CELE MAI NOI ARTICOLE

IMAGINI INEDITE: Pământul, văzut din spaţiu – GALERIE FOTO

Efectul "overview" este definit ca fiind o schimbare cognitivă în conştiinţă, raportată de unii astronauţi şi cosmonauţi în timpul zborurilor spaţiale atunci când văd pentru prima dată Pământul. Inspirat de relatările acestora, un american a creat un site în care postează în fiecare zi imagini cu Terra văzută din spaţiu, pentru "a-i inspira pe oameni să vadă altfel planeta pe care trăiesc", informează The Guardian.
IMAGINI INEDITE: Pământul, văzut din spaţiu - GALERIE FOTO

Tony Blair, numit preşedinte al organismului european de luptă împotriva antisemiitismului

Fostul premier britanic Tony Blair urmează să-şi asume un nou rol, în lupta împotriva antisemitismului, ca preşedinte al organismului paneuropean care promovează legi mai dure împotriva extremismului în Europa, relatează The Guardian în pagina electronică de joi.
Tony Blair, numit preşedinte al organismului european de luptă împotriva antisemiitismului

Constantin anunţă înfiinţarea unei agenţii de promovare a produselor româneşti

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat joi că va fi înfiinţată o agenţie de promovare a produselor româneşti, care să sprijine accesul producătorilor pe piaţa locală şi în străinătate, noua structură urmând să fie lansată în baza parteneriatului public-privat.
Constantin anunţă înfiinţarea unei agenţii de promovare a produselor româneşti

Spitalul Floreasca: Cotabiţă este conştient. Momentele de cooperare alternează cu cele de confuzie

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă este conştient, au anunţat, joi, reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, precizând că ”momentele de cooperare alternează cu perioade de confuzie”.
Spitalul Floreasca: Cotabiţă este conştient. Momentele de cooperare alternează cu cele de confuzie

Johnny Depp a devenit imaginea unui nou parfum al casei Dior – FOTO

Actorul american Johnny Depp a devenit imaginea unui nou parfum bărbătesc lansat de Dior, a anunţat celebra casă de modă, care a publicat şi o fotografie din campania de promovare a produsului pe platforma de socializare Instagram.
Johnny Depp a devenit imaginea unui nou parfum al casei Dior - FOTO

Tolosa: Proiectul de Cod Fiscal va trebui revizuit semnificativ pentru încadrarea în ţinta de deficit

FMI recomandă Guvernului să ajusteze măsurile de relaxare fiscală din proiectul Codului Fiscal, întrucât tăierea cheluielilor pentru compensarea măsurilor nu va fi suficientă să acopere golul generat la buget începând de anul viitor, a declarat reprezentantul rezident în România, Guillermo Tolosa.
Tolosa: Proiectul de Cod Fiscal va trebui revizuit semnificativ pentru încadrarea în ţinta de deficit

Nana Mouskouri concertează la Sala Palatului din Bucureşti, pe 25 noiembrie

Nana Mouskouri, o legendă a muzicii greceşti, cu o carieră de peste o jumătate de veac, concertează, pe 25 noiembrie, de la ora 20.00, la Sala Palatului din Bucureşti, informează organizatorii evenimentului.
Nana Mouskouri concertează la Sala Palatului din Bucureşti, pe 25 noiembrie

Letonul Raimonds Vejonis, un critic al Rusiei, devine primul şef de stat ecologist din UE

Parlamentul leton l-a ales miercuri pe Raimonds Vejonis, un critic al Rusiei, în funcţia de şef al statului, acesta devenind primul preşedinte ecologist al unei ţări membre a Uniunii Europene, relatează Euronews în pagina electronică.
Letonul Raimonds Vejonis, un critic al Rusiei, devine primul şef de stat ecologist din UE

Imagini SPECTACULOASE din Galapagos: Râuri de lavă se scurg în ocean, după o erupţie vulcanică – VIDEO

O înregistrare video din Insulele Galapagos surprinde momente impresionante din preajma Vulcanului Wolf, care a început să erupă săptămâna trecută, după 33 de ani de inactivitate.
Imagini SPECTACULOASE din Galapagos: Râuri de lavă se scurg în ocean, după o erupţie vulcanică – VIDEO

Elevul din Ungaria aflat în excursie cu clasa şi dat dispărut a fost găsit înecat în Lacul Sf. Ana

Elevul de 14 ani din Ungaria, aflat în excursie cu clasa în judeţul Harghita, şi care era căutat, începând de miercuri, de către pompieri şi scafandri în Lacul Sfânta Ana, unde s-a scăldat alături de colegi, dar nu a mai ieşit din apă, a fost găsit, joi, înecat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Elevul din Ungaria aflat în excursie cu clasa şi dat dispărut a fost găsit înecat în Lacul Sf. Ana

O reclamă a Yves Saint Laurent, interzisă pentru că prezenta o femeie periculos de slabă – FOTO

O reclamă a casei de modă Yves Saint Laurent a fost interzisă de autorităţile din Marea Britanie, care au considerat că în această campanie publicitară era prezentată în mod iresponsabil o femeie periculos de slabă, potrivit huffingtonpost.com.
O reclamă a Yves Saint Laurent, interzisă pentru că prezenta o femeie periculos de slabă - FOTO

Arad: 35 de persoane, între care 15 copii, la spital în ultimele trei zile din cauza căpuşelor

Un număr de 35 de arădeni, între care 15 copii, care au fost înţepaţi de căpuşe în ultimele trei zile, au ajuns la spital, iar unii au primit tratament preventiv pentru boala Lyme, numărul pacienţilor fiind mare în comparaţie cu toată luna mai, când au fost 47 de cazuri.
Arad: 35 de persoane, între care 15 copii, la spital în ultimele trei zile din cauza căpuşelor

Comisia pentru apărare a Senatului, în vizită la ORNISS. Discuţiile vizează legislaţia, resursele disponibile

Membrii Comisiei pentru apărare din Senat au făcut, miercuri, o vizită de lucru la sediul ORNISS, pentru prezentarea structurii organizatorice a principalelor atribuţii ale instituţiei, discuţiile vizând îmbunătăţirea legislaţiei privind protecţia informaţiilor clasificate şi resursele disponibile.
Comisia pentru apărare a Senatului, în vizită la ORNISS. Discuţiile vizează legislaţia, resursele disponibile

Isărescu: România mai are paşi de parcurs până la adoptarea euro. Trebuie făcută la momentul potrivit

România mai are paşi de parcurs până la adoptarea euro, care trebuie realizată la momentul potrivit, iar până atunci trebuie să se concentreze pe reforme structurale, dar mai ales să evite greşelile privind politicile economice, întrucât corecţiile sunt dureroase, a declarat şeful BNR, Mugur Isărescu.
Isărescu: România mai are paşi de parcurs până la adoptarea euro. Trebuie făcută la momentul potrivit

Primarul din Gheorgheni, pus sub control judiciar în dosarul de abuz în serviciu şi şantaj

Primarul suspendat al municipiului Gheorgheni, Mezei Janos, va fi cercetat sub control judiciar, a decis, joi, Tribunalul Harghita, care a admis solicitarea acestuia de înlocuire a arestului la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, şantaj şi instigare la delapidare.
Primarul din Gheorgheni, pus sub control judiciar în dosarul de abuz în serviciu şi şantaj

Ponta: Aş fi fost mult mai popular ca procuror decât ca politician, dar este prea târziu acum

Premierul Victor Ponta afirmă că este convins că ar fi fost mult mai popular dacă şi-ar fi continuat fosta carieră de procuror decât cum este în prezent, ca politician, adăugând însă că acum este prea târziu ca să mai schimbe lucrurile.
Ponta: Aş fi fost mult mai popular ca procuror decât ca politician, dar este prea târziu acum

Militanţii grupării Stat Islamic folosesc apa ca armă în vestul Irakului

Militanţii grupării teroriste Stat Islamic au închis vanele unui baraj de pe râul Eufrat din vestul Irakului, ceea ce reduce fluxul de apă şi le oferă mai multă libertate de mişcare pentru a ataca forţele guvernamentale situate în aval, pe malul sudic, au declarat oficiali locali.
Militanţii grupării Stat Islamic folosesc apa ca armă în vestul Irakului

Ce avere are Solomon Wigler, consilierul reţinut pentru luare de mită

Consilierul personal al primarului Capitalei, Sorin Oprescu, Solomon Wigler, reţinut de procurorii DNA după ce ar fi primit mită 204.000 de euro, are două case, un apartament, ceasuri, bijuterii şi obiecte de artă în valoare totală de 1,9 milioane de euro, precum şi trei autoturisme BMW şi Audi.
Ce avere are Solomon Wigler, consilierul reţinut pentru luare de mită

Sute de monede medievale, descoperite de arheologi amatori într-o pădure din Dâmboviţa

Sute de monede provenind din perioada domnitorului Mircea cel Bătrân au fost descoperite de membrii unei asociaţii de arheologi amatori, care fac căutări cu ajutorul detectorului de metal, într-o pădure din judeţul Dâmboviţa, tezaurul fiind predat Muzeului Naţional de Istorie a României.
Sute de monede medievale, descoperite de arheologi amatori într-o pădure din Dâmboviţa

SCANDALUL FIFA: Chuck Blazer a recunoscut că a primit mită în legătură cu ediţia din 2010 a CM

Americanul Chuck Blazer, fost oficial al FIFA, a recunoscut că a primit mită în legătură cu desemnarea Africii de Sud ca gazdă a Cupei Mondiale din 2010 şi că a facilitat acceptarea unei mite cu privire la ediţia din 1998 a competiţiei, din Franţa, informează The New York Times.
SCANDALUL FIFA: Chuck Blazer a recunoscut că a primit mită în legătură cu ediţia din 2010 a CM

Ponta: Universităţile nu vor putea furniza numărul necesar de absolvenţi de studii în IT

Datele indică faptul că principalele centre universitare nu vor putea furniza pe piaţă, în anii următori, numărul necesar de absolvenţi de studii în IT, deşi România are potenţialul de a deveni un lider regional în domeniu, a afirmat premierul Victor Ponta, la o conferinţă pe teme economice.
Ponta: Universităţile nu vor putea furniza numărul necesar de absolvenţi de studii în IT

Guvernul a început negocieri pentru Tarom, va ceda peste 51% din acţiuni doar unei companii europene

Guvernul a început negocierile cu mai multe companii, printre care Turkish Airlines, pentru vânzarea unui pachet de acţiuni la Tarom, iar statul va păstra 51% din titluri dacă investitorul va fi din afara UE sau va ceda majoritatea dacă proprietarul va fi o companie europeană, afirmă premierul Ponta.
Guvernul a început negocieri pentru Tarom, va ceda peste 51% din acţiuni doar unei companii europene

Smithfield Foods vinde participaţia de 37% deţinută la Campofrio, pentru 357 milioane dolari

Smithfield Foods, deţinută integral de grupul chinez WH Group, cel mai mare productor de carne de porc la nivel mondial, a convenit vânzarea participaţiei de 37% deţinută la Campofrio, companiei mexicane Alfa, pentru 354 milioane de dolari în numerar.
Smithfield Foods vinde participaţia de 37% deţinută la Campofrio, pentru 357 milioane dolari

A murit Irwin Rose, laureat al premiului Nobel pentru chimie pe anul 2004

Biochimistul american Irwin Rose, laureat al premiului Nobel pentru chimie pe anul 2004, ale cărui descoperiri au revoluţionat tratamentele împotriva cancerului de col uterin şi fibrozei chistice, a murit marţi, la vârsta de 88 de ani, a anunţat Universitatea din California.
A murit Irwin Rose, laureat al premiului Nobel pentru chimie pe anul 2004

Guvernul vrea să listeze circa 20-30% din acţiuni la Aeroporturi Bucureşti, inclusiv pe bursa externă

Guvernul a început procesul pentru listarea de tip IPO a circa 20-30% din acţiunile Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, intenţia autorităţilor fiind de a lansa o parte din acţiuni şi pe piaţa externă, capitalul obţinut urmând să fie utilizat la dezvoltarea companiei, a anunţat premierul Ponta.
Guvernul vrea să listeze circa 20-30% din acţiuni la Aeroporturi Bucureşti, inclusiv pe bursa externă

Solomon Wigler, consilierul personal al lui Sorin Oprescu, suspendat din funcţie

Solomon Wigler, consilierul personal al lui Sorin Oprescu, acuzat de DNA că a luat mită 204.000 de euro, a fost suspendat din funcţie, ca urmare a anchetei declanşată de procurorii anticorupţie, arată Primăria Capitalei, într-un comunicat transmis joi.
Solomon Wigler, consilierul personal al lui Sorin Oprescu, suspendat din funcţie

Braşov: Control judiciar pentru toţi inculpaţii în dosarul în care este cercetat soţul Alinei Bica

Tribunalul Braşov a respins, miercuri noapte, propunerea de arestare preventivă şi a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile pentru toţi cei patru inculpaţi în dosarul de evaziune fiscală de peste 3,4 milioane lei, dosar în care este cercetat şi soţul fostei şefe a DIICOT Alina Bica.
Braşov: Control judiciar pentru toţi inculpaţii în dosarul în care este cercetat soţul Alinei Bica

Israelul bombardează Fâşia Gaza în urma unui atac cu rachete revendicat de o grupare care susţine SI

Israelul a bombardat joi trei tabere de antrenament din Fâşia Gaza, în urma unor tiruri de rachetă care au vizat teritoriul israelian, revendicate de către o grupare radicală care şi-a exprimat susţinerea faţă de reţeaua teroristă Statul Islamic (SI), relatează Reuters în pagina electronică.
Israelul bombardează Fâşia Gaza în urma unui atac cu rachete revendicat de o grupare care susţine SI

Skype poate fi blocat cu un singur mesaj. Cum poate fi remediată eroarea

La doar o săptămână de la semnalarea unei erori în sistemul de operare iOS, prin care telefoanele iPhone pot fi blocate cu un singur mesaj, o vulnerabilitate similară a fost identificată şi la serviciul de mesagerie Skype.
Skype poate fi blocat cu un singur mesaj. Cum poate fi remediată eroarea

Consilierul personal al lui Sorin Oprescu, reţinut de DNA după ce a primit mită 25.000 de euro. DNA: Wigler Solomon a luat mită pentru ca CGMB să aprobe construirea unor supermarket-uri

Solomon Wigler, consilierul personal al primarului Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 25.000 de euro, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Potrivit DNA, Solomon Wigler a luat mită 204.000 de euro, promiţând că va interveni pe lângă consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), astfel încât aceştia să voteze aprobarea unor PUZ-uri aferente construirii a trei supermarket-uri.
Consilierul personal al lui Sorin Oprescu, reţinut de DNA după ce a primit mită 25.000 de euro. DNA: Wigler Solomon a luat mită pentru ca CGMB să aprobe construirea unor supermarket-uri

Costul orar al forţei de muncă a crescut în primul trimestru cu 7% faţă de ianuarie-martie 2014

Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată în funcţie de numărul zilelor lucrătoare a scăzut în primul trimestru cu 1,58% faţă de trimestrul precedent, dar comparativ cu ianuarie-martie 2014 este mai mare cu 7,09%, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS).
Costul orar al forţei de muncă a crescut în primul trimestru cu 7% faţă de ianuarie-martie 2014

Premierul Alexis Tsipras spune că acordul cu creditorii Greciei este aproape, dar diferenţele de opinie se menţin

Premierul elen Alexis Tsipras a declarat miercuri noaptea, după o întâlnire cu oficiali europeni la Bruxelles, că acordul cu creditorii este aproape, iar autorităţile de la Atena vor face vineri plata de 300 de milioane de euro datorată FMI, relatează Reuters.
Premierul Alexis Tsipras spune că acordul cu creditorii Greciei este aproape, dar diferenţele de opinie se menţin

Eric, Matulevicius, Paraskenas şi Brata părăsesc gruparea Pandurii Târgu Jiu

Clubul Pandurii Târgu Jiu a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că fotbaliştii Eric de Oliveira, Deivydas Matulevicius, Paraskevas Christou şi Ciprian Brata au ajuns la final de contract şi nu vor rămâne la gruparea gorjeană.
Eric, Matulevicius, Paraskenas şi Brata părăsesc gruparea Pandurii Târgu Jiu

Robotul PET-re, realizat din sticle de plastic, participă, vineri şi sâmbătă, la NATURA Fest

PET-re, un robot cu o înălţime de 3,7 metri, realizat din sticle de plastic, al cărui scop este să atragă atenţia oamenilor privind nepăsarea lor faţă de mediu, îi va întâmpina pe bucureşteni, vineri şi sâmbătă, în Parcul Cişmigiu, la prima ediţie a NATURA Fest.
Robotul PET-re, realizat din sticle de plastic, participă, vineri şi sâmbătă, la NATURA Fest

Aproximativ 1.700 de militari participă până la sfârşitul lui iunie la un exerciţiu NATO în Ungaria

Un exerciţiu militar, cel mai mare din Ungraia în 2015, la care participă 1.700 de militari unguri şi străini şi aproximativ 600 de piese de echipament, se desfăşoară în perioada 1-26 iunie la Centrul de instruire de luptă de la Bakony (vest), a anunţat Ministerul ungar al Apărării.
Aproximativ 1.700 de militari participă până la sfârşitul lui iunie la un exerciţiu NATO în Ungaria

UniCredit Bank Austria cumpără participaţia lui Ţiriac la UniCredit Ţiriac Bank

UniCredit Bank Austria a anunţat achiziţia acţiunilor reprezentând 45% din UniCredit Ţiriac Bank SA deţinute de Ţiriac Holdings, majorându-şi astfel participaţia de la 50,6% la 95,6%.
UniCredit Bank Austria cumpără participaţia lui Ţiriac la UniCredit Ţiriac Bank

Afacerile din comerţ au crescut în primele patru luni cu 4,3%

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia vânzărilor de autovehicule şi motociclete, a crescut în primele patru luni, faţă de aceaaşi perioadă din 2014, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,3%, respectiv 4,4%.
Afacerile din comerţ au crescut în primele patru luni cu 4,3%

Ponta: Referendumul pentru Zona Euro, eventual în 2017 sau în 2018 dacă suntem pregătiţi tehnic

Referendumul pentru intrarea în Zona Euro va fi organizat eventual în 2017 sau 2018, dacă România va fi pregătită din punct de vedere tehnic pentru un asemenea proces, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.
Ponta: Referendumul pentru Zona Euro, eventual în 2017 sau în 2018 dacă suntem pregătiţi tehnic

Peste 700 de şcoli închise în Coreea de Sud din cauza unor temeri provocate de MERS-CoV

Sute de şcoli au fost închise joi în Coreea de Sud de către autorităţi, într-un efort de a limita amplificarea temerilor provocate de infectarea a 35 de persoane cu coronavirusul care cauzează Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV), dintre care două au murit, relatează AFP online.
Peste 700 de şcoli închise în Coreea de Sud din cauza unor temeri provocate de MERS-CoV

Bacău: Tânără în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etajul IV al locuinţei iubitului său

O tânără de 24 de ani, din Bacău, a ajuns în stare gravă la spital, joi, după ce a căzut, complet dezbrăcată, de la fereastra locuinţei iubitului său, situată la etajul al patrulea al unui bloc din oraş, incident după care tânărul s-a blocat în apartament, poliţiştii fiind nevoiţi să spargă uşa.
Bacău: Tânără în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etajul IV al locuinţei iubitului său
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da