FMI: Progrese în colectarea taxelor, arierate şi costuri sunt cruciale pentru scăderea deficitului

Continuarea eforturilor pentru îmbunătăţirea colectării taxelor, soluţionarea presiunilor asupra cheltuielilor, în special în sectorul de sănătate, şi reducerea arieratelor vor fi cruciale pentru susţinerea diminuării deficitului bugetar, consideră reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).

56 afișări
Imaginea articolului FMI: Progrese în colectarea taxelor, arierate şi costuri sunt cruciale pentru scăderea deficitului

FMI: Progrese în colectarea taxelor, arierate şi costuri sunt cruciale pentru scăderea deficitului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ajustarea fiscală va continua. Măsurile dificile din domeniul fiscal adoptate în 2010, însoţite de continuarea politicilor prudente de cheltuieli, fac ca ţintele de deficit fiscal cash, de 4,4% din PIB pentru 2011 şi 3% din PIB anul viitor, să fie accesibile", se arată într-un comunicat al FMI.

Instituţia arată că viitorul acord se va concentra pe majorarea potenţialului de creştere prin intermediul reformelor structurale, în contextul în care deficienţele structurale în zone economice cheie influenţează semnificativ avansul economic.

"Îmbunătăţirea eficienţei sectorului public va reduce barierele birocratice din calea eficienţei economice şi va majora gradul de absorbţie al fondurilor structurale europene, cu scopul de a majora cheltuielile de capital pentru îmbunătăţirea infrastructurii. Noul program are ca obiectiv şi realizarea de reforme profunde în sectorul de energie şi cel de transport, inclusiv privind preţurile, să îmbunătăţească legislaţia şi să restructureze şi privatizeze companiile de stat din cele energie şi transporturi. Sprijinul de tip preventiv al Fondului şi UE vor reasigura pieţele private şi vor furniza un fond tampon împotriva posibilelor şocuri viitoare", potrivit FMI.

John Lipsky, prim director general adjunct al FMI, a subliniat că autorităţile caută un nou acord de tip preventiv pentru a indica angajamentul lor pentru continuarea reformelor.

"Măsurile fiscale şi structurale implementate au avut rezultate. Economia s-a stabilizat şi creştere se reia. Noul acord se concentrează pe implementarea de reforme structurale şi de consolidare fiscală suplimentare, pornind de la realizările de până în prezent, cu scopul de a impulsiona creşterea şi de a îmbunătăţi ponderea sectorului privat în economie", a spus Lipsky.

În ceea ce priveşte sectorul bancar, FMI notează că acest segment a suportat bine criza şi a rămas cu un nivel bun de capitalizare şi lichiditate şi că rata creditelor neperformante a continuat să crească, dar că va atinge maximul la jumătatea acestui an.

"Sistemul bancar este lichid şi bine capitalizat, dar vigilenţa rămâne justificată, în contextul majorării creditelor neperformante şi al posibilelor efecte adverse de contagiune din regiune", a mai spus Lipsky.

Lipsky consideră că politicile din sectorul financiar şi cele de politică monetară au fost prudente şi proactive, ajutând la menţinerea stabilităţii financiare pe parcursul crizei.

"Politica monetară ar trebui să continue să asigure un echilibru între nevoia de a tempera riscurile inflaţioniste şi cea de a sprijini revenirea", potrivit oficialului FMI.

Board-ul FMI a aprobat, vineri, cea de-a şaptea şi ultima evaluare a acordului stand-by cu România, bazată pe îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru al anului trecut, precum şi termenii viitoarei înţelegeri, de tip preventiv, care începe la 31 martie.

Noul acord de tip preventiv, încheiat pentru doi ani, va avea o valoare de 3,09 miliarde DST ( 3,46 miliarde de euro la cursul actual), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Acordul va fi însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.

Autorităţile române au informat FMI că nu intenţionează să tragă ultima tranşă din acordul stand-by actual şi fondurile puse la dispoziţie prin noua înţelegere.

Instituţia financiară internaţională anticipează că economia va creşte în acest an cu 1,5% şi cu 4,4% în 2011.

FMI se aşteaptă ca cererea internă să urce cu 1,2% în acest an, după ce a scăzut cu 1% în 2010 şi cu 12,9% în 2009, dar şi la o contribuţie netă a exporturilor de 0,2%.

Salariile nominale vor avansa în acest an cu 4,7%, după ce au urcat în 2010 cu 2,6%, dar rata anuală medie a inflaţiei se va reduce uşor, de la 6,1% la 5,4%. Pentru finele acestui an, FMI previzionează o rată anuală a inflaţiei de 3,7%.

Totodată, instituţia anticipează că împrumuturile acordate sectorului privat vor avansa cu 7,7% în acest an şi cu 8,7% în 2012, după ce au urcat cu 4,7% anul trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici