Zona euro se apropie de un acord privind sprijinul pentru Grecia

Statele din zona euro se apropie de un acord în privinţa unui mecanism de sprijin financiar pentru Grecia la care vor contribui alături de Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit unei surse apropiate situaţiei.

Zona euro se apropie de un acord privind sprijinul pentru Grecia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La negocierea acordului, dominată în principal de Franţa şi Germania, participă şi preşedintele Uniunii Europene (UE), Herman van Rompuy. Compromisul prevede înfiinţarea unui mecanism de sprijin financiar pentru statele din zona euro aflate în dificultate, la care poate avea acces Grecia, ţară împovărată de datorii.

Acordul va fi finalizat şi anunţat joi dimineaţă la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri a reprezentanţilor ţărilor din zona euro, înaintea unei reuniuni a şefilor de stat şi de guverne din UE, joi şi vineri.

"Ajutorul zonei euro nu va veni decât ca o completare a împrumuturilor FMI. Va fi deci un ajutor mixt, la care FMI va avea o contribuţie importantă", a afirmat sursa.

Germania insistă ca statele din zona euro să se angajeze la consolidarea mecanismului de disciplină bugetară din UE, respectiv Pactul de Stabilitate, cu sancţiuni aplicabile mai lejer ţărilor prea permisive.

"În această direcţie se va merge", a precizat sursa.

La Berlin, cancelarul Angela Merkel a indicat marţi că este pregătit să accepte o soluţie de compromis prin care statele zonei euro vor completa, voluntar, eventualele împrumuturi acordate de FMI Greciei.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
GRECIA ,
AJUTOR ,
FMI ,
CRIZA ECONOMICĂ ,
EFECTELE CRIZEI ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa