CELE MAI NOI ARTICOLE

FELICITĂRI DE PAŞTE: Cele mai inspirate texte şi imagini pe care să le trimiteţi celor dragi – GALERIE FOTO

Felicitări de Paşte pe care le puteţi trimite familiei, prietenilor şi cunoştinţelor, pentru a le transmite un gând bun şi o urare frumoasă cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
FELICITĂRI DE PAŞTE: Cele mai inspirate texte şi imagini pe care să le trimiteţi celor dragi - GALERIE FOTO

MESAJE DE PAŞTE. Ce urări le puteţi trimite celor dragi

Iată câteva exemple de urări şi mesaje de Paşte care pot fi trimise celor dragi, pentru a le transmite un gând bun cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
MESAJE DE PAŞTE. Ce urări le puteţi trimite celor dragi

„Holocaustul şi victoria asupra fascismului”: Fotografie, poezie, muzică şi dans rusesc, la Palatul Parlamentului

Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură organizează o serie de manifestări culturale dedicate Holocaustului şi victoriei asupra fascismului, prin fotografie, poezie, muzică şi dans rusesc, la Palatul Parlamentului, în sala C.A. Rosetti, joi, 5 mai, de la ora 17:00.

Iohannis şi soţia au asistat la Slujba Învierii din balconul Palatului Patriarhiei

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au participat la Slujba Învierii oficiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel, cei doi asistând la ceremonie din balconul Palatului Patriarhiei.
Iohannis şi soţia au asistat la Slujba Învierii din balconul Palatului Patriarhiei

PAŞTE 2016: Hristos a înviat!

La ora 12:00 noaptea, preoţii au ieşit din altarele lăcaşurilor de cult pentru a le transmite credincioşilor mesajul "Hristos a înviat" şi pentru a le oferi Lumina Sfântă.
PAŞTE 2016: Hristos a înviat!

Betis Sevilla-FC Barcelona, scor 0-2, în etapa a 36-a din campionatul Spaniei

FC Barcelona rămâne lider în Spania după ce a învins în deplasare formaţia Betis Sevilla, scor 2-0. Golurile echipei antrenate de Luis Enrique au fost marcate de Ivan Rakitici, minutul 50 şi de Luis Suarez, în minutul 81. FC Barcelona are 85 de puncte după 36 de etape în Primera Division.
Betis Sevilla-FC Barcelona, scor 0-2, în etapa a 36-a din campionatul Spaniei

Program special la Metrorex şi RATB în noaptea de Înviere. Hipermarketurile deschise de Paşte din Bucureşti

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) anunţă că va avea program special de Sărbătorile Pascale din acest an, informează Gândul.
Program special la Metrorex şi RATB în noaptea de Înviere. Hipermarketurile deschise de Paşte din Bucureşti

Cioloş: Marţi voi trimite preşedintelui revocarea ministrului Culturii şi o nouă propunere

Premierul Dacian Cioloş anunţă că marţi va trimite preşedintelui revocarea lui Vlad Alexandrescu şi o nouă propunere pentru Ministerul Culturii, precizând, referitor la acuzaţiile lui Alexandrescu, că nu înţelege de ce nu i-a comunicat situaţiile pe care le invocă.
Cioloş: Marţi voi trimite preşedintelui revocarea ministrului Culturii şi o nouă propunere

SI revendică atentatul de la Bagdad, anunţând că acesta i-a ţintit pe mai mulţi pelerini şiiţi

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul cu bombă care a avut loc sâmbătă în capitala irakiană Bagdad şi care s-a soldat, potrivit poliţiei şi unor responsabili din cadrul spitalului, cu cel puţin 21 de morţi şi peste 40 de răniţi, informează Associated Press.
SI revendică atentatul de la Bagdad, anunţând că acesta i-a ţintit pe mai mulţi pelerini şiiţi

Lucie Safarova a câştigat turneul de la Praga

Lucie Safarova, numărul 16 WTA, a câştigat, sâmbătă, primul său titlu din 2016, după victoria în trei seturi, scor 3-6, 6-1, 6-4, în finala turneului de la Praga, cu Samantha Stosur, din Australia, locul 25 mondial. Este al treilea trofeu pentru Safarova în capitala Cehiei.
Lucie Safarova a câştigat turneul de la Praga

Deputatul PSD care voia desfiinţarea radarelor şi-a şters postarea. Godină: Să iniţiaţi nişte scuze

După ce poliţistul Marian Godină l-a ironizat pentru că nu cunoaşte limba română, deputatul PSD Cătălin Rădulescu şi-a şters postarea de pe Facebook în care anunţa că va iniţia o lege de desfiinţarea a echipajelor de poliţie de pe radare, prilej pentru Godină să-i sugereze şi "nişte scuze publice".
Deputatul PSD care voia desfiinţarea radarelor şi-a şters postarea. Godină: Să iniţiaţi nişte scuze

PAŞTE 2016: Nouă spitale vor asigura servicii medicale de urgenţă de 1 şi 2 mai, în Bucureşti

Nouă spitale din Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în perioada sărbătorilor de Paşti.
PAŞTE 2016: Nouă spitale vor asigura servicii medicale de urgenţă de 1 şi 2 mai, în Bucureşti

Moscova răspunde acuzaţiilor făcute de SUA privind interceptarea „neprofesionistă” a unui avion

Rusia a anunţat că a trimis, vineri, un avion care să intercepteze o aeronavă a SUA ce se apropia de graniţele ţării deasupra Mării Baltice întrucât aceasta îşi dezactivase transponderul, necesar pentru identificare, Pentagonul catalogând anterior manevrele ruse drept "nesigure şi neprofesioniste".
Moscova răspunde acuzaţiilor făcute de SUA privind interceptarea

Mesajul Patriarhului Daniel: Sărbătoarea Paştelui este cea mai mare sărbătoare a Bisericii Ortodoxe

Patriarhul Daniel a spus în mesajul adresat românilor cu ocazia sărbătorilor pascale că "Sărbătoarea Paştelui este cea mai mare sărbătoare a Bisericii Ortodoxe" şi că reprezintă "biruinţa lui Hristos asupra morţii".
Mesajul Patriarhului Daniel: Sărbătoarea Paştelui este cea mai mare sărbătoare a Bisericii Ortodoxe

Godină, către autorul iniţiativei privind interzicerea echipajelor de pe radare: Mie, miliţian pândar, mi se pare ruşinos ca, în România, persoane care nu ştiu să scrie corect să poată iniţia legi – FOTO

Marian Godină i-a răspuns deputatului Cătălin Rădulescu, autorul iniţiativei privind interzicerea echipajelor de pe radare, ironizându-l din cauza greşelilor gramaticale pe care le-a făcut şi sugerându-i să facă o lege care să interzică ocuparea funcţiei de deputat de către persoane agramate.
Godină, către autorul iniţiativei privind interzicerea echipajelor de pe radare: Mie, miliţian pândar, mi se pare ruşinos ca, în România, persoane care nu ştiu să scrie corect să poată iniţia legi - FOTO

Cum va fi vremea de Paşte. PROGNOZA METEO în Bucureşti, în ţară şi la munte

Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru sfârşitul lunii aprilie în sudul şi în estul ţării, dar vor caracteriza o vreme răcoroasă în celelalte regiuni, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Cum va fi vremea de Paşte. PROGNOZA METEO în Bucureşti, în ţară şi la munte

PAŞTE 2016: Preşedintele Iohannis va participa la slujba Învierii de la Patriarhie

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, duminică, la Slujba Învierii de la Patriarhia Română, informează Administraţia Prezidenţială.
PAŞTE 2016: Preşedintele Iohannis va participa la slujba Învierii de la Patriarhie

Deputatul PSD care vrea desfiinţarea radarelor a avut 40 de sancţiuni pe legea circulaţiei

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care vrea un proiect legislativ pentru desfiinţarea radarelor formate din echipaje de Poliţie, a primit în ultimii ani aproximativ 40 de sancţiuni pe legea circulaţiei, în trei situaţii fiind prins băut la volan şi alegându-se cu permisul suspendat.
Deputatul PSD care vrea desfiinţarea radarelor a avut 40 de sancţiuni pe legea circulaţiei

Forţele aeriene turce au vizat poziţii PKK din sud-estul ţării şi din nordul Irakului

Armata turcă a efectuat raiduri aeriene în zone rurale din sud-estul Turciei şi din nordul Irakului, ţintind poziţii logistice ale militanţilor kurzi, au declarat surse din cadrul securităţii, citate de Reuters online.
Forţele aeriene turce au vizat poziţii PKK din sud-estul ţării şi din nordul Irakului

Nicuşor Dan: Guvernul, în înţelepciunea sa, a suprapus judecarea contestaţiilor la PMB cu Paştele. În rest, sunt la dispoziţia instanţelor

Candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, a renunţat la planurile de Paşte pentru că aşteaptă soluţionarea contestaţiilor împotriva candidaturii sale, el criticând Guvernul care a stabilit un calendar al procesului electoral în aşa fel încât judecarea contestaţiilor se suprapune cu Paştele.
Nicuşor Dan: Guvernul, în înţelepciunea sa, a suprapus judecarea contestaţiilor la PMB cu Paştele. În rest, sunt la dispoziţia instanţelor

Oraşul în care săracii mor cu 30 de ani mai devreme decât bogaţii

Cercetătorii au ajuns la concluzia că oamenii săraci dintr-un oraş britanic mor chiar şi cu 30 de ani mai devreme decât cei bogaţi, iar motivul este alimentaţia proastă, informează Gândul.
Oraşul în care săracii mor cu 30 de ani mai devreme decât bogaţii

Flori şi lumânări în Sâmbăta Mare la altarul Colectiv cu ocazia comemorării a 6 luni de la tragedie. „A trecut deja o jumătate de an şi nu ştim nici acum cine sunt vinovaţii”

Rude ale celor decedaţi în urma incendiului de la Colectiv, supravieţuitori şi voluntari din grupul Împreună Rezistăm au mers, în Sâmbăta Mare, în faţa clubului, cu flori şi lumânări pentru a comemora şase luni de la tragedie, o slujbă religioasă urmând să fie făcută pe data de 9 mai.
Flori şi lumânări în Sâmbăta Mare la altarul Colectiv cu ocazia comemorării a 6 luni de la tragedie.

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu, după ce a acuzat Guvernul de „intimidare directă”. „Scrisoarea către GDS nu era publică. Nu am dorit să condiţionez rămânerea în Guvern”

Vlad Alexandrescu precizează, sâmbătă, pe Facebook, că scrisoarea către GDS în care acuză membri ai Guvernului de acţiuni de intimidare a devenit publică fără voia sa şi spune că nu are nimic de adăugat faţă de cele invocate şi nu a dorit să condiţioneze astfel rămânerea sa în Guvern.
Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu, după ce a acuzat Guvernul de

Povestea şeicului de 31 de ani care decide viitorul celei mai mari companii din lume. Poate cumpăra la „micul dejun” Apple, Google şi Microsoft la un loc

De Bill Gates, Microsoft, Steve Jobs, Apple, Mark Zuckerberg si Facebook, a auzit aproape toata lumea. Pe de alta parte, de printul Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite, nu prea a auzit nimeni pana de curand, informează ZF.
Povestea şeicului de 31 de ani care decide viitorul celei mai mari companii din lume. Poate cumpăra la „micul dejun” Apple, Google şi Microsoft la un loc

Probleme cu plata rovinetei în toată ţara. Serverul CNADNR, care stochează datele, nu funcţionează

Taxa de drum nu poate fi achitată nici la benzinării, nici prin SMS, sâmbătă, din cauza unor defecţiuni tehnice la serverul care stochează datele, informează reprezentanţii CNADNR care precizează că în acest interval nu se vor emite amenzi pentru şoferii surprinşi în trafic fără rovinietă.
Probleme cu plata rovinetei în toată ţara. Serverul CNADNR, care stochează datele, nu funcţionează

Tradiţii şi obiceiuri de Paşte: Vopsitul ouălor şi „scrierea” lor cu „tocul”, printre obiceiurile străvechi din zona Topliţei

Vopsitul şi ciocnirea ouălor şi ”scrierea ouălor cu tocul” se numără printre obiceiurile vechi specifice Paştelui din zona etnografică a Topliţei, păstrate şi acum de câteva familii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tradiţii şi obiceiuri de Paşte: Vopsitul ouălor şi

Un deputat PSD doreşte să desfiinţeze radarele formate din echipaje de poliţie. Românii „s-au săturat de aceşti pândari”

Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu intenţionează să iniţieze un proiect legislativ pentru desfiinţarea radarelor formate din echipaje de poliţie, susţinând că românii "s-au săturat de aceşti pândari, care în loc să aibă rol de prevenţie, stau ascunşi ca nişte şobolani să dea amenzi".
Un deputat PSD doreşte să desfiinţeze radarele formate din echipaje de poliţie.  Românii

ISU: Mai multe biserici din Bucureşti şi judeţul Ilfov, nesigure pentru slujbele de Paşte. Ce se va întâmpla cu lăcaşurile de cult în noaptea de Înviere

La 17 biserici din Bucureşti şi judeţul Ilfov au fost descoperite zeci de nereguli pe linia de prevenire şi stingere a incendiilor, în preajma slujbelor de Paşte, unele dintre ele rămânând încă neremediate, anunţă oficiali din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.
ISU: Mai multe biserici din Bucureşti şi judeţul Ilfov, nesigure pentru slujbele de Paşte. Ce se va întâmpla cu lăcaşurile de cult în noaptea de Înviere

INTERVIU Laurenţiu Ion: „În România, generaţia tânără iese la proteste. Suntem cool şi liberi”

Laurenţiu Ion este poet, specialist în Comunicare şi "mecena urban". A fondat revista online de fotografie şi literatură SUBCAPITOL, ce promovează tinerii artişti. El ne-a vorbit dintr-o cafenea din Piaţa Victoriei despre generaţia lui cool & liberă, născută şi crescută în democraţie.
INTERVIU Laurenţiu Ion:

Cel puţin 21 morţi, în urma unui atentat cu maşină-capcană în Bagdad

Cel puţin 21 oameni au murit şi alţi peste patruzeci au fost răniţi, sâmbătă, într-o suburbie a oraşului irakian Bagdad, în urma unui atentat cu maşină-capcană, relatează Reuters online, citând surse din cadrul poliţiei.
Cel puţin 21 morţi, în urma unui atentat cu maşină-capcană în Bagdad

Politicienii spun că lasă politica de Paşte şi petrec în familie

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş vor merge "acasă" de Paşte, miniştrii vor rămâne în Bucureşti sau vor vizita peşteri din Apuseni, Liviu Dragnea va fi şi el în Alexandria, în timp ce Alina Gorghiu spune că va petrece aceste zile cu socrii şi va lăsa politica de-o parte.
Politicienii spun că lasă politica de Paşte şi petrec în familie

Patriarhia Română: Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă la Bucureşti

Patriarhia Română anunţă că o delegaţie a instituţiei va aduce, sâmbătă seară, pe Aeroportul Henri Coandă, Lumina Sfântă de la Ierusalim, după care va fi dusă cu trei avioane de mici dimensiuni de pe Otopeni la Sibiu, Cluj-Napoca, Satu-Mare, Timişoara, Bacău şi Suceava.
Patriarhia Română: Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă la Bucureşti

ANM: Temperaturi de 18 grade Celsius şi un cer variabil pe litoral, de 1 Mai

Temperaturile vor fi de 18 grade Celsius pe litoral cu un cer variabil, duminică de 1 Mai, în timp ce în nordul ţării vor apărea ploi de scurtă durată, a declarat meteorologul Maria Tomescu, sâmbătă, pentru MEDIAFAX.
ANM: Temperaturi de 18 grade Celsius şi un cer variabil pe litoral, de 1 Mai

Cât plăteşte Facebook în fiecare an pentru a-i asigura securitatea lui Mark Zuckerberg

Potrivit unui raport publicat de Facebook la prezentarea rezultatelor financiare pentru primul trimestru al acestui an, compania cheltuieşte în fiecare an aproximativ 5 milioane de euro pentru a-i asigura securitatea directorului executiv, scrie Go4it.
Cât plăteşte Facebook în fiecare an pentru a-i asigura securitatea lui Mark Zuckerberg

PAŞTE 2016: 20 de idei creative pentru vopsit şi ornat ouă

Cu ocazia sărbătorilor pascale, vă prezentăm 20 de idei creative pentru vopsit şi decorat ouă. Deşi sunt roşii prin tradiţie, ouăle pot fi decorate cu dichis. Înfrumuseţati ouăle pentru Sărbători Pascale colorate, căci Lumina albă pe care o primim e, cum ştim, descopusă-n culorile curcubeului. Sărbători pestriţe!
PAŞTE 2016: 20 de idei creative pentru vopsit şi ornat ouă

Patriarhia va organiza un parastas de 6 luni pentru victimele din Colectiv

Patriarhia Română a anunţat printr-un comunicat de presă că va organiza un parastas la şase luni de la tragedia din Clubul Colectiv, în urma căreia şi-au pierdut viaţa 64 de persoane.
Patriarhia va organiza un parastas de 6 luni pentru victimele din Colectiv

O companie din China a preluat pachetul majoritar al fostului grup Rompetrol

Compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas (CN KMG) şi China Energy Company Limited (CEFC) au bătut vineri palma şi au încheiat un parteneriat în cadrul căruia CEFC va deţine o participaţie de 51% în cadrul KMG International NV (“KMGI”), respectiv 49% pentru CN KMG, potrivit unui anunţ al companiei, notează Ziarul Financiar.
O companie din China a preluat pachetul majoritar al fostului grup Rompetrol

Comunitatea internaţională condamnă dur atacurile aeriene care au lovit un spital din Alep

Comunitatea internaţională a reacţionat după ce un spital din oraşul Alep, aflat într-o zonă sub controlul rebelilor sirieni, a fost bombardat, în noaptea de miercuri spre joi, informează Reuters online.
Comunitatea internaţională condamnă dur atacurile aeriene care au lovit un spital din Alep

Actorul Shia LaBeouf din „Transformers” i-a cerut scuze sosiei pentru bătaia încasată

Shia LaBeouf i-a trimis un mesaj vocal bărbatului care a fost bătut pentru că semăna cu el, prin care şi-a cerut scuze pentru acest incident, relatează contactmusic.com.
Actorul Shia LaBeouf  din

Cosmin Moţi şi Andrei Prepeliţă au fost integralişti pentru Ludogoreţ. Keşeru nu a evoluat

Cosmin Moţi şi Andrei Prepeliţă au fost integralişti, vineri, pentru Ludogoreţ în victoria echipei lor, scor 2-1, pe teren propriu cu Montana, în cadrul primei ligi bulgare de fotbal.
Cosmin Moţi şi Andrei Prepeliţă au fost integralişti pentru Ludogoreţ. Keşeru nu a evoluat