ATENTAT comis de gruparea Stat Islamic la o moschee din Yemen: Cel puţin 28 de oameni au murit - VIDEO

Cel puţin 28 de persoane au fost ucise şi alte 75 rănite, miercuri, într-un dublu atentat cu bombă comis de gruparea Stat Islamic la o moschee din capitala Yemenului, Sanaa, relatează agenţia oficială Saba, citată de DPA în pagina electronică.

1122 afișări
Imaginea articolului ATENTAT comis de gruparea Stat Islamic la o moschee din Yemen: Cel puţin 28 de oameni au murit - VIDEO

Cel puţin 28 de morţi, într-un atentat comis de gruparea Stat Islamic la o moschee din Yemen (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Un comunicat publicat pe reţelele de socializare în numele grupării extremiste Stat Islamic a revendicat atentatul, precizând că acesta a vizat rebelii Houthi care controlează capitala.

Un atacator sinucigaş a detonat explozibilul pe care îl avea asupra sa în mijlocul credincioşilor care se rugau în moschee, a declarat pentru DPA un oficial din Ministerul Sănătăţii.

În timp ce echipele de intervenţie evacuau răniţii, o maşină-capcană a explodat în apropierea clădirii.

Moscheea, cunoscută ca fiind frecventată de susţinătorii rebelilor Houthi, a mai fost atacată şi în luna iulie.

Gruparea Stat Islamic a revendicat o serie de atacuri asupra unor moschei din Sanaa anul acesta, într-o încercare de a eclipsa aripa yemenită a reţelei Al-Qaida. În martie, gruparea a revendicat atacuri vizând două moschei, care s-au soldat cu cel puţin 140 de morţi.

Anterior, în cursul zilei de miercuri, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a anunţat că doi membri yemeniţi ai personalului său au fost împuşcaţi mortal în nordul Yemenului.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici