Băncile europene au rostogolit în 2011 doar două treimi din obligaţiunile scadente, de 654 miliarde dolari

Băncile europene au reuşit să refinanţeze prin noi emisiuni, în acest an, numai două treimi din totalul de 654 de miliarde de dolari al obligaţiunilor ajunse la scadenţă, agravând astfel deficitul de finanţare pentru instituţiile de credit din Europa.

174 afișări
Imaginea articolului Băncile europene au rostogolit în 2011 doar două treimi din obligaţiunile scadente, de 654 miliarde dolari

Băncile europene au rostogolit în 2011 doar două treimi din obligaţiunile scadente, de 654 miliarde dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Băncile europene se află în situaţia de a nu-şi putea rostogoli în întregime obligaţiunile scadente pentru prima dată în cel puţin cinci ani, potrivit datelor compilate de firma Dealogic pentru Financial Times (FT).

Investitorii afirmă că au evitat să cumpere obligaţiuni ale băncilor europene din cauza incertitudinilor privind stabilitatea unor instituţii de credit, soarta zonei euro şi impactul unor noi reglementări financiare. Accesul dificil la fonduri a stârnit temeri privind impactul asupra companiilor dependente de finanţare bancară şi asupra economiei pe ansamblu.

"O anumită reducere a îndatorării după criza finnaciară este în mod clar necesară, dar cred că băncile sunt puse într-o situaţie care va avea implicaţii mai largi. Nu este vorba numai de riscul unei crize a creditelor în Europa, va avea efect şi în Asia şi SUA", afirmă Huw van Steenis, analist la Morgan Stanley.

Datele Dealogic includ obligaţiunile neagarantate, dar cu prioritate la plată, care asigură mare parte a finanţărilor bancare, şi exclud obligaţiunile garantate prin credite şi ipoteci, devenite tot mai populare în rândul băncilor.

Anul următor, băncile europene au de răscumpărat obligaţiuni în valoare de 720 de miliarde de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici