Donald Trump „mi-a dat asigurări că Statele Unite susţin NATO în proporţie de 100%”, a declarat Theresa May, potrivit cotidianului The Telegraph, în cursul conferinţei de presă organizate împreună cu Donald Trump.
Premierul Marii Britanii a subliniat că va încerca să convingă liderii statelor europene să aloce 2% din PIB apărării. În campania electorală, Donald Trump a cerut în mai multe rânduri îndeplinirea în mod proporţional a angajamentelor tuturor ţărilor în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
Ieşirea din Uniunea Europeană va fi un lucru „extraordinar” pentru Marea Britanie, apreciază preşedintele SUA, Donald Trump, notând că relaţiile dintre Washington şi Londra au fost o „mare forţă a istoriei”, precizând că vor semna un acord comercial şi acceptând invitaţia unei vizite.
„Cred că Brexit va fi un lucru extraordinar pentru Marea Britanie. Va fi un avantaj extraordinar, nu o povară”, a afirmat Donald Trump la conferinţa de presă organizată alături de premierul britanic, Theresa May.
„Relaţia dintre Marea Britanie şi Statele Unite a fost una dintre cele mai mari forţe ale istoriei. Pentru ţările şi popoarele noastre urmează zile măreţe”, a precizat Donald Trump.
La rândul său, Theresa May a exprimat „convingerea că un acord comercial între SUA şi Marea Britanie este în interesul naţional al ambelor ţări”.
Citeşte şi: Donald Trump, discuţie cu Enrique Nieto după ce a afirmat că Mexicul a profitat „prea mult” de SUA / Trump: Am avut o conversaţie foarte bună; Mexicul i-a făcut pe americani să pară „cam proşti”
Citeşte şi: Angela Merkel şi Francois Hollande cer solidaritate în Uniunea Europeană contra lui Donald Trump şi a populismului
Citeşte şi: Germania solicită Uniunii Europene să accelereze acorduri comerciale cu alte state, în mod special asiatice
Citeşte şi: Ambasador SUA la ONU: Washingtonul va „nota” şi va lua măsuri contra ţărilor care nu oferă susţinere
Citeşte şi: Ceremonie de comemorare la Auschwitz de ziua internaţională a victimelor regimului nazist
Citeşte şi: Doi elevi americani, arestaţi pentru că plănuiau să comită un atac armat la o şcoală din Florida
Citeşte şi: Ungaria vrea aprofundarea relaţiilor cu Rusia şi este de acord cu criticile lui Trump la adresa NATO