Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă (AM POCA), deschide o nouă linie de finanţare, cu un buget alocat de 40.000.000 de lei. Pot obţine finanţare instituţiile publice.
Un număr mare de solicitanţi de azil traveresează frontiera SUA cu Canada, în pofida vremii extrem de rece, în încercarea de a se refugia în statul canadian, informează cotidianul The Washington Post pe pagina electronică.
Douăzeci de tineri au folosit zece kilometri de aţă colorată şi peste 1.500 de cuie pentru a realiza una dintre cele mai mari instalaţii urbane de "string art" din România, amplasată într-un parc din centrul Timişoarei cu scopul revitalizării lui.
O gravură de 232 de ani, care îl prezintă pe Crişan, cel de-al treilea lider al răscoalei transilvănene din 1784, considerat cel mai fioros dintre capii revoltei, într-un mod veridic, este exponatul lunii februarie la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Indiferent de ţara în care se află magazinul IKEA, denumirea obiectului de mobilier este însoţită de un cuvânt în suedeză. Dacă majoritatea cumpărătorilor igonoră cu totul aceste cuvinte, unii au fost mai curioşi şi au ţinut să afle ce înseamnă aceste denumirii. După puţină muncă de cercetare au descoperit că există o serie de legături între aceste nume şi că nu sunt alese la întrebare.
Grecia ocupă primul loc în clasamentul ţărilor din zona euro unde oamenii lucrează mai puţine ore decât îşi doresc, neavând un program de muncă cu normă întreagă sau un loc de muncă, potrivit datelor din al treilea trimestru din 2016 ale Eurostat, citate de Bloomberg.
Poliţia din Belgia a reţinut 11 persoane în urma unor razii întreprinse în Bruxelles, ca parte a unei investigaţii a unor posibile întoarceri ale unor militanţi din Siria, informează Reuters.
Atleta etiopiană Genzebe Dibaba a stabilit, marţi, un nou record mondial în proba de 2.000 de metri indoor, cu timpul de cinci minute şi 23,75 de secunde, în cadrul reuniunii atletice în sală de la Sabadell, Spania, şi a întrecut-o astfel pe Gabriela Szabo, informează Reuters.
Actorul român Dragoş Bucur a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj de suţinere pentru protestatarii de la Piaţa Victoriei. În postare actorul a declarat că se simte: „dezarmat“.
Jurnaliştii de la BBC au transimis LIVE, miercuri, de la protestul din Piaţa Victoriei. Câteva mii de persoane au protestat în Piaţa Victoriei pentru aş arăta nemulţumirea faţă de guvernul Grindeanu.
Camera Comunelor a aprobat, miercuri seară, planul detaliat al Guvernului Theresa May de a declanşa, probabil în martie, procedura de scoatere a ţării din Uniunea Europeană şi mandatul de negociere a condiţiilor Brexit.
Grupul Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC) a transmis miercuri o replică la afirmaţiile preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, potrivit căruia aceşti clienţi „au jucat pe francul elveţian; acum ce să fac eu, să le compensez pierderile?”.
Mike Pompeo, noul director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din SUA, va efectua prima vizită în străinătate în Turcia, după ce preşedintele Donald Trump a discutat telefonic cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, un semnal privind îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale.
Italia va accelera deportările imigranţilor care nu au dreptul să rămână în ţară, urmând să deschidă noi centre pentru deţinerea celor care vor fi repatriaţi, anunţă ministrul italian de Interne, Marco Minniti, pledând şi pentru utilizarea refugiaţilor în activităţi de utilitate publică.
Peste 1.600 de persoane au protesat, miercuri seara, în cea de-a noua zi de mitinguri de după adoptarea OUG 13, la Cluj-Napoca, Sibiu şi Iaşi. Mulţi dintre participanţii la protestul de la Sibiu au venit cu biciclete şi spun că vor porni în marş pe străzile centrale ale oraşului.
Protestele prin care oamenii îşi manifestă nemulţumirea faţă de guvernul Grindeanu au continuat, miercuri seara, în Piaţa Victoriei. Câteva mii de persoane au protestat în Piaţa Victoriei. Circulaţia în zonă a fost restricţionată.
Mai mulţi bucureşteni au sesizat că în zona Piaţa Victoriei este întreruptă furnizarea cu energie electrică, fiind probleme şi la staţiile de metrou. În Piaţa Victoriei este în desfăşurare, la ora transmiterii ştirii, un protest faţă de acţiunile Guvernului.
Fondul de investiţii Alpha Quest a demarat miercuri o ofertă publică de achiziţie a punctelor de despăgubire emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) în cadrul programului de retrocedări.
Republica Moldova intenţionează să solicite obţinerea statutului de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), afirmă preşedintele Igor Dodon, pledând pentru consolidarea relaţiilor între Rusia şi Uniunea Europeană, relatează site-ul agenţiei Sputnik.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că moţiunea de cenzură a rămas fără obiect după abrogarea OUG 13 privind Codurile penale, el arătând că se aştepta ca opoziţia să o retragă.
Preşedintele Klaus Iohannis a ieşit să discute cu protestatarii din faţa Palatului Cotroceni, dar a fost huiduit de cei prezenţi la faţa locului. Şeful Statului a precizat ulterior, într-un mesaj postat pe Facebook, că a dorit să îşi exercite mandatul de preşedinte "ascultând vocea tuturor românilor, indiferent de opţiunile lor".
Fostul premier Dacian Cioloş, foştii miniştri Anca Dargu şi Vasile Dâncu ar urma să fie audiaţi joi la ora 11:00 de comisiile de Buget, care anchetază rectificările bugetare din 2016, singurul care a transmis un mesaj comisiei, motivându-şi absenţa, fiind Dâncu.
Unele persoane care vor să călătorească în Statele Unite ar putea fi nevoite să ofere autorităţilor parolele conturilor pe site-uri de socializare, pentru a permite verificarea eventualelor legături cu grupuri teroriste, afirmă John Kelly, secretarul pentru Securitatea Internă, citat de NBC News.
Instanţa supremă a motivat decizia prin care Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare în dosarul privind fraude la referendum, judecătorii susţinând că acesta a ales să îşi folosească "abuziv autoritatea şi influenţa" în partid "pentru a denatura rezultatul scrutinului".
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a decis miercuri sesizarea Curţii Constituţionale în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României, pe de o parte, şi Ministerul Public, prin Direcţia Naţională Anticorupţie.
Aproximativ 250 de tineri din Arad sunt audiaţi în cadrul unei anchete a Departamentului pentru Lupta Antifraudă al Guvernului, care vizează un posibil caz de fraudă cu fonduri europene în cadrul AJOFM Arad. "Nu pot să-mi dau seama de unde şi până unde aceste suspiciuni", spune şeful AJOFM Arad.
Vicepreşedintele Curţii de Conturi Vasile Cosmin Nicula a declarat miercuri că din datele primite atât prima, cât şi ultima rectificare bugetară făcută de Guvernul Cioloş trebuia să fie negativă, afirmând că reprezentanţii Curţii sunt încă în control la MFP şi la direcţiile regionale.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că în data de 9 februarie 2017 începând cu ora 5.00, pentru o perioadă de maxim o oră, s-ar putea întrerupe funcţionarea sistemului de emitere a rovinietei prin SMS.
Romania se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţă procentului de utilizatori ai internetului care conştientizează existenţa cookie-urilor emise de site-uri pentru a strânge anumite informaţii despre vizitatori, relevă datele Eurostat.
Departamentul american al Apărării încearcă să închirieze spaţiu în Turnul Trump din New York, o acţiune care ar conduce la furnizarea de fonduri guvernamentale în afacerile familiei preşedintelui SUA, Donald Trump, informează ziarul The Washington Post.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat miercuri că în cursul zilei sau joi dimineaţă va avea o discuţie cu Florin Iordache, iar joi după-amiază după şedinţa de Guvern va anunţa decizia sa cu privire la demisia sau demiterea ministrului Justiţiei din funcţie.
Un tribunal din Rusia l-a condamnat pe liderul de opoziţie din Rusia, Aleksei Navalnîi, la cinci ani de închisoare cu suspendare după ce a fost găsit vinovat de deturnare de fonduri în urma unei rejudecări, excluzând astfel posibilitatea ca acesta să candideze la alegerile prezidenţiale din 2018.
Apelul semnat, printre alţii, de Eugen Simion, Irinel Popescu, Nicolae Breban, Mircea Martin, Dinu C. Giurescu se pronunţă pentru suveranitate şi unitate naţională şi stabilitate a statului de drept, în condiţiile regionalizării accentuate a României
Peste 400 de companii aeriene din Europa sunt contactate de către Consiliul Judeţean Arad, pentru a le convinge să opereze pe Aeroportul Internaţional Arad, extins şi modernizat anul trecut cu două milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
O Scoţie independentă nu va face parte din Uniunea Europeană, a declarat miercuri premierul britanic, Theresa May, citat de site-ul agenţiei de presă Reuters.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, în plenul în care se discuta moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu, că a fost cel mai informat om din ţară în vremea celor două mandate de preşedinte, dar cu toate acestea a ştiut doar 10%. Schimul de replici care a urmat, dintre Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, a stârnit hohote de râs în sală.