Cel puţin 12 persoane au murit şi alte două sunt în stare critică după ce un autobuz a luat foc în India

Cel puţin 12 persoane au murit şi 2 se aflau în stare critică după ce un autobuz a luat foc sâmbătă în oraşul Nashik, în statul Maharashtra din vestul Indiei, a declarat un oficial al poliţiei pentru Reuters.

98 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 12 persoane au murit şi alte două sunt în stare critică după ce un autobuz a luat foc în India

Sursa foto: Twitter

Peste 30 de răniţi erau trataţi la spitalul local, în timp ce o anchetă privind cauza accidentului era în curs de desfăşurare, a declarat un alt oficial al poliţiei din Nashik, la aproximativ 190 km (120 de mile) la nord de capitala financiară a Indiei, Mumbai.

Autobuzul a luat foc după ce a lovit o cisternă cu motorină, potrivit presei locale.

"Angoasaţi de tragedia autobuzului din Nashik. Gândurile mele se îndreaptă către cei care şi-au pierdut apropiaţii în acest accident", a declarat premierul Narendra Modi pe Twitter, adăugând că familiile celor decedaţi vor primi câte 200.000 de rupii (2.400 de dolari), în timp ce persoanele rănite vor primi câte 50.000 de rupii.

Ministrul şef al statului Maharashtra, Eknath Shinde, a anunţat separat un sprijin financiar de 500.000 de rupii pentru familiile celor decedaţi şi a declarat că statul va plăti pentru tratamentul răniţilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici