Juncker: Zona euro ar rezista ieşirii Greciei din uniunea monetară, însă aceasta nu este de dorit

Zona euro ar rezista ieşirii Greciei din uniunea monetară, însă un astfel de curs al evenimentelor nu este de dorit, a declarat preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, într-un interviu pentru postul TV german WDR.

329 afișări
Imaginea articolului Juncker: Zona euro ar rezista ieşirii Greciei din uniunea monetară, însă aceasta nu este de dorit

Jean-Claude Juncker (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ar fi un proces care ar putea fi administrat în actualele condiţii. Trebuie, însă, să adăugăm că nu este dorit un astfel de rezultat, întrucât ar comporta riscuri semnificative, mai ales pentru oamenii obişnuiţi din Grecia", a spus Juncker.

Întrebat dacă poate exclude categoric acest deznodământ, Juncker a răspuns: "În orice caz nu până în toamnă şi nici după".

Juncker, care ocupă şi poziţia de premier al Luxemburgului, a criticat modul în care este tratat subiectul în presă, atât în nordul cât şi în sudul Europei.

"Germanii şi presa germană vorbesc despre Grecia ca şi cum grecii ar fi oameni care nu sunt demni de respect. Nu este cazul. Grecii au de suferit din cauza crizei şi a măsurilor luate. De asemenea, grecii în ziarele lor o înfăţişează pe Merkel de parcă ar fi moştenitoarea naziştilor", a spus Juncker.

Într-un interviu acordat presei germane în iulie, Juncker a afirmat că ieşirea Greciei din zona euro nu se află printre ipotezele sale de lucru şi i-a criticat dur pe cei care au făcut declaraţii în această direcţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici