Cesare Battisti, un fost militant italian de extremă-stânga, va fi extrădat din Bolivia în Italia

Cesare Battisti, un fost militant italian de extremă-stânga, condamnat la închisoare pe viaţă pentru patru crime, dar care a reuşit timp de aproape 4 decenii să se ascundă de autorităţile din Italia, va fi extrădat în această ţară după ce a fost prins în Bolivia, informează agenţia de ştiri Reuters.

528 afișări
Imaginea articolului Cesare Battisti, un fost militant italian de extremă-stânga, va fi extrădat din Bolivia în Italia

Cesare Battisti, un fost militant italian de extremă-stânga, va fi extrădat din Bolivia în Italia

"Cesare Battisti va ajunge înapoi în Italia, în următoarele câteva ore, cu un zbor de la Santa Cruz la Roma", a anunţat premierul italian Giuseppe Conte printr-un mesaj postat duminică spre luni noaptea pe Twitter.

 

 

Fost membru al organizaţiei teroriste Proletari înarmaţi pentru Comunism (extremă-stânga), Battisti a fost condamnat la închisoare pentru implicare în patru crime comise în anii 1970.

Individul, acum în vârstă de 64 de ani, a fost arestat de ofiţeri bolivieni şi italieni în urma unui operaţiuni desfăşurate în oraşul Santa Cruz de La Sierra din Bolivia.

 

 

Battisti a trăit timp de mai mulţi ani în Brazilia, fiind protejat de guvernele de stânga de aici, însă în luna decembrie, preşedintele brazilian în exerciţiu în acel moment, Michel Temer, a aprobat extrădarea sa. În aceste condiţii, fostul militant a fugit în Bolivia pentru a evita extrădarea.

Battisti a evadat dintr-o închisoare italiană în 1981, în timpul procesului pentru implicare în patru crime, astfel că a fost condamnat în absenţă în anul 1990.

El a recunoscut că a fost membru al organizaţiei teroriste Proletari înarmaţi pentru Comunism, însă a negat că ar fi fost implicat în vreo crimă şi a susţinut că este un refugiat politic.

Peste 400 de persoane, inclusiv mulţi civili, au murit în Italia ca urmare a atentatelor şi altor acţiuni violente comise de extremişti de dreapta şi de stânga în anii 1970-1980, perioadă numită "Anii de plumb".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici