Dominique Strauss-Kahn: Am demisionat pentru a feri FMI de coşmarul pe care îl trăiesc eu

Dominique Strauss-Kahn afirmă că a demisionat din funcţia de director-general al FMI pentru a feri instituţia de "coşmarul" pe care îl trăieşte el, reiterând că este nevinovat, conform unei scrisori trimise instituţiei internaţionale.

699 afișări
Imaginea articolului Dominique Strauss-Kahn: Am demisionat pentru a feri FMI de coşmarul pe care îl trăiesc eu

Dominique Strauss-Kahn: Am demisionat pentru a feri FMI de coşmarul pe care îl trăiesc eu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu pot accepta ca FMI şi voi, dragii mei colegi, să trăiţi în vreun mod coşmarul pe care îl trăiesc eu. De aceea, era nevoie ca eu să plec", a declarat Strass-Kahn, consemnat la domiciliu în contextul în care este acuzat de agresiune sexuală şi tentativă de violare a unui cameriste. Aceasta este prima declaraţie publică a fostului director al FMI după izbucnirea scandalului care l-a forţat să demisioneze.

Dominique Strauss-Kahn locuieşte temporar în apartamentul din New York în care a fost plasat temporar în arest la domiciliu. Apartamentul de la numărul 71 de pe Broadway, situat în apropiere de Ground Zero, una dintre ţintele atacurilor din 11 septembrie 2001, nu este cel în care fostul director al FMI va aştepta urmările epopeei judiciare care s-a deschis odată cu inculparea sa pentru infracţiuni de natură sexuală. Acesta i-a fost furnizat vineri seara "pentru câteva zile" de compania de securitate desemnată să îl supravegheze, în aşteptarea instalării sale într-un alt apartament.

Doar în acest al doilea apartament el va avea dreptul la ceva mai multă libertate de mişcare. Va putea să meargă escortat la avocaţii săi, la medic, la tribunal sau la sinagogă, cu condiţia să avertizeze justiţia şi poliţia cu şase ore înainte. Uşor de localizat graţie brăţării electronice pe care o poartă, el nu va putea ieşi din casă în intervalul orar 22.00-06.00.

Viitoarea audiere a lui Dominique Strauss-Kahn, unde va trebui să pledeze vinovat sau nevinovat, este fixată pentru 6 iunie. Până în prezent, el neagă acuzaţiile formulate împotriva lui. Dominique Strauss-Kahn şi soţia sa, Anne Sinclair, locuiesc, prin urmare, pentru câteva zile într-un apartament utilizat de compania Stroz Friedberg pentru a găzdui temporar persoane sub supraveghere sau pentru a proteja informatori, mafioţi retraşi sau acuzaţi cu risc ridicat. Compania s-a ocupat deja de controlul escrocului Bernard Madoff, arestat la domiciliu în luxosul său apartament din Upper East Side înainte de a pleda vinovat şi de a fi condamnat în 2009 la 150 de ani de închisoare.

Cuplul Strauss-Kahn poate primi vizita rudelor şi prietenilor, dar nu mai mulţi de patru o dată, fără a pune la socoteală familia, iar toţi vor fi percheziţionaţi la sosire de gardianul înarmat ce va păzi intrarea zi şi noapte. Persoanele care livrează pizza sau alt tip de fast-food din cartier vor fi supuse aceloraşi controale.

Strauss-Kahn este acuzat că ar fi agresat-o sexual pe o cameristă a Hotelului Sofitel din Manhattan. Membrii juriului care a decis punerea sub acuzare oficială a fostului director FMI Dominique Strauss-Kahn au reţinut împotriva acestuia şapte capete de acuzare care se referă la tentativă de viol, agresiune sexuală, sechestrare şi alte infracţiuni de natură sexuală.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici