Călăul britanic membru al grupului terorist Stat Islamic a fost rănit într-un raid american

Cetăţeanul britanic care a decapitat doi ostatici americani şi doi britanici deţinuţi de grupul terorist Stat Islamic a fost rănit în Irak, într-un raid aerian al coaliţiei internaţionale, afirmă surse citate de publicaţia The Independent.

767 afișări
Imaginea articolului Călăul britanic membru al grupului terorist Stat Islamic a fost rănit într-un raid american

Călăul britanic membru al grupului terorist Stat Islamic a fost rănit într-un raid american (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit surselor citate, călăul cu accent londonez a fost rănit într-un raid care a vizat o reuniune a liderilor grupului terorist Stat Islamic, în oraşul Al Qaim, situat în Irak, în apropierea frontierei cu Siria.

Bombardamentele au fost efectuate sâmbăta trecută, de avioane militare americane şi irakiene, soldându-se cu moartea a zece militanţi sunniţi şi rănirea altor aproximativ 40.

"Suntem la curent cu relatările despre rănirea acestui individ, «John Islamistul», şi le verificăm", a comunicat Ministerul britanic de Externe, citat de Mail on Sunday.

Printre teroriştii răniţi în atac s-ar număra şi Abu Bakr Al-Baghdadi, liderul grupului terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).

Întrebat de jurnalişti, la Brisbane, cum comentează aceste informaţii, premierul David Cameron a declarat: "Vreau ca acest individ să fie adus în faţa justiţiei pentru acţiunile oribile comise în Siria. Raidul aerian a fost un avertisment adresat potenţialilor terorişti britanici care vor să se alăture grupului Stat Islamic".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici