Peste 80% dintre grecii cu credite la bănci au probleme la plata ratelor

Peste 80% dintre grecii cu împrumuturi la bănci au probleme la plata ratelor, cea mai gravă situaţie fiind înregistrată în rândul persoanelor cu venituri reduse şi familiilor cu copii, potrivit unui studiu citat de Kathimerini.

138 afișări
Imaginea articolului Peste 80% dintre grecii cu credite la bănci au probleme la plata ratelor

Peste 80% dintre grecii cu credite la bănci au probleme la plata ratelor (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Din totalul de 1,5 milioane de gospodării cu datorii la bănci, 6% nu pot plăti deloc, în timp ce 78% se confruntă cu dificultăţi la achitarea ratelor, arată studiul realizat pentru anul 2012 de firma Public Issue.

Procentajul de 84% a crescut puternic comparativ cu 60% în 2009, înainte ca Grecia să înceapă programul de măsuri de austeritate.

Nivelul creditelor de consum cu probleme la plată se situează la 86%, iar în cazul celor pentru companii la 90%. La împrumuturile pentru repararea locuinţei, 82% din datornici afirmă cu înregistrează dificultăţi.

Cea mai mare parte a grecilor cu împrumuturi, 68%, au spus că nu au încercat să obţină o restructurare a creditelor, în timp ce 29% au reuşit să obţină noi condiţii.

Grecia va înregistra în 2013 al şaselea an consecutiv de reccesiune, potrivit estimărilor economiştilor, ca urmare a impactului crizei şi a pierderii încrederii investitorilor din cauza îndatorării foarte ridicate a statului.

Guvernul elen a fost salavat de la colaps financiar de statele zonei euro şi FMI în ultimii ani prin două pachete de împrumuturi externe, însă acestea au fost condiţionate de măsuri dure de austeritate, care au agravat recesiunea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici