Video PROTESTE în toată ţara faţă de proiectul legii salarizării. Miting la Parlament al sindicatelor din administraţia locală/ Angajaţii de la Protecţia Consumatorului s-au alăturat celor din primării

Sindicatele din administraţia locală anunţă că, marţi, angajaţii primăriilor şi consiliilor judeţene din toată ţara ar putea intrerupe munca şi declanşa greva japoneză in administratiile Locale. Totodată, angajaţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului vor înceta lucrul, timp de două ore, nemulţumiţi de proiectul legei salarizării.

3339 afișări

UPDATE 13.09 Proteste şi la agenţiile de mediu din Iaşi, Covasna, Bistriţa şi Gorj

Şi angajaţii agenţiilor de mediu din Iaşi, Covasna, Bistriţa-Năsăud şi Gorj au declanşat, marţi, proteste, nemulţumiţi de prevederile noii legi a salarizării bugetarilor. La Sibiu, peste 60 de angajaţi ai DGASPC Sibiu au declanşat o grevă spontană.

Iaşi

Aproximativ 25 de angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi au întrerupt, marţi, lucrul, timp de două ore.

Oamenii au afişat la intarea în instituţie pancarte cu mesajul "Agenţia pentru Protecţia Mediului - Factor decizional în accesarea fondurilor europene".

Gorj

Şi la Gorj, cei 30 de angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului protestează, timp de două ore, nemulţumiţi de prevederile noii legi a salarizării bugetarilor.

”Protestul a început la ora 11.00 şi se va încheia la ora 13.00. Participă toţi salariaţii, 30 în total. Nemulţumirile sunt legate de salarii, pentru că în Protecţia Mediului salariile sunt la jumătatea celorlalte deconcentrate din judeţ. Este un protest spontan. La nivel naţional a fost declanşat conflictul de muncă şi prin protestul de astăzi marcăm declanşarea acestui conflict de muncă. Salariile la noi sunt cuprinse între 1.000 de lei şi 2.100 de lei, pentru un funcţionar cu maxim de vechime şi cu cel mai mare grad”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al APM Gorj, Cristina Merfu.

Covasna

Peste 20 de angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Covasna protestează, marţi, în faţa instituţiei, fiind nemulţumiţi de salarii.

Directorul executiv al APM Covasna, Gheorghe Neagu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că protestul s-a declanşat deoarece angajaţii sunt nemulţumiţi de politicile salariale, iar acesta este o etapă premergătoare grevei generale.

”Protestul a fost declanşat deoarece nu am găsit nicio reacţie de susţinere din partea guvernelor, a factorilor politici, privind eliminarea discriminării angajaţilor din Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi agenţiile judeţene. Mai mult, lipsa de răspuns la solicitările scrise a dus la declanşarea conflictului spontan de muncă. Conflictul spontan este ca o etapă premergătoare grevei generale. Noi am fost lăsaţi la o parte de toate guvernele care s-au succedat şi am ajuns să fim pe ultimele locuri, cu toate că şi noi lucrăm cu fonduri europene, cu toate că şi noi emitem acte de reglementare pentru lucrări de anvergură şi aşa mai departe”, a spus Gheorghe Neagu.

Cei peste 20 de angajaţi care protestează în faţa instituţiei au afişat mesaje precum ”Angajaţii APM solicită salarii decente”, ”Nu vrem să fim discriminaţi”, ”Mobilizare, Egalitate, Dreptate, Iniţiativă, Unitate, (MEDIU)”.

Bistriţa-Năsăud

Cei 31 de angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud protestează şi ei, timp de două ore, în curtea instituţiei, faţă de nivelul redus de salarizare şi neaplicarea hotărârii Curţii Constituţionale care prevedea ca toţi angajaţii din aceeaşi familie ocupaţională să aibă acelaşi nivel de salarizare.

“Noi protestăm pentru că există o decizie a Curţii Constituţionale din anul 2016 care stabileşte faptul că pe familie ocupaţională toţi funcţionarii trebuie sa aibă acelaşi nivel de salarizare. Adică noi, agenţiile de mediu, vrem să ajungem la nivelul de salarizare din Ministerul Mediului. Noi pentru asta protestăm astăzi. Toţi funcţionarii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud protestează, în afară de directorul instituţiei”, a declarat una dintre protestatare, Marinela Suciu, de la Servicul Avize Acorduri – Autorizaţii.

Angajaţii de la APM spun că nu le-au mai crescut salariile din anul 2009.

Sibiu

La Sibiu, peste 60 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au declanşat o grevă spontană.

Protestatarii au ieşit în curtea instituţiei.

Angajaţii DGASPC Sibiu spun că au intrat în grevă din cauza nemulţumirilor legate de legea salarizării unitare.

Proteste au loc şi la agenţiile de mediu din Cluj, Satu Mare şi Arad.

UPDATE 12.40 Câteva sute de angajaţi din administraţia publică protestează în faţa Parlamentului

Câteva sute de persoane, angajaţi din administraţia locală, s-au strâns, marţi, în faţa Palatului Parlamentului, pentru a protesta, oamenii fiind nemulţumiţi de proiectul legii salarizării unitare. Printre protestatari sunt poliţişti locali, funcţionari din cadrul direcţiilor Taxe şi impozite, dar şi un primar.

Câteva sute de persoane, angajaţi din administraţia locală, s-au strâns, marţi, în faţa Palatului Parlamentului, pentru a protesta, oamenii fiind nemulţumiţi de proiectul legii salarizării unitare. Printre protestatari sunt poliţişti locali, funcţionari din cadrul direcţiilor Taxe şi impozite, dar şi un primar.

"Funcţionarii publici trebuie să fie independenţi. În acest moment se încearcă nu o lege a salărizării unitare, cu o grilă, ci o politizare a tuturor funcţionarilor primăriei. El trebuie să fie independent. Nici eu, nici altcineva nu trebuie să putem decide salariul funcţionarului public. Nu poţi să îl ţii slugă, are o facultate, a făcut pregătire, iar presiunea asta crează şi problemele cu DNA-ul, care sunt peste tot. E clar că 30% din funcţionari pleacă acasa, acolo unde bugetele primăriilor sunt mici. Protestez pentru că sunt primar din 2000, iar ei sunt colegii mei, nu poţi ca primar să accepţi asemenea lege. E ca un părinte care îşi ucide copilul. Toata lumea încearcă, în momentul de faţă, să aduca marionete. Primarul, cel mult ar trebui să duca salariul cu 15% mai sus sau mai jos, nu aşa, cu totul. Astfel o să ajungă să îi spună funcţionarului <<fă aşa, scrie aşa, că depinzi de mine>>", a declarat pentru MEDIAFAX Ion Dumitrache, primar al localităţii Poiana Lacului, judeţul Argeş.

"Am venit astăzi în faţa Palatului Parlamentul ca să transmitem şi un mesaj simbolic. Noi am solicitat şi susţinut nevoia unei grile unice de salarizare în administraţia locală, la fel ca la celelalte categorii de funcţionari. Fără o astfel de grilă, lucrurile pot degenera, nu vor fi bani de salarii, oamenii pot fi concediaţi, salariile diminuate", susţine Tiberiu Negrei, vicepreşedinteşe FNSA.

"Lucrez de aproximativ patru ani ca poliţist local, în Bucureşti, iar azi am venit pentru a protesta faţă de actuala lege a salarizării unitare deoarece nu consider că e normal ca salariul nostru să fie decis de primar sau consiliul local. Ar trebui să fie, ca acum, o lege clară care să stabilească fiecare funcţionar cu cât e platit. Noi, prin noua lege, vom depinde de bunăvoinţa primarului sau a consiliului local, iar dacă danşii consideră, pot să ne scadă salariul după bunul plac. Ori, asta eu nu cred că e normal. Eu, care mă pun în slujba cetăţeanului şi a societăţii, nu consider că e normal să fiu răsplătit după cum vrea un primar sau un consiliu local", spune un protestatar.

Iniţial, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici anunţase că la miting vor fi prezente peste cinci mii de persoane.

În ceea ce priveşte angajaţii structurilor din ţară, cei care participă la protest au venit în Bucureşti, în timp ce ceilalţi funcţionari publici îşi desfăşoară activitatea la locul de muncă, nefiind proteste în faţa instituţiilor care ţin de administraţia locală.

Funcţionarii publici din administraţia locală sunt nemulţumiţi de faptul că, prin noua lege a salarizării unitare, veniturile funcţionarilor publici din primării şi consilii judeţene nu vor mai fi stabilite prin lege, ci prin decizie a Consiliului Local. Reprezentanţii sindcatelor spun că, astfel, salariile funcţionarilor din administraţia locală vor depinde de cât de obedienţi vor fi faţă de primar sau de consilierii locali.

UPDATE 12.08 Aproape o sută de angajaţi ai Secţiei Drumuri Naţionale Slatina au declanşat greva japoneză

Aproape o sută de angajaţi ai Secţiei Drumuri Naţionale Slatina au declanşat, marţi, greva japoneză, însă nu poartă banderole albe, ci tricolore. Ei cer bani pentru lucrările pe care Secţiile de Drumuri trebuie să le facă, dar şi mai puţini şefi ”penali” şi mai mulţi angajaţi.

Cei 96 de angajaţi ai Secţiei Drumuri Naţionale Slatina au intrat, începând de marţi, în grevă japoneză, purtând banderole tricolore şi nu albe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Cartel Alfa Olt, Cristel Ioţu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că printre solicitările angajaţilor din transporturi se numără alocarea de bani pentru lucrările pe care Secţiile de Drumuri trebuie să le facă, dar şi curăţarea sistemului de persoane cu probleme penale.

”Astăzi, cei 96 de angajaţi ai Secţiei Drumuri Naţionale Slatina sunt în grevă japoneză, poartă banderole cu tricolorul şi nu albe. Au adoptat această formă de protest pentru că este vorba despre tot sistemul de transport românesc. Cei din transporturi fac front comun, nu cer măriri salariale sau modificări ale Legii salarizării, cum cer alte categorii. Cer doar alocarea de bani pentru a-şi face treaba: lucrări de întreţinere curentă, siguranţă rutieră. De asemenea, cer curăţarea sistemului de persoane care ocupă funcţii de conducere şi care au fost trimise în judecată”, a afirmat Ioţu.

Sindicalistul a acuzat şi faptul că, în ultimii ani, numărul şefilor de la centru a crescut, iar cel al angajaţilor din teritoriu a scăzut.

”În acest moment, la nivelul conducerii centrale a companiilor de drumuri sunt 600 de angajaţi. În anii ’90, erau doar 90 de angajaţi. În teritoriu erau 7.000 atunci când erau 90 de angajaţi la centru. Acum sunt 600 la Bucureşti şi 6.000 în teritoriu. Adică, cei care muncesc s-au redus, iar cei care conduc s-au înmulţit. S-au tăiat şi fondurile. Aici nu trebuie să găsim o vină a Guvernului actual. Noi cerem Guvernului să intervină şi să intrăm într-o normalitate legală”, a conchis Cristel Ioţu.

UPDATE 11:33 Protest al angajaţilor agenţiilor de mediu din Cluj, Satu Mare şi Arad

Angajaţii agenţiilor de mediu din Cluj, Satu Mare şi Arad au declanşat proteste, nemulţumiţi de prevederile noii legi a salarizării bugetarilor. ”Am închis uşile sediului APM Cluj timp de două ore, între 11 şi 13, nu lucrăm cu publicul, nu preluăm dosare”, declară liderul sindicaliştilor clujeni.

Cluj

Peste 50 de angajaţi ai APM Cluj protestează, marţi, în sediul instituţiei, nemulţumiţi de prevederile noii legi a salarizării bugetarilor. Ei au declanşat la ora 11 greva de avertisment de două ore şi au închis uşile sediului.

Liderul de sindicat din APM Cluj, Corina Sabău, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că angajaţii cer o salarizare similară celor din Ministerul Mediului.

”Am închis uşile sediului APM Cluj timp de două ore, între 11 şi 13, nu lucrăm cu publicul, nu preluăm dosare. Suntem nemulţumiţi de prevederile Legii salarizării bugetare, nu suntem salarizaţi la nivelul Ministerului Mediului, am vrea să primim sume ca cei de la Bucureşti, care au salarii mai mari şi cu 1.000 de lei decât noi”, a sus Sabău.

Satu Mare

Şi cei 37 de angajaţi ai APM Satu Mare protestează faţă de legea salarizării bugetarilor tot în interiorul sediului, după ce au închis uşile instituţiei şi au pus un afiş la intrare în care au anunţat oamenii că două ore nu se va lucra.

Directorul APM Satu Mare, Bekessy Elisabeta, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că salariile angajaţilor instituţiei au rămas mici faţă de cele ale altor categorii de bugetari.

”Suntem nemulţumiţi de prevederile noii legi a salarizării bugetare, am dori şi noi o aliniere la salariile care sunt în alte instituţii deconcentrate – Garda Forestieră, DSVSA, DSP, acestea fiind mai mari decât ale noastre”, a spus Bekessy.

Arad

Şi circa 20 angajaţi ai APM Arad, atât membrii de sindicat, cât şi angajaţi care nu fac parte din sindicat, au oprit lucrul, marţi, nemulţumiţi de condiţiile de salarizare.

Mai mulţi angajaţii ai APM Arad au ieşit în faţa instituţiei, iar alţii, care declară că protestează, au continuat să muncească la dosarele pe care le au în lucru.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Unite din Mediu, Ciprian Şoavă, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că angajaţii cer să fie plătiţi la nivelul colegilor din Ministerul Mediului, cer să fie consultaţi în ceea ce priveşte descentralizarea, iar deciziile în ceea ce-i priveşte să fie trasparente.

"Noi ne înregistrăm cu conflictul de muncă, după care o grevă de avertisment de două ore şi grevă generală pe termen nelimitat, cu implicaţiile ce decurg din asta în sectorul de activitate a domeniului protecţiei mediului, şi anume: diminuarea ratei de absorbţie a fondurilor europene, sistarea emiterii de acte de reglamentare pentru orice timp activitate, proiect, plan, program, neîndeplinirea obligaţiilor asumate de către România prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană şi imposibilitatea funcţionării sistemului pentru protecţia mediului", a spus Şoavă.

În plus, sindicaliştii din Arad acuză Ministerul Mediului că nu le susţine cauza.

La Agenţia de Protecţia Mediului Arad angajaţii sunt nevoiţi să lucreze mult după programul de lucru, pe salarii medii nete cuprinse între 1.400 şi 1.600 lei în mână.

UPDATE 9.20: Angajaţii de la Protecţia Consumatorului protestează, fiind nemulţumiţi de legea salarizării

Angajaţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului s-au alăturat funcţionarilor din administraţia publică şi din sistemul de protecţia a mediului, anunţând că vor participa la acţiunile de protest.

"După refuzul categoric al doamnei Olguţa Vasilescu, ministrul muncii, de a soluţiona problemele salariale ale acestei categorii profesionale cu o activitate atât de complexă şi importantă pentru societatea românească, comisarii protecţiei consumatorilor au intrat în proteste exprimate prin încetarea activităţii şi pichetarea instituţiilor în care lucrează. Revendicare: - salarizarea sistemului ANPC pe aceeaşi grilă cu ANSVSA! Astfel, aceasta categorie profesională protestează astăzi, marţi, 30 mai 2017, alături de colegii din administraţia publică locală şi atrage si alte institutii din administratia publică centrală precum Garda de mediu, Inspecţia muncii şi altele", transmite Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici printr-un comunicat de presă.

Şi angajaţii din administraţia publică protestează, marţi, atât în ţară cât şi în Capitală. În Bucureşti, protestatarii vor picheta Palatul Parlamentului.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat pentru MEDIAFAX că, marţi, angajaţii primăriilor din toată ţara vor declanşa greva generală, iar în Bucureşti va fi organizat un miting în faţa Palatului Parlamentului.

"Sunt două tipuri de acţiuni de protest. În primul rând va avea loc un miting în faţa Palatului Parlamentului, care începe la ora 11:00 şi vor participa între 5.000 şi 10.000 de oameni. Iar în teritoriu va fi grevă generală în toate primăriile şi consiliile judeţene. Motivele protestului sunt legate, în primul rând, de lipsa grilei de salarizare pentru administraţia publică locală", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu.

Funcţionarii publici din administraţia locală sunt nemulţumiţi de faptul că, prin noua lege a salarizării unitare, veniturile funcţionarilor publici din primării şi consilii judeţene nu vor mai fi stabilite prin lege, ci prin decizie a Consiliului Local. Reprezentanţii sindcatelor spun că, astfel, salariile funcţionarilor din administraţia locală vor depinde de cât de obedienţi vor fi faţă de primar sau de consilierii locali.

Tot marţi, angajaţii din domeniul Protecţiei Mediului vor declanşa conflictul de muncă, nemulţumiţi de salariile actuale şi de faptul că prin legea salarizării unitare, creşterile semnificative for fi făcute abia din 2018 sau 2019.

”Federaţia Sindicatelor Unite din Mediu, vă informează că declanşează conflictul de muncă. Marţi, 30 mai, personalul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului va protesta între orele 11:00-13:00”, se arată într-un comunicat al FSUM, remis MEDIAFAX.

Mai mult, şi angajaţii APIA ar putea declanşa conflictul de muncă, nemulţumiţi de faptul că Senatul a respins amendamentele propuse pentru proiectul legii salarizării.

"Senatul a respins amendamentele propuse. La Camera Deputaţilor, dezbaterile se desfăşoară cu mare viteză, iar comisiilor de specialitate nu le mai sunt cerute avizele. În contextul în care prevederile proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice îi dezavantajează pe funcţionarii publici din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA este în proces de consultare a membrilor privind declanşarea conflictului social. Precizăm că prin această lege, în forma actuală, se încalcă inclusiv recomandările europene în materie de salarizare a personalului care gestionează fonduri europene", se precizează într-un comunicat transmis MEDIAFAX de reprezentanţii angajaţilor APIA.

În comunicatul sindicatului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură se mai precizează că această instituţie a atras cele mai mare sume de bani din fondurile UE pentru susţinerea agriculturii româneşti - peste 20 de miliarde de euro, începând cu 2007.

"Această performanţă este realizată cu multe sacrificii (în principal prin ore suplimentare neplătite), de către funcţionarii dedicaţi şi corect motivaţi. Având în vedere importanţa deosebită pe care o are absorbţia fondurilor UE, într-o proporţie cât mai mare, este necesară stimularea financiară a personalului care gestionează aceste fonduri. Orice scădere a salariilor va conduce automat la demotivare, cu toate consecinţele negative care se pot întrevede de aici", se arată în comunicatul FNS APIA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici