Integrarea Germaniei într-o Europă unită, aproape de eşec. Se prefigurează o Europă germană

Unul dintre obiectivele Proiectului European a fost integrarea şi crearea unei Germanii europene, potrivit articolului semnat de Irwin Stelzeris, director pentru studii de politici economice la Hudson Institute.

Pentru un timp, proiectul părea să aibă succes, în special la înfiinţarea euro, cel mai important pas spre înlocuirea statelor naţionale cu o Uniunea Europeană, sau cel puţin cu o zonă a euro.

Apoi a venit criza financiară în statele periferice, iar Germania a devenit principala sursă de fonduri pentru prevenirea, sau mai degrabă amânarea restructurării datoriilor Greciei, Irlandei, Portugaliei şi poate ale Spaniei şi Italiei, fără a mai menţiona şi Belgia, naţiune care pare incapabilă să formeze un guvern.

În prezent, statele din zona euro, de fapt întreaga Uniune Europeană, se confruntă cu posibilitatea ca eforturile de integrare a Germaniei în Europa să dea greş, fiind pe cale de formare a unei Europe germane. Dar nu înainte ca mai multe naţiuni să încerce să îşi păstreze ce le-a mai rămas din independentă.

După ezitări considerabile, cancelarul german Angela Merkel, cu sprijinul preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, a prezentat "termenii capitulării" la un summit de la sfârşitul săptămânii trecute.

Germania va susţine naţiunile cu probleme financiare dacă vor deveni "mai germane", se arată în articol.

În schimbul banilor, aceste ţări trebuie să adopte vârsta de pensionare din Germania, să renunţe la indexarea salariilor în funcţie de inflaţie, să copieze măsurile adoptate de această ţară pentru creşterea competitivităţii produselor pe pieţele internaţionale. De asemenea, trebuie armonizate taxele la nivelul zonei euro, dacă nu în toată Uniunea Europeană, şi să fie stabilite limite clare privind acumularea datoriilor.

Merkel consideră aceşti termeni rezonabili, în schimbul sprijinului financiar, care va costa Germania dobânzi mai mari, întrucât agenţiile de rating iau în considerare riscurile implicate de noile obligaţii asumate.

Unele din ţările cu probleme au acceptat deja unele din condiţiile Germaniei.

Sindicatele spaniole au fost de acord cu creşterea vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani, iar fuziunea unora dintre casele de economii a dus la formarea unor bănci mai puternice, capabile să obţină pe pieţele de capital 20 de miliarde de euro, din cele 30 de miliarde de euro necesare, potrivit estimărilor guvernului de la Madrid.

Irlanda a dublat ţinta de reducere a deficitului bugetar pentru 2011.

În Portugalia, unele bănci renunţă la plata dividendelor, pentru consolidarea capitalului, iar guvernul a mărit vârsta de pensionare la 65 de ani, dar în funcţie de speranţa de viaţă.

Merkel insistă însă pentru mai multe măsuri, precum eliminarea restricţiilor privind înfiinţarea de noi afaceri şi a practicilor de mascare a deficitelor, dar şi adoptarea unor programe de reformă care să permită economiilor stagnante ale Greciei, Portugaliei şi Spaniei să contribuie la dezvoltarea Europei, respectiv a unui program pentru competitivitate.

Ciudat este că majoritatea statelor sunt de acord cu necesitatea reformelor, dar dau înapoi în faţa programului franco-german.

Austria nu este de acord cu creşterea vârstei de pensionare, una dintre cele mai scăzute din zona euro. Portugalia respinge eliminarea indexării salariilor în funcţie de inflaţie, întrucât retribuţiile angajaţilor din sectorul public au fost reduse cu 5%.

Împotriva acestei măsuri sunt şi Belgia, Spania şi Luxemburg.

În total, aproape 20 de ţări din UE au obiectat la summit faţă de "germanizarea" lor, dintr-un motiv sau altul.

Germania a refuzat, în schimb, să accepte majorarea fondului de susţinere financiară a ţărilor din zona euro.

Premierul belgian Yves Leterme a comentat că "summitul a fost suprarealist".

Lipsa unui acord a avut drept rezultat o reacţie devenită obişnuită pentru eurocraţie, respectiv organizarea unei noi reuniuni în martie, pe lângă un summit deja planificat.