Pragul peste care firmele sunt obligate să plătească TVA, majorat la 50.000 de euro. Consiliul Uniunii Europene a aprobat solicitarea României

Consiliul Uniunii Europene a aprobat, la solicitarea României, creşterea de la 35.000 euro la 50.000 euro a pragului cifrei de afaceri sau al veniturilor peste care firmele locale sunt obligate să plătească TVA.

3936 afișări
Imaginea articolului Pragul peste care firmele sunt obligate să plătească TVA, majorat la 50.000 de euro. Consiliul Uniunii Europene a aprobat solicitarea României

Pragul peste care firmele sunt obligate să plătească TVA, majorat la 50.000 de euro. Consiliul Uniunii Europene a aprobat solicitarea României (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Decizia a fost adoptată la 26 martie şi publicată la sfârşitul săptămânii trecute în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Hotărârea Consiliului vizează un plafon de 65.000 de euro la cursul de schimb valutar de la data aderării României la UE (aproximativ 3,3 lei pentru un euro), astfel că valoarea practică a plafonului la rata actuală de schimb (4,37 lei/euro) este de circa 50.000 de euro.

Măsura intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial şi este valabilă până la finele anului 2014 sau până la implementarea unei noi directive europene privind plafoanele de cifră de afaceri sub care firmele pot fi exceptate de la plata TVA, se spune în document.

Solicitarea României a fost avizată în ianuarie de Comisia Europeană şi înaintată ulterior Consiliului.

Intenţia Guvernului de a solicita UE creşterea acestui plafon a fost inclusă încă de la sfârşitul anului 2010 în scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. În document era menţionat că, odată cu această modificare, Ministerul Finanţelor va introduce şi un sistem simplificat de taxare pentru firmele cu afaceri sub plafonul de 50.000 euro.

Creşterea plafonului de TVA a fost preluată ulterior şi în alte scrisori de intenţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici