Senatul a respins taxa de solidaritate impusă instituţiilor financiare şi de credit

Senatorii au respins, miercuri, iniţiativa legislativă prin care se propune instituirea, pentru o perioadă de trei ani, a unei taxe de solidaritate care să fie impusă instituţiilor financiare şi instituţiilor de credit.

51 afișări
Imaginea articolului Senatul a respins taxa de solidaritate impusă instituţiilor financiare şi de credit

Senatul a respins taxa de solidaritate impusă instituţiilor financiare şi de credit (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Potrivit propunerii legislative, aceste instituţii ar fi urmat să achite anual o taxă de solidaritate în cuantum de 2,5 la sută din valoarea profitului obţinut pentru anul precedent, taxă care s-ar fi făcut venit la bugetul asigurărilor sociale.

În urma dezbaterilor, senatorii nu şi-au însuşit raportul favorabil, cu amendamente, propus plenului de Comisia pentru buget.

Proiectul a fost iniţiat de senatorii PDL Mircea Banias, Radu F. Alexandru, Mihail Hărdău, Dorel Jurcan, Vasile Nistor, Mihai Niţă, Mihaela Popa, Cristian Rădulescu şi Ioan Sbîrciu.

Reprezentantul Guvernului care a participat la şedinţa Senatului a declarat că Executivul nu susţine în acest moment adoptarea acestei iniţiative şi că aceasta ar putea fi acceptată odată cu intrarea în vigoare a unei legislaţii similare de către Uniunea Europeană.

La rândul său, senatorul UDMR Tiberiu Gunthner s-a pronunţat pentru respingerea propunerii legislative, care a fost inspirată de o măsură luată, în Ungaria, de Guvernul Orban.

Senatorul Uniunii a arătat că, deşi această măsură s-a bucurat de popularitate în rândul cetăţenilor, ea a avut efecte negative în ceea ce priveşte relaţiile cu mediul economic şi relaţiile cu exteriorul.

El a subliniat că Senatul nu poate adopta o lege care nu are la bază niciun fel de fundamentare prin care să fie evaluat impactul aplicării acestei legi.

De asemenea, senatorul Georgică Severin a cerut respingerea acestei iniţiative legislative, menţionând că impunerea acestei taxe de solidaritate va determina instituţiile financiare şi instituţiile de credit să recupereze aceşti bani prin costuri ascunse şi comisioane suplimentare impuse clienţilor.

Senatul a dezbătut această iniţiativă legislativă în calitate de primă Cameră sesizată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici