Avizul Curţii Internaţionale de Justiţie nu creează un precedent legal, susţin experţii

Grupurile separatiste, încurajate de avizul pozitiv al Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) privind declaraţia de independenţă a Kosovo faţă de Serbia, vor constata că acest act nu creează un precedent legal, afirmă unii experţi.

318 afișări
Imaginea articolului Avizul Curţii Internaţionale de Justiţie nu creează un precedent legal, susţin experţii

Avizul Curţii Internaţionale de Justiţie nu creează un precedent legal, susţin experţii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Avizul consultativ al CIJ, cu caracter neconstrângător pentru state, a fost în mod intenţionat limitat la faptele specifice privind cazul kosovar şi nu conferă niciun drept minorităţilor să îşi declare independenţa, potrivit opiniei mai multor experţi în drept internaţional.

"Pentru grupurile minoritare care iau în considerare secesiunea, avizul pare să fie, la prima vedere, un lucru util. Însă, din punct de vedere legal, acesta nu le ajută deloc", a declarat Willem van Genugten, profesor de drept în cadrul Universităţii Tilburg.

"Avizul consultativ este limitat la Kosovo, în fiecare paragraf, mai mult sau mai puţin, iar tribunalul evită orice implicaţie pentru alte minorităţi", a adăugat el.

Judecătorii Curţii au apreciat joi, cu zece voturi la patru, că "declaraţia de independenţă a Kosovo, adoptată la 17 februarie 2008, nu a încălcat dreptul internaţional".

"Din acest moment, în lume vor exista oameni tentaţi să scrie declaraţii de independenţă, care sunt, în mod evident, potrivit Curţii, în acord cu dreptul internaţional, într-un sens restrâns", a declarat joi ministru sârb al Afacerilor Externe, Vuk Jeremici, după lectura avizului.

Însă, Curtea, care a precizat că dreptul internaţional nu interzice declaraţiile de independenţă, nu a susţinut că acestea sunt legale.

"Curtea a găsit o manieră elegantă de a nu crea un precedent", a declarat Jean d'Aspremont, profesor de drept internaţional la Universitatea Amsterdam.

"În sens legal, avizul consultativ nu ajută grupurile minoritare, deoarece în acesta nu se regăseşte niciun drept", a precizat el.

"Analiza legală a avizului consultativ va fi interesantă pentru avocaţi, şi nu pentru luptătorii pentru eliberare", a apreciat Marko Prelec, un analist din cadrul organizaţiei nonguvernamentale International Crisis Group. "Comunităţii internaţionale îi revine misiunea de a gestiona speranţele pe care le va suscita" avizul, a adăugat el.

Ministrul german al Afacerilor Externe, Guido Westerwelle, a apreciat vineri, în cadrul unei vizite în Cipru, că avizul Curţii reprezintă "o anumită expertiză, care nu are nimic a face cu alte cazuri din lume".

"Este vorba despre o hotărâre unică (privind) o situaţie anume, într-un context istoric anume", a declarat el, la Nicosia, la finalul unei întâlniri cu ministrul cipriot al Afacerilor Externe, Markos Kyprianou.

Kosovo, care are două milioane de locuitori, dintre care 90 la sută sunt albanezi, şi-a declarat în mod unilateral independenţa faţă de Serbia, după eşecul negocierilor asupra statutului său, purtate sub egida ONU.

În conflictul din 1998-1999, între forţele de la Belgrad şi luptătorii kosovari pentru independenţă, au fost ucise câteva mii de persoane, majoritatea albanezi din Kosovo, 1.862 de persoane fiind, în continuare, date dispărute.

Belgradul a obţinut undă verde, la 8 octombrie 2008, din partea Adunării Generale a ONU, să sesizeze Curtea Internaţională de Justiţie, principalul organism judiciar al organizaţiei, cu privire la legalitatea proclamării unilaterale a independenţei Kosovo, la 17 februarie 2008.

Până în prezent, independenţa Kosovo a fost recunoscută de 69 de ţări, între care Statele Unite şi 22 dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene (UE).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici