CELE MAI NOI ARTICOLE

Manifestul autobiografic al lui Hitler, Mein Kampf, va fi retipărit prima dată după al Doilea Război Mondial

Germania urmează să republice manifestul autobiografic al lui Adolf Hitler - Mein Kampf - pentru prima dată după al Doilea Război Mondial, prezentând noua ediţie drept un document istoric, puternic adnotat şi însoţit de analize şi note critice, scrie revista Time.
Manifestul autobiografic al lui Hitler, Mein Kampf, va fi retipărit prima dată după al Doilea Război Mondial

Lindsey Vonn a primit sprijinul poliţiei germane pentru a călători în Bulgaria fără paşaport

Campioana mondială şi olimpică Lindsay Vonn a avut nevoie de amabilitatea poliţiştilor germani pentru a putea urca în avionul care a transportat-o de la Munchen la Sofia, după ce schioarea americană a realizat pe aeroport că nu are paşaportul la ea, informează presa internaţională.
Lindsey Vonn a primit sprijinul poliţiei germane pentru a călători în Bulgaria fără paşaport

ACORD MILITAR Cipru-Rusia: Navele ruseşti de război primesc acces în porturile acestui stat

Ciprul a semnat miercuri un acord militar cu Rusia prin care navele ruseşti de război primesc acces în porturile acestui stat membru al Uniunii Europene (UE) ce găzduieşte deja baze militare britanice, în contextul celei mai grave crize dintre Occident şi Moscova de la Războiul Rece, relatează AP.
ACORD MILITAR Cipru-Rusia: Navele ruseşti de război primesc acces în porturile acestui stat

Putin: Suspendarea alimentării cu gaze naturale a estului Ucrainei „miroase a genocid”

Decizia Kievului de a suspenda alimentarea cu gaze naturale a regiunilor controlate de separatişti proruşi în estul Ucrainei "miroase a genocid", a denunţat preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Euronews.
Putin: Suspendarea alimentării cu gaze naturale a estului Ucrainei

Elena Bogdan, eliminată în manşa secundă a turneului de la Acapulco, la simplu

Jucătoarea elena Bogdan, locul 527 WTA, venită din calificări, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, de sportiva Magdalena Rybarikova din Slovacia, locul 50 WTA, în turul doi al turneului de la Acapulco, cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari.
Elena Bogdan, eliminată în manşa secundă a turneului de la Acapulco, la simplu

Atac cu maşină-capcană la Kabul împotriva unui vehicul al Ambasadei Turciei. Un soldat turc a fost ucis

Un atacator sinucigaş a vizat, cu o maşină plină cu explozivi, un vehicul aparţinând Ambasadei Turciei din capitala afgană, în faţa Ambasadei Iranului, relatează AP.
Atac cu maşină-capcană la Kabul împotriva unui vehicul al Ambasadei Turciei. Un soldat turc a fost ucis

Madonna a căzut de pe scenă în timp ce cânta la Brit Awards 2015 – FOTO, VIDEO

Madonna a căzut de pe scenă în timp ce cânta la ceremonia Brit Awards 2015, desfăşurată miercuri seară în Londra. Cântăreaţa a aterizat dur, dar s-a ridicat rapid şi a continuat spectacolul.
Madonna a căzut de pe scenă în timp ce cânta la Brit Awards 2015 - FOTO, VIDEO

Consilier prezidenţial american: Discursul lui Netanyahu în Congres, contestat de Casa Albă, va afecta relaţia SUA-Israel

Discursul pe care premierul israelian, Benjamin Netanyahu, urmează să îl rostească la începutul lunii martie în Congresul american, contestat de Casa Albă, riscă să afecteze grav relaţia dintre Israel şi SUA, avertizează Susan Rice, consilier prezidenţial american pentru Securitatea naţională.
Consilier prezidenţial american: Discursul lui Netanyahu în Congres, contestat de Casa Albă, va afecta relaţia SUA-Israel

Arsenal Londra – AS Monaco, scor 1-3, în turul optimilor Ligii Campionilor

Formaţia AS Monaco a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Arsenal Londra, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.
Arsenal Londra - AS Monaco, scor 1-3, în turul optimilor Ligii Campionilor

Giurgiu: Filmul “De ce eu? ” reflectă foarte bine atmosfera din Parchetul General din perioada 2002

Regizorul Tudor Giurgiu a declarat, miercuri, la Cluj, că reprezentanţi din justiţie care au vizionat filmul “De ce eu?” i-au transmis că lungmetrajul reflectă foarte bine atmosfera din Parchetul General din perioada la care se face referire, şi anume anul 2002, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Giurgiu: Filmul “De ce eu? ” reflectă foarte bine atmosfera din Parchetul General din perioada 2002

Miron Cozma: Nu am remuşcări pentru morţii de la Mineriade

Miron Cozma a declarat, miercuri, în cadrul unei dezbateri pe tema Mineriadei din iunie 1990, că nu are remuşcări pentru persoanele ucise în timpul evenimentelor, întrucât el ar fi fost adus cu forţa la Bucureşti.
Miron Cozma: Nu am remuşcări pentru morţii de la Mineriade

Trei jurnalişti Al Jazeera, reţinuţi la Paris pentru că utilizau o dronă

Trei jurnalişti ai postului tv Al Jazeera au fost reţinuţi, miercuri după-amiază, după ce au fost surprinşi utilizând un aparat de zbor la periferia oraşului Paris, pe fondul preocupării autorităţilor după ce drone au fost observate în ultimele două nopţi deasupra capitalei Franţei.
Trei jurnalişti Al Jazeera, reţinuţi la Paris pentru că utilizau o dronă

Trei islamişti membri ai grupului SI care intenţionau să deturneze un avion, arestaţi în SUA

Autorităţile americane au arestat trei islamişti care intenţionau să deturneze un avion de pasageri cu scopul de a ajunge în Siria, unde urmau să se alăture combatanţilor organizaţiei teroriste Stat Islamic, unul dintre indivizi exprimând intenţia de a-l asasina pe preşedintele SUA, Barack Obama.
Trei islamişti membri ai grupului SI care intenţionau să deturneze un avion, arestaţi în SUA

Zeci de români suspectaţi de trafic de persoane şi fraude, reţinuţi în Danemarca

Autorităţile daneze au reţinut, miercuri, aproximativ 60 de persoane - în principal cetăţeni români - suspectate de implicare în trafic de persoane şi fraude, potrivit site-ului danez Metroexpres.
Zeci de români suspectaţi de trafic de persoane şi fraude, reţinuţi în Danemarca

Spitalul „Grigore Alexandrescu”, nominalizat „cel mai bun spital” de Europe Business Assembly

Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti a fost nominalizat la premiul pentru "cel mai bun spital", de Europe Business Assembly (EBA) din Marea Britanie, decernarea distincţiilor având loc pe 21 aprilie la Londra.
Spitalul

Vicepreşedintele CSM despre sancţionarea jurnaliştilor dacă divulgă informaţii din dosare: O măsură excesivă

Vicepreşedintele CSM, Bogdan Gabor, a declarat, miercuri, că i se pare "excesivă” impunerea unor posibile pedepse care pot merge până la sancţiuni de tip penal împotriva jurnaliştilor pentru dezvăluirea unor informaţii din dosarele aflate în cercetare.
Vicepreşedintele CSM despre sancţionarea jurnaliştilor dacă divulgă informaţii din dosare: O măsură excesivă

Ungur, Copil, Tecău şi Mergea în echipa de Cupa Davis a României pentru meciul cu Israel

Jucătorii Adrian Ungur, Marius Copil, Horia Tecău şi Florin Mergea vor face parte din echipa României pentru întâlnirea cu Israel, contând pentru turul 1, Grupa I din Zona Euro/Africană a Cupei Davis, informează site-ul Federaţiei Române de Tenis.
Ungur, Copil, Tecău şi Mergea în echipa de Cupa Davis a României pentru meciul cu Israel

Ungaria analizează posibilitatea de a participa la ofensiva contra reţelei teroriste Stat Islamic

Ungaria trebuie să contribuie mai mult la combaterea terorismului internaţional, în special la ofensiva împotriva grupului Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS), afirmă ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, planul fiind susţinut de opoziţia socialistă, relatează MTI.
Ungaria analizează posibilitatea de a participa la ofensiva contra reţelei teroriste Stat Islamic

Gavrilescu, după modificarea Codului Silvic: Voi înfiinţa Consiliul Naţional pentru Silvicultură

Ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu anunţă, miercuri, după adoptarea noului Cod Silvic în Parlament, că va înfiinţa Consiliul Naţional pentru Silvicultură, ca organizaţie profesională fără personalitate juridică, care va avea un rol major în elaborarea normelor de aplicare a codului.
Gavrilescu, după modificarea Codului Silvic: Voi înfiinţa Consiliul Naţional pentru Silvicultură

Oficiali de la Pentagon: Rusia ar putea destabiliza Republica Moldova şi Muntenegru

Rusia ar putea încerca să destabilizeze ţări care nu sunt membre NATO precum Republica Moldova şi Muntenegru, atrag atenţia oficiali din cadrul Departamentului american al Apărării audiaţi în Congresul SUA pe tema oportunităţii oferirii de armament letal Ucrainei.
Oficiali de la Pentagon: Rusia ar putea destabiliza Republica Moldova şi Muntenegru

Nicuşor Constantinescu cere instanţei să respingă solicitarea DNA de arestare a sa în cazul Centrului Zonal

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a cerut, miercuri, Tribunalului Constanţa să respingă solicitarea DNA de înlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul său, în dosarul Centrului Militar Zonal, instanţa amânând pronunţarea pentru joi.
Nicuşor Constantinescu cere instanţei să respingă solicitarea DNA de arestare a sa în cazul Centrului Zonal

Cinci proiectile neexplodate din al doilea război mondial, găsite pe un bulevard din Constanţa

Cinci obuze de artilerie neexplodate din al doilea război mondial au fost descoperite, miercuri, de mai mulţi muncitori care făceau săpături pentru a ajunge la o conductă de gaze, pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanţa, în faţa unui bloc.
Cinci proiectile neexplodate din al doilea război mondial, găsite pe un bulevard din Constanţa

Tronsonul Bucureşti – Fundulea al autostrăzii Soarelui va fi modernizat. Şantier până în iarnă

CNADNR va moderniza în acest an tronsonul Bucureşti - Fundulea al Autostrazii Soarelui (A2), lucrările estimate la 22 milioane euro vizând înlocuirea stratului superior de beton cu asfalt, fără să fie necesară însă închiderea traficului, a anunţat miercuri compania.
Tronsonul Bucureşti - Fundulea al autostrăzii Soarelui va fi modernizat. Şantier până în iarnă

Iranul a simulat distrugerea unui portavion american, în cadrul unui exerciţiu naval

Iranul a efectuat exerciţii militare navale în Strâmtoarea Hormuz, simulând un atac împotriva unui portavion american, potrivit Radio Free Europe / Radio Liberty.
Iranul a simulat distrugerea unui portavion american, în cadrul unui exerciţiu naval

Dăscălescu, BNR: Băncile au înregistrat pierderi din creditele în franci elveţieni, nu profit redus

Băncile au înregistrat pierderi din creditele în franci elveţieni în ultimii cinci ani, pe fondul provizioanelor constituite pentru împrumuturile neperformante, ca urmare a neplăţii ratelor, dar şi din diferenţa de curs valutar pe care o suportă la rambursarea finanţărilor pe care le-au atras în CHF.
Dăscălescu, BNR: Băncile au înregistrat pierderi din creditele în franci elveţieni, nu profit redus

Marius Şumudică, suspendat patru jocuri şi penalizat cu 11.300 de lei

Antrenorul echipei Concordia Chiajna, Marius Şumudică, eliminat în timpul meciului cu Astra Giurgiu, scor 2-2, contând pentru prima etapă a returului, a fost suspendat pentru patru partide şi penalizat sportiv cu 11.300 de lei de către Comisia de Disciplină a FRF, informează lpf.ro.
Marius Şumudică, suspendat patru jocuri şi penalizat cu 11.300 de lei

Lucrările din Master Plan vor fi finanţate şi din împrumuturi publice şi acciza pe carburanţi

Lucrările de construcţie de autostrăzi vor fi finanţate din împrumuturi publice şi acciza pe carburanţi în limita unui plafon de 7 miliarde euro, la care se adaugă 4,8 miliarde euro din fonduri europene şi bugetul de stat, conform Master Planului în transport aprobat, miercuri, de Guvern.
Lucrările din Master Plan vor fi finanţate şi din împrumuturi publice şi acciza pe carburanţi

Senatul a modificat Legea serviciului de alimentare cu apă

Utilizatorii serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare din condominii ar putea încheia convenţii de facturare individuală, la nivelul imobilului, cu acceptul scris a 50 % plus unu a proprietarilor din respectivul imobil, au decis, miercuri, senatorii.
Senatul a modificat Legea serviciului de alimentare cu apă

Expert israelian: Atacurile teroriste vor continua în Europa în lipsa unor măsuri ferme

Europa se va confrunta şi cu alte atacuri teroriste similare celor de la Paris şi Copenhaga atât timp cât nu recunoaşte că are o problemă cu terorismul sunnit radical şi nu are o politică a imigraţiei clară, a avertizat, miercuri, la ambasada Israelului, expertul în terorism Jonathan Fine.
Expert israelian: Atacurile teroriste vor continua în Europa în lipsa unor măsuri ferme

Spitalele pot presta servicii şi în regim privat, în afara programului obişnuit

Spitalele publice ar putea presta servicii medicale şi în regim privat, în afara programului obişnuit, la cererea pacientului, potrivit unui proiect de lege semnat deja de 102 parlamentari, remis MEDIAFAX de Ministerul Sănătăţii.
Spitalele pot presta servicii şi în regim privat, în afara programului obişnuit

Prima fosilă de pui de rinocer lânos, veche de 10 milenii, descoperită în Siberia – VIDEO

Cadavrul primului pui de rinocer lânos descoperit în epoca modernă, supranumit "Sasha", care a murit la vârsta de 18 luni, în urmă cu 10.000 de ani, a fost găsit în permafrostul îngheţat din Siberia, informează dailymail.co.uk.
Prima fosilă de pui de rinocer lânos, veche de 10 milenii, descoperită în Siberia - VIDEO

Campionatul Greciei a fost suspendat din cauza violenţelor

Guvernul grec a decis suspendarea campionatului de fotbal până la noi ordine, după violenţele de la derbiul dintre Olympiakos Pireu şi Panathinaikos Atena de duminică.
Campionatul Greciei a fost suspendat din cauza violenţelor

Senatul respinge o nouă lege a graţierii susţinută de Cristiana Anghel, senator PC

Plenul Senatului a respins miercuri o nouă lege a graţierii, semnată de senatorul PC Cristiana Anghel, propunere care ar duce la graţierea completă de pedepselor de închisoare de până la doi ani şi reducerea unor părţi din pesepsele care depăşesc doi ani de zile închisoare.
Senatul respinge o nouă lege a graţierii susţinută de Cristiana Anghel, senator PC

Organizaţia teroristă Stat Islamic a ars mii de cărţi şi manuscrise rare din bibliotecile din Mosul

Militanţii din organizaţia teroristă Stat Islamic (SI) au devalizat bibliotecile din oraşul Mosul aflat în nordul Irakului şi au ars mii de cărţi rare şi manuscrise valoroase, potrivit unor informaţii care vorbesc despre distrugerea a peste 100.000 de documente.
Organizaţia teroristă Stat Islamic a ars mii de cărţi şi manuscrise rare din bibliotecile din Mosul

Sistemul de taxare pentru maşini din cetatea Alba Iulia, suspendat după două zile de la inaugurare

Sistemul de taxare pentru autoturisme amplasat la intrarea în cetatea din Alba Iulia a fost suspendat, miercuri, după doar două zile de la punerea în funcţiune, el urmând a fi modificat şi îmbunătăţit deoarece are erori de soft şi creează blocaje în trafic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sistemul de taxare pentru maşini din cetatea Alba Iulia, suspendat după două zile de la inaugurare

McDonald’s, reclamată de sindicate la Comisia Europeană pentru ocolirea taxelor

Organizaţii sindicale şi sociale acuză McDonald’s că a evitat plata unor taxe în valoare de aproximativ 1 miliard de euro, în perioada 2009-2013, prin transferarea veniturilor la divizia din Luxemburg a companiei, şi cer Comisiei Europene să investigheze cazul.
McDonald’s, reclamată de sindicate la Comisia Europeană pentru ocolirea taxelor

Senat: Apelul de urgenţă 112 va putea fi efectuat prin SMS de persoanele hipoacuzice

Plenul Senatului a adoptat miercuri o iniţiativă legislativă prin care e completată cadrul normativ privind sistemul 112, astfel încât apelurile de urgenţă vor putea fi efectuate de persoanele hipoacuzice prin intermediul unui SMS, cu condiţia înregistrării prealabile în evidenţa Serviciului.
Senat: Apelul de urgenţă 112 va putea fi efectuat prin SMS de persoanele hipoacuzice

Ponta, întrebat dacă renunţă la doctorat, după votul la OUG 94: Păi, dacă nu îmi mai dă voie legea?

Premierul Victor Ponta a precizat, miercuri, că a votat în Cameră Legea de adoptare a OUG 94/2014 din care s-a eliminat prevederea privind renunţarea unilaterală la titlul de doctor şi, când a fost întrebat dacă renunţă la acest titlu, a răspuns: "Păi, dacă nu îmi mai dă voie legea?".
Ponta, întrebat dacă renunţă la doctorat, după votul la OUG 94: Păi, dacă nu îmi mai dă voie legea?

George Copos rămâne în penitenciar. Judecătoria Sector 5 i-a respins cerea de eliberare condiţionată

Gheorghe (George) Copos va executa în continuare pedeapsa de patru ani de închisoare, după ce magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 i-au respins, miercuri, cererea de eliberare condiţionată.
George Copos rămâne în penitenciar. Judecătoria Sector 5 i-a respins cerea de eliberare condiţionată

Deputatul Marko, plecat din ţară vrea să i se trimită dosarul. Secretarul Camerei nu ştie adresa

Deputatul UDMR Marko Attila Gabor a trimis Biroului permanent al Camerei o scrisoare în care a solicitat să i se trimită cererea ministrului Justiţiei privind încuviinţarea arestării sale preventive, precum şi dosarul său.
Deputatul Marko, plecat din ţară vrea să i se trimită dosarul. Secretarul Camerei nu ştie adresa