Atentatele din 11 septembrie 2001. Eşecul imaginaţiei: Osama Bin Laden, "micul terorist din Afganistan" care a îngenuncheat America

Pe 11 septembrie 2001, patru atacuri sinucigaşe, plănuite şi executate de militanţi ai reţelei teroriste Al-Qaida, au şocat întreaga lume şi au avut un efect profund asupra cursului istoriei din ultimele aproape două decenii.

Patru avioane de linie au fost deturnate cu scopul lovirii unor clădiri simbol ale SUA: turnurile gemene World Trade Center din New York şi Pentagonul din Washington. Trei şi-au atins ţintele, însă al patrulea şi-a ratat-o, numai datorită curajului echipajului şi călătorilor.

Într-un raport extrem de critic, publicat trei ani mai târziu, Comisia de anchetă a atentatelor de la 11 septembrie 2001 (Comisia 9/11) identifica un "eşec al imaginaţiei" ca fiind cel mai important factor care a permis producerea acestei tragedii.

"Nu credem că liderii înţelegeau gravitatea ameninţării. Pericolul terorist reprezentat de Bin Laden ori al-Qaida nu era un subiect major de dezbatere politică în rândul publicului, presei ori în Congres", afirmau autorii raportului.

Într-un material pentru Asia Pacific Journal, istoricul John W. Dower a explicat că, la fel ca în cazul atacului de la Pearl Harbor, oficialii americani au subestimat inamicul şi nu au reuşit să înţeleagă cu adevărat sentimentul de superioritate morală manifestat de aceştia şi disponibilitatea lor de a-şi asuma riscuri enorme, dar şi pierderi uriaşe.

Mai mult, în mod dezastruos, oficialii nu au putut să-şi imagineze că inamicii posedă viclenia şi competenţa necesară pentru a pune la cale şi a executa un act de agresiune complex şi ingenios, notează istoricul, care aminteşte că, în primăvara anului 2001, cu doar cinci luni înainte de atentate, Paul Wolfowitz, în acel moment adjunctul secretarului Apărării, îl descria în mod zeflemitor pe Bin Laden drept "micul terorist din Afganistan".

O mărturie a lui Charles Freeman, ambasadorul SUA în Arabia Saudită până în 1992, evidenţiază eşecul sistemic în ceea ce priveşte perceperea într-un mod realist a potenţialilor inamici. Freeman povesteşte că a încercat să atragă atenţia asupra situaţiei din Afganistan după retragerea sovietică, însă nu a găsit pe nimeni interesat, nici măcar în rândul liderilor de rang înalt de la CIA. "O parte din atitudinea de la Washington", a amintit el, era: "De ce ar trebui să mergem acolo şi să vorbim cu oameni cu prosoape pe cap?"

Michael Scheuer, un agent CIA, care la un moment dat a coordonat unitatea de supraveghere a lui Bin Laden, critică chiar mai aspru modul de gândire al factorilor decizionali de la Washington în anii premergători atentatelor.

Liderii de la Washington sunt "atât de plini de ei, cred că America este invulnerabilă; nu-şi pot imagina că restul lumii nu vrea să fie ca noi; şi cred că un imperiu american în secolul al XXI-lea nu numai că este destinul nostru, ci datoria noastră faţă de omenire, în special faţă de masele musulmane nespălate, analfabete, nedemocratice, non-albe, şi antifeministe", scria Scheuer în cartea Hubris Imperial: De ce Occidentul pierde Războiul împotriva Terorismului (Imperial Hubris: Why the West is Losing the War on Terror).

În lumina acestor mărturii se conturează tot mai clar incapacitatea liderilor americani de a-şi imagina că reţeaua teroristă condusă de Osama Bin Laden ar putea comite atacuri de mare amploare pe teritoriul Statelor Unite, în pofida indiciilor privind nu doar intenţiile lor, ci şi capacităţile lor, notează Dower.

De altfel, chiar preşedintele George W. Bush a admis că înainte de atentatele din 2001 "nu a simţit o nevoie urgentă" de a-l elimina pe liderul al-Qaida, Osama Bin Laden.

Deşi înainte de 2001, reţeaua al-Qaida era responsabilă pentru uciderea a aproximativ 50 de americani, Osama Bin Laden nu era deloc necunoscut serviciilor secrete americane. De altfel, într-o informare din februarie 2001, serviciile secrete afirmau că reţeaua teroristă a lui Bin Laden este "cea mai serioasă şi iminentă ameninţare" la adresa Statelor Unite, capabilă să pună la cale "atacuri multiple".

Dar Administraţia SUA, deşi aparent a luat în serios această ameninţare, totuşi nu a depus nicidecum eforturi de aceeaşi magnitudine cu cele rezervate pentru contracararea unui inamic de oarecare însemnătate. Efortul naţional modest depus pentru a stăvili acţiunile Serbiei în Balcani, în perioada 1995-1999, a fost cu mult mai amplu decât cel rezervat pentru contracarea reţelei Al-Qaida, concluzionează Comisia 9/11.

Până la începutul lunii septembrie 2001, afirmă Richard Clarke, coordonator al Casa Albei pentru combaterea terorismului, Administraţia SUA încă nu luase o decizie dacă "Al-Qaida este o mare chestie?"

Chiar şi memoriul lui Richard Clarke din ianuarie 2001, în care îi provocă pe liderii de la Casa Albă să-şi imagineze ziua după un atac soldat cu moartea a "sute" de americani, nu "mii", relevă subestimarea sistemică a capacităţilor reale ale organizaţiei al-Qaida.

Alte încercări ale oficialilor din serviciile secrete de a atrage atenţia Administraţiei de la Casa Albă au rămas fără rezultate. Potrivit analistului Thomas Powers, comisia 9/11 a stabilit că, în primele nouă luni ale anului 2001, oficiali din cadrul serviciilor americane de informaţii "au avertizat Administraţia (Bush) de până la 40 de ori în legătură cu ameninţarea reprezentată de Osama Bin Laden, dar asta nu era ce voia Administraţia să audă, aşa că nu a auzit".

Abia pe 4 septembrie 2001 a avut loc o şedinţă la nivel înalt la Casa Albă pe tema al-Qaida, în urma căreia Administraţia Bush a prezentat o nouă strategie al căreia scop era eliminarea reţelei conduse de Bin Laden în următorii trei până la cinci ani.

Autorii raportului mai comentează şi asupra uşurinţei cu care oficialii americani au desconsiderat riscul folosirii unui avion într-un atac sinucigaş, deşi, retrospectiv privind, existau numeroase indicii că această idee era una luată în calcul de terorişti.

De altfel, în august 1999, analiştii din cadrul Administraţiei Federale a Aviaţiei concluzionau că folosirea unor avioane de pasageri în atacuri sinucigaşe este improbabilă întrucât "nu oferă oportunitatea dialogului pentru a obţine scopul principal al eliberării" unor lideri terorişti, precum Omar Abdel-Rahman.

O gândire a autorităţilor marcată de prejudecăţi şi preconcepţii, supraestimarea grosolană a propriilor capacităţi şi o lipsă de imaginaţie privind profilul psihologic al inamicilor a făcut aproape inevitabil carnagiul de la 11 septembrie 2001.

O concluzie cu adevărat îngrijorătoare este că, potrivit multor analişti, o parte din disfuncţionalităţile constatate în legătură cu atentatele de la 11 septembrie 2001 sunt similare cu erorile ce au făcut posibile alte tragedii de-a lungul istoriei, în mod particular atacul de la Pearl Harbor.