Dan Suciu, BNR: 11 bănci de pe lista neplătitoarelor de impozit pe profit nu mai operează pe piaţă

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, precizează într-un comunicat transmis miercuri că un număr de 11 bănci care apar pe lista celor ce n-au plătit impozit pe profit nu mai operează pe piaţă ca societăţi bancare.

378 afișări
Imaginea articolului Dan Suciu, BNR: 11 bănci de pe lista neplătitoarelor de impozit pe profit nu mai operează pe piaţă

Dan Suciu, BNR: 11 bănci de pe lista neplătitoarelor de impozit pe profit nu mai operează pe piaţă

„Lista băncilor care nu au plătit impozit pe profit, prezentată în mass-media în ultima vreme, cuprinde o serie de nume de bănci care la data prezentei precizări nu mai operează pe piaţă ca societăţi bancare”, precizează oficialul BNR.

Astfel, Banca Columna, Banca Comercială Carpatica, Banca de Investiţii şi Dezvoltare, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Renaşterea Creditului Românesc Credit Bank, Banca Română de Scont, Banca Turco-Româna, Bankoop - Banca Generală de Credit şi Promovare, National Bank of Greece Sucursala Bucureşti, Nova Bank, The Royal Bank of Scotland PLC Edinburgh „nu mai reprezintă instituţii de credit care să deţină autorizaţie de funcţionare din partea BNR”.

Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor, a declarat recent că sunt trei mari acţiuni de control deschise la bănci. Acesta a dat exemplul unei bănci care a vândut o creanţă cu o valoare de 14 milioane de euro cu un euro în străinătate, iar cumpărătorul a cerut să intre acţionar la firma respectivă.

„Avem trei mari acţiuni de control deschise la bănci. Le-am spus şi celor din Asociaţia Română a Băncilor: nu se poate să nu plăteşti impozit pe profit timp de 10 ani. Monitorizăm lunar declaraţiile de plată. Au început să apară şi declaraţii rectificative. Aceasta înseamnă că instituţiile bancare încep prin propria voinţă să nu mai vândă credite în străinătate fără justificare. Am limitat deductibilitatea la 30%, atât pentru bănci, cât şi pentru oricare alte companii care vând creanţe. La o singură bancă am stabilit impozit pe profit suplimentar care ar fi trebui plătit statului în ultimii cinci ani în valoare de 650 milioane de lei. Acolo este vorba şi de o plângere penală. Au fost nişte tranzacţii succesive de vânzare/cumpărare de creanţe prin care o parte din active, sute de milioane de euro, au mers în paradisuri fiscale. Trebuie să vă imaginaţi că în fiecare tranzacţie de creanţe se află în garanţii în spate. Spre exemplu, a fost o bancă ce a vândut o creanţă cu o valoare nominală de 14 milioane de euro cu un euro în străinătate, iar cumpărătorul a venit la firma românească şi i-a spus simplu: dacă nu intru acţionar, cer lichidarea. Gândiţi-vă că avem firme de stat care pot ajunge în această situaţie când iau credite de la bănci străine din România. Acestea pot fi preluate pe nimic prin acest mecanism. Este chiar şi o problemă de siguranţă naţională”, a declarat ministrul Finanţelor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici