Ministrul Energiei: În toamnă vom pune pe masă Strategia energetică a României

Ministerul Energiei va finaliza în această toamnă Strategia Energetică a României, valabilă pentru 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, însă capitolele documentului vor fi lansate în dezbatere publică pe parcurs ce sunt redactate, a declarat luni ministrul de resort, Victor Grigorescu.

Ministrul Energiei: În toamnă vom pune pe masă Strategia energetică a României (Imagine: Alexandru Dobre/ Mediafax Foto)

"Strategia o face Ministerul Energiei, este o strategie a României. (...) Avem câteva sute de specialişti care, într-un fel sau într-altul, sunt în dialog cu noi pe marginea Strategiei Energetice. Îmi este de fiecare dată dificil să alcătuim un grup de lucru, pentru că de fiecare dată vom lăsa pe cineva în afara lui din motive strict obiective, de spaţiu, de lipsă de eficienţă a dialogului, efectiv este foarte complicat. Dar vă asigur că, pentru fiecare om sau companie care doreşte să participe la acest exerciţiu important, va exista o modalitate în care poate să contribuie", a afirmat Grigorescu, la ZF Power Summit.

El a punctat că ministerul va atrage şi consultanţi pe partea de modulare economică, iar documentul va include şi o evaluare macro.

"Vom aduce şi partea de consultanţă pe partea de modulare economică în ideea de a avea şi o bază dincolo de discuţii, de filosofia sistemului, să avem şi o parte de evaluare macro strict orientată pe zona asta. Veţi vedea elemente de dezbatere încă dinainte, pe măsură ce mai facem câte un capitol sau mai obţinem o anumită claritate cu privire la dezbatere, veţi vedea minute ale reuniunilor, veţi vedea documente de etapă puse în dezbatere publică. Doar nu o să venim la sfârşitul toamnei cu un singur document şi să vă rugăm în zece zile să vă pronunţaţi, nu. E un proces interactiv de durată", a precizat Grigorescu.

În prezent, România are o strategie energetică naţională, adoptată în anul 2007, care este valabilă până în anul 2020.

"Strategia Energetică va oferi o viziune de dezvoltare sustenabilă a ţării, care include evoluţia României către rolul de hub regional de producţie, înmagazinare şi tranzacţionare a energiei; centrarea pe consumatorul de energie ca principal beneficiar al diversificării surselor şi serviciilor de energie; dezvoltarea infrastructurii energetice concomitent cu introducerea de tehnologii inteligente; transparentizarea şi profesionalizarea actului de guvernanţă energetică. Strategia va include un mecanism intrinsec de revizuire şi actualizare, astfel încât să fie în permanenţă un document viu şi relevant", se arată în prezentarea proiectului de pe site-ul Ministerului Energiei.

Termenul limită estimativ de finalizare a documentului este 15 septembrie 2016, iar obiectivul este ca documentul final să fie supus dezbaterii parlamentare şi asumat de către Parlamentul României prin act normativ.

Autorităţile estimează că investiţiile necesare în sectorul energetic românesc, până în anul 2035, se ridică la 100 de miliarde euro. Obiective investiţionale considerate ca fiind necesare sau strategice sunt dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă, dezvoltarea centralei hidroelectrice de acumulare prin pompaj Tarniţa - Lăpuşteşti, dezvoltarea sau extinderea capacităţilor de interconexiune şi facilitarea exportului/importului pentru exploatarea avantajului preţurilor mai mari ale energiei electrice de pe alte pieţe.

Se are totodată în vedere exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră, investiţiile realizate în vederea conformării la cerinţele de mediu ale Uniunii Europene şi modernizarea centralelor pe cărbune.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
ENERGIE ,
STRATEGIE ,
COMENTARII
  • Ioan 24 feb 2016

    Oricum din 2020 si pana-n 2030 o sa fie si locuri de munca in Uricani Valea jiului in mai multe domeni si platite sper?

  • Raportul Strategia Energiei va suna astfel: 22 feb 2016

    ,,Vom continua sa importam surse energetice si in viitorul previzibil ca si acum".

    Singurele noastre surse pe care inca nu le-am dat la altii sunt APA SI VANTUL.
    Culmea este ca importam de la cine nu are nici un fel de sursa)))-ex Austria.

  • SILVIA 22 feb 2016

    Ministrul Energiei se trezeste vorbind si noi ne vom trezi cu angajamente semnate si fara posibilitatea anularii cu strainii-model pe perioada lenga pana in 2030 sau chiar 2050. Daca tot nu raspunde pt. ceea ce zice ca se numeste "strategie energetica"sa dea o lege de confiscare, fara despagubiri…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Anuntul care aruncă în aer alegerile din Bucureşti. „Da, este adevărat, dar nu e o infracţiune”