Sulfina Barbu: De la 1 ianuarie 2011 se poate discuta despre modificarea taxelor, inclusiv TVA

Deputatul PDL Sufina Barbu a declarat luni, după şedinţa BPN, că de la 1 ianuarie 2011 se poate discuta despre modificarea taxelor, inclusiv a cotei TVA, iar până atunci se merge pe măsurile stabilite.

26 afișări
Imaginea articolului Sulfina Barbu: De la 1 ianuarie 2011 se poate discuta despre modificarea taxelor, inclusiv TVA

Sulfina Barbu: De la 1 ianuarie 2011 se poate discuta despre modificarea taxelor, inclusiv TVA (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Discuţiile pe care le-am avut au fost clare. De la 1 ianuarie 2011 putem discuta de modificări de taxe, până atunci merge pe acest cadru pentru că s-a convenit cu FMI (...) Se merge pe această măsură", a precizat Barbu, întrebată despre posibilitatea revenirii la TVA de 19%.

Ea a spus că atunci când se discută de revenirea TVA la 19% trebuie să se aibă în vedere deciziile care vor fi luate la 1 ianuarie 2011.

"Să vedem deciziile pe care le luăm după confruntarea şi cu partenerii sociali", a adăugat Sulfina Barbu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, în comuna nemţeană Doljeşti, unde localnicii i s-au plâns de creşterea preţurilor, că TVA "trebuie dată înapoi jos" şi că toate pensiile trebuie impozitate.

Taxa pe Valoarea Adăugată poate fi scăzută numai dacă vor fi găsite măsurile necesare acoperirii veniturilor aduse de aceasta la bugetul de stat, iar respectivele măsuri vor fi acceptate de Parlament, pentru că doar impozitarea pensiilor nu este suficientă, a declarat, duminică, la Tulcea, Emil Boc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici