui Marine Le Pen este „incoerent” şi „periculos”

Proiectul politic al lui Marine Le Pen, candidatul formaţiunii Frontul Naţional în scrutinul prezidenţial, este "incoerent" şi "periculos", a declarat Francois Hollande, preşedintele Franţei, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.
ALEGERILE DIN FRANŢA. Francois Hollande: Proiectul politic al lui Marine Le Pen este

Dragnea, întrebat dacă a rămas repetent: Cu mai mulţi colegi, cu unii cântam, am decis să mai stăm un an în plus în facultate

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, întrebat dacă a rămas repetent, că a decis împreună cu mai mulţi colegi “să prelungească” cu un an perioada de facultate, decizie pe care ar lua-o încă o dată, dacă ar fi în aceeaşi situaţie.
Dragnea, întrebat dacă a rămas repetent: Cu mai mulţi colegi, cu unii cântam, am decis să mai stăm un an în plus în facultate

DIICOT, în dosarul CFR Marfă: Angajaţii care refuzau să intre în comisiile de casare, AMENINŢAŢI. Faptele au fost premeditate

Procurorii susţin, în referatul prin care cer arestarea a 20 de persoane cercetate pentru devalizarea CFR Marfă, că angajaţii care refuzau să intre în comisiile de casare erau ameninţaţi că vor fi concediaţi. DIICOT precizează că faptele ar fi fost premeditate.
DIICOT, în dosarul CFR Marfă: Angajaţii care refuzau să intre în comisiile de casare, AMENINŢAŢI. Faptele au fost premeditate

Második világháborús repülőbombát találtak Brassóban az egykori traktorgyár helyén

Második világháborús repülőbombát találtak Brassóban az egykori traktorgyár helyén – a 75 kilogrammos robbanószerkezetet az ott kialakított építőtelepen dolgozó munkások fedezték fel. A bombát tűzoltók vitték el a helyszínről.
Második világháborús repülőbombát találtak Brassóban az egykori traktorgyár helyén

VIDEO Un fotbalist brazilian a fost arestat în timpul unui meci, fiind acuzat de jaf şi răpire

Un fotbalist brazilian în vârstă de 21 de ani a fost arestat de către poliţie în timpul unui meci, când stătea pe banca de rezerve, fiind acuzat de răpire şi jaf, scrie cotidianul spaniol AS.
VIDEO Un fotbalist brazilian a fost arestat în timpul unui meci, fiind acuzat de jaf şi răpire

Legea vaccinării: Prima dezbatere publică, în 11 mai

Ministerul Sănătăţii a anunţat că joi, 11 mai, va avea loc, la sediul Institutului de Sănătate Publică, prima dezbatere publică pe tema legii vaccinării. Cei care vor să ia cuvântul în cadrul şedinţei trebuie să trimită şi în format electronic propunerile pe care le vor prezenta.
Legea vaccinării: Prima dezbatere publică, în 11 mai

Dragnea: ANCOM a ajuns în blocaj din cauza preşedintelui Iohannis. Guvernul a trebuit să adopte OUG

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că preşedintele Klaus Iohannis a greşit când a spus că OUG privind Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) seamnă cu OUG 13, afirmând că, la Cotroceni, au fost transmise două propuneri pentru numirea conducerii ANCOM pe care Iohannis a refuzat să le analizeze, blocând activitatea institut.
Dragnea: ANCOM  a ajuns în blocaj din cauza preşedintelui Iohannis. Guvernul a trebuit să adopte OUG

Rusia, Turcia şi Iran au semnat un memorandum pentru patru zone de SECURITATE în Siria

Rusia, Turcia şi Iran au semnat, joi, un memorandum privind crearea a patru zone de securitate în Siria, în timpul discuţiilor de la Astana, a anunţat ministrul kazah de Externe, Kairat Abdrahmanov, notează site-ul agenţiei Sputnik.
Rusia, Turcia şi Iran au semnat un memorandum pentru patru zone de SECURITATE în Siria

Coreea de Nord avertizează China cu „efecte grave” din cauza „comentariilor nechibzuite”

Coreea de Nord a cerut Chinei să evite "comentariile nechibzuite" despre programul nuclear nord-coreean, ameninţând, în premieră, cu "efecte grave", potrivit agenţiei oficiale KCNA, citată de Associated Press.
Coreea de Nord avertizează China cu

CCR, despre respingerea sesizării Avocatului Poporului la Legea 90: Sunt probleme de interpretare a legii

CCR precizează, joi, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a respins, cu majoritate de voturi, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, menţionând că motivele invocate în sesizare constituie probleme de interpretare a legii.
CCR, despre respingerea sesizării Avocatului Poporului la Legea 90: Sunt probleme de interpretare a legii

FOTO Incendiu puternic la un club şi la un restaurant din Braşov. Pompierii intervin cu cinci autospeciale de stingere, o autoscară şi un echipaj SMURD

Pompierii din Braşov intervin, joi, cu mai multe autospeciale, după ce un incendiu puternic a izbucnit în zona unui club şi a unui restaurant din oraş, focul cuprinzând acoperişul pe o suprafaţă de circa 600 de metri pătraţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FOTO Incendiu puternic la un club şi la un restaurant din Braşov. Pompierii intervin cu cinci autospeciale de stingere, o autoscară şi un echipaj SMURD

O femeie din Columbia a înghiţit 7000 de dolari în timpul unei dispute cu soţul ei. VIDEO

O femeie din Columbia a înghiţit cel puţin 7000 de dolari, în încercarea disperată de a ascunde banii de soţul ei, în timpul unei dispute pe care o avea cu acesta, susţin medicii columbieni.
O femeie din Columbia a înghiţit 7000 de dolari în timpul unei dispute cu soţul ei. VIDEO

Tânăr din Craiova, adept ISIS, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare

Constantin Luigi Boigea, tânărul craiovean acuzat de propagandă ISIS, a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel de Craiova, la trei ani şi patru luni de închisoare. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Tânăr din Craiova, adept ISIS, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare

Liviu Dragnea, despre Comisia de anchetă a alegerilor din 2009: Ancheta Parchetului nu poate să acopere tot

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că înfiinţarea comisiei de anchetă pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009 ar putea fi adoptată săptămâna viitoare, afirmând că ancheta Parchetului nu va putea „să acopere tot”.
Liviu Dragnea, despre Comisia de anchetă a alegerilor din 2009: Ancheta Parchetului nu poate să acopere tot

Procurorii francezi au început o investigaţie după plângerea lui Emmanuel Macron privind informaţii false

Procuratura franceză a anunţat joi că a deschis o investigaţie privind promovarea de informaţii false cu scopul de a influenţa procesul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale, după ce Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice În Mişcare!, a depus o plângere în acest sens, notează Le Figaro.
Procurorii francezi au început o investigaţie după plângerea lui Emmanuel Macron privind informaţii false

Megszavazta az ALDE vezetősége Daniel Constantin kizárását az alakulatból

Andrei Gerea, a Liberálisok és Demokraták Szövetségének (ALDE) alelnöke csütörtökön bejelentette, hogy a párt állandó bizottsága „elsöprő többséggel” megszavazta Daniel Constantin kizárását az alakulatból. Kizárták még Mircea Baniast és Eugen Durbacát is.
Megszavazta az ALDE vezetősége Daniel Constantin kizárását az alakulatból

VIDEO Marine Le Pen, atacată cu ouă în cursul unei deplasări electorale

Marine Le Pen, candidatul formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional în scrutinul prezidenţial din Franţa, a fost atacată cu ouă, joi, în cursul unui deplasări electorale, afirmă surse citate de cotidianul Liberation.
VIDEO Marine Le Pen, atacată cu ouă în cursul unei deplasări electorale

Conducerea ALDE a votat EXCLUDEREA lui Daniel Constantin din partid/ Dragnea: Regret că s-a ajuns în situaţia aceasta

Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a declarat joi că Biroul Permanent al formaţiunii a votat excluderea lui Daniel Constantin cu un "vot covârşitor", mai fiind excluşi din formaţiune Mircea Banias şi Eugen Durbacă.
Conducerea ALDE a votat EXCLUDEREA lui Daniel Constantin din partid/ Dragnea: Regret că s-a ajuns în situaţia aceasta

FOTO O bombă de aviaţie din al doilea război mondial, găsită pe fosta platformă Tractorul Braşov

O bombă de aviaţie din cel de-al doilea război mondial, care cântărea 75 de kilograme, a fost găsită, joi, de nişte muncitori care lucrau pe un şantier de pe fosta platformă Tractorul, dispozitivul fiind ridicat de pompieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FOTO O bombă de aviaţie din al doilea război mondial, găsită pe fosta platformă Tractorul Braşov

Mai multe persoane, rănite într-un grav accident rutier produs în Germania

Mai multe persoane, inclusiv copii, au fost rănite după o coliziune între două autocare şi patru autoturisme produsă joi la periferia oraşului german Munchen, anunţă surse citate de site-ul Merkur.de.
Mai multe persoane, rănite într-un grav accident rutier produs în Germania

Dragnea vrea CExN pentru SANCŢIONAREA lui Şerban Nicolae: Păreri personale putem avea în baie

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, joi, că va convoca săptămâna viitoare CExN al PSD pentru a discuta despre sancţionarea preşedintelui Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae, care nu a respectat deciziile luate în PSD privind nesusţinerea graţierii faptelor de corupţie.
Dragnea vrea CExN pentru SANCŢIONAREA lui Şerban Nicolae: Păreri personale putem avea în baie

Peste 2000 de angajaţi ai CEO şi CEH, DISPONIBILIZATŢI în acest an, ar putea fi angajaţi în Timiş

Circa 1.000 de angajaţi de la Complexul Energetic Oltenia şi 1.500 de la Complexul Energetic Hunedoara vor fi disponibilizaţi în acest an, însă există şanse ca aceştia să fie angajaţi în companiile din judeţul Timiş, care duc lipsă de personal calificat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 2000 de angajaţi ai CEO şi CEH, DISPONIBILIZATŢI în acest an, ar putea fi angajaţi în Timiş

Források: elutasította az alkotmánybíróság az ombudsman által emelt alkotmányossági kifogást

Az alkotmánybíróság csütörtökön elutasította az ombudsman által a 2001/90-es számú törvény kapcsán emelt alkotmányossági kifogást – ez az a jogszabály, ami megtiltja a büntető előéletű Liviu Dragnea szociáldemokrata pártelnöknek (PSD), hogy kormányfő lehessen.
Források: elutasította az alkotmánybíróság az ombudsman által emelt alkotmányossági kifogást