Adunarea Generală a ONU se reuneşte joi, în regim de urgenţă, pentru a vota rezoluţia privind Ierusalimul

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite va ţine o întâlnire de urgenţă, joi, cu scopul de a vota proiectul de revoluţie care respinge decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, relatează site-ul postului France24.

698 afișări
Imaginea articolului Adunarea Generală a ONU se reuneşte joi, în regim de urgenţă, pentru a vota rezoluţia privind Ierusalimul

Adunarea Generală a ONU se reuneşte miercuri, în regim de urgenţă, pentru a vota rezoluţia privind Ierusalimul

Turcia şi Yemen au cerut organizarea urgentă a întâlnirii celor 193 de membri din Adunarea Generală. Miroslav Lajcak, preşedintele Adunării Generale, a informat cei 193 de reprezentanţi printr-o scrisoare trimisă luni seara.

Deşi rezoluţia care ar fi inversat decizia SUA cu privire la statutul Ierusalimului a fost votată de 14 membri ai Consiliului de Securitate, aceasta a fost blocată de Statele Unite, care reprezintă un membru permanent al acestei instituţii.

Proiectul de rezoluţie prevede faptul că "orice decizie sau acţiune care a modificat caracterul, statutul sau componenţa demografică a Oraşului Sfânt al Ierusalimului nu are niciun efect juridic, sunt nu are forţă legală, este nulă şi neavenită şi trebuie să fie anulată în conformitate cu rezoluţiile relevante ale Consiliului de Securitate".

Ambasadorul palestinian Riyad Mansour a declarat că proiectul unei rezoluţii similare va fi prezentat în faţa Adunării Generale.

Spre deosebire de Consiliul de Securitate, unde unul dintre membrii permanenţi (SUA, Marea Britanie, China, Franţa şi Rusia) pot bloca orice rezoluţie, în Adunarea Generală niciun membru nu are o astfel de putere.

"Adunarea Generală va declara, fără frica unui vot negativ, că întreaga comunitate internaţională refuză să accepte poziţia unilaterală a Statelor Unite", a declarat Mansour pentru reporteri.

Decizia luată de preşedintele Donald Trump pe 6 decembrie, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, a declanşat proteste violente în lumea musulmană.

Aliaţii principali ai Statelor Unite, inclusiv Franţa, Marea Britanie, Japonia şi Ucraina, s-au numărat printre cele 14 ţări care au votat în favoarea rezoluţiei.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici