Casa Albă ia distanţă de declaraţiile "deplasate" despre Netanyahu ale unui oficial american

Casa Albă s-a angajat miercuri să facă lumină asupra relaţiei "constructive" dintre Barack Obama şi Benjamin Netanyahu, luând distanţă de declaraţiile unui oficial american care a afirmat, sub acoperirea anonimatului, că premierul israelian este "laş".

532 afișări
Imaginea articolului Casa Albă ia distanţă de declaraţiile "deplasate" despre Netanyahu ale unui oficial american

Benjamin Netanyahu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Aceste (declaraţii) nu reflectă, în mod sigur, poziţia administraţiei" Obama, a declarat Alistair Baskey, un purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională (NSC). Astfel de declaraţii sunt "deplasate şi contraproductive", a apreciat el.

"Preşedintele Obama şi premierul Netanyahu au o relaţie constructivă şi eficientă", a subliniat la rândul ei Susan Rice, consiliera pentru Securitate Naţională a şefului de stat american. "Relaţiile (dintre cele două ţări) sunt, din multe puncte de vedere, mai solide ca oricând", a adăugat ea, recunoscând totuşi că există dezacorduri în unele chestiuni.

Într-un articol al publicaţiei The Atlantic axat pe relaţiile dintre cei doi lideri, care sunt la cel mai scăzut nivel, un oficial de rang înalt al administraţiei Obama afirmă, sub acoperirea anonimatului, că, "în ceea ce îl priveşte pe Bibi, este un laş".

"Partea bună în ceea ce îl priveşte pe Netanyahu este aceea că îl sperie lansarea de războaie", a continuat el. "Partea proastă în legătură cu el este că nu va face nimic pentru a ajunge la o înţelegere cu palestinienii sau cu statele arabe sunnite. Singurul lucru de care este el interesat e să se protejeze de înfrângerea politică. El nu este (Yitzhak) Rabin, nu este (Ariel) Sharon şi nu este cu siguranţă (Menachem) Begin. Nu are curaj", a adăugat oficialul citat.

În cadrul unei conferinţe de presă, Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama, a încercat să minimizeze importanţa acestor declaraţii anonime, subliniind că ele reflectau "opiniile personale ale preşedintelui Statelor Unite".

Întrebat în repetate rânduri asupra naturii relaţiilor dintre cei doi lideri, el a rămas evaziv, subliniind doar că Obama a "vorbit cu premierul Netanyahu mai des decât cu oricare alt lider" şi evidenţiind "legăturile profunde" dintre cele două ţări.

La rândul său, Netanyahu a denunţat aceste atacuri. "Atacurile care mă vizează sunt lansate pentru că eu apăr statul Israel", a declarat el într-un discurs în Parlament.

Premierul a exclus posibilitatea de a face vreo concesie în problema Ierusalimului de Est, în pofida criticilor americane.

Procesul israelian de colonizare în Ierusalimul de Est, ocupat şi anexat, face obiectul unor tensiuni recurente între cele două ţări.

Miercuri, Casa Albă a afirmat din nou că anunţurile privind construcţia de noi locuinţe sunt "contraproductive" şi afectează eforturile de pace.

Israelul consideră Ierusalimul drept capitala sa "unificată şi indivizibilă". Comunitatea internaţională nu recunoaşte anexarea Ierusalimului de Est, unde palestinienii vor să instaleze capitala statului la care aspiră.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici