PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Popescu, întîi-stătătorul de la Ministerul Energiei e ”găina de pe butelia” prea mică, pentru cît gaz avem nevoie în România

Renunţarea la cărbune…

În prezent, România produce 6.031 MWh de energie şi consumă 6.767; acum, trebuie să-i mai ajutăm cu energie şi pe românii din Republica Moldova, adică deficitul zilnic, acoperit de importuri, va creşte. În aceste condiţii, să promovezi politic o iniţiativă legislativă care înseamnă reducerea capacităţilor energiei e de-a dreptul un atentat la siguranţa energetică a României. Ca să nu mai vorbim de dezastrul în care ”decarbonizarea” aruncă un întreg judeţ, Hunedoara.

Natalia Intoterro, deputat PSD de Hunedoara a criticat marţi (ca opine ”personală”) politica propriului partid (care a votat pentru Ordonanţă), cît şi Ministerul Energiei: ”Sunt cinci secretari de stat la Ministerul Energiei, nu este prezent niciunul în sală sau domnul ministru. Acesta este respectul acestui minister pentru cetăţenii României, acesta este respectul acestui ministru pentru judeţul Hunedoara, care nu a venit niciodată să stea la discuţii cu oamenii din judeţ. Regret faptul că nu s-a putut discuta cu domnia sa. (...) Revoltă, umilire, cam acestea sunt sentimentele pe care eu le simt astăzi”. Mai mult decît atît, se pare că o să simţim şi frigul: gazul nu ne ajunge să înlocuim cărbunele, la care vom renunţa, prin efectele ordonanţei care a plecat la promulgare la preşedintele Iohannis, după votul din Cameră.

De fapt, întîi-stătătorul de la Ministerul Energiei e ”găina de pe butelia” prea mică, pentru cît gaz avem nevoie în România, după ce închidem minele şi termocentralele, lăsînd pe drumuri zeci de mii de familii din Valea Jiului şi milioane de români la mîna capriciilor iernii. Nu numai în aceasta – ci pentru vecie. Că aşa ”ne cere penerereul”!  De fapt, ne-am făcut-o singuri, adică ne distrugem ”prin noi înşine”, după cum spune doctrina liberalului Popescu, de la Energie. Specialiştii în domeniu nu sînt ascultaţi de politicieni. Eu, măcar, le citesc opiniile şi mă crucesc, de diferenţa între acestea şi politica guvernului în domeniul energiei. Cînd vreau să mă edific asupra unor probleme legate de resurse, citesc analizele lui Dumitru Chisăliţă, promotor al platformei ”Energia inteligentă”.

Inginer la Romgaz şi Transgaz, specializat în managementul resurselor naturale şi cîştigător în 2010 al Premiului AGIR (Asociaţia Generală a Inginerilor din România), Dumitru Chisăliţă a fost declarat ”Inginerul anului 2009” la secţiunea ”Ingineria resurselor naturale şi a energiei” pentru activitatea desfăşurată în ultimii 12 ani de promovare a gazelor naturale. El a scris chiar şi ”O istorie a gazelor naturale din România”. Ar fi trebuit să fie, cu prezenţele sale publice pertinente, un factor de decizie în domeniu – cel puţin consilier de ministru, dacă nu secretar de stat sau chiar ministru. Are o problemă, însă: nu e un om ”sigur”. N-a făcut ”studii de securitate”, nici Colegiul Naţional de Apărare şi n-are nici măcar un doctorat plagiat. După ”standardele de integritate” ale ”serviciilor”, e incompatibil cu o asemenea poziţie: nu stă drepţi, nu răspunde la ordin şi nu face sluj la Bruxelles. Dumitru Chisăliţă, spre deosebire de oficialii guvernului PSD-PNL, care repetă la nesfîrşit că am atins recordul la stocarea de gaze naturale, spune că depozitele sînt de fapt insuficiente şi că „marea realizare a României este un mit”. Îl cred, pentru că se bazează pe cifre, nu pe lozinci.

… şi mitul depozitelor de gaz

Depozitele de gaz sînt pline, aproape sută la sută, ne asigură guvernanţii. ”Am depăşit 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale în depozite! Record absolut! Astăzi, 7 noiembrie, avem în depozite gaze naturale în procent de 97,75% – 3000,7 milioane metri cubi. Da, repet: nu vom avea probleme cu gazele în această iarnă. Populaţia şi economia nu vor avea de suferit”, scria Virgil Popescu pe facebook. Am depăşit, ca buni ”stahanovişti” ce sîntem cînd e vorba de ”norme europene”, solicitarea de la Bruxelles ca acestea să fie pline, pînă la un nivel minim de cel puţin 80%. Dar ceea ce nu se spune e de fapt esential – şi anume că aceste rezerve sînt prea mici, pentru a asigura întreg necesarul pentru o iarnă întreagă, cu atît mai puţin cu cît aceasta ar fi una friguroasă.

Chiar marţi, cînd se vota ”Ordonanţa decarbonizării”, Asociaţia „Energia Inteligentă” a lui Dumitru Chisăliţă prezenta un raport, în care arăta că ”vehicularea la nesfârşit a gradului de încărcare a depozitelor ca fiind marea realizare şi marea salvare a României, este un mit”, pentru că România, precum şi celelalte state europene, în afara Ungariei (care şi-a constituit un model de  stocare a gazelor ”strategic”), au depozite de gaz destinate mai degrabă pentru a acoperi fluctuaţii ale pieţei, şi nu pentru a constitui rezerve pe termen lung. Nici măcar pentru o iarnă. Astfel încît depindem de vreme – ca şi alte state europene, în condiţiile în care de importuri din Rusia nu poate fi vorba. Dumitru Chisăliţă mai spune că şi în cazul celor 35% din energie, care e produsă din surse regenerabile (hidro şi eoliană), depindem tot de vreme, dar care, dacă va fi nefavorabilă, va mări consumul de enegie. E un paraox, dacă bate vîntul şi avem ploaie sau ninsoare, producem energie regenerabilă, dar dăm şi drumul la căldură. Oricum ar fi, e deja rău:  directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea, a anunţat de altfel, cu ceva vreme în urmă, că acest an e cel mai slab, din ultimii zece, din punctul de vedere al randamentului hidrocentralelor, din cauza secetei de peste vară şi din această toamnă.

Pe de altă parte, ”gazele din depozitele de înmagazinare sînt la un nivel ridicat, dar nu este cel mai ridicat din istoria funcţionării acestor depozite”, avertizează şi Dumitru Chisăliţă, şi oricum sînt prea mici, pentru întregul necesar. Raportul Asociaţiei ”Energia Inteligentă” pe care o coordonează acesta arăta marţi, cînd deputaţii aruncau vina unii pe alţii, în privinţa ”decarbonizării” care trebuia votată, pentru că a fost prevăzută în angajamentele PNRR, că şi într-o iarnă blîndă, cum a fost anul trecut, consumul zilnic estimat de gaze e de 50-55 milioane mc. Un calcul simplu arată că depozitele au înmagazinat gaz care ajunge, în cazul acestui consum redus (în condiţii meteo în care iarna e blîndă) pentru doar 60 de zile. În rest, ne bazăm pe o producţie intrernă de 25 milioane mc), care de obicei e suplinită zilnic de depozitele de înmagazinare (22 milioane mc). Restul ar trebui asigurat din importuri, care ar reprezenta, în condiţiile unei ierni mai aspre, pînă la o treime din necesar. În mod normal, în aceste condiţii, energia produsă din cărbune poate suplimenta consumul, dar se mai poate doar în acest an şi, parţial, la anul. În viitor, România devine, pratic, dependentă de importuri de energie.

Ni se promit ”microcentrale nucleare”, de fapt un experiment, ca şi un nou reactor, la Cernavodă. Pînă una-alta, noi renunţăm la ce avem, pentru proiecte care, asemenea autostrăzilor din România, arată sublim pe hîrtie. Ce facem, însă, dacă ninge şi se lasă gerul? ”Importurile sînt dificile, în aceste condiţii”, avertiza Dumitru Chisăliţă. Se ştie că de mai multă vreme, guvernul de la Budapesta a introdus ”stare de urgenţă în sectorul energetic” şi interzice exporturile de gaze, din luna august, iar interconectorul de gaz cu Bulgaria funcţionează greu – bulgarii îşi văd şi ei, în primul rînd, de propriile probleme.

Rămînem, aşadar, în voia vremii şi a lui Popescu. În ultimul, nădejede nu prea ne putem pune. În primăvară, cînd se sărbătorea exploatarea gazului din Marea Neagră, acelaşi Dumitru Chisăliţă avertiza: ”Momentan, avem încă un mesaj din ăsta de lapte şi miere, dormiţi în pace oameni buni, duşmanii sunt departe de graniţele ţării, mă rog, duşmanii în sensul de lipsa gazelor naturale. Oricum, până în octombrie probabilitatea ca România să fie afectată de lipsa gazelor este zero, însă la iarnă lucrurile vor sta altfel”. Mi-e teamă să nu aibă dreptate. Tot el afirma: ”nu cred că vom putea discuta de gaze naturale din Marea Neagră, în cantităţi importante, până în anul 2029. Asta înseamnă că noi, în următorii şapte ani de zile, va trebui să facem rost de gaze, şi tot mai multe”. Iar noi renunţăm, în schimb, la producţia de energie pe bază de cărbune, proiectînd trecerea termocentralelor pe gaz: ”avem proiecte aprobate ca peste 4.000 MW de turbine instalate să treacă de pe cărbune pe gaze, şi dacă aceste lucruri se vor materializa, vor însemna circa patru miliarde de metri cubi care se vor consuma în plus. Adică noi avem nişte proiecte de extindere a consumului de gaze dar nu prea avem gazele naturale în spate. Până în momentul în care vom asigura aceste cantităţi mai e însă mult timp. Lucrurile sunt departe de a fi atât de frumoase, cum se prezintă ele”.

Acestea erau avertismentele lui Chisăliţă din primăvară, cînd el mai spunea: ”nu în ultimul rând, cred că ar trebui să avem şi noi în sfârşit o strategie energetică. Cred că suntem singura ţară din UE care nu mai are o strategie energetică, de vreo 13 ani de zile încoace. E nevoie de o nouă abordare, în care să ne definim clar direcţiile în următorii 10-20 de ani, o strategie în care trebuie să înţelegem că modelul energetic pe care-l avem în momentul de faţă nu mai este de actualitate”. Da, între timp l-am şi schimbat - cu lipsa oricărui alt model. Cu ”studii de fezabilitate”, pentru ”energie verde”. Pînă ne înverzim de frig, cu minele de cărbune sigilate, aşteptînd să plouă sau să bată vîntul, ca să pornească turbine eoliene, sau microcentralele nucleare, aflate în faza de proiectare.