CELE MAI NOI ARTICOLE

Motivul principal al diferenţei de salarizare între sexe, în România. Ce spun experţii în resurse umane

Femeile au câştigat în medie cu circa 7% mai puţin decât bărbaţii în 2016 faţă de 2015, diferenţele de salarizare fiind explicate prin faptul că sunt mai mulţi bărbaţi în posturi de conducere, iar natura joburilor prestate este diferită, potrivit experţilor în resurse umane consultaţi de MEDIAFAX.
Motivul principal al diferenţei de salarizare între sexe, în România. Ce spun experţii în resurse umane

Clujenii, îndemnaţi să citească în mod inedit: 3.000 de cărţi, lăsate la întâmplare prin oraş | GALERIE FOTO

Pe bănci, pe maşini, pe trotuare, pe borduri, clujenii au găsit, duminică, 3.000 de pachete cu cărţi, lăsate la întâmplare. Organizatorii Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT) îndeamnă locuitorii să le citească acasă, în cadrul unei acţiuni de creştere a apetitul pentru lectură.
Clujenii, îndemnaţi să citească în mod inedit: 3.000 de cărţi, lăsate la întâmplare prin oraş | GALERIE FOTO

Evaluările privind Agenţia Medicamentului, prezentate de Comisia Europeană: Bucureştiul, date insuficiente despre mijloacele de transport care fac legătura cu aeroportul/ Bloomberg: Competiţia se intensifică. România, avantaj puternic în cazul unei decizii politice

Comisia Europeană a prezentat evaluările privind ofertele de găzduire a Agenţiei UE a Medicamentului, notând că Bucureştiul nu a furnizat informaţii suficiente privind frecvenţa mijloacelor de transport care fac legătura cu aeroportul şi nici detalii despre capacităţile şcolilor în limbi străine.
Evaluările privind Agenţia Medicamentului, prezentate de Comisia Europeană: Bucureştiul, date insuficiente despre mijloacele de transport care fac legătura cu aeroportul/ Bloomberg: Competiţia se intensifică. România, avantaj puternic în cazul unei decizii politice

FOTO | O.J. Simpson, eliberat condiţionat după nouă ani de închisoare: „Este un om liber”

O.J. Simpson, în vârstă de 70 de ani, a fost eliberat, a ieşit din închisoare, duminică dimineaţă, după nouă ani de închisoare, pentru un jaf armat din Las Vegas. Simpson fiind aşteptat de un prieten. Fostul jucător de fotbal american a fost aşteptat de un prieten.
FOTO | O.J. Simpson, eliberat condiţionat după nouă ani de închisoare:

Viktor Orban participă la sfinţirea a unei biserici reformate construită cu fonduri de la Guvernul Ungariei, în judeţul Cluj | FOTO, VIDEO

Premierul Ungariei, Viktor Orban, participă, duminică, la slujba de sfinţire a bisericii reformate din comuna Floreşti, judeţul Cluj, construită cu fonduri de peste 2 milioane de lei alocate de către Guvernul Ungariei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Viktor Orban participă la sfinţirea a unei biserici reformate construită cu fonduri de la Guvernul Ungariei, în judeţul Cluj | FOTO, VIDEO

Simona Halep o va întâlni pe Magdalena Rybarikova în turul doi al turneului de la Beijing

Simona Halep o va întâlni pe Magdalena Rybarikova în turul al doilea al turneului de la Beijing. Sportiva din Slovacia, numărul 28 în clasamentul WTA, a învins-o pe Eugenie Bouchard, scor 6-4, 6-3, după o oră şi 36 de minute de joc.
Simona Halep o va întâlni pe Magdalena Rybarikova în turul doi al turneului de la Beijing

O şină de cale ferată din Buzău s-a fisurat. Sunt anunţate întârzieri semnificative ale trenurilor

Circulaţia feroviară pe magistrala 500 se desfăşoară cu dificultate, duminică, din cauza fisurării unei şine, la ieşirea din municipiul Buzău. Sunt anunţate întârzieri semnificative ale trenurilor.
O şină de cale ferată din Buzău s-a fisurat. Sunt anunţate întârzieri semnificative ale trenurilor

Începând de duminică, autorizaţia ISU pentru incendiu devine obligatorie. Amenzile ajung şi la 100.000 de lei

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că de la 1 octombrie, se vor aplica amenzi celor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu pentru clădirile pe care le deţin, menţionând că încă din ianuarie, s-au depus eforturi pentru soluţionarea a 23.000 de solicitări în aceset sens.
Începând de duminică, autorizaţia ISU pentru incendiu devine obligatorie. Amenzile ajung şi la 100.000 de lei

Accident în Sălaj: Nouă persoane au fost rănite în urma coliziunii frontale dintre două autoturisme

Nouă persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, şi au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc pe drumul E81, la intrarea în municipiul Zalău, în urma unei coliziuni frontale între două autoturisme, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accident în Sălaj: Nouă persoane au fost rănite în urma coliziunii frontale dintre două autoturisme

INCENDIU într-un bloc din Mediaş: 16 persoane, evacuate | FOTO

Şaisprezece persoane au fost evacute, duminică dimineaţa, dintr-un bloc din Mediaş, judeţul Sibiu, în urma unui incendiu care a izbucnit la un apartament de la parter. Nu sunt persoane rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.
INCENDIU într-un bloc din Mediaş: 16 persoane, evacuate | FOTO

Numărul militarilor ieşiţi la pensie în august, de nouă ori mai mare faţă de prima lună a anului

În luna august, imediat după izbucnirea scandalului legat de pensiile speciale, 730 de angajaţi ai Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au solicitat să iasă la pensie, numărul acestora fiind de nouă ori mai mare faţă de cel înregistrat în prima lună a anului 2017.
Numărul militarilor ieşiţi la pensie în august, de nouă ori mai mare faţă de prima lună a anului

Numărul studenţilor străini s-a dublat la Suceava după promovarea universităţii în fostele ţări ale Uniunii Sovietice

Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava şi-a promovat oferta academică peste hotare, în special în fostele ţări din Uniunea Sovietică, iar rezultatul a fost că numărul studenţilor străini s-a dublat. Pe lângă cei din Republica Moldova, acum vin şi din Ucraina, Kazakhstan, Uzbekistan sau China.
Numărul studenţilor străini s-a dublat la Suceava după promovarea universităţii în fostele ţări ale Uniunii Sovietice

Un bărbat a fost găsit împuşcat în inimă, pe un câmp din Vrancea. Criminaliştii au deschis o anchetă

Procurorii criminalişti anchetează moartea unui bărbat de 36 de ani, din judeţul Vrancea, care a fost găsit, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, împuşcat în zona inimii, lângă un lan de porumb din zona localităţii Doaga, judeţul Vrancea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un bărbat a fost găsit împuşcat în inimă, pe un câmp din Vrancea. Criminaliştii au deschis o anchetă

Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare a credincioşilor în prima zi din luna octombrie

Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea apariţiei Maicii Domnului în biserica din Vlaherne şi se sărbătoreşte în prima zi a lunii octombrie.
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare a credincioşilor în prima zi din luna octombrie

Scumpiri în lanţ: De la 1 octombrie creşte preţul la gaze, carburanţi, curent electric şi alte produse din topul inflaţiei

Gazele se scumpesc de astăzi cu 6%, factura urmând să fie mai mare cu aproximativ 4 lei la o gospodărie medie, tarifele la electricitate urcă cu 0,030 lei/MWh, iar la carburanţi preţul creşte din cauza majorării accizelor, lansând în cascada scumpirilor produse cu cele mai mari ponderi în inflaţie.
Scumpiri în lanţ: De la 1 octombrie creşte preţul la gaze, carburanţi, curent electric şi alte produse din topul inflaţiei

COD GALBEN de ceaţă în Cluj şi Maramureş

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţa, avertizări cod galben de ceaţă pentru judeţele Cluj şi Maramureş, valabile până la ora 11.
COD GALBEN de ceaţă în Cluj şi Maramureş

Un bărbat a căzut în faţa metroului la staţia Republica, din Capitală. Este stabil şi va fi dus la „Floreasca”

Un bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a căzut, duminică dimineaţa, în faţa metroului la staţia de Republica, acesta fiind scos de pompieri şi a primit îngrijri medicale de la un echipaj SMURD, prezent la faţa locului, potrivit ISU Bucureşti Ilfov.
Un bărbat a căzut în faţa metroului la staţia Republica, din Capitală. Este stabil şi va fi dus la „Floreasca”

Split TVA: Firmele pot trece, opţional, la plata defalcată a TVA, începând de astăzi

Ziua de 1 octombrie a fost stabilită, prin Ordonanţa 23/2017, ca termen de începere a aplicării măsurii de plată defalcată (în conturi separate) a TVA - „split TVA” - în sensul că de la această dată măsura se aplică opţional, iar de la 1 ianuarie 2018 va fi obligatorie.
Split TVA: Firmele pot trece, opţional, la plata defalcată a TVA, începând de astăzi

Gazele se scumpesc cu 6%, iar tariful la energia electrică creşte cu 0,03 lei/MWh

Preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte cu 6% de la 1 octombrie, iar tarifele de tip Componenta de Piaţă Concurenţială (CPC) aplicabile în trimestrul IV 2017 clienţilor finali casnici şi noncasnici beneficiari ai serviciului universal cresc cu 0,03 lei/kWh.
Gazele se scumpesc cu 6%, iar tariful la energia electrică creşte cu 0,03 lei/MWh

Armata irakiană se pregăteşte să preia controlul asupra graniţelor regiunii kurde

Guvernul de la Bagdad a anunţat, sâmbătă, că armata irakiană se pregăteşte se preia controlul asupra graniţelor externe ale regiunii kurde din Irak, care a organizat la începutul săptămânii un referendum pentru declararea independenţiei, informează The Associated Press.
Armata irakiană se pregăteşte să preia controlul asupra graniţelor regiunii kurde

Peste 300.000 de ghiozdane, oferite elevilor defavorizaţi. 51.000 de rechizite ajung la preşcolari

Peste 300.000 de ghiozdane vor fi oferite elevilor defavorizaţi, iar peste 51.000 de rechizite vor ajunge la preşcolari, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Peste 300.000 de ghiozdane, oferite elevilor defavorizaţi. 51.000 de rechizite ajung la preşcolari

Referendum în Catalonia | Peste 890 de răniţi în urma confruntărilor violente dintre votanţi şi poliţia spaniolă / Primele reacţii ale liderilor europeni

Aproximativ cinci milioane şi jumătate de catalani au fost chemaţi duminică la vot, într-un referendum pentru independenţa faţă de Spania, organizat de autorităţile regiunii, dar Guvernul de la Madrid consideră iniţiativa neconstituţională, luând măsuri împotriva desfăşurării plebiscitului. La deschiderea secţiilor, oficialii catalani au declarat că oamenii pot vota la orice secţie, nu doar la cea la care sunt arondaţi, iar în faţa unor centre de vot au avut loc violenţe între Poliţia spaniolă şi alegătorii catalani.
Referendum în Catalonia | Peste 890 de răniţi în urma confruntărilor violente dintre votanţi şi poliţia spaniolă / Primele reacţii ale liderilor europeni

Dinamo şi Astra au remizat, scor 1-1, în ultima etapă a turului Ligii 1

Formaţiile Dinamo şi Astra au remizat, sâmbătă, scor 1-1, în "Ştefan cel Mare", în etapa a 13-a, ultima a turului Ligii 1.
Dinamo şi Astra au remizat, scor 1-1, în ultima etapă a turului Ligii 1

În interiorul celei mai SECRETE ţări din lume: Cum îşi trăiesc viaţa oamenii din Coreea de Nord | GALERIE FOTO

În timp ce mass-media internaţionale sunt dominate de schimbul de replici dintre Donald Trump şi Kim Jong-un, care se ameninţă reciproc cu distrugerea în masă, viaţa de zi cu zi în Coreea de Nord continuă în mod obişnuit.
În interiorul celei mai SECRETE ţări din lume: Cum îşi trăiesc viaţa oamenii din Coreea de Nord | GALERIE FOTO

Nicu Vlad, gazdă pentru elita mondială a halterelor. Comitetul Exeutiv al Federaţiei Internaţionale de Haltere s-a reunit, la Bucureşti | FOTO

Comitetul Exeutiv al Federaţiei Internaţionale de Haltere s-a reunit la Bucureşti, pentru o şedinţă de lucru cu câteva teme extrem de fierbinţi. Gazda reuniunii este Nicu Vlad, preşedintele Federaţiei Române de Haltere şi vicepreşedinte al forului internaţional.
Nicu Vlad, gazdă pentru elita mondială a halterelor. Comitetul Exeutiv al Federaţiei Internaţionale de Haltere s-a reunit, la Bucureşti | FOTO

Noul regulament BNR privind instituţiile financiare nebancare va atenua dobânzile la creditele-instant, din 1 octombrie

Banca Naţională a României (BNR) introduce de la 1 octombrie o normă prudenţială pentru creditele imediate oferite de instituţiile financiare nebancare (IFN), astfel încât dobânzile la aceste credite ar putea fi atenuate. IFN-uile vor fi obligate să-şi majoreze capitalul pe măsura dobânzilor cerute.
Noul regulament BNR privind instituţiile financiare nebancare va atenua dobânzile la creditele-instant, din 1 octombrie

Trei răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsurnat într-o prăpastie de pe un drum forestier între judeţele Sibiu şi Alba

Forţe din Sibiu şi Alba intervin, sâmbătă seara, pentru salvarea a trei persoane care au fost rănite, după ce maşina lor s-a răturnat într-o prăpastie aproximativ 100 de metri, de pe un drum forestier, o femeie fiind intubată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Trei răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsurnat într-o prăpastie de pe un drum forestier între judeţele Sibiu şi Alba

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a inaugurat un laborator de testare a lânii: O podoabă frumoasă. Cândva era gaj la bancă

Dacă oaia e „statuie vie”, lâna este „podoabă frumoasă”, a fost de părere ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a fost prezent, sâmbătă, la Iaşi, unde a inaugurat un laborator de testare a lânii, analizele urmând să fie realizate pe aparate care nu au mai fost folosite de la începtutul anilor `90
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a inaugurat un laborator de testare a lânii: O podoabă frumoasă. Cândva era gaj la bancă

Rusia neagă că a lăsat trupe în Belarus după recentele exerciţii militare

Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, a afirmat, sâmbătă, că toţi militarii ruşi care au participat la exerciţiul Zapad-2017 s-au întors în unităţile lor permanente, negând acuzaţiile conform cărora Rusia ar fi lăsat trupe în Belarus, relatează site-ul Tass.
Rusia neagă că a lăsat trupe în Belarus după recentele exerciţii militare

PSG a învins Bordeaux, scor 6-1, în etapa a 8-a din campionatul Franţei; dublă pentru Neymar

Formaţia franceză PSG a câştigat, sâmbătă, scor 6-2, meciul jucat pe teren propriu cu Bordeaux, în etapa a opta din Liga 1.
PSG a învins Bordeaux, scor 6-1, în etapa a 8-a din campionatul Franţei; dublă pentru Neymar

La 1 octombrie intră în vigoare a doua etapă de creştere a accizelor la carburanţi. Preţurile au trecut de 5 lei/litru

Ziua de 1 octombrie a fost stabilită ca al doilea termen de majorare, cu 16 bani pe litru, a accizelor la motorină şi benzină, termenul anterior fiind 15 septembrie. Din momentul anunţării până în prezent, preţurile carburanţilor au crescut la pompă cu până la un leu, depăşind pragul de 5 lei/litru.
La 1 octombrie intră în vigoare a doua etapă de creştere a accizelor la carburanţi. Preţurile au trecut de 5 lei/litru

Paradă a modei cu creaţii vestimentare accesorizate cu dulciuri, fructe, legume şi carne, la Alba Iulia | GALERIE FOTO, VIDEO

O paradă inedită, în care produsele alimentare au ţinut locul accesoriilor, a avut loc, sâmbătă, la Alba Iulia. Pe rochia miresei au fost prinse zeci de bucăţi de carne, iar o tânără a defilat cu o fustă învelită cu ciocolată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Paradă a modei cu creaţii vestimentare accesorizate cu dulciuri, fructe, legume şi carne, la Alba Iulia | GALERIE FOTO, VIDEO

Rectorul Universităţii de Medicină „Carol Davila”: Medicul Gheorghe Burnei şi-a depus cererea de pensionare, pentru că a atins limita de vârstă

Medicul Gheorghe Burnei a cerut conducerii Universităţii de Medicină „Carol Davila” Bucureşti să îi aprobe cererea de pensionare pentru că a atins limita de vârstă, de 65 de ani, a declarat, pentru MEDIAFAX, rectorul instituţiei de învăţământ, Ionel Sinescu.
Rectorul Universităţii de Medicină „Carol Davila”: Medicul Gheorghe Burnei şi-a depus cererea de pensionare, pentru că a atins limita de vârstă

CIRCURILE FOAMEI. Utopia lui Ceauşescu, transformată de capitalişti. Bălăceanu-Stolnici: Menirea era de a proclama măreţia regimului comunist, dar a fost un eşec total

Ceauşescu a comandat, în 1985, construirea mai multor "Complexuri Comerciale Agroindustriale" unde ar fi trebuit să se vândă mâncare pentru toată populaţia Capitalei, dar directiva a eşuat total. După 1989 "circurile foamei" fie au fost demolate, fie transformate total de capitalişti.
CIRCURILE FOAMEI. Utopia lui Ceauşescu, transformată de capitalişti. Bălăceanu-Stolnici: Menirea era de a proclama măreţia regimului comunist, dar a fost un eşec total

Medalie de aur pentru echipajul de canotaj al României la Campionatele Mondiale de la Sarasota

Canotajul românesc îşi continuă anul excepţional prin cucerirea unei prime medalii de aur la Campionatele Mondiale de a Sarasota (SUA). Performanţa a fost realizată de dublul de categorie uşoară format din Ionela Livia Lehaci (Dinamo) şi Gianina Beleagă (Steaua).
Medalie de aur pentru echipajul de canotaj al României la Campionatele Mondiale de la Sarasota

Dacian Cioloş : Să se conştientizeze că nu se poate dezvolta economia României cu angajaţi la stat

Fostul premier Dacian Cioloş consideră că ar trebui să se conştientizeze la nivelul conducerii statului şi a clasei politice că nu se poate dezvolta economia României când jumătate din personalul apt de muncă este angajat la stat, nu în mediul privat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dacian Cioloş : Să se conştientizeze că nu se poate dezvolta economia României cu angajaţi la stat

Secretarul de Stat al SUA Rex Tillerson: Vrem să vedem dacă Phenianul este interesat să începem un dialog

Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, a afirmat, sâmbătă, că Washingtonul are mai multe canale de comunicare cu Phenianul, adăugând că SUA vor urmări dacă nord-coreeni sunt interesaţi să înceapă discuţiile pe marginea programului nuclear, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Secretarul de Stat al SUA Rex Tillerson: Vrem să vedem dacă Phenianul este interesat să începem un dialog

COMENTARIU: Cine a învins-o de fapt pe Angela Merkel

The Economist şi-a ilustrat coperta din această săptămână cu un desen sumbru: Angela Merkel, retrasă la propriu în umbră, stă într-o atitudine umilă să-l asculte pe un Emmanuel Macron scăldat în lumina unui proiector şi cu microfonul în mână, totul sub titlul „Noua ordine a Europei”.
COMENTARIU: Cine a învins-o de fapt pe Angela Merkel

Recep Tayyip Erdogan: Kurzii nu vor avea un stat independent. Vor plăti preţul pentru referendum

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă, că autorităţile kurde din Irak vor plăti preţul pentru organizarea referendumului pentru independenţă, adăugând că nu vor forma un stat independent, relatează The Independent.
Recep Tayyip Erdogan: Kurzii nu vor avea un stat independent. Vor plăti preţul pentru referendum

Maramureş: Trei pasageri dintr-un autobuz de transport persoane, răniţi într-un accident rutier

Trei pasageri aflaţi într-un autobuz de transport persoane pe ruta Baia Mare – Cluj-Napoca au fost răniţi, sâmbătă, într-un accident rutier, în localitatea Valea Chioarului, judeţul Maramureş, după ce vehiculul a părăsit partea carosabilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Maramureş: Trei pasageri dintr-un autobuz de transport persoane, răniţi într-un accident rutier