FMI, UE şi BCE cer Greciei să scadă cu 25% pensiile şi salariile

Delegaţia formată din reprezentanţi ai FMI, UE şi Băncii Centrale Europene aflată la Atena pentru discuţii privind un nou pachet de finanţare destinat statului elen a cerut autorităţilor schimbări radicale în ceea ce priveşte legislaţia, care ar conduce la scăderea pensiilor şi salariilor cu 25%.

FMI, UE şi BCE cer Greciei să scadă cu 25% pensiile şi salariile (Imagine: Shutterstock)

Reprezentanţii celor trei instituţii, denumite şi "troika", care supraveghează respectarea de către Grecia a angajamentelor de reformă asumate în schimbul împrumuturilor externe, au transmis miniştrilor Finanţelor şi Muncii că piaţa muncii trebuie reformată radical, iar salariile şi pensiile tăiate cu un sfert, potrivit agenţiei Athens News.

Cererea a fost transmisă oficialilor eleni la o întâlnire joi seara între inspectori, conduşi de reprezentantul FMI Poul Thomson, şi miniştrii Finanţelor, Evangelos Venizelos, şi Muncii, Yiorgos Koutroumanis.

Premierul Greciei, Lucas Papademos, şi liderii partidelor din coaliţia de guvernare vor fi informaţi asupra rezultatului întâlnirii, înaintea unei decizii finale a guvernului.

Inspectorii FMI, UE şi BCE negociază în Grecia noi reforme economice, în cadrul pachetelor de împrumuturi externe aprobate de creditorii externi pentru statul elen. Primul pachet de finanţare, de 110 miliarde de euro, a fost aprobat în 2010, pentru a ajuta Grecia să evite intrarea în faliment. Un al doilea pachet financiar, de 130 miliarde de euro, ar trebui să intre în vigoare anul acesta, odată cu încheierea primului.

Statele zonei euro şi FMI, care asigură contribuţiile financiare pentru ajutarea Greciei, au cerut ţării reforme dure, între care concedieri în sectorul de stat, creşteri de taxe, reducerea cheltuielilor şi renunţarea la unele beneficii, precum salariile al 13-lea şi al 14-lea.

În iulie 2010, Guvernul de la Bucureşti a redus salariile din sectorul public cu 25%, a crescut TVA de la 19% la 24% şi a tăiat cu 15% majoritatea ajutoarelor sociale, pentru a reduce deficitul bugetar în conformitate cu acordurile semnate cu FMI şi Comisia Europeană. În ianuarie 2011, salariile de bază ale bugetarilor au crescut cu 15%, dar raportat la nivelul din luna octombrie 2010, şi nu din luna iunie. Astfel, salariile sunt mai mici cu 13,75% faţă de luna iunie 2010, când au fost reduse.



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
GRECIA ,
PENSII ,
SALARII
COMENTARII
  • eu 3 feb 2012

    Habar nu aveti de nimic.Atat stiti..''Jos Basescu''.Eram vai de mama noastra daca nu era inca impusa politica care e acum.Nu cred ca USL-ul ,la cat de populisti sunt,sa fi avut curaj sa faca ce au facut cei de acum.

  • nik 3 feb 2012

    asta e numai inceputul in scurt timp o sa al laudati pe boc .

  • Mazeta 3 feb 2012

    Tare, pai sa il trimita pe exterminatorul Basescu si rezolva problema.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa