Ion Cristoiu | Premierul Ionel Brătianu în 1927: Puterea presei e de temut!

Publicistul Ion Cristoiu readuce în atenţie atmosfera, mobilizarea de forţe şi alocuţiunea premierului liberal Ionel Brătianu cu ocazia Congresului Presei Latine, ţinut la Bucureşti, la 1 octombrie 1927, aşa cum au fost ele prezentate în presa vremii.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„1 octombrie 1927 e una dintre acele date mai puţin ştiute azi, pentru că o copleşesc, din anii interbelice, alte date, mai răsunătoare prin consecinţele directe asupra realităţilor româneşti, dar care merită un loc atît în Istoria României, cît şi în Istoria Presei Române:

La Bucureşti se deschide Congresul Presei Latine.

Organizatorul acestei manifestări internaţionale a fost Trustul Universul, condus de Stelian Popescu. Despre Congres ne aduc amănunte Memoriile lui Stelian Popescu tipărite în anul 2000 la editura Albatros sub titlul Amintiri:

<Instalarea la cîrma statului din nou a guvernului liberal numai după un an al guvernării Averescu nu era privită cu ochi buni nici în ţară, nici în străinătate, cu toate greutăţile, cu urmări, după moartea Regelui Ferdinand. Opinia publică din ţară, după marea agitaţie a Partidului Naţional Ţărănesc, ar fi voit ca acest partid să vie la putere, iar străinătatea, unde acest partid avea o presă foarte favorabilă, dat fiind programul său democrat de stînga, era, de asemeni, contra regimului liberal.

În diferite rînduri, eu am propus lui Ion I.C. Brătianu ca să caute a-şi crea o atmosferă mai bună în străinătate, dar el nu prea da mare importanţă acestei chestii. În cele din urmă, am reuşit să-l conving că un congres de presă străină la Bucureşti ar fi un prilej minunat de a se schimba atmosfera rece a presei străine. El a acceptat şi atunci eu am invitat Asociaţia Presei Latine de la Paris ca să vie să-şi ţie congresul anual la Bucureşti. Oferta mea a fost primită şi congresul a fost fixat pentru ziua de 1 octombrie 1927. Au luat parte la el peste 100 (una sută) ziarişti din toate ţările latine ale Europei şi ale Americii. Erau de la toate marile cotidiane din marile centre şi capitale latine şi dintre cei mai reputaţi ziarişti, [din] cari şi foşti miniştri. Succesul congresului a fost desăvîrşit şi toţi ziariştii ce au fost la Bucureşti, după ce au fost plimbaţi prin toată ţara şi provinciile alipite, s-au înapoiat în ţările lor şi au făcut reportagii luni întregi despre România şi asupra persoanelor şi celor ce au văzut în ţară.

Congresul a fost sub preşedinţia de onoare a mea şi în afară de discursul meu, primul ministru Ion I.C. Brătianu a pronunţat un discurs care a mişcat profund pe ziarişti şi l-au făcut simpatic, de unde pînă aci era uneori indiferent, alteori ostil.

Cheltuielile congresului s-au ridicat la 2 milioane şi jumătate de lei, din care un milion şi jumătate l-a dat guvernul, iar restul de un milion, fiindcă cheltuielile nu se totalizaseră pînă la moartea lui Ion Brătianu, după moartea lui, Vintilă Brătianu a refuzat să le plătească şi le-am plătit eu de la «Universul».>

Despre Congres au publicat ample relatări şi comentarii semnate de lideri de opinie ai vremii nu numai Universul, dar şi alte publicaţii de renume, unele precum Adevărul ostile Trustului condus de Stelian Popescu, dar şi Guvernului liberal Ionel Brătianu, din care făcea parte, ca ministru al Justiţiei, şi Stelian Popescu.

Sîmbătă, 1 octombrie 1927 (ceea ce înseamnă 30 septembrie 1927, după amiaza, pentru că ziarele erau antedatate), Adevărul apare pe prima pagină cu prezentarea marilor jurnalişti străini prezenţi la Congres, dar şi cu textul redacţional Soyez les bien – venus! tipărit în franceză şi română.

Relatările din Adevărul, din Universul, din întreaga presă de la noi schiţează o mobilizare deosebită a Guvernului pentru ca participanţilor străini la Congres să li se creeze impresia unei Sărbători a poporului român, a unei simpatii deosebite faţă de jurnaliştii oaspeţi. Trenul cu oaspeţii intră în ţară pe la Jimbolia vineri, 29 septembrie 1927. Delegaţii sînt însoţiţi de Richard Franasovici, secretar general al Ministerului de Interne. La Jimbolia trenul e întîmpinat de autorităţile locale şi de ziariştii timişoreni. Ţine un discurs Pamfil Şeicaru, special venit pentru asta de la Bucureşti. În gara Caransebeş congresiştii sînt salutaţi de primari şi de numeroşi elevi. Adevărul descrie pe larg primirile de pe traseu:

<Trenul în care se aflau ziariştii străini a sosit la Turnu Severin la orele 12 jumătate.

La Turnu Severin oaspeţii au descins din vagon şi au plecat în oraş unde au vizitat instituţiile mai de seamă. Publicul le-a făcut o foarte frumoasă primire. Pe tot parcursul drumului erau înşiraţi elevii de la toate şcolile.

Ziariştii au fost conduşi la ruinele Podului lui Traian, unde d. profesor Bărbătilă le-a dat toate explicaţiile.>

Seara, la Teatrul din Turnu Severin, autorităţile locale dau un banchet. După care congresiştii se urcă în tren.

 În gara Craiova, cînd trenul opreşte în staţie – scrie Adevărul – <Pe peronul gării se aflau toate oficialităţile, public numeros şi foarte mulţi săteni>. Primarul Craiovei rosteşte cuvîntul de bun sosit. Răspunde în numele jurnaliştilor Augusto de Castro, fondatorul Asociaţiei Presei Latine, membru al Academiei Portugheze, ministrul Portugaliei pe lîngă Vatican. Pe peron se organizează un bufet.

Potrivit reportajului din Adevărul:

<Oaspeţii au sosit în Capitală la ora 12 jumătate noaptea. Trenul era frumos împodobit cu drapelele tuturor ţărilor latine.>

Pe peron congresiştii sînt primiţi de reprezentanţi ai Guvernului: Al. Duiliu Zamfirescu, secretar de Legaţie, delegat al ministerului de Externe, Stelian Popescu, în postura de ministru al Justiţiei, prefectul Poliţiei Capitalei, senatori, deputaţi, şi după Adevărul <un mare număr de gazetari de la toate ziarele din Capitală.>

Vineri, 30 septembrie 1927, Municipalitatea Bucureşti dă un banchet în cinstea participanţilor. Banchetului îi urmează o întîlnire la Academia Română, un moment de reculegere la Mormîntul Eroului Necunoscut şi o vizită la Muzeul Militar.

Sîmbătă, 1 octombrie 1927, la Fundaţia Carol din Bucureşti are loc şedinţa de deschidere a Congresului. Sînt prezenţi toţi membrii Guvernului şi membrii Corpului Diplomatic din ţările latine. Cuvîntul de deschidere e ţinut în franceză de premierul Ionel Brătianu. Stelian Popescu e ales cu aclamaţii preşedintele Congresului. După partea festivă are loc un banchet la Athénée Palace. Apoi încep la Sindicatul Ziariştilor lucrările propriu zise. Seara, congresiştii au beneficiat de o reprezentaţie de gală la Teatrul Naţional, în care s-a prezentat şi primul act din Apus de soare, cu Nottara în rolul principal.

A doua zi, 2 octombrie 1927, tot la sala Sindicatului Ziariştilor, continuă lucrările Congresului. La 5 şi jumătate după amiaza, Legaţia Franţei la Bucureşti a organizat un Garden Party, la care a participat şi I.G. Duca.

 Seara I. G. Duca, ministrul de Interne, a dat un banchet la Cercul Militar, la care au fost prezenţi şi alţi membri ai Guvernului Liberal. Banchetul s-a încheiat la miezul nopţii.

Congresul se încheie luni, 3 octombrie 1927. După cuvîntarea lui Stelian Popescu, delegaţii sînt invitaţi la un banchet dat de ziarul Universul.

Printre altele, alături de importanţa Congresului, editorialul ziarului Adevărul din 1 octombrie 1927 Soyez les bien – venus! dezvăluie un fapt important legat de manifestare:

Guvernul Ionel Brătianu foloseşte Congresul pentru a oferi ziariştilor străini cunoaşterea trecutului şi a prezentului românesc:

<România e mîndră că adăposteşte în Capitală şi că plimbă de-a lungul provinciilor sale pe ambasadorii luminaţi ai popoarelor Dreptului, Binelui, Artelor, Frumseţii, ai căror zei sunt aceia ai limpezimii, ai inteligenţii şi ai graţiei.>

 În Amintirile sale, Stelian Popescu pune şi el accentul pe folosirea Congresului pentru a se face propagandă României:

 <Succesul congresului a fost desăvîrşit şi toţi ziariştii ce au fost la Bucureşti, după ce au fost plimbaţi prin toată ţara şi provinciile alipite, s-au înapoiat în ţările lor şi au făcut reportagii luni întregi despre România şi asupra persoanelor şi celor ce au văzut în ţară.>

 Într-adevăr după Congres, ziariştii străini pleacă prin ţară într-un turneu de cunoaştere a realităţilor româneşti. În noaptea de 3- 4 octombrie 1927 ajung la Brăila. De aici traseul cuprinde Galaţi, Slănic, Băicoi, Moreni, Câmpina, Breaza, Sinaia, Braşov, Cîmpulung, Florica, Piteşti, Curtea de Argeş, Mânăstirea Horezu, Defileul Jiului. Ultimul popas, pe 7 octombrie 1927, are loc la Petroşani. O publicaţie postdecembristă din Valea Jiului, Ziarul Văii Jiului, dedică un amplu articol în numărul din 2 martie 2012 evenimentului din 7 octombrie 1927. Scenariul primirii va fi publicat într-o ediţie specială a Gazetei Jiului din 7 octombrie 1927. E ceva greu de imaginat azi în materie de mobilizare. Citez din articolul publicat de ediţia postdecembristă:

<La orele 7 ieşirea unei delegaţii la Livezeni, care va opri pe congresişti, spre a se forma în mod compact întreaga coloană de automobile, în număr de circa 40, cari vor continua după aceea să intre în oraş, unde primirea oficială se va face la intrarea în oraş, spre Livezeni. Vor lua parte la primire toţi şefii de autorităţi cu întreg personalul din subordine şi corporaţia Meseriaşilor. Vor asista pe ambele părţi ale străzii principale liceul de băieţi, şcoala secundară de fete, cu drapele ale tuturor ţărilor reprezentate la congres, şcoala minieră, muncitorimea, cu lămpile aprinse în mână, instituţiile publice şi toate celelalte clădiri vor arbora drapelul tricolor, însoţit de celelalte drapele ale ţărilor latine şi vor împodobi tot parcursul cu brad, flori şi iluminaţii eletrice. Soc. Petroşani va oferi un banchet în cinstea şi onoarea oaspeţilor.>

După Petroşani delegaţii merg pleacă cu trenul la Turnu Severin de unde iau vaporul pînă la Belgrad.

În seria de manifestări menite a face cunoscute ziariştilor străini realităţile româneşti se înscrie şi tipărirea în limba franceză a unor broşuri de cunoaştere a României. Una dintre ele, purtînd menţiunea „Publié par le Secretariat du Comité dʼorganization”, se intitulează La Roumanie. Petite Guide pour le voyage et les excursions en Roumanie des participants au Cogres de la Presse Latine. Bucarest. 1927. Alta e consacrată Presei române.

Pe pagina de gardă scrie în franceză:

<Congres de la Presse Latine. Bucarest, Octobre, 1927. La Presse Roumaine>.

Jos, precizarea:

<Publié par le Secretariat du Comité dʼorganization>

Sub titlul schiţa unui sumar:

Scriu în variantă românească:

<Primii jurnalişti români – Un pic de Istorie – Situaţia actuală – Concluzie – Catalogul Expoziţiei dedicate presei române (la Academia Română).>

Strădaniile Guvernului Ionel Brătianu nu rămîn fără rezultate. Adevărul din 21 octombrie 1927 consemnează în articolul Presa franceză despre România:

 <Ziarul «Avenir» publică un articol al d-rei Gabrielle Reval care expune impresiile culese în România cu prilejul congresului presei latine. «România întreagă oferă o imagine de muncă, de respect al tradiţiunilor şi totodată de dragoste de progres»“, scria jurnalista franceză, care a fost impresionată de faptul că «La Bucureşti există un monument ridicat în amintirea francezilor care au alergat în ajutorul României cotropite»>.

Cuvîntarea lui Stelian Popescu, prezentat de Universul ca Ministru al Justiţiei, se vrea un elogiu al românismului. Citez:

<Istoria noastră e martoră că în acel colţ al Europei, departe de grupul mediteranean al rasei latine, am apărat aci înconjuraţi de neamuri profund deosebite, ca pe un sfînt tezaur, virtuţile care alcătuiesc podoaba şi solidaritatea rasei noastre.

În timp ce [în] Occidentul Europei de-a lungul Evului Mediu latinul şi-a păstrat tradiţia şi continuitatea vieţii intelectuale, la noi firul acestei tradiţii s-a rupt din cauza năvălirii barbarilor.

Împotriva slavonismului şi grecismului claselor conducătoare, geniul popular, care avea adînci rădăcini în latinitate, nu putea să nu iasă la lumină.

De-abia la începutul veacului al XVIII-lea cultura noastră, revenindu-şi la izvor, şi-a reluat calea firească.

Sîntem cei mai mici dintre fraţii noştri latini, atît din punct de vedere al originii îndepărtate pînă la Traian, cît şi din punct de vedere al civilizaţiei latine.

Dar revendicăm pentru noi meritul de a fi păstrat acest caracter latin aşa de adînc înfipt în întăriturile Carpaţilor şi revendicăm, apoi, înflăcărarea şi emulaţia de a ne ridica la nivelul fraţilor mai mari, a căror explicaţie mai emoţionantă nu o găsesc decît în simpatia profundă pe care o citiţi în inimile şi privirile noastre.>

(Universul, nr. 230, luni, 3 octombrie 1927)

Ionel Brătianu face evenimentul numărul unu al Congresului nu numai prin deschiderea reuniunii, dar şi prin conţinutul Cuvîntării.

Textul a fost tipărit în traducere în Universul de luni, 3 octombrie 1927 şi în Adevărul de marţi, 4 octombrie 1927. Diferenţa de ediţii se explică prin faptul că Adevărul nu apărea lunea.

Adevărul, care reproduce discursul în varianta românească – discursul a fost ţinut în franceză – vede în prezenţa lui Ionel Brătianu la Congres un fapt ieşit din comun. Dreapta sus, pe prima pagină, unde în presa interbelică se publicau texte ironice, ziarul publică:

<D-l Ionel Brătianu a deschis personal lucrările presei latine...

...Drept compensaţie pentru faptul că nu deschide niciodată ziarele!...>

Deoarece e vorba de o traducere am întocmit o variantă românească prin compararea discursului în franceză (înregistrat pe un disc aflat la Academia Română) cu cele două traduceri niţel diferite din cele două ziare:

<Doamnelor şi Domnilor,

În numele guvernului român, am onoarea să vă urez bun venit.

România este deosebit de fericită să vadă congresul dv. adunat în Capitala sa; ea primeşte astăzi prieteni veniţi de departe, dar care sînt apropiaţi prin legături de sînge, care ne sînt scumpe.

Salut în dv., Doamnelor şi Domnilor, un factor esenţial de civilizare a lumii, căci înfăţişaţi acest factor printr-un îndoit titlu:

 Sunteţi latini şi sînteţi organul şi inspiratorul opiniei publice.

Un înţelept a zis odinioară că vorba e cel mai bun şi cel mai rău dintre daruri. Parcă aud pe răutăcioşi susţinînd că Esop ar fi spus-o despre presă, dacă ea ar fi existat în acele vremuri.

Mă grăbesc să adaug că pentru cei care cunosc caracterul adunării dv., alternativă nu poate fi, primul termen e singurul admisibil, căci puneţi toată ştiinţa dv., care e o artă, în slujba celor mai nobile cauze.

De temut e puterea pe care o mînuiţi!

Putere totuşi aproape divină cînd forţa Dionisiacă a presei se îmbină, sub scutul Minervei, cu liniştea apoloniană a clarităţii şi a ordinei Latine.

Înrîurirea tot mai preponderentă pe care democraţia o atribuie opiniei publice a sporit în consecinţă puterea dv. E just să se constate raportul indispensabil ce trebuie să existe între autoritatea ce revine celor ce alcătuiesc opinia publică şi conştiinţa răspunderilor ce o astfel de putere o implică. Noţiunea de echilibru şi proporţie, care este una din însuşirile stăpînitoare ale spiritului Latin, n-ar putea lipsi celor ce sînt cea mai vie manifestare a acestuia.

Gîndirea latină, dintre toate cele ce au inspirat popoarele, este cea mai puţin himerică.

Îndreptată cu totul spre viitor, are împlîntate rădăcini adînci într-un strălucit trecut. Într-o vreme cînd forţele împreunate ale anarhiei intelectuale şi sociale ameninţă temeliile chiar ale acestei civilizaţiuni greco-latine – cinstea Europei – ea înalţă îndoitul meterez – care de-a lungul veacurilor a făcut mărirea Romei:

Principiul Ordinii şi principiul Dreptului.

Revoluţia franceză a adăugat acestei moşteniri a Cetăţii Eterne triumful principiului democratic în înfăţişarea sa sănătoasă, tot aşa de potrivnic rătăcirilor demagogice, cît şi arbitrarului tiraniei.

Născută din unirea fecundă a celei mai glorioase dintre tradiţii cu pasiunea arzătoare pentru progres, forţa tractoare a latinităţii n-are hotare; opera ei a încetat de mult a mai fi apanajul unei singure rase şi al unui singur continent. Ea a devenit expresia cea mai înaltă a culturii şi civilizaţiei universale.

Însuşirile creatoare şi ordonate ale latinităţii au contribuit astfel mai mult decît orice la progresul general şi i-au dat acest titlu de glorie cu care se mîndresc toţi cei ce au avut cinstea să primească în veci neştearsa înrîurire romană.

Aduceţi cu dvs., Doamnelor şi Domnilor, izvorîtă din istoria nobilelor dvs. patrii, mărturia strălucită a misiunii latine în viaţa omenirii; dar nicăieri mai mult decît în România nu veţi găsi dovada de netăgăduit a trăiniciei caracterului rasei.

Împrejurările nenorocite care au aşezat poporul nostru la răspîntia năvălirilor, care păreau făcute să-l nimicească, n-au izbutit decît să-i întărească conştiinţa şi să-i facă cu atît mai scumpe originea şi naţionalitatea.

Într-o tragică izolare – în mijlocul unei neîncetate vîltori – abia cu un suspin în accent, românul a afirmat timp de 18 veacuri: «Sînt român» (vii aplauze).

Acest popor şi-a înfăptuit, în sfîrşit, unitatea naţională, după atîtea vicisitudini, în timpul cărora n-a încetat să lupte şi să sufere pe acest hotar, în spatele căruia a putut Europa să se dezvolte.

Azi, stăpîn pe ursita lui, va putea, la rîndu-i, să participe în chip activ la progresul acestei civilizaţii şi să împlinească în Răsăritul Europei destinul pe care îl determină însuşirile rasei lui şi situaţia geografică.

Ca să-şi îndeplinească misiunea are nevoie de pacea pe care i-o asigură înăuntru ordinea şi justiţia socială, în timp ce respectarea tratatelor şi dezvoltarea raporturilor prieteneşti internaţionale trebuie să asigure liniştea generală.

Pentru opera această de armonie socială şi de pace între popoare, nimeni nu poate contribui mai cu folos decît presa pe care o reprezentaţi.

Îi fac cele mai călduroase urări să-şi poată îndeplini menirea, sarcina pentru binele omenirii şi al civilizaţiei.

Sunteţi presa, presa latină – noblesse oblige.>

Textul surprinde printre altele prin două elemente:

Elogiul românismului şi recunoaşterea puterii întruchipate de presă. 1927 e anul morţii lui Ionel Brătianu. Peste o lună şi ceva, la 24 noiembrie 1927, marele om politic moare în împrejurări absurde. Întreaga sa carieră de pînă la Congres a fost văzută de contemporani ca stînd sub semnul nepăsării, dacă nu al dispreţului faţă de presă. Şi deodată, într-unul din ultimele sale discursuri, marele Ionel Brătianu recunoaşte puterea presei. Momentul e atît de surprinzător încît Adevărul din 4 octombrie 1927 simte nevoia să-i consacre comentariul de pagina întîi. Merită reproducerea în întregime, pentru că e şi o pledoarie pentru puterea presei din partea unui ziar democrat:

<Confesiunea d-lui Brătianu

«Puterea presei este de temut»

Primul ministru a făcut presei latine onoarea de a descinde din Olimp, spre a ţine discursul de deschidere a congresului.

Salutînd pe congresişti, d. Ionel Brătianu a făcut o declaraţie surprinzătoare: «presa este organul inspiratoarea opiniei publice şi puterea ei este de temut». Surprinzătoare este această declaraţie pentru noi, nu prin ideea ce o exprimă – idee admisă de toată lumea, idee aproape banală; ci prin dezvăluirea unui colţişor din sufletul omului, pe care noi şi toată lumea românească l-am cunoscut ca guvernant à poigne, nepăsător de ce crede opinia publică şi de ce spun inspiratorii ei.

Dar, în această manifestare democratică a primului ministru, trecutul care-l apasă şi ideile în care s-a format, scapără o ciudată lumină. «Puterea presei este de temut». De ce? Iată o vorbă care nu s-ar putea înfiripa pe buzele unui om convins de binefacerile şi rolul imens al presei.

Cine are să se teamă de puterea presei, care stă exclusiv în tăria adevărului, a criticei obiective? Cine?

Păzitorii credincioşi ai interesului obştesc, cei respectuoşi faţă de ordinea legală n-au a se teme. Puterea presei le este totdeauna un ajutor, un sprijin. Inspiratoare şi secondată în acest timp, presa le pune imensa ei forţă la dispoziţie în realizarea frumoaselor lor ţeluri. Puterea presei poate fi temută numai de acei guvernanţi care se abat de la lege şi privesc interesul obştesc printr-o prismă streină opiniei publice. Şi d. Ionel Brătianu a dovedit, nu o dată, că este dintre aceştia. Numai aşa se explică această frază, bizară, inadmisibilă în gura unui democrat.

Un guvernant, care vrea să conducă EL, după ideile LUI – adesea în conflict cu sentimentul opiniei publice – poate să se gîndească la răspunderea ce-şi asumă şi să se teamă de critica ce i s-ar face. D. Ionel Brătianu are temeinice motive să se teamă de puterea presei, cu atît mai mult cu cît se crede şi cu cît este, de fapt, mai puternic. Guvernanţilor «tari», presa le poate inspira teamă şi acesta este unul dintre importantele ei roluri, chiar cînd «tăria» mînuitorilor puterii executive îi creează un regim de ţărmurită libertate.

Nici nu se putea ca, în omagiul adus presei de către d. Ionel Brătianu, să lipsească această idee atît de firească sufletului unui dictator.

Aceasta nu ne va împiedica, totuşi, să admitem că primul nostru ministru – deprins a deţine în degetul lui mic cele trei puteri «separate» în stat – a adus un omagiu celei de-a patra. Şi ne bucură realmente, că d-sa, care nu se prea deranjează să se prezinte în faţa puterii legiuitoare – poate, pentru că puterea ei nu este de temut – a venit în mijlocul ziariştilor congresişti.>”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro