CELE MAI NOI ARTICOLE

Teodorovici: Bugetul general consolidat a avut un excedent de 0,85% din PIB la 10 luni

Bugetul general consolidat a înregistrat, după primele zece luni, un excedent de 0,85% din PIB, în uşoară scădere faţă de nivelul de la finele lunii septembrie, de 0,87%, a declarat miercuri fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, la prezentarea bilanţului de mandat.
Teodorovici: Bugetul general consolidat a avut un excedent de 0,85% din PIB la 10 luni

Senatul a respins ordonanţa de urgenţă a lui Oprea prin care se măreau salariile înalţilor demnitari

Senatul a adoptat miercuri un proiect de respingere a ordonanţei privind mărirea salariilor a 48 de înalţi demnitari, cu 90 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi şase abţineri, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Senatul a respins ordonanţa de urgenţă a lui Oprea prin care se măreau salariile înalţilor demnitari

Nokia a lansat un schimb de acţiuni pentru preluarea Alcatel-Lucent, de 15,6 miliarde de euro

Producătorul finlandez de echipamente wireless Nokia a lansat procedura unui schimb de acţiuni pentru preluarea Alcatel-Lucent, adresată acţionarilor companiei de la Paris şi New York, mizând că achiziţia în valoare de 15,6 miliarde de euro îi va permite să concureze mai eficient pe piaţa globală.
Nokia a lansat un schimb de acţiuni pentru preluarea Alcatel-Lucent, de 15,6 miliarde de euro

Ambasadorul SUA, la Bucureşti: Prin respectarea dreptului la libertate religioasă se promovează stabilitatea în lume

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a spus miercuri, după întâlnirea cu PF Daniel, că prin respectarea dreptului la libertate religioasă se promovează prosperitatea şi stabilitatea în lume, precizând că a stabilit cu patriarhul susţinerea bunei înţelegeri între BOR şi alte biserici creştine din SUA.
Ambasadorul SUA, la Bucureşti: Prin respectarea dreptului la libertate religioasă se promovează stabilitatea în lume

Senatul a decis că preşedinţii partidelor parlamentare nu pot beneficia de protecţia SPP

Senatul a adoptat miercuri proiectul de lege privind ordonanţa de urgenţă 43/2015, fără aricolele care prevedeau că Serviciul de Pază Protecţie va asigura protecţie şi preşedinţilor de partide parlamentare, acesta fiind eliminate din actul normativ de comisia de apărare.
Senatul a decis că preşedinţii partidelor parlamentare nu pot beneficia de protecţia SPP

INTERVIU cu scriitorul David Grossman: Este foarte uşor să dai „Like” pe Facebook, dar nu aşa se schimbă lucrurile – FOTO

Scriitorul David Grossman vorbeşte, într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre impactul reţelelor de socializare şi al internetului asupra societăţii, spunând că este foarte uşor să dai un "Like" pe Facebook, însă pentru a schimba ceva trebuie să ieşi din viaţa virtuală şi să te implici în cea reală.
INTERVIU cu scriitorul David Grossman: Este foarte uşor să dai

ACCIDENT grav în Ialomiţa: Cinci persoane rănite după ce un autoturism s-a ciocnit cu o autoutilitară

Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite într-un accident produs, miercuri după-amiază, pe DN 2A, în judeţul Ialomiţa, după ce un autoturism, al cărui şofer nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate, s-a ciocnit cu o autoutilitară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
ACCIDENT grav în Ialomiţa: Cinci persoane rănite după ce un autoturism s-a ciocnit cu o autoutilitară

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului: 33 de terorişti, morţi în bombardamentele ruse şi franceze din Siria. Mulţi islamişti au fugit

Cel puţin 33 de presupuşi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic au murit în urma bombardamentelor efectuate în ultimele 72 de ore de Rusia şi Franţa în nordul Siriei, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), notând că mulţi terorişti au reuşit să fugă, relatează Le Figaro.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului: 33 de terorişti, morţi în bombardamentele ruse şi franceze din Siria. Mulţi islamişti au fugit

UEFA a anunţat că meciurile din LC şi LE de săptămâna viitoare vor avea loc după programul stabilit

UEFA a anunţat, miercuri, că meciurile din Liga Campionilor şi Liga Europa de săptămâna viitoare vor avea loc după programul stabilit, conform unui comunicat al forului fotbalistic european.
UEFA a anunţat că meciurile din LC şi LE de săptămâna viitoare vor avea loc după programul stabilit

Comisia de Apel a FIFA a respins contestaţiile formulate de Blatter şi Platini

Comisia de Apel a FIFA a respins "în totalitate", miercuri, contestaţiile formulate de preşedintele FIFA, Joseph Blatter, şi de preşedintele UEFA, Michel Platini, la suspendarea provizorie, de 90 de zile, pe care au primit-o din partea Comisie de Etică a forului internaţional.
Comisia de Apel a FIFA a respins contestaţiile formulate de Blatter şi Platini

PANICĂ în Europa: Terminal al aeroportului din Copenhaga, evacuat după găsirea unui bagaj suspect. Percheziţii pe platforma aeroportuară Roissy. Staţie de metrou din Londra, evacuată

Unul dintre cele două terminale ale aeroportului de la Copenhaga a fost evacuat miercuri, la jumătatea zilei, după descoperiea unui bagaj suspect, a anunţat poliţia, informează site-ul publicaţiei Le Parisien. Două percheziţii au fost desfăşurate miercuri pe platforma aeroportuară Roissy, în timp ce Franţa acumulează stocuri de medicamente specifice contracarării unui atac chimic. Stare de aleră este şi în Marea Britanie, o staţie de metrou din Londra a fost evacuată după ce un presupus terorist a făcut ameninţări.
PANICĂ în Europa: Terminal al aeroportului din Copenhaga, evacuat după găsirea unui bagaj suspect. Percheziţii pe platforma aeroportuară Roissy. Staţie de metrou din Londra, evacuată

Preşedintele Slovaciei laudă lupta anticorupţie din România, cerându-i lui Iohannis expertiză

Preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, l-a felicitat, miercuri, pe Klaus Iohannis pentru lupta anticorupţi, rugându-l să-i transmită "know how"-ul României în acest domeniu, cei doi înalţi demnitari discutând şi despre ameninţărle teroriste, propaganda Rusiei şi securitatea energetică.
Preşedintele Slovaciei laudă lupta anticorupţie din România, cerându-i lui Iohannis expertiză

Flavia, pe coperta aniversară “Ce se întâmplă, doctore?” – FOTO

Revista “Ce se întâmplă, doctore?” împlineşte 10 ani, iar coperta aniversară o are ca protagonistă pe Flavia Mihăşan care face parte din echipa emisiunii "Neatza cu Răzvan şi Dani" de la Antena 1.
Flavia, pe coperta aniversară “Ce se întâmplă, doctore?” - FOTO

Bărbatul care a lăsat un pachet suspect provocând anularea unui meci, căutat de poliţia din Hanovra

Poliţia de la Hanovra efectuează operaţiuni importante de căutare în oraşul saxon, după ce o ameninţare teroristă a provocat anularea unui meci de fotbal amical între Germania şi Olanda, care ar fi trebuit să aibă loc marţi seara, informează site-ul publicaţiei belgiene 7sur7.be.
Bărbatul care a lăsat un pachet suspect provocând anularea unui meci, căutat de poliţia din Hanovra

Cetăţenii au la dispoziţie un nou site şi aplicaţii pentru a seziza probleme autorităţilor

Cetăţenii au la dispoziţie, de marţi, un nou site şi aplicaţii de mobil (iOS si Android) pentru a seziza şi raporta autorităţilor problemele de ordin civic cu care se confruntă în spaţiul public, în cadrul proiectului Civic Alert, potrivit unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
Cetăţenii au la dispoziţie un nou site şi aplicaţii pentru a seziza probleme autorităţilor

Ministrul Sănătăţii, Achimaş Cadariu: Nu suntem Guvernul de supraoameni. Să recunoaştem când greşim şi să corectăm

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a spus miercuri, la preluarea mandatului, că noul Guvern nu este de supraoameni, dar are obiective pentru care se va bate şi va fi consecvent, precizând că are o deviză pe care le-o spune şi rezidenţilor: "Când greşim, să recunoaştem şi să corectăm".
Ministrul Sănătăţii, Achimaş Cadariu: Nu suntem Guvernul de supraoameni. Să recunoaştem când greşim şi să corectăm

Ameninţare teroristă falsă înaintea meciului amical Italia-România, desfăşurat la Bologna

Un islamist rămas neidentificat a lansat o ameninţare cu caracter terorist înaintea meciului amical de fotbal Italia-România, dar partida, desfăşurată marţi seară în oraşul italian Bologna, nu a fost anulată, afirmă surse citate de presa italiană.
Ameninţare teroristă falsă înaintea meciului amical Italia-România, desfăşurat la Bologna

ATENTATELE din Paris: Toate cele 129 de victime ale atentatelor teroriste de vineri seară au fost identificate

Toate cele 129 de persoane care au murit în atentatele teroriste din Paris de vineri seară au fost identificate miercuri, informează site-ul publicaţiei Le Figaro.
ATENTATELE din Paris: Toate cele 129 de victime ale atentatelor teroriste de vineri seară au fost identificate

Iohannis nu vrea schimbarea abordării României faţă de refugiaţi după atacurile teroriste din Franţa: Nu avem voie să lăsăm xenofobia să devină relevantă în societăţile noastre – FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în Slovacia, că tragedia din Franţa trebuie luată "ca atare", drept un atac terorist, iar România nu îşi schimbă poziţia faţă de criza refugiaţilor, considerând că trebuie aplicate deciziile luate deja la nivel european.
Iohannis nu vrea schimbarea abordării României faţă de refugiaţi după atacurile teroriste din Franţa: Nu avem voie să lăsăm xenofobia să devină relevantă în societăţile noastre - FOTO

Prima şedinţă de guvern a Cabinetului Cioloş, joi la ora 10:00

Premierul Dacian Cioloş va conduce prima şedinţă de guvern, joi la ora 10:00, după ce, marţi a primit votul de încredere al Parlamentului şi a depus jurământul de învestitură la Cotroceni, în şedinţă urmând să fie discutate şi adoptate acte cu caracter administrativ.
Prima şedinţă de guvern a Cabinetului Cioloş, joi la ora 10:00

VREMEA se menţine caldă, cu averse vineri în nord-vestul teritoriului. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Joi, vremea se va menţine caldă pentru această dată, chiar deosebit de caldă în sud şi parţial în estul şi centrul ţării, informează Angenţia Naţională de Meteorologie.
VREMEA se menţine caldă, cu averse vineri în nord-vestul teritoriului. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Postul Galaxy FM, al familiei vicepreşedintelui UNPR Eugen Nicolicea, vrea să se extindă în Bucureşti

Postul de radio Galaxy FM, deţinut de familia vicepreşedintelui UNPR Eugen Nicolicea, vrea să se extindă în Bucureşti şi în alte oraşe mari, precum Timişoara şi Cluj, reprezentanţii săi prezentându-se în acest sens, miercuri, la un concurs organizat de CNA pentru atribuirea unor frecvenţe libere.
Postul Galaxy FM, al familiei vicepreşedintelui UNPR Eugen Nicolicea, vrea să se extindă în Bucureşti

Stingerea flăcării de la Mormântul Ostaşului necunoscut va fi sancţionată cu amendă de până la 3000 lei

Stingerea sau reaprinderea flăcării candelei de la Mormântul Ostaşului Necunoscut fără aprobarea Guvemului se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei, potrivit legii privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, promulgată miercuri de preşedintele Klaus Iohannis.
Stingerea flăcării de la Mormântul Ostaşului necunoscut va fi sancţionată cu amendă de până la 3000 lei

Peste 3.200 de nereguli privind securitatea la incendiu, găsite în cluburi, discoteci şi baruri

Peste 3.200 de nereguli au fost găsite în cluburile, barurile, discotecile, sălile de spectacole şi mall-urile controlate de pompieri în ultima săptămână, în 37 de cazuri fiind descoperite încălcări grave ale cerinţei de securitate la incendiu, la unităţi de alimentaţie şi de agrement.
Peste 3.200 de nereguli privind securitatea la incendiu, găsite în cluburi, discoteci şi baruri

Bugetul pe 2016: Deficit ESA de 2,95%, PIB de 746,6 miliarde de lei şi creştere economică de 4,1%. Toate majorările salariale aprobate sunt incluse

Bugetul pentru anul viitor a fost construit de fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, pe un deficit ESA de 2,95% din PIB şi de 2,8% pe cash, raportat la o creştere economică de 4,1%, stimulată de consum şi investiţii, în timp ce Produsul Intern Brut a fost estimat la 746,6 miliarde lei. Proiectul cuprinde toate majorările salariale aprobate, respectiv cu 25% pentru personalul din unităţile sanitare şi din sistemul de asistenţă socială, inclusiv a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, cu 15% a celor din învăţământ, din decembrie, şi cu 10% pentru restul bugetarilor.
Bugetul pe 2016: Deficit ESA de 2,95%, PIB de 746,6 miliarde de lei şi creştere economică de 4,1%. Toate majorările salariale aprobate sunt incluse

Un profesor nigerian a găsit rezolvarea unei probleme de matematică veche de 156 de ani. Premiul este de un milion de dolari – FOTO, VIDEO

Un profesor nigerian susţine că a găsit rezolvarea la Ipoteza Riemann, una dintre cele mai grele probleme de matematică, nerezolvată de 156 de ani. Opeyemi Enoch a explicat că el a făcut o descoperire cheie, în anul 2010, iar acest lucru i-a permis ulterior să rezolve complicata problemă concepută în 1859, transmite Daily Mail.
Un profesor nigerian a găsit rezolvarea unei probleme de matematică veche de 156 de ani. Premiul este de un milion de dolari - FOTO, VIDEO

Adrian Curaj: Şcoala trebuie adusă la nivel de calitate adevărat, să garanteze siguranţa elevilor

Noul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat miercuri, la preluarea mandatului, că şcoala trebuie adusă la un nivel de calitate adevărat, de garanţie a siguranţei elevilor, apreciind că investiţia în cercetare, educaţie şi antreprenoriat este şansa pentru transformarea României.
Adrian Curaj: Şcoala trebuie adusă la nivel de calitate adevărat, să garanteze siguranţa elevilor

Experţii Comisiei Europene, interesaţi de modificările pentru funcţiile de conducere la nivel înalt din Justiţie

Experţii Comisiei Europene aflaţi la Bucureşti pentru a evalua progresele în domeniile reformei justiţiei, din cadrul MCV, au fost interesaţi, în discuţiile de la CSM, de propunerile de modificări legislative referitoare la numirea în funcţii de conducere la nivel înalt în sistemul judiciar.
Experţii Comisiei Europene, interesaţi de modificările pentru funcţiile de conducere la nivel înalt din Justiţie

Gaudeamus 2015, deschis în prezenţa noului ministru al Culturii, printr-un moment de reculegere

Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură din Bucureşti s-a deschis miercuri, în prezenţa noului ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, "printr-un semn de solidaritate prin cultură" în memoria celor care au decedat în urma atacurilor din Franţa şi a incendiului din clubul Colectiv.
Gaudeamus 2015, deschis în prezenţa noului ministru al Culturii, printr-un moment de reculegere

Ioan Ghişe s-a înscris în partidul condus de Maria Grapini

Senatorul Ioan Ghişe, care activa în grupul ALDE, s-a înscris miercuri în Partidul Puterii Umaniste, formaţiune condusă de eurodeputatul Maria Grapini şi înscrisă recent în registrul partidelor.
Ioan Ghişe s-a înscris în partidul condus de Maria Grapini

Javier Tebas: Derbiul Real Madrid – FC Barcelona se va desfăşura în „securitate totală”

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal din Spania, Javier Tebas, a declarat că derbiul campionatului spaniol, Real Madrid - FC Barcelona, se va desfăşura în "securitate totală", sâmbătă, pe arena Santiago Bernabeu, informează presa spaniolă.
Javier Tebas: Derbiul Real Madrid - FC Barcelona se va desfăşura în

Răzvan Exarhu şi Adrian Despot vor să lanseze şi în FM postul de radio online Clandestino

Realizatorul de radio Răzvan Exarhu şi cântăreţul Adrian Despot vor să lanseze şi în FM, în Bucureşti, postul de radio Clandestino, care emite online de mai mulţi ani, prezentându-se în acest sens, miercuri, la un concurs organizat de CNA pentru atribuirea unor frecvenţe libere.
Răzvan Exarhu şi Adrian Despot vor să lanseze şi în FM postul de radio online Clandestino

Gorghiu: PNL trebuie să creeze o majoritate pro-guvernamentală şi să nu lase PSD să facă agenda

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu le-a transmis, miercuri, liberalilor, printr-o scrisoare, că PNL va susţine Guvernul tehnocrat care este însă unul de tranziţie, precizând că liberalii trebuie să formeze o majoritate pro-guvernamentală şi să nu lase PSD să facă agenda parlamentară.
Gorghiu: PNL trebuie să creeze o majoritate pro-guvernamentală şi să nu lase PSD să facă agenda

Presupusul complot terorist dejucat la Hanovra ar fi fost dezvăluit de serviciile franceze – presă – VIDEO

Presupusul complot terorist dejucat marţi seara la Hanovra ar fi fost dezvăluit de serviciile franceze de informaţii, care i-au avertizat pe omologii lor germani că teroriştii ar putea ataca folosind un vehicul încărcat cu explozibil, cum ar fi o ambulanţă, relatează Daily Mirror în ediţia online.
Presupusul complot terorist dejucat la Hanovra ar fi fost dezvăluit de serviciile franceze - presă - VIDEO

Fiica actorului Jamie Foxx, desemnată Miss Golden Globe 2016 – FOTO

Corinne Foxx, fiica actorului american Jamie Foxx, a fost desemnată Miss Golden Globe 2016 de membrii Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA).
Fiica actorului Jamie Foxx, desemnată Miss Golden Globe 2016 - FOTO

Simona Halep, două nominalizări la lovitura anului – VIDEO

Simona Halep a câştigat de două ori ancheta WTA pentru lovitura lunii, în februarie şi în august, şi cu aceste reuşite va concura pentru lovitura anului, într-un sondaj care va începe, luni, pe site-ul oficial al Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis.
Simona Halep, două nominalizări la lovitura anului - VIDEO

Finanţare europeană blocată pentru Mănăstirea Maria Radna, din cauza unui articol din The Telegraph – FOTO

Finanţarea pentru restaurarea Mănăstirii Maria Radna, lucrări care se apropie de final, a fost blocată trei luni de Ministerul Dezvoltării, iar ulterior bugetul a fost redus, în urma unui articol publicat în The Telegraph, care a criticat lucrările, bazilica fiind comparată cu un castel Disney.
Finanţare europeană blocată pentru Mănăstirea Maria Radna, din cauza unui articol din The Telegraph - FOTO

Missy Elliott, accidentată în timpul filmărilor pentru un nou videoclip – VIDEO

Cântăreaţa americană Missy Elliott a suferit mai multe tăieturi destul de adânci, cauzate de un costum realizat din fragmente de sticlă spartă, în timpul filmărilor pentru cel mai recent videoclip al ei, informează contactmusic.com.
Missy Elliott, accidentată în timpul filmărilor pentru un nou videoclip - VIDEO

MarketWatch: Atentatele de la Paris vor închide graniţele în Europa. Economia va fi afectată

Atentatele de la Paris vor avea o serie de urmări, de la creşterea cheltuielilor pentru apărare la o implicare occidentală sporită în Orientul Mijlociu, dar consecinţa cea mai vizibilă va fi închiderea graniţelor europene şi îngrădirea circulaţiei libere a forţei de muncă, cu impact asupra economiei.
MarketWatch: Atentatele de la Paris vor închide graniţele în Europa. Economia va fi afectată

Sirian cu un carnet de marinar falsificat, găsit la bordul unei nave din Portul Constanţa Sud

Un cetăţean sirian, membru al echipajului unei nave sub pavilion Palau ajunsă în Portul Constanţa Sud-Agigea, este cercetat pentru uz de fals, după ce poliţiştii de frontieră constănţeni au stabilit, în urma unui control, că acesta a prezentat un carnet de marinar falsificat.
Sirian cu un carnet de marinar falsificat, găsit la bordul unei nave din Portul Constanţa Sud