IERUSALIM, capitala Israelului. Premierul Netanyahu speră că ţările europene vor urma exemplul SUA: ”Recunoaşterea realităţii, fundaţia păcii" / Şefa diplomaţiei europene condamnă "atacurile asupra evreilor”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, aflat într-o vizită în UE, a declarat că se aşteaptă ca ţările europene să urmeze exemplul Statelor Unite privind recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului, informează agenţia de ştiri Reuters.

1486 afișări
Imaginea articolului IERUSALIM, capitala Israelului. Premierul Netanyahu speră că ţările europene vor urma exemplul SUA: ”Recunoaşterea realităţii, fundaţia păcii" / Şefa diplomaţiei europene condamnă "atacurile asupra evreilor”

Benjamin Netanyahu este de părere că ţările europene vor urma exemplul SUA privind Ierusalimul

Decizia SUA "face pacea posibilă pentru că recunoaşterea realităţii este (...) fundaţia păcii", a declarat premierul israelian înainte întrevederii sale cu Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, şi miniştrii de Externe ai ţărilor membre UE.

"Există în acest moment un efort de a elabora o nouă propunere de pace din partea Administraţia americană. Cred că ar trebui să oferim o şansă păcii. Cred că ar trebui să vedem ce este prezentat şi să vedem dacă putem să avansăm în direcţia pacii", a mai adăugat oficialul israelian.

Netanyahu a susţinut că decizia preşedintelui american Donald Trump, condamnată de cele mai multe ţări europene, ar trebui să fie urmată de acestea.

"Cred că, deşi nu avem încă un acord, acest lucru se va întâmpla în viitor. Cred că toate sau majoritatea ţărilor europene îşi vor muta ambasadele la Ierusalim, vor recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi vor avea angajamente ferme cu noi pentru securitate, prosperitate şi pace", a adăugat Netanyahu.

Pe de altă parte, Mogherini, a salutat vizita lui Netanyahu la UE, însă a subliniat că Blocul comunitar va continua să recunoască "consensul internaţional" privind Ierusalimul.

Oficialul european a reiterat că angajamentul UE faţă de soluţia cu două state, unul israelian şi altul palestinian, adăugând că este în interesul Israelului să găsească o soluţie sustenabilă la conflictul cu palestinienii.

Israelul consideră oraşul Ierusalim drept capitala sa "unică şi indivizibilă", dar partea de est a oraşului este revendicată de Autoritatea Palestiniană, care speră să obţină un acord pentru crearea unui stat palestinian cu capitala în Ierusalimul de Est. Toate ambasadele ţărilor în Israel sunt în Tel Aviv.

"Credem că singura soluţie realistă a conflictului dintre Israel şi Palestina se bazează pe două state cu Ierusalimul drept capitală a ambelor (state)", a declarat Mogherini, adăugând că UE îşi va intensifica eforturile de pace, urmând să discute, luna viitoare, cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas.

Miniştrii de Externe ai ţărilor UE au reiterat că Blocul comunitar consideră faptul că teritoriile ocupate de Israel după războiul din anul 1967 - inclusiv Cisiordania, Ierusalimul de Est şi Platoul Golan - nu intră în frontierele recunoscute internaţional ale Israelului.

Mogherini a mai afirmat că EU şi Israelul sunt "prieteni şi parteneri".

Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a condamnat luni "atacurile asupra evreilor de pretutindeni", cu ocazia întâlnirii la Bruxelles cu prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, relatează site-ul postului France24.

Miniştrii de Externe din cele 28 de state membre ale Blocului comunitar îl vor îndemna pe Netanyahu, primul premier israelian care întreprinde o vizită în UE în ultimii 20 de ani, să reia dialogul "semnificativ" pentru obţinerea păcii cu palestinienii.

"Condamn, în cel mai puternic fel posibil, toate atacurile asupra evreilor de pretutindeni, inclusiv în Europa, şi asupra Israelului şi cetăţenilor israelieni", a declarat Federica Mogherini, înainte de întâlnirea informală între miniştrii de Externe UE şi Netanyahu.

Declaraţia oficialului UE a venit după ce premierul israelian a criticat Europa pentru "ipocrizia de a condamna decizia preşedintelui american Donald Trump, dar nu şi rachetele lansate din Fâşia Gaza înspre Israel.

Mogherini a mai menţionat că "cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum ar fi escaladarea tensiunilor şi a violenţei".

Oficialul european a reiterat angajamentul UE faţă de soluţia cu două state, unul israelian şi altul palestinian, adăugând că este în interesul Israelului să găsească o soluţie sustenabilă la conflictul cu palestinienii.

Atât palestinienii, cât şi israelienii revendică Ierusalimul drept capitală, iar planurile anterioare de pace au eşuat din cauza disputelor legate de împărţirea suveranităţii şi supravegherea locurilor sfinte din acest oraş.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici