COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Transplantul de bani...

881 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Transplantul de bani...

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Transplantul de bani...

Se-ntâmplă ceva sub ochii noştri.

Bineînţeles, nu ne este deloc favorabil.

Actualului ministru al sănătăţii nu îi plac transplanturile.

Cu siguranţă, nu-i plac transplanturile făcute în România de medici români.

În mandatul trecut s-a dat peste cap, a făcut tumbe şi echere şi a reuşit să stopeze transplantul de plămâni făcut în sistemul sanitar românesc.

Unde să se fi dus românii în nevoie de transplant ?

Domnul Voiculescu s-a grăbit să le-arate drumul spre Viena.

Acum, direcţia pe care le-o indică cu o grabă remarcabilă este Italia.

După cum ştiţi, spitalul „Sfânta Maria”, specializat în domeniu, a fost alocat combaterii pandemiei, aşa că mai uşurel cu transplantul de plămâni.

Despre spitalul „Foişor” ştiţi destule deja.

Ştiţi desigur, că avea o bancă de ţesut osteotendinos pentru nevoile medicale ale propriilor pacienţi.

Între timp, în numele covidului, acest spital a fost închis, practic, celor cu patologii specifice traumatologiei şi ortopediei.

Despre nemernicia cu care au fost trataţi cei internaţi acolo, mi-e jenă să mai vorbesc.

Probabil că cei care ar trebui să vorbească sunt procurorii.

Par a fi sfioşi, totuşi.

Am însă ceva de zis despre coincidenţe.

Eu nu prea cred în ele.

Două spitale individualizate la nivel naţional prin specificul patologiei pe care o tratează sunt direcţionate, brusc, spre combaterea pandemiei.

S-a îndeplinit scopul urmărit, adică suplimentarea paturilor ATI pentru îngrijirea bolnavilor Covid prin adăugarea celor ale spitalelor respective.

O fi în regulă? O fi moral? O fi corect?

Bolnavii evacuaţi cu forţa de la „Foişor”, cu siguranţă, vor fi vehemenţi la adresa celor care au luat decizia de a le ignora suferinţa.

Unde i-o îndruma domnul Voiculescu pe ei, dacă vor avea nevoie de transplant de ţesut osteotendinos ?

Nu ştim. Încă...

Sunt convins că domnul Voiculescu va găsi o soluţie.

Pe-aici, prin Europa.

Domnul Voiculescu are la dispoziţie un buget generos şi cred că asta îl face să se simtă important şi, neapărat, european.

Bugetul acesta ar fi pentru noi, pentru sănătatea noastră, a românilor.

Domnul Voiculescu nu e tocmai de acord.

Generos la rându-i, împarte bani în stânga şi-n dreapta.

La austrieci, la italieni...

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici